ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3541/2008

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 25/2007, Tribunalul pentru Minori și familie Brașov a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10, lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpați lor majori B.F.A. , F.G., F.C. și G.A.I., precum și pe inculpații minori D.D., M.R.C. și G.B.N., pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) , art. 209 alin. (1) lit. a) și i) alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) și distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. În fapt s-a reținut că potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea acestora se face de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.

Dintre probele administrate în cursul procesului penal s-a observat că numitul L.V. este singurul martor ocular, care potrivit declarației acestuia, i-a văzut pe toți inculpații în luna noiembrie 2005 cum au pătruns prin efracție în incinta SC E. SA forțând poarta de acces și spărgând un zid de cărămidă din sticlă, după care tot grupul arătat a pătruns în incinta stației electrice unde au distrus instalațiile electrice, au tăiat cablurile de cupru și aluminiu și au sustras diferite componente distrugând și devastând stația electrică. În cursul audierii sale în fața instanței de judecată (fila 189 dosar tribunal), martorul a revenit și a arătat că în mod cert la locul săvârșirii faptei nu se afla inculpatul B.F.A., ci ceilalți inculpați, care au sustras componente electrice în modalitatea descrisă mai sus.

Acest martor ocular, singurul de altfel care a putut observa îndeaproape activitatea infracțională a inculpaților, a subliniat în declarația sa că pe B.F.A. nu l-a văzut niciodată împreună cu acești inculpați. Tot în cursul declarației sale, martorul L.V. a relatat împrejurarea că sora sa - martora L.S. - are o firmă de colectare a fierului vechi și că inculpații i-au furnizat acesteia în câteva rânduri contra cost fier vechi. Deși acest martor a declarat că nu se află în nici un fel de raport de dușmănie cu inculpații, actele depuse la dosar au făcut dovada faptului că între aceștia au mai existat procese penale pe rol (dosarul nr. 18/2006 al Judecătoriei Zărnești) și că este de notorietate starea conflictuală existentă între inculpați și acest martor.

Această împrejurare a stării conflictuale existente între martor și o parte dintre inculpați, rezultă chiar din declarația dată de acesta în fața instanței de judecată cu referire la procesele penale existente între martor și inculpatul F.C., martorul dându-l în judecată pentru furtul de roți, iar inculpatul pentru lovire. În cursul cercetării judecătorești inculpatul M.R.C. a relatat instanței despre împrejurarea amenințării și atacării sale cu un cuțit de către martorul L.V., aceasta constituind o dovadă în plus a relației conflictuale existente între aceste părți. Celălalt martor ocular - L.I.G., audiat în cursul urmăririi penale a declarat că auzind zgomote în dreptul stației electrice s-a apropiat și a văzut ieșind printr-o spărtură în zid pe F.G., M.R.C., G.B.

și pe D.D. care încărcau materialul scos din stație de cei 3 inculpați. Același martor revine în fața instanței de judecată și declară că nu menține declarațiile date în fața organelor de poliție fiind "intrigat" de către polițist să declare în acest sens. In realitate, astfel cum declară martorul el nu a fost prezent la activitatea infracțională petrecută în incinta stației electrice, ci numai a răspuns solicitării polițistului dând declarații care nu corespund adevărului. Ceilalți martori audiați în cauză - G.I., V.C. , C.I., M.D.S., M.T.M., D.M. - nu au luat cunoștință în mod direct de activitatea infracțională a inculpaților, ci numai au relatat despre acestea din cele auzite de la alte persoane.

Astfel martorul M.T.M. a făcut referire în descrierea faptei despre autori necunoscuți, C.I. relatează întâmplări descrise de martorul L.V., martorul D.M. a vorbit de asemenea de autori necunoscuți iar martorul M.D.S. a făcut referire la 3 persoane de etnie romă fără a-i putea identifica. Nici procesul verbal de confruntare realizat în faza de urmărire penală, între inculpați pe de o parte și martorul L.V. pe de altă parte, nu a relevat noi elemente care să conducă la vinovăția inculpați lor, ci dimpotrivă a conturat starea conflictuală existentă între inculpați și acești martori. În urma primei percheziții efectuate la domiciliile inculpați lor din data de 19 ianuarie 2006, organele de poliție nu au găsit bunuri, valori, obiecte sau înscrisuri ce ar avea legătură directă cu fapta pentru care ei sunt cercetați.

În ceea ce privește raportul de constatare tehnico-științifică aflat la fila 155 din dosarul de urmărire penală, din care rezultă că urmele papilare digitale ridicate cu ocazia cercetării la fața locului din data de 24 noiembrie 2005 aparțin inculpatului B.F.A., s-a observat că această probă nu e coroborează cu celelalte probe administrate în cauză și mai mult, ea nu concordă nici cu declarația acelui martor ocular (L.V.) chiar aflat în relații de dușmănie cu inculpații, care prezent fiind la fața locului a declarat că acest inculpat nu s-a aflat la acea dată în incinta stației electrice și nici nu a participat la săvârșirea faptei.

Față de cele ce preced, prima instanță a constatat pe de o parte că probele administrate în cauză nu au putut răsturna prezumția de nevinovăție ca principiu fundamental al procesului penal, iar pe de altă parte, s-a observat că ele nu au condus la identificarea persoanelor care au săvârșit faptele de furt calificat și distrugere petrecute în cursul lunii noiembrie 2005 în incinta stației electrice SC E. SA, sucursala Brașov, motiv pentru care instanța în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. i-a achitat pe inculpați. Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, și partea civilă SC F.D.E.E. Transilvania Sud, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Parchetul a solicitat condamnarea inculpatului pentru faptele pentru care au fost aceștia trimiși în judecată, considerând că probele administrate fac dovada vinovăției acestora, neexistând vreun dubiu cu privire la participarea lor la comiterea faptelor. Partea civilă a solicitat ca în cazul în care soluția cu privire la latura penală a cauzei va fi modificată, să se dispună și obligarea inculpaților la plata despăgubiri lor civile. Prin decizia penală nr. 170/AP din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov numai sub aspectul neaplicării art. 350 C. proc.

pen. cu privire la măsurile preventive dispuse în prezenta cauză față de toți inculpații. Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 350 C. proc. pen., s-a constatat că inculpatul B.F.A. a fost reținut și arestat preventiv din data de 16 ian. 2006 până la data de 15 decembrie 2006, inclusiv. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a constatat că inculpații F.G., F.C. și G.A.I. au fost reținuți și arestați preventiv din data de 19 ian. 2006 până la data de 15 decembrie 2006, inclusiv. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a constatat că inculpații D.D., M.R.C. și G.B.N. au fost reținuți și arestați preventiv din data de 19 ian. 2006 până la data de 3 martie 2006, inclusiv. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost respins ca tardiv apelul declarat de partea civilă SC F.D.E.E. Transilvania Sud împotriva aceleiași sentințe. În baza art. 189 C. proc. pen., onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpații intimați, în cuantum de câte 150 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției și se includ în cheltuielile judiciare avansate de stat. În baza art. 192 alin. (2), (3) C. proc. pen., a fost obligată partea civilă apelantă să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului. Examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, s-a constatat că motivul de apel al parchetului privind greșita achitare a inculpaților nu este fondat.

Pentru a se putea dispune condamnarea inculpați lor pentru faptele pentru care aceștia au fost trimiși în judecată este necesar să fie întrunite toate condițiile cerute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., respectiv fapta să existe, să constituie infracțiune și să fi fost săvârșită de inculpat, cerințe ce nu sunt îndeplinite în speță. Probele administrate în cauză nu dovedesc cu certitudine și fără urmă de îndoială faptul că inculpații au comis faptele reținute în sarcina lor prin rechizitoriu, respectiv că în perioada 20 - 24 noiembrie 2005, în trei zile la rând, au distrus instalațiile electrice ale stației SC E. SA Transilvania Sud, sucursala Brașov, după care au sustras componente ale instalațiilor ce conțineau elemente de cupru și aluminiu, aducând astfel stația în stare de nefuncționare, cu consecința întreruperii energiei electrice către localitatea Poiana Mărului și alte obiective din orașul Râșnov.

În consecință, prima instanță a dispus în mod corect achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Trebuie precizat în primul rând că rechizitoriul întocmit de procuror nu stabilește cadrul procesual pentru determinarea vinovăției inculpați lor și nu arată concret în ce constă fapta fiecăruia dintre ei, ce anume a distrus sau sustras, în concret fiecare inculpat, pentru a se putea determina apoi gradul de vinovăție al fiecăruia. Rechizitoriul conține doar referiri generale, nedeterminate, în sensul că cei șapte inculpați au distrus stația (cum anume nu se arată), că au sustras componente ale instalațiilor (ce fel de componente, ce cantitate, cum le-au sustras efectiv, cine a fost autorul și cine a dat doar ajutorul material sau moral nu se precizează) și că le-au transportat la învinuita R.A.

care Ie-a plătit (ce anume ar fi primit fiecare inculpat nu se arată). În al doilea rând, se susține în rechizitoriu că cei șapte inculpați au efectuat această activitate de distrugere și sustragere în trei zile situate în intervalul de timp 20-24 noiembrie 2005. Pe lângă împrejurarea că procurorul nu a stabilit activitatea concretă a fiecărui inculpat în fiecare din cele trei zile, pentru a se stabili vinovăția acestora pentru fiecare act material de distrugere sau sustragere în parte, acuzațiile fiind făcute în mod general ("la grămadă) pentru toți inculpații, același organ de urmărire penală a limitat activitatea infracțională strict la perioada 20-24 noiembrie 2005, orice act infracțional desfășurat înainte sau după acest interval nefăcând obiectul prezentei judecăți.

Faptul că nici chiar procurorul nu a putut determina, prin actul de sesizare, activitatea concretă a fiecărui inculpat, precum și formularea de acuzații generale și imprecise duc la o lipsă de credibilitate a acuzațiilor care nu este înlăturată nici de materialul probatoriu administrat. Deși instanța de fond a administrat probele din faza de urmărire penală în mod nemijlocit și contradictoriu, lipsa de consistență a acestora și caracterul imprecis și confuz al declarațiilor au avut ca urmare imposibilitatea stabilirii vinovăției inculpați lor cu privire la infracțiunile stabilite prin rechizitoriu, cu consecința achitării lor, prin hotărârea atacată, soluție corectă și din punctul de vedere al instanței de apel care își însușește motivarea primei instanțe.

Trebuie adăugat că, în lipsa unor probe certe de vinovăție, prezumția relativă de nevinovăție consacrată de legislația penală în vigoare în favoarea inculpați lor nu este răsturnată, astfel că nu se poate dispune condamnarea acestora, orice dubiu profitându-le conform principiului " in dubio pro reo ". Astfel cum corect a subliniat și instanța de fond, în cauză nu a fost descoperit nici unul din bunurile pe care le-ar fi sustras inculpații în intervalul 20-24 noiembrie 2005. De asemenea, nu a fost găsit nici unul din bunurile valorificate (potrivit rechizitoriului) de inculpați către învinuita R.A. Dimpotrivă, procurorul a dispus, prin actul de sesizare a instanței, disjungerea cauzei față de aceasta și alți patru învinuiți întrucât "din cercetările efectuate în cauză probele administrate în acest moment nu au putut stabili cu certitudine participația" acestor învinuiți (fila 6 rechizitoriu).

Cu alte cuvinte, materialul probatoriu nu a dovedit vinovăția învinuitei R.A., însă același material probatoriu a confirmat că inculpații au valorificat bunurile sustrase către învinuită și au obținut bani de la ea, acesta fiind doar unul din exemplele de lipsă de coerență ce caracterizează actul de sesizare. Nici plângerea penală și completările ulterioare întocmite de partea civilă nu fac excepție, având un caracter general și imprecis. Nu se precizează exact ce bunuri au fost distruse, câte bucăți din fiecare categorie, care este valoarea fiecăruia, partea civilă menționând doar generic "sustragere uși și dale de metal, bare, conductori, contacte și distrugere fereastră Mevada, plăci de gard confecționate din beton" (filele 48, 50 dosar urmărire penală, fila 115 dosar Judecătoria Brașov).

În aceste condiții, nu se poate stabili ce bunuri și ce cantitate s-a sustras în total din stația electrică în cele trei rânduri și mai mult, nu se poate stabili ce anume ar fi sustras sau distrus fiecare inculpat cu ocazia fiecărui act material în parte. De asemenea, nu se poate verifica temeinicia cuantumului pretențiilor părții civile, neexistând un calcul al valorii fiecărui bun distrus și sustras. Nici materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale și readministrat de instanța de fond nu vine să lămurească toate aceste chestiuni legate de activitatea infracțională concretă desfășurată la stația electrică și de prejudiciul real cauzat. Martorii audiați în cauză, L.V. (filele 160-169, 175-176 dosar urmărire penală, filele 189-190 dosar instanță), G.I.

(fila 170 dosar urmărire penală, fila 90 - dosar instanță), V.C. (fila 171 dosar urmărire penală, fila 291 dosar instanță), C.I. (filele 172-174 dosar urmărire penală, fila 191 - dosar instanță), L.I.G. (filele 175-176, 182-183 - dosar urmărire penală, fila 454 dosar instanță), M.D.S. (filele 177-178 dosar urmărire penală), M.T.M. (filele 179 dosar urmărire penală, fila 415 dosar instanță), D.M. (fila 180 dosar urmărire penală, fila 414 - dosar instanță) și L.S. (fila 184 dosar urmărire penală, fila 453 - dosar instanță), nu oferă date relevante și informații suficiente care să poată fi luate în considerare ca probe certe de vinovăție. Astfel, analizând fiecare declarație în parte a martorilor, începând cu cele olografe și terminând cu cele date în cursul cercetării judecătorești, instanța de apel constată că nici unul dintre martori nu a putut oferi date exacte despre perioada în care ar fi văzut sau auzit ceva despre fapta dedusă judecății.

Toți martorii vorbesc despre faptul că "în cursul lunii noiembrie 2005" sau "la sfârșitul lunii noiembrie 2005" au văzut pe inculpați sau o parte din ei în preajma stației electrice, însă nu au putut indica cu certitudine și fără urmă de îndoială că faptele relatate de ei au avut loc în intervalul 20-24 noiembrie 2005 specificat în rechizitoriu, existând astfel un puternic dubiu ,ce profită inculpaților, că relatările martorilor vizează această perioadă dedusă judecății, când a fost devastată stația electrică. Astfel, martorii G.I. (director executiv SC P. S.A.) și C.I. (șef grup șantier R.), au fost anunțați că în cursul lunii noiembrie 2005, fără a putea preciza exact ziua (fila 170 dosar urmărire penală, fila 191 dosar instanță) s-au sustras și distrus bunuri din stație.

Martorul G.I. precizează și că, ulterior acestui anunț, i-a văzut în jurul stației pe F.C. și D.D., care au venit cu căruțele de mai multe ori până la gradul stației electrice (fila 170 verso urmărire penală). De asemenea, martorul C.I. a relatat instanței de fond că mergea odată pe săptămână la stație (care nu avea personal) și că "în 4 octombrie 2005 s-a petrecut cel mai mare dezastru la această stație, în sensul că s-au sustras componente de înaltă tensiune întrerupători, contacte de cupru și aluminiu (fila 191 dosar instanță), precizând că de la acea dată stația nu mai funcționează. "După aceea și probabil până în prezent se sustrag și dispar bunuri, iar în 21 noiembrie 2005 s-au dat spargeri de un miliard", martorul fiind cel care a făcut inventarul.

"De cele mai multe ori când veneam în control vedeam în depărtare indivizi cum ies din stație și fug cu căruțele" (fila 191 dosar instanță). Martorul D.M. (șef celulă în cadrul SC E. ) a arătat că a fost anunțat, la sfârșitul lunii noiembrie 2005, că stația a fost devastată "în mai multe etape din noiembrie 2005 până în ianuarie 2006 (fila 414 dosar instanță).

Toate aceste relatări ale martorilor cu funcții de conducere în cadrul părții civile confirmă faptul că stația electrică aparținând părții civile SC E. SA Transilvania Sud, sucursala Brașov, și situată în perimetrul SC R. Râșnov, fiind lăsată fără personal, a fost supusă furturilor și distrugerilor în mai multe rânduri în c ursul anilor 2005-2006, începând cu luna octombrie 2005 și continuând cu luna ianuarie 2006. Faptele deduse judecății vizează însă strict intervalul 20-24 noiembrie 2005,astfel că orice act(chiar dovedit) de distrugere sau sustragere care nu se încadrează în acest interval nu face obiectul prezentei cauze și nu investește instanța cu judecarea lui, potrivit art. 317 C. proc.

pen., judecata mărginindu-se la fapta și persoana arătată în actul de sesizare. Astfel cum s-a arătat însă anterior, martorii nu au putut confirma că relatările lor au în vedere strict intervalul 20-24 noiembrie 2005. Acuzațiile aduse inculpaților se bazează pe afirmațiile unui singur martor care i-ar fi văzut pe aceștia în timp ce distrugeau și furau din stația electrică. Martorul L.V. a dat ample declarații atât la urmărirea penală (filele 160-169) cât și în fața instanței (filele 189-190 dosar) și a relatat detaliat despre faptul că în cursul lunii noiembrie 2005 a observat pe inculpații F.G., F.C., G.A.I., D.D., G.B.N. și M.R. deplasându-se cu căruța spre stația electrică și i-a urmărit, văzând că aceștia au intrat în incintă și au revenit cu diverse obiecte ce conțineau fier și le-au încărcat în căruțe, vânzându-le ulterior sorei sale R.A.

Declarația martorului nu poate fi însă luată în considerare ca reflectând adevărul și nu poate constitui singura probă pe baza căreia se poate aprecia asupra vinovăției inculpaților, existând mai multe aspecte care pun la îndoială buna-credință, obiectivitatea și imparțialitatea martorului. Acest fapt a fost sesizat corect de prima instanță care a înlăturat motivat declarațiile sale, considerându-l interesat în cauză. În primul rând, trebuie reamintită împrejurarea esențială că martorul nu a putut indica, încă de la urmărirea penală, data exactă la care s-au petrecut faptele relatate de el, în declarația sa olografă (fila 167 dosar urmărire penală) precizând "la sfârșitul lunii noiembrie 2005, nu-mi aduc aminte exact data", ceea ce înseamnă că faptele descrise detaliat de martor s-au putut petrece oricând la sfârșitul lunii, neputându-se stabili cu exactitate o dată a celor relatate.

De asemenea, martorul îi menționează pe toți inculpații, cu excepția inculpatului B.F.A., despre care precizează expres că nu l-au văzut alături de ceilalți inculpați (fila 189, 190 dosar instanță), inculpat care nu mai este văzut de nici un alt martor în jurul stației. în al doilea rând, martorul se află în dușmănie cu inculpații F.G., F.C., G.A. și G.B.N., stare conflictuală recunoscută de toate părțile (a se vedea procesele verbale de confruntare filele 185-196 dosar urmărire penală) și de notorietate în localitate (între martor și inculpați au existat procese penale pe rolul Judecătoriei Zărnești, martorul L. dând în judecată pe inculpatul F.C. pentru furtul roților, iar acesta din urmă pentru lovire, iar inculpatul M.R.C.

relatând instanței de fond despre faptul că a fost atacat cu un cuțit de martor). În al treilea rând, nici chiar procurorul nu a dat total credibilitate martorului, reținând doar anumite aspecte din declarația acestuia și anume doar cele privitoare la inculpații trimiși în judecată. Din declarațiile constante ale martorului rezultă și împrejurarea că învinuita R.A. (sora sa cu care se află în relații de dușmănie, așa cum recunoaște chiar el - fila 199 verso - dosar urmărire penală), a fost cea care a cumpărat bunurile sustrase de inculpați, martorul furnizând numeroase detalii cu privire la cantitatea de fier sau cupru tranzacționate, costul unui kilogram ori bunurile cumpărate de inculpați cu banii obținuți de la învinuita R.A.

Cu toate acestea, procurorul a dispus prin rechizitoriu disjungerea cauzei față de învinuită, considerând (așa cum am arătat la începutul expunerii) că probele nu au dovedit cu certitudine și participarea acesteia la comiterea faptelor. Aceeași este situația și în cazul învinuiți lor L.G.A., L.G., B.C. și M.N., despre care martorul L.V. a relatat aceleași amănunte ca și în cazul inculpați lor trimiși în judecată (filele 165 - verso dosar urmărire penală) la domiciliul învinuitului L.A. descoperindu-se și 13 bucăți camere de stingere care se folosesc la întrerupătoare electrice de 6 KV, procurorul considerând însă și în acest caz că probele de vinovăție nu sunt clare. Toate aspectele învederate conduc la concluzia că declarațiile date de martor nu pot fi luate în considerare la stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpaților.

Existând o puternică îndoială asupra adevărului celor declarate (care nu se coroborează cu alte probe din cauză), precum și asupra obiectivitătii și imparțialității martorului, instanța de apel Ie-a înlăturat (așa cum corect a procedat și instanța de fond). Nici informațiile furnizate de ceilalți martori audiați în cauză nu au putut contribui la lămurirea activității infracționale desfășurate la stația electrică în perioada 20-24 noiembrie 2005. Martorul M.D.S. face referire la trei persoane de etnie romă pe care însă nu Ie-a putut identifica (fila 178 dosar urmărire penală). Martorul V.C. a fost anunțat despre sustragerile din cadrul stației de martorul L.V., însă nu-și mai amintește data (fila 171 - verso dosar urmărire penală).

Potrivit precizărilor din fața instanței, i-a văzut pe inculpați în incinta stației, după sărbătorile 2005 (fila 291 dosar instanță). Martorul M.T.M. a fost și el anunțat la sfârșitul lunii noiembrie 2005, despre faptul că autori necunoscuți sustrag piese din cadrul stației de către administratorul acesteia. Anterior acestui anunț, a văzut pe unii din inculpați în preajma stației, însă nu știe ce au făcut acolo (filele 179 - dosar urmărire penală, 415 dosar instanță). În ce privește pe martorul L.I.G., relatările sale privesc un incident care a avut loc în cursul lunii noiembrie 2005, fără a putea preciza exact data (fila 175 dosar urmărire penală) și îi vizează doar pe inculpații F.C., M.R.C.

și G.B.N. Declarațiile sale nu se coroborează însă cu cele ale martorului L.V. ,care i-a văzut pe toți șase inculpații, cu excepția inculpatului B., într-o zi la sfârșitul lunii noiembrie 2005, rezultând astfel că este vorba despre două incidente diferite, fără legătură unul cu celălalt. Schimbarea poziției procesuale a martorului în fața instanței și negarea implicării vreunui inculpat în activitatea infracțională reclamată au împiedicat instanța de fond clarificarea situației reale de fapt și au creat o puternică incertitudine asupra ceea ce a perceput cu adevărat martorul. Declarațiile martorei L.S. au în vedere doar starea conflictuală dintre soțul acesteia (martorul L.V.) și inculpați. Nici celelalte probe administrate în cauză nu înlătură dubiul existent în cauză cu privire la participarea inculpaților la comiterea faptelor deduse judecății și nu sunt de natură a duce la răsturnarea prezumției de nevinovăție consacrată în favoarea acestora.

Perchezițiile domiciliare efectuate în cauză nu au condus la descoperirea unor bunuri sau valori care ar avea legătură directă cu faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată. Singurele bunuri ridicate în cursul urmăririi penale sunt 13 bucăți camere de stingere din aluminiu și fibră de sticlă (filele 72-73 - dosar urmărire penală), de la domiciliul familiei învinuitului L.A., două scări din lemn de la domiciliul familiilor inculpaților D.D. și M.C. (filele 86-89 dosar urmărire penală, fila 208 - dosar urmărire penală), o consolă electrică găsită la domiciliul familiei inculpatului M.R.C. (filele 78, 211 - dosar urmărire penală) și produse electronice la domiciliul inculpați lor F.G.

și C. (filele 229 - 230 - dosar urmărire penală). Niciunul dintre aceste bunuri nu figurează însă în plângerea penală sau în completările ulterioare (făcute de partea civilă) și nu au fost reclamate ca fiind distruse sau sustrase. în consecință, ele nu pot forma obiectul judecății, nefiind menționate nici în actul de sesizare. Relativ la aceste bunuri familiile inculpaților sau învinuiților au declarat că le-au găsit și le-au păstrat, fapt neinfirmat de alte probe și acceptat și de procuror care a dispus prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale față de învinuitul L.A. În ce privește urmele papilare ridicate de pe plasticul unei mănuși de scos siguranțe, descoperite cu ocazia cercetării la fața locului, acestea nu dovedesc în mod cert și fără urmă de îndoială că inculpatul B.F.A.

a sustras și distrus bunuri din stația electrică în 20-24 noiembrie 2005. Singurul lucru cert pe care-l probează este că inculpatul B. a atins obiectul respectiv, însă nu se poate stabili cu certitudine când anume, precum și locul unde se afla și ce a făcut ulterior. Aceste aspecte nu se pot determina nici prin coroborarea cu restul probelor administrate deoarece nici unul din martori (inclusiv martorul principal L.V.) nu l-a văzut pe inculpatul B. sustrăgând sau distrugând bunuri din stație.

Audiați în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, în mod constant, încă de la primele declarații, toți inculpații și-au susținut nevinovăția și au negat la distrugerea și sustragerea de bunuri din stația electrică în perioada 20-24 noiembrie 2005. Față de toate considerentele expuse și în urma analizării amănunțite a materialului probatoriu administrat în cauză, instanța de apel constată că în cauză nu s-a răsturnat prezumția de nevinovăție consacrată de legea penală în favoarea inculpaților, nefiind dovedit cu certitudine și fără urmă de îndoială, faptul că inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

În speță, există o serie de aspecte ce nu au putut fi clarificate și lămurite chiar în urma readministrării tuturor probelor în cursul cercetării judecătorești, fapt ce creează puternice dubii asupra participării tuturor inculpaților la faptele deduse judecății, dubii care profită acestora, potrivit principiului "in dubio pro reo ". În consecință, Curtea de apel a apreciat că soluția de achitare adoptată de instanța de fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. este legală și temeinică . În ce privește însă motivul de apel al parchetului privind omisiunea instanței de fond de a constata prin hotărâre perioada în care inculpații au fost reținuți sau arestați preventiv, se constată că acesta este fondat, astfel că apelul parchetului a fost admis în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. doar cu privire la acest aspect. În ce privește apelul declarat de partea civilă S.C. F.D.F.E.E. Transilvania Sud - împotriva aceleiași hotărâri, s-a constatat că este tardiv. Potrivit dovezii aflate la fila 475 dosar tribunal, data la care a fost comunicată hotărârea este 6 aprilie 2007, reprezentantul părții civile semnând personal de luare la cunoștință. Apelul a fost declarat la data de 20 aprilie 2007 (fila 2 dosar Curtea de Apel Brașov), după expirarea termenului prevăzut de lege. Faptul că, ulterior comunicării, în condițiile cerute de lege, a hotărârii către partea civilă, grefierul de ședință a procedat, din eroare, la o recomunicare a hotărârii către aceeași parte civilă, nu afectează data de la care începe să curgă termenul de apel, aceasta fiind data primei comunicări.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, susținând în esență că soluția de achitare a inculpaților dispusă de instanța de fond și menținută de instanța de apel este greșită, fiind rodul unei analize defectuoase a probatoriului administrat în cauză în sensul că fiecare probă a fost privită în mod izolat, dându-se o importanță prea mare unor aspecte mai puțin semnificative. S-a mai arătat că în mod nejustificat nu s-au reținut concluziile raportului de constatare tehnico-științifică(care au stabilit că urmele papilare ridicate de la fața locului aparțin inculpatului B.),rezultatele perchezițiilor efectuate la domiciliile inculpaților(fiind ridicate bunuri recunoscute ca provenind din incinta stației),ca și declarațiile martorilor audiați în cauză(care vin să susțină acuzațiile aduse inculpaților).

Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare în care acestea se încadrează, respectiv art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată că recursul Parchetului este fondat. Atât instanța de fond, cât și cea de apel au apreciat în esență că probatoriul administrat în cauză nu este de natură a răsturna prezumția de nevinovăție de care inculpații se bucură conform art. 5/2 C. proc. pen., susținând că acesta nu dovedește cu certitudine și fără urmă de îndoială că inculpații au comis faptele reținute în sarcina lor prin rechizitoriu. În plus, se reține că atât actul de sesizare, cât și plângerea penală formulată de partea vătămată au un caracter general și imprecis, fără a se preciza în concret activitatea desfășurată de fiecare inculpat, precum și bunurile presupus sustrase de către aceștia.

Cu privire la aceste din urmă considerații, Curtea constată că actul de sesizare conține suficiente date care să contureze situația de fapt, respectiv momentul (perioada) și locul comiterii infracțiunii, precum și modul în care inculpații au acționat. Împrejurarea că rechizitoriul nu detaliază contribuția fiecărui inculpat, în fiecare dintre zilele aflate în perioada de referință, nu trebuie absolutizată, în condițiile în care se reține că este vorba despre o activitate infracțională desfășurată împreună de toți inculpații în baza unei rezoluții infracționale unice, neavând relevanță stabilirea exactă a bunurilor sustrase în fiecare zi, câtă vreme prejudiciul este unic și imputabil în solidar tuturor inculpaților.

Tot astfel, în ce privește prejudiciul și detalierea sa, trebuie făcută distincția între existența acestuia (care are influențe și în ce privește latura penală, fiind vorba despre urmarea imediată a infracțiunilor) și evaluarea lui (ce ține îndeosebi de rezolvarea laturii civile a cauzei). În acest context, lipsa unei detalieri a bunurilor care au fost sustrase cu ocazia fiecărui act material, nu poate constitui un argument care să justifice o soluție de achitare, cu atât mai mult cu cât o asemenea operațiune este cvasiimposibilă nu numai în cauza de față, ci ori de câte ori vorbim despre o infracțiune continuată, iar prejudiciul se raportează la întreaga activitate infracțională, acest context.infracțiunii iar nu la fiecare act material.

Revenind la fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. În aplicarea acestui principiu, inculpații au negat în mod constant în declarațiile date în cauză ,că ar fi comis faptele ce le-au fost imputate prin actul de sesizare, neadministrând suplimentar vreo probă în susținerea nevinovăției lor. În aceste condiții, rămâne de stabilit dacă celelalte probe administrate în cauză, apreciate prin coroborare, iar nu de sine stătătoare, conduc sau nu la stabilirea vinovăției inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Curtea constată astfel că atât instanța de fond, cât și cea de apel au apreciat în mod eronat probatoriul administrat în cauză, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a tuturor inculpaților.

Astfel, nu s-a dat relevanță corespunzătoare depozițiilor martorilor audiați pe parcursul cercetărilor, absolutizându-se în mod nejustificat împrejurarea că aceștia nu au precizat cu exactitate data când s-au petrecut evenimentele relatate de ei. În acest sens, majoritatea martorilor au situat în timp cele afirmate ca petrecându-se „la sfârșitul lunii noiembrie a anului 2005", perioadă în care se situează și intervalul în care faptele au fost comise, respectiv 20-24 noiembrie 2005. De altfel, sunt puține situațiile în care martorii pot preciza cu exactitate data când s-au întâmplat cele relatate în declarații, lucru explicabil prin scurgerea unui interval de timp suficient de mare între momentul evenimentelor relatate și cel al depoziției propriu-zise, care să facă aproape imposibilă reținerea unui asemenea amănunt.

Pe de altă parte, declarațiile date de martorul L.V., principalul martor al acuzării, care a observat și relatat în detaliu activitatea infracțională a inculpaților, au fost relativizate de către instanțele de fond și apel, ținând seama de relațiile de dușmănie în care s-ar fi aflat cu inculpații (cu care a avut anterior conflicte legate de presupuse fapte penale comise de aceștia în dauna sa) și de faptul că însuși procurorul nu ar fi dat total credibilitate declarațiilor sale, devreme ce alte persoane indicate de martor că ar fi comis infracțiuni identice sau în legătură cu cele deduse judecății în prezenta cauză, nu au fost trimise în judecată. Este adevărat că relațiile în care martorii se găsesc cu părțile din cauza în care sunt audiați, au relevanță în stabilirea valorii probatorii a acestor depoziții, obiectivitatea lor putând fi pusă sub semnul întrebării.

În situația în care aspectele relatate de acești martori sunt confirmate, fie și indirect, de către alte mijloace de probă, o asemenea prezumție de lipsă de obiectivitate este răsturnată. În speță, prezența inculpaților la locul săvârșirii infracțiunii (cu excepția inculpatului B.),în perioada de referință, rezultă nu numai din declarațiile martorului L.V., ci și ale altor persoane audiate în aceeași calitate. Astfel, martorii V.C. și M.T., paznici la societatea în incinta căreia se afla stația electrică, i-au văzut pe inculpați (mai puțin Barta, care nu a fost nominalizat) cum sustrăgeau piese de la stație și le duceau în căruță. Însă nu au intervenit întrucât nu aveau atribuții de pază decât la societatea sus-amintită, susținând că au anunțat organele abilitate.

Mai mult, martorul V. a precizat că a fost sesizat de martorul L.V. despre faptul că un grup de țigani fură piese din cadrul stației, mențiune care se regăsește și în declarația dată de acesta(fil.161 verso dup),iar martorul M. a menționat că i-a surprins de mai multe ori pe inculpați sustrăgând asemenea materiale (fii. 179 verso dup). De asemenea, martorii L.I. și M.D., aflându-se în preajma gardului aceleiași societăți, au auzit zgomote de spargere și tăiere din interior și i-au văzut pe inculpații F.G. .M.R. și G.B. cărând bunuri din interiorul stației (prin gardul din care două plăci erau date jos),către o căruță lângă care se afla inculpatul D.D., care le încărca. Î n fine, prezența mai multor țigani în perioada de referință cu căruțele la gardul stației electrice.

între care au fost recunoscuți inculpații F.C. și D.D., este confirmată și de martorul G.I. (fil. 170 dup). Împrejurarea că din declarațiile analizate ar rezulta implicarea și a altor persoane decât inculpații în fapte de același gen sau în legătură cu acestea(a se vedea cazul numiților l.G. , L.A., M.N., B.C. ,R.A.),iar asemenea persoane nu au fost trimise în judecată, nu afectează valoarea probatorie a acestor declarații și nu are relevanță pentru stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpaților din prezenta cauză, ținând seama de limitele judecății precizate de art. 317 C. proc. pen., fiind opțiunea procurorului de a sesiza instanța doar cu privire la unele fapte și făptuitori și de a disjunge cercetările cu privire la alte fapte și persoane.

Probele testimoniale menționate anterior se coroborează cu procesele-verbale întocmite în urma perchezițiilor efectuate la domiciliile inculpaților, unde au fost descoperite bunuri sustrase din incinta stației electrice. Este vorba despre o consolă electrică (găsită la domiciliul inculpatului M.) și de două tronsoane din lemn în lungime de câte 4 metri (găsite la domiciliile inculpaților M. și D., bunuri recunoscute de martorul C.I. .gestionar și angajat al stației electrice, acesta menționând în mod expres, cu referire la cele două obiecte din lemn,că au fost sustrase în perioada 20-24 noiembrie 2005 (fil.174 verso dup). În legătură cu proveniența acestor bunuri, inculpații în cauză nu au putut oferi nicio explicație (cu excepția consolei, despre care inculpatul M. a afirmat că a găsit-o pe stradă abandonată - fil.

110 verso dup). În condițiile în care bunurile au fost recunoscute ca aparținând părții vătămate, iar la dosar nu există dovezi din care se rezulte că aceasta ar fi mai reclamat, în plângeri distincte, alte fapte de același gen, dar comise într-o altă perioadă decât cea menționată în actul de sesizare .rezultă că aceste bunuri au fost sustrase de inculpați alături de celelalte menționate în sesizarea părții vătămate, chiar dacă ele nu se regăsesc explicit între acestea, lucru explicabil prin aceea că plângerea cuprinde referiri la bunurile ce țin de esența activității stației electrice(conductori și contacte separatoare). Nu interesează prin urmare valoarea sau valoarea de întrebuințare a bunurilor recuperate, ci doar împrejurarea că acestea s-au găsit la unii dintre inculpați, ceea ce face dovada implicării lor în comiterea infracțiunilor de care sunt acuzați.

Toate aceste mijloace de probă sunt suficiente în opinia Curții pentru a stabili vinovăția inculpaților F.G., F.C. G.A.I., B.N., M.R.C. și D.D., astfel încât în aceste limite criticile Parchetului sunt întemeiate, iar recursul va fi admis. În privința intimatului B.F.A. însă, concluzia la care au ajuns instanțele de fond și apel este corectă, întru cât deși raportul de constatare tehnico-științifică concluzionează în sensul că urmele papilare ridicate de la fața locului aparțin acestui inculpat, acesta nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, în condițiile în care inculpatul nu este indicat de nici unul dintre martorii audiați în cauză ca participant la comiterea infracțiunilor menționate în actul de sesizare.

Prin urmare, reținând săvârșirea cu vinovăție a faptelor pentru care au fost cercetați, Curtea va proceda la casarea în parte atât a sentinței, cât și a deciziei, iar apoi la rejudecarea cauzei conform art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. dispunând condamnarea inculpaților F.G. ,F.C. ,G.A.I. ,G.B.N. ,M.R.C. și D.D. la pedepse privative de libertate. La individualizarea pedepselor, Curtea va avea în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al infracțiunilor comise, caracterul continuat al acestora circumstanțele personale nefavorabile inculpaților (cunoscuți cu antecedente penale sau cercetați în alte cauze pentru fapte de același gen, excepție făcând inculpatul M.; inculpații minori au caracterizări nefavorabile de la unitatea de învățământ frecventată ; majoritatea au perspective scăzute de reintegrare socială, așa cum se precizează în referatele întocmite de Serviciul de Probațiune),conduita procesuală nesinceră.

Toate aceste circumstanțe reale și personale justifică aplicarea unor pedepse orientate către minimul special(redus la jumătate în cazul minorilor conform art. 109 C. pen.), cu executare în regim de detenție, Curtea apreciind că numai astfel pot fi atinse dezideratele înscrise în art. 52 C. pen. cu privire la scopul general al pedepsei. În plus, în cazul inculpatului F.C., având în vedere că anterior acesta a fost condamnat la pedepse cu suspendarea executării iar faptele deduse judecății au fost comise în interiorul termenelor de încercare astfel stabilite, urmează a face aplicarea dispozițiilor legale privitoare la revocarea suspendării, cumulând pedepsele din prezenta cauză cu cele devenite executabile.

Va face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pentru toți inculpații condamnați. Va deduce prevenția pentru toți inculpații condamnați. În ce privește latura civilă, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma totală de 125700 lei, reprezentând contravaloarea distrugerilor produse clădirii și gardului împrejmuitor, a bunurilor sustrase, a lucrărilor de șuntare și dezafectare a stației electrice(fil. 48 și urm. dup, fil.115 dup). Prejudiciul astfel evaluat de partea civilă nu poate fi acoperit în totalitate în prezenta cauză, fie pentru că nu este imputabil inculpaților (cum este cazul distrugerii plăcilor din gardul împrejmuitor), fie pentru că nu se află într-o cauzalitate directă și necesară cu activitatea infracțională desfășurată de inculpați (cum este cazul lucrărilor de dezafectare a stației).

În consecință, pretențiile civile vor fi admise doar în parte, urmând ca în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 și urm. C. civ. inculpații F.G., F.C., G.A.I., G.B.N., M.R.C. și D.D. să fie obligați în solidar la plata sumei de 104.700 lei despăgubiri civile către partea civilă, inculpații minori în solidar și cu părțile responsabile civilmente. În baza art. 191 C. proc. pen. va obliga pe aceiași inculpați și în aceleași condiții la plata cheltuielilor judiciare către stat în fond, urmând ca în recurs acestea să rămână în sarcina statului(inclusiv onorariile apărătorilor din oficiu). În aceste limite hotărârile pronunțate în cauză vor fi casate, menținându-se celelalte dispoziții ale acestora

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 170/AP din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte decizia recurată, precum și sentința penală nr. 25 din 4 aprilie 2007 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov și rejudecând: 1. Condamnă pe inculpatul F.G. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), i)) și alin. (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. ( 2) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. Condamnă pe același inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217alin.

(1) și (39 C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. deduce prevenția de la 19 ianuarie 2006 la 15 decembrie 2006. 2.Condamnă pe inculpatul F.C. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), i) și alin. (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. ( 2) C. pen. , art. 37lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. În baza art. 83 C. pen. revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 49/2003 a Jud. Zărnești definitivă prin decizia penală nr. 642/2003 a Trib.

Brașov. În baza art. 86/4 alin. (1) C. pen. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 193/2003 a Jud. Zărnești definitivă prin decizia penală nr. 365/2004 a Curții de Apel Brașov. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele devenite executabilele 1 an închisoare și 3 ani închisoare, urmând ca pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare să fie executată alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză. în final inculpatul având de executat 7 ani închisoare. Face aplic. art. 71 , art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. Condamnă pe același inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217alin.

(1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. În baza art. 83 C. pen. revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 49/2003 a Jud. Zărnești definitivă prin decizia penală nr. 642/2003 a Trib. Brașov. În baza art. 86/4 alin. (1) C. pen. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 193/2003 a Jud. Zărnești definitivă prin decizia penală nr. 365/2004 a Curții de Apel Brașov. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele devenite executabilele 1 an închisoare și 3 ani închisoare, urmând ca pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare să fie executată alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză în final inculpatul având de executat 5 ani închisoare.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. deduce prevenția de la 19 ianuarie 2006 la 15 decembrie 2006. 3. Condamnă pe inculpatul G.A.l. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) –art. 209 alin. (1) lit. a), i) și alin. (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 41alin. ( 2) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. Condamnă pe același inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217alin.

(1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. în baza art. 88 C. pen. deduce prevenția de la 19 ianuarie 2006 la 15 decembrie 2006. 4.Condamnă pe inculpatul D.D. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), i) și alin. (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. ( 2) C. pen. și art. 99 C. pen. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. Condamnă pe același inculpat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217alin.

(1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. în baza art. 88 C. pen. deduce prevenția de la 19 ianuarie 2006 la 3 martie 2006. 5. Condamnă pe inculpatul M.R.C. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208alin. (1) –art. 209 alin. (1) lit. a), i) și alin. (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. ( 2) C. pen. și art. 99 C. pen. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. Condamnă pe același inculpat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217alin.

(1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 33 lit a), art. 34 lit. b) C. pen. ,inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. deduce prevenția de la 19 ianuarie 2006 la 3 martie 2006. 6. Condamnă pe inculpatul G.B.N. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) –art. 209 alin. (1) lit. a), i) și alin. (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. Condamnă pe același inculpat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217alin.

(1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 33 lit a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea,de 2 ani închisoare. Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. deduce prevenția de la 19 ianuarie 2006 la 3 martie 2006. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. obligă în solidar inculpații F.G., F.C., G.A.I.,D.D. (acesta în solidar și cu p. resp. civ. D.D. și G.M.),M.R.C.(acesta în solidar și cu p. resp. civ. M.I. și M.N.) și G.B.N. (acesta în solidar și cu p. resp. civ. G.A. și G.E.) la plata sumei de 104.700 RON despăgubiri civile către p. civ.

SC F.D.F.E.E.E. Transilvania Sud SA, sucursala Brașov. În baza art. 191 C. proc. pen. obligă pe inculpații F.G., F.C., G.A.I., D.D. (acesta în solidar și cu p. resp. civ. D.D. și G.M.), M.R.C. (acesta în solidar și cu p. resp. civ. M.I. și M.N.) și G.B.N. (acesta în solidar și cu p. resp. civ. G.A. și G.E.) la câte 1200 RON cheltuieli judiciare către stat. Menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri. Onorariile apărătorilor din oficiu în recurs, câte 150 lei (inclusiv pentru asistența juridică acordată inc. B.F.A.)se vor suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2008.