ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7124/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului Prahova, secția civilă, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia a pârâtului C.O., arătând că acesta a fost expulzat din Italia, la data de 09 septembrie 2009, în baza Decretului Prefectului Provinciei Milano, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, astfel că împotriva numitului C.O. s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul acestui stat.

Prin Sentința nr. 1643 din 5 octombrie 2009, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând, în esență, că din declarația pârâtului rezultă că motivul returnării ar fi fost șederea ilegală, iar reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul a săvârșit vreo faptă care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 19 din 1 februarie 2010, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva sentinței primei instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5249 din 14 octombrie 2010, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel pentru a se stabili, în urma verificării și analizării probelor ce se vor administra, dacă reclamanta-apelantă a depus dovada achitării taxei de timbru înainte de termenul de judecată din 1 februarie 2010 sau după judecarea apelului. În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia nr. 252 din 6 decembrie 2010, a admis apelul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva Sentinței civile nr. 1643 din 5 octombrie 2009 a Tribunalului Prahova, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a constatat încetată de drept procedura judiciară față de intimatul C.O.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că taxa de timbru de 4 RON și timbrul judiciar de 0,15 RON au fost achitate la data de 21 ianuarie 2010, anterior termenului la care instanța s-a pronunțat în primul ciclu procesual, astfel cum rezultă din mențiunea existentă pe ordinul de plată aflat în dosarul instanței de apel. Față de împrejurarea că la data soluționării apelului au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 206 din 11 noiembrie 2010, prin care legiuitorul român a statuat că toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate, începute în temeiul art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, încetează de drept, instanța de apel a constatat că această ipoteză se regăsește în prezenta speță și, în consecință, este încetată de drept procedura judiciară.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că, în considerarea dispozițiilor prevederilor lit. b) ale obiectivului nr. 2 din H.G. nr. 1347/2007, în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, în mod eronat instanța de apel a reținut că, în baza prevederilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, se încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Astfel, recurenta a arătat că această măsură operează pentru procesele civile întemeiate pe prevederile art. 38 lit. a), și nu pe cele ale art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. Examinând decizia recurată în limita criticilor formulate, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele: Potrivit art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206 din 11 noiembrie 2010 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, la data intrării în vigoare a noii legi încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate, începute în temeiul art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.

În prezenta cauză, procedura judiciară pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate a fost începută în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, așa cum rezultă din acțiunea introductivă. Totodată, din argumentarea redată de recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, se conturează o situație de fapt (confirmată prin probele cauzei) ce se circumscrie dispozițiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, iar nu prevederilor art. 38 lit. a) din același act normativ, intimatul fiind expulzat din Italia în baza Decretului Prefectului Provinciei Milano, pentru comportamentul de care acesta a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, și nu a fost returnat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și statul respectiv.

Cum acțiunea ce face obiectul dosarului de față a fost promovată în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, care reglementează restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat, se reține că, în mod nelegal, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 și a constatat încetată de drept procedura judiciară față de intimatul C.O. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va admite recursul declarat de reclamantă, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru analizarea pe fond a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva Deciziei nr. 252 din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2011.