ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5249/2010

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția civilă, la data de 1

octombrie 2009, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date a solicitat restrângerea exercitării dreptului la

libera circulație în Italia pârâtului C.O..

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia, la data de 9

septembrie 2009, în baza Decretului Prefectului Provinciei Milano, prin care

s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei, datorită

comportamentului de care a dat dovadă pârâtul pe perioada șederii în această

țară.

Tribunalul Prahova,

prin Sentința civilă nr. 1643 din 5 octombrie 2009, a respins cererea

reclamantei, reținând, în esență, că potrivit declarației pârâtului, motivul

returnării ar fi fost șederea ilegală, iar reclamanta nu a făcut dovada că

pârâtul a săvârșit vreo faptă care să justifice luarea măsurii restrângerii

dreptului la liberă circulație.

Astfel, s-a constatat

că, față de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE care

prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se

bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație a pârâtului doar pentru faptul că ar fi depășit

perioada legală de ședere în Italia, nu respectă principiul proporționalității

și nu se bazează pe comportamentul acestuia, iar reclamanta nu a probat,

potrivit prevederilor art. 1.169 C. civ.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că, în mod greșit, instanța de

fond nu a luat în considerare dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G.

nr. 1347/2007, precum și cele ale Decretului Prefectului Provinciei Milano.

Apelanta a arătat și

faptul că, în raport de prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și

completată prin O.U.G. nr. 5/2006, pârâtul prezintă un grad scăzut de integrare

pe teritoriul statului italian, dată fiind activitatea infracțională a

acestuia, ce a adus atingere ordinii și siguranței publice, astfel încât

conduita sa reprezintă o reală amenințare la adresa acestui stat.

Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia

nr. 19 din 1 februarie 2010, a anulat ca netimbrat apelul, având în vedere că

apelanta-reclamantă nu a achitat taxa de timbru legală, deși a fost citată,

conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) coroborat cu art. 13 din Legea nr.

146/1997 și art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cu mențiunea de a timbra cu 4 lei taxă

judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date, susținând că, pentru termenul de judecată din 1

februarie 2010, a depus în original, cu adresa nr. R2116561 din 26 ianuarie

2010, taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în

valoare de 0,5 lei.

Reclamanta a formulat

critici și pe fondul litigiului, arătând că, din conținutul documentului emis

de autoritățile italiene reiese că, pe timpul șederii pe teritoriul Italiei,

pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind condamnat de statul italian

pentru săvârșirea infracțiunii de furt, răpire și molestare, motiv pentru care

îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței

publice. Având în vedere circumstanțele faptei pârâtului, care nu a respectat o

interdicție anterioară de intrare pe teritoriul Statului Italian și încălcând

această interdicție, a revenit pe teritoriul Italiei, muncind fără forme

legale, așa cum reiese din declarația acestuia, fiind returnat în țară de

autoritățile italiene, ținând cont și de faptul că prezența pârâtului și

activitățile desfășurate pe acest teritoriu, anterior menționate, aduc atingere

gravă intereselor României și relațiilor bilaterale dintre România și Italia,

este oportună impunerea măsurii de restrângere a exercitării dreptului acestuia

la libera circulație pe teritoriul Italiei. Măsura restrictivă se justifică și

din perspectiva încălcării de către pârât a ordinii de drept a Statului Român,

prin ignorarea dispozițiilor interne și internaționale ratificate de România,

vizând obligațiile cetățenilor români aflați în străinătate și măsurile de

combatere a migrației ilegale.

Recursul este fondat,

în sensul considerentelor ce succed:

Din verificarea

actelor și lucrărilor dosarului instanței de apel, se constată că, la filele

20-22 se află înscrisurile depuse de către reclamanta-apelantă pentru dovedirea

achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,15

lei.

Adresa de înaintare a

ordinului de plată a taxei legale de timbru, pe care a fost aplicat și timbru

judiciar, aflată la fila 20 din dosar poartă nr. R2116561 din data de 26

ianuarie 2010, la registratura Direcției pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date și nr. 1579 din data de 2 februarie 2010 la

registratura Curții de Apel Ploiești.

Ordinul de plată a

taxei judiciare de timbru de 4 lei a fost achitat, prin Trezoreria sectorului 6

București, la data de 21 ianuarie 2010 (fila 21 dosar apel).

În fine, la fila 22

din dosar, se regăsește plicul cu care a fost transmisă instanței dovada

achitării taxei legale de timbru, care poartă numai ștampila de expediție a

Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, fără

nicio viză privind data expedierii plicului.

Având în vedere

neconcordanțele ce rezultă din analizarea și coroborarea conținutului

înscrisurilor menționate, privind data la care a fost achitată taxa de timbru

(suma fiind vărsată în cont) și datele când a fost înregistrată corespondența

la sediul reclamantei și respectiv, la sediul instanței de apel, raportat la

primul motiv de recurs, ce vizează acest aspect, se impune casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de trimitere va solicita reclamantei să depună dovezi din

care să reiasă data expedierii adresei de înaintare a taxei judiciare de timbru

și va face verificări în borderoul de primire și în celelalte evidențe ale

curții de apel privind corespondența, pentru a lămuri în ce dată a fost

transmisă la dosarul cauzei dovada achitării taxei legale de timbru.

În urma verificării

și analizării probelor ce se vor administra, instanța va stabili dacă

reclamanta-apelantă a depus dovada achitării taxei de timbru înainte de

termenul de judecată din 1 februarie 2010 sau după judecarea apelului.

Față de cele ce

preced, nu se mai impune analizarea criticilor din recurs ce vizează fondul

cauzei și care, în plus, exced considerentelor deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date împotriva Deciziei nr. 19 din 1 februarie 2010 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de Apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG