ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2844/2010

Asupra recursului civil de față,

reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 27 august 2009 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul Inspectoratul Național

pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei

Administrative, în contradictoriu cu pârâta B.F.A., în baza dispozițiilor

obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de

măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a

situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări

ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit.

b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor

români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, a solicitat

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia a pârâtei.

In motivarea cererii, reclamantul

a arătat că pârâta a fost expulzată din Italia la data de 29 iunie 2009 în baza

Decretului Chesturii Provinciei Bologna și, conform decretului de expulzare,

datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia,

împotriva pârâtei s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul

Italiei.

În susținerea

cererii, la dosar au fost depuse înscrisuri: talonul de expulzat, declarația

dată de pârâtă, Decretul de expulzare emis de autoritățile italiene, timbru

judiciar în valoare de 3 lei și ordinul de plată nr. 1757 din 18 august 2009,

reprezentând taxa judiciară de timbru în valoare de 8 lei.

Potrivit

dispozițiilor obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea

planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor aflați în Italia, ca urmare

a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări

ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit.

b) din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare,

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului

Internelor și Reformei Administrative a sesizat instanța, solicitând

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtei în Italia.

Tribunalul Vâlcea,

prin sentința civilă nr. 740 din 15 septembrie 2009 a admis cererea și a dispus restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei B.F.A. în

Italia, pe o perioadă de 2 ani, începând de la data pronunțării hotărârii.

În adoptarea acestei

soluții, instanța de fond a reținut că pârâta a fost îndepărtată de pe teritoriul

Italiei la data de 29 iunie 2009, în baza Decretului Chesturii Provinciei

Bologna. Datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în

Italia, împotriva pârâtei s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe

teritoriul Italiei.

Din declarația

olografă dată de pârâtă, a rezultat că aceasta, deplasându-se cu autoturismul

proprietate personală împreună cu prietenul său C.L. în Italia, la un control

de rutină, în localitatea Bologna au fost reținuți de organele de poliție, pe

motiv că prietenul său ar fi avut o tentativă de furt (a cumpărat o mașină

furată).

În aceste

condiții și potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea

libertății de circulație și ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de

familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică.

Prima instanță a

apreciat că pârâta se circumscrie în aceste dispoziții, măsura îndepărtării de

pe teritoriul Italiei fiind luată pentru ordine și siguranță publică, sens în

care, a admis cererea și a restrâns dreptul la liberă circulație al pârâtei în

Italia pe o perioadă de 2 ani.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel în termen legal pârâta B.F.A.

În dezvoltarea

apelului, pârâta a arătat că se poate restrânge libertatea de circulație și de

ședere a cetățenilor Uniunii pentru motive de ordine publică, siguranță publică

sau sănătate publică, însă aceste măsuri se întemeiază exclusiv pe conduita

persoanei în cauză.

Pârâta a susținut că

în cauză nu s-a dovedit existența vreunuia dintre motivele pentru care se poate

dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, nu există o hotărâre de

condamnare pentru săvârșirea unor infracțiuni sau vreun alt act de sancționare

a unor fapte care să se încadreze în motive de ordine publică, siguranță

publică sau sănătate publică, iar pentru aceste considerente solicită admiterea

apelului și respingerea cererii.

Curtea de Apel Pitești,

secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și

pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr. 143A din 30

octombrie 2009 a constatat că apelul este fondat și l-a admis, pentru cele ce

preced:

Astfel, prin Directiva

2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 s-a

stabilit că cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al acesteia un drept

fundamental și individual de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor

membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat, iar libera

circulație constituie una din libertățile fundamentale specifice pieței comune,

adică spațiului fără frontiere interne.

Potrivit art. 27 din

Directiva nr. 2004/CE statele membre pot restrânge libertatea de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de

cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate

publică, motive care nu pot fi invocate în scopuri economice.

Măsurile luate din

motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul

proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză,

iar condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor

asemenea măsuri.

Cât privește

conduita persoanei, se arată în Directivă că aceasta trebuie sa constituie o

amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes

fundamental al societății.

Totodată, Tratatul de

instituire a comunităților europene, prin art. 39 prevede că libera circulație

este garantată în cadrul comunității și aceasta implică eliminarea oricărei

discriminări pe motiv de cetățenie, în ceea ce privește încadrarea în munca,

remunerarea și celelalte condiții de muncă.

In cauza de

față, s-a dispus returnarea pârâtei din Italia, însă nu s-a dovedit sau invocat

existența vreunuia dintre motivele pentru care se poate restrânge dreptul la

libera circulație a persoanelor.

Dimpotrivă, din

actele existente în dosarul cauzei, traduse, în apel, în limba română (filele

32-36), a rezultat că pârâta nu se face vinovată de comiterea vreunei abateri

sau infracțiuni, cel vinovat fiind bărbatul care o însoțea.

Mai mult decât atât,

nu s-a depus la dosar de către reclamant o hotărâre de condamnare a pârâtei.

Pentru toate aceste

considerente, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. Curtea a admis

apelul și a schimbat sentința, în sensul că a respins cererea formulată de către

reclamant.

Reclamantul Inspectoratul

Național pentru Evidența Persoanelor, denumit în prezent Direcția pentru

Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel susținând că în conformitate cu art. 5

din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români

în străinătate, modificată și completată prin O.U.G. nr. 5/2006, pe perioada

șederii acestora în străinătate, cetățenii români au obligația respectării

legislației României și să nu desfășoare activități de natură să compromită

imaginea României ori să contravină obligațiilor asumate de România prin

documente internaționale, cât și respectarea legislației statului în care se

află.

Reclamanta mai

susține că pârâtul a desfășurat o activitate infracțională prin care a adus

atingere ordinii și siguranței publice, astfel încât acesta nu s-a integrat în

perimetrul statului italian și reprezintă o amenințare reală, prezentă și

serioasă la adresa interesului fundamental al societății statului italian.

Având în vedere

exigențele legislației Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea

de a stopa migrația ilegală și că prezența, fără respectarea condițiilor legale

de intrare și ședere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale UE ar

dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat

cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale.

În acest sens,

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor obiectivului nr. 2

lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 precum și a Decretului Prefectului Provinciei

Bolognia.

Pârâta B.F.A. a

formulat întâmpinare în cauză, solicitând, în principal, constatarea nulității

recursului, întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivele de recurs

prevăzute de dispoz. art. 304 C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea

recursului, ca nefondat, reclamanta nedovedind că pârâta a avut o conduită care

să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui

interes fundamental al societății.

Analizând recursul în limita susținerilor recurentei,

care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că

acesta este nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Reclamantul a solicitat restrângerea exercitării dreptului

pârâtei la libera circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor

români în străinătate.

Luarea acestei măsuri este de competența instanțelor

judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le

poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în

cauză.

Totuși libertatea de circulație a cetățenilor români trebuie

să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale la care

trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție, ea nefiind din acest

punct de vedere absolută.

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații

a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin simpla returnare

dintr-un alt stat a unui cetățean român trebuie să se dispună restrângerea

exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a

măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului

dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere

operează de drept.

Potrivit art. 18.1 TCE, orice cetățean al Uniunii are

dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub

rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate

pentru aplicarea sa.

Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului

European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și

rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe

teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și

de abrogare a directivelor 64/221/CEE; 68/360/CEE; 72/194/CEE; 73/148/CEE;

75/34/CEE; 75/35/CEE; 90/364/CEE; 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că

limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi

dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate

publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe

teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și

Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat

în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele de reglementare comunitară se

vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169

C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute de Directivă,

instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, date cu aplicarea și

interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

În raport de cele ce preced, se constată că nu sunt

întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul

declarat în cauză se privește ca nefondat și, va fi respins în consecință, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, în prezent Direcția pentru

Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, împotriva deciziei nr. 143A

din 30 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă,

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și

familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.