ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2307/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2307/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 771 din 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, în Italia, pârâtului C.A. În pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că, potrivit art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, restrângerea liberei circulații a persoanei se poate face doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, care pot rezulta, în mod suficient, din faptul expulzării.
Cetățeanului român nu i se poate interzice ieșirea de pe teritoriul României, cu referire la art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005, normă ce și-a găsit aplicabilitatea atât timp cât Statul Român nu a aderat la Uniunea Europeană și nu intră în conflict cu norme de drept comunitar, cărora trebuie să li se asigure preeminență. Prin decizia civilă nr. 236 A din 29 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, s-a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe. Curtea de Apel a constatat că, deși apelantul a fost legal citat cu mențiunea de a depune taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, nu și-a îndeplinit obligația de achitare a acestor sume de bani.
În consecință, în raport de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995, a dispus anularea apelului, ca netimbrat. Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamantul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, înregistrat la Curtea de Apel la data de 20 octombrie 2009, conform vizei de primire a cererii. Față de data comunicării deciziei recurate și de data înregistrării recursului la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, cu referire la art. 39 alin. (4) și (5) din Legea nr. 248/2005, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității declarării recursului, pe care o consideră întemeiată, pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 301 C. proc.
civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. În cazul acțiunilor având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, formulată în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, cum este cazul în speță, termenul de recurs împotriva hotărârii pronunțate în apel este de 5 zile de la comunicarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (4) și (5) din Legea nr. 248/2005. Potrivit dovezii de la fila 18 dosar apel, decizia recurată a fost comunicată reclamantului la data de 12 octombrie 2009, termenul limită până la care putea fi declarat recurs de către această parte, calculat în condițiile art. 101 alin. (1) și (5) C. proc.
civ., fiind 19 octombrie 2009. Cum recursul a fost depus, la Curtea de Apel Galați, la data de 20 octombrie 2009, acesta este tardiv în condițiile art. 39 alin. (4) și (5) din Legea nr. 248/2005, reclamantul fiind decăzut din dreptul de a mai exercita această cale de atac ulterior datei de 19 octombrie 2009. În consecință, pentru argumentele arătate, în baza art. 39 alin. (4) și (5) din Legea nr. 248/2005 cu referire la art. 103 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor împotriva deciziei nr. 236 A din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.