ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2844/2010

Asupra recursului civil de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 august 2009 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, în contradictoriu cu pârâta B.F.A., în baza dispozițiilor obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia a pârâtei.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta a fost expulzată din Italia la data de 29 iunie 2009 în baza Decretului Chesturii Provinciei Bologna și, conform decretului de expulzare, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, împotriva pârâtei s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei. În susținerea cererii, la dosar au fost depuse înscrisuri: talonul de expulzat, declarația dată de pârâtă, Decretul de expulzare emis de autoritățile italiene, timbru judiciar în valoare de 3 lei și ordinul de plată nr. 1757 din 18 august 2009, reprezentând taxa judiciară de timbru în valoare de 8 lei. Potrivit dispozițiilor obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G.

nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative a sesizat instanța, solicitând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtei în Italia. Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 740 din 15 septembrie 2009 a admis cererea și a dispus restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei B.F.A.

în Italia, pe o perioadă de 2 ani, începând de la data pronunțării hotărârii. În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că pârâta a fost îndepărtată de pe teritoriul Italiei la data de 29 iunie 2009, în baza Decretului Chesturii Provinciei Bologna. Datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, împotriva pârâtei s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei. Din declarația olografă dată de pârâtă, a rezultat că aceasta, deplasându-se cu autoturismul proprietate personală împreună cu prietenul său C.L. în Italia, la un control de rutină, în localitatea Bologna au fost reținuți de organele de poliție, pe motiv că prietenul său ar fi avut o tentativă de furt (a cumpărat o mașină furată).

În aceste condiții și potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Prima instanță a apreciat că pârâta se circumscrie în aceste dispoziții, măsura îndepărtării de pe teritoriul Italiei fiind luată pentru ordine și siguranță publică, sens în care, a admis cererea și a restrâns dreptul la liberă circulație al pârâtei în Italia pe o perioadă de 2 ani. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal pârâta B.F.A. În dezvoltarea apelului, pârâta a arătat că se poate restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, însă aceste măsuri se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Pârâta a susținut că în cauză nu s-a dovedit existența vreunuia dintre motivele pentru care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, nu există o hotărâre de condamnare pentru săvârșirea unor infracțiuni sau vreun alt act de sancționare a unor fapte care să se încadreze în motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar pentru aceste considerente solicită admiterea apelului și respingerea cererii.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr. 143A din 30 octombrie 2009 a constatat că apelul este fondat și l-a admis, pentru cele ce preced: Astfel, prin Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 s-a stabilit că cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al acesteia un drept fundamental și individual de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat, iar libera circulație constituie una din libertățile fundamentale specifice pieței comune, adică spațiului fără frontiere interne.

Potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/CE statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, motive care nu pot fi invocate în scopuri economice. Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză, iar condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri. Cât privește conduita persoanei, se arată în Directivă că aceasta trebuie sa constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Totodată, Tratatul de instituire a comunităților europene, prin art. 39 prevede că libera circulație este garantată în cadrul comunității și aceasta implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie, în ceea ce privește încadrarea în munca, remunerarea și celelalte condiții de muncă. In cauza de față, s-a dispus returnarea pârâtei din Italia, însă nu s-a dovedit sau invocat existența vreunuia dintre motivele pentru care se poate restrânge dreptul la libera circulație a persoanelor. Dimpotrivă, din actele existente în dosarul cauzei, traduse, în apel, în limba română (filele 32-36), a rezultat că pârâta nu se face vinovată de comiterea vreunei abateri sau infracțiuni, cel vinovat fiind bărbatul care o însoțea.

Mai mult decât atât, nu s-a depus la dosar de către reclamant o hotărâre de condamnare a pârâtei. Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. Curtea a admis apelul și a schimbat sentința, în sensul că a respins cererea formulată de către reclamant. Reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, denumit în prezent Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel susținând că în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 5/2006, pe perioada șederii acestora în străinătate, cetățenii români au obligația respectării legislației României și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale, cât și respectarea legislației statului în care se află. Reclamanta mai susține că pârâtul a desfășurat o activitate infracțională prin care a adus atingere ordinii și siguranței publice, astfel încât acesta nu s-a integrat în perimetrul statului italian și reprezintă o amenințare reală, prezentă și serioasă la adresa interesului fundamental al societății statului italian.

Având în vedere exigențele legislației Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și că prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale UE ar dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale. În acest sens, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 precum și a Decretului Prefectului Provinciei Bolognia. Pârâta B.F.A. a formulat întâmpinare în cauză, solicitând, în principal, constatarea nulității recursului, întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de dispoz.

art. 304 C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, reclamanta nedovedind că pârâta a avut o conduită care să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Analizând recursul în limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Reclamantul a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtei la libera circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Totuși libertatea de circulație a cetățenilor români trebuie să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție, ea nefiind din acest punct de vedere absolută. Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.

Potrivit art. 18.1 TCE, orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa. Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE; 68/360/CEE; 72/194/CEE; 73/148/CEE; 75/34/CEE; 75/35/CEE; 90/364/CEE; 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE. Drept urmare, normele de reglementare comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute de Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

În raport de cele ce preced, se constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și, va fi respins în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, în prezent Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, împotriva deciziei nr. 143A din 30 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.