ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3541/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3541/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 25/2007,

Tribunalul pentru Minori și familie Brașov a dispus, în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art.

10, lit. d) C.

proc. pen., achitarea inculpați lor majori B.F.A.

, F.G., F.C. și G.A.I.,

precum și pe inculpații minori D.D., M.R.C. și G.B.N., pentru comiterea

infracțiunilor de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1)

, art. 209 alin. (1) lit. a) și i) alin. (3) lit.

c) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) și

distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen.

În fapt s-a reținut că potrivit art. 63

alin. (2) C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar

aprecierea

acestora se face de instanța de

judecată în urma examinării tuturor

probelor administrate în scopul

aflării adevărului.

Dintre probele administrate în cursul

procesului penal s-a observat că numitul L.V. este singurul martor ocular, care

potrivit declarației acestuia, i-a văzut pe toți inculpații în luna noiembrie

2005 cum au pătruns prin efracție în incinta SC E. SA forțând poarta de acces

și spărgând un zid de

cărămidă din sticlă,

după care tot grupul arătat a pătruns în incinta

stației electrice unde au

distrus instalațiile electrice, au tăiat

cablurile de cupru și aluminiu și au sustras diferite componente

distrugând și devastând stația electrică.

În cursul audierii sale în fața

instanței de judecată (fila 189

dosar

tribunal), martorul a revenit și a arătat că în mod cert la locul săvârșirii

faptei nu se afla inculpatul B.F.A., ci ceilalți

inculpați, care au

sustras componente electrice în modalitatea descrisă mai sus. Acest martor

ocular, singurul de altfel care a

putut

observa îndeaproape activitatea infracțională a inculpaților, a

subliniat

în declarația sa că pe B.F.A. nu l-a văzut niciodată împreună cu acești

inculpați. Tot în cursul declarației sale, martorul L.V. a relatat împrejurarea

că sora sa - martora L.S. - are o firmă de colectare a fierului vechi și că

inculpații i-au furnizat acesteia în câteva rânduri contra cost fier vechi.

Deși acest martor a declarat că nu se

află în nici un fel de raport de dușmănie cu inculpații, actele depuse la dosar

au făcut dovada faptului că între aceștia au mai existat procese penale pe rol

(dosarul nr. 18/2006 al Judecătoriei Zărnești) și că este de notorietate starea

conflictuală existentă între inculpați și acest martor.

Această împrejurare a stării

conflictuale existente între martor și o parte dintre inculpați, rezultă chiar

din declarația dată de acesta în fața instanței de judecată cu referire la

procesele penale existente între martor și inculpatul F.C., martorul

dându-l în judecată pentru furtul de roți, iar

inculpatul pentru lovire.

În cursul cercetării judecătorești

inculpatul M.R.C. a relatat instanței despre împrejurarea amenințării și

atacării sale cu un cuțit de către martorul L.V., aceasta constituind o dovadă

în plus a relației conflictuale existente între aceste părți.

Celălalt

martor ocular - L.I.G., audiat în cursul

urmăririi penale

a declarat că auzind zgomote în dreptul stației electrice s-a apropiat și a

văzut ieșind printr-o spărtură în zid pe F.G., M.R.C., G.B. și

pe D.D. care încărcau materialul scos din stație

de cei 3

inculpați. Același martor revine în fața instanței de judecată

și declară că nu menține declarațiile date în fața organelor de poliție

fiind "intrigat" de către polițist să

declare în acest sens. In realitate,

astfel cum declară martorul el nu a

fost prezent la activitatea infracțională petrecută în incinta stației

electrice, ci numai a răspuns solicitării polițistului dând declarații care nu

corespund adevărului.

Ceilalți martori audiați în cauză -

G.I., V.C.

, C.I., M.D.S., M.T.M.,

D.M.

- nu au luat cunoștință în mod direct de activitatea infracțională a

inculpaților, ci numai au relatat despre acestea din cele auzite de la alte

persoane. Astfel martorul M.T.M. a făcut referire în descrierea faptei despre

autori necunoscuți, C.I. relatează întâmplări descrise de martorul L.V.,

martorul D.M. a vorbit de asemenea de autori necunoscuți iar martorul M.D.S. a

făcut referire

la 3 persoane de etnie romă

fără a-i putea identifica.

Nici procesul verbal de confruntare

realizat în faza de urmărire penală, între inculpați pe de o parte și martorul

L.V. pe de altă parte, nu a relevat noi elemente care să conducă

la vinovăția inculpați lor, ci dimpotrivă a

conturat starea conflictuală

existentă între inculpați și acești

martori.

În urma primei percheziții efectuate la

domiciliile inculpați lor din data de 19 ianuarie 2006, organele de poliție nu

au găsit

bunuri, valori, obiecte sau

înscrisuri ce ar avea legătură directă cu

fapta pentru care ei sunt

cercetați.

În ceea ce privește raportul de

constatare tehnico-științifică aflat la fila 155 din dosarul de urmărire

penală, din care rezultă că urmele papilare digitale ridicate cu ocazia

cercetării la fața locului din data de 24 noiembrie 2005 aparțin inculpatului

B.F.A., s-a observat că această probă nu e coroborează cu celelalte probe

administrate în cauză și mai mult, ea nu concordă nici cu declarația acelui

martor ocular (L.V.) chiar aflat în

relații

de dușmănie cu inculpații, care prezent fiind la fața locului a

declarat că acest inculpat nu s-a aflat la acea

dată în incinta stației

electrice și

nici nu a participat la săvârșirea faptei.

Față de cele ce preced, prima instanță

a constatat pe de o parte că probele administrate în cauză nu au putut răsturna

prezumția de nevinovăție ca principiu fundamental al procesului penal, iar pe

de altă parte, s-a observat că ele nu au condus la

identificarea persoanelor care au săvârșit faptele de furt calificat și

distrugere petrecute în cursul lunii noiembrie

2005 în incinta stației

electrice SC

E. SA, sucursala Brașov, motiv pentru care

instanța în baza art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. i-a achitat pe inculpați.

Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, și partea civilă SC F.D.E.E.

Transilvania Sud, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Parchetul

a solicitat condamnarea inculpatului pentru faptele

pentru

care au fost aceștia trimiși în judecată, considerând că

probele administrate fac dovada vinovăției acestora, neexistând vreun

dubiu cu privire la participarea lor la comiterea faptelor.

Partea

civilă a solicitat ca în cazul în care soluția cu privire la

latura penală a cauzei va fi modificată, să se dispună și obligarea

inculpaților la plata despăgubiri lor civile.

Prin decizia penală nr. 170/AP din 19

octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori,

a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul

pentru Minori și Familie

Brașov numai sub aspectul neaplicării art.

350 C. proc. pen. cu privire

la măsurile preventive dispuse în prezenta cauză față de toți inculpații.

Rejudecând cauza în aceste limite, în

baza art. 350 C. proc. pen., s-a constatat că inculpatul B.F.A. a fost reținut

și arestat preventiv din data de 16 ian. 2006 până la data de 15 decembrie

2006, inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

constatat că inculpații F.G., F.C. și G.A.I. au fost reținuți și arestați

preventiv din data de 19 ian. 2006 până la data de 15 decembrie 2006, inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

constatat că inculpații D.D., M.R.C. și G.B.N. au fost reținuți și arestați

preventiv din data de 19

ian. 2006 până la

data de 3 martie 2006, inclusiv.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

A fost respins ca tardiv apelul

declarat de partea civilă SC F.D.E.E. Transilvania Sud împotriva aceleiași

sentințe.

În baza

art. 189 C. proc. pen., onorariile apărătorilor

din oficiu

pentru inculpații intimați, în cuantum de câte 150 lei, se

suportă din fondurile Ministerului Justiției și

se includ în cheltuielile

judiciare avansate de stat.

În baza art. 192 alin. (2), (3) C.

proc. pen., a fost obligată partea civilă apelantă să plătească statului suma

de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare

rămânând în sarcina statului.

Examinând

hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din

dosarul

cauzei, s-a constatat că motivul de apel al parchetului

privind greșita achitare a inculpaților nu este fondat.

Pentru a

se putea dispune condamnarea inculpați lor pentru

faptele

pentru care aceștia au fost trimiși în judecată este necesar să fie întrunite

toate condițiile cerute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., respectiv fapta să

existe, să constituie infracțiune și să fi fost săvârșită de inculpat, cerințe

ce nu sunt îndeplinite în speță.

Probele

administrate în cauză nu dovedesc cu certitudine și

fără

urmă de îndoială faptul că inculpații au comis faptele reținute în sarcina lor

prin rechizitoriu, respectiv că în perioada 20 - 24 noiembrie 2005, în trei

zile la rând, au distrus instalațiile electrice

ale stației SC E. SA Transilvania Sud, sucursala Brașov,

după

care au sustras componente ale instalațiilor ce conțineau elemente de cupru și

aluminiu, aducând astfel stația în stare de nefuncționare, cu consecința

întreruperii energiei electrice către

localitatea

Poiana Mărului și alte obiective din orașul Râșnov.

În consecință, prima instanță a dispus

în mod corect

achitarea lor în baza

art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Trebuie precizat în primul rând că

rechizitoriul întocmit de procuror nu stabilește cadrul procesual pentru

determinarea vinovăției inculpați lor și nu arată concret în ce constă fapta

fiecăruia dintre ei, ce anume a distrus sau sustras, în concret fiecare

inculpat, pentru a se putea determina apoi gradul de vinovăție al fiecăruia.

Rechizitoriul

conține doar referiri generale, nedeterminate, în

sensul

că cei șapte inculpați au distrus stația (cum anume nu se arată), că au sustras

componente ale instalațiilor (ce fel de componente, ce cantitate, cum le-au

sustras efectiv, cine a fost autorul și cine a dat doar ajutorul material sau

moral nu se

precizează) și că le-au

transportat la învinuita R.A. care Ie-a plătit (ce anume ar fi primit fiecare

inculpat nu se arată).

În al doilea rând, se susține în

rechizitoriu că cei șapte inculpați au efectuat această activitate de

distrugere și sustragere în trei zile situate în intervalul de timp 20-24

noiembrie 2005. Pe

lângă împrejurarea că

procurorul nu a stabilit activitatea concretă a

fiecărui inculpat în

fiecare din cele trei zile, pentru a se stabili vinovăția acestora pentru

fiecare act material de distrugere sau sustragere în parte, acuzațiile fiind

făcute în mod general ("la

grămadă)

pentru toți inculpații, același organ de urmărire penală a

limitat

activitatea infracțională strict la perioada 20-24 noiembrie 2005, orice act

infracțional desfășurat înainte sau după acest interval nefăcând obiectul

prezentei judecăți.

Faptul că nici chiar procurorul nu a

putut determina, prin

actul de sesizare,

activitatea concretă a fiecărui inculpat, precum și

formularea de

acuzații generale și imprecise duc la o lipsă de credibilitate a acuzațiilor care

nu este înlăturată nici de materialul probatoriu administrat.

Deși instanța de fond a administrat

probele din faza de urmărire penală în mod nemijlocit și contradictoriu, lipsa de

consistență a acestora și caracterul imprecis și

confuz al declarațiilor au avut ca urmare imposibilitatea stabilirii vinovăției

inculpați lor cu privire la infracțiunile stabilite prin rechizitoriu, cu

consecința achitării lor, prin hotărârea atacată, soluție corectă și din

punctul de vedere al instanței de apel care își însușește motivarea primei

instanțe.

Trebuie adăugat că, în lipsa unor probe

certe de vinovăție, prezumția relativă de nevinovăție consacrată de legislația

penală în vigoare în favoarea inculpați lor nu este răsturnată, astfel că nu

se poate dispune condamnarea acestora, orice

dubiu profitându-le

conform principiului "

in dubio pro reo

".

Astfel cum corect a subliniat și

instanța de fond, în cauză nu a fost descoperit nici unul din bunurile pe care

le-ar fi sustras inculpații în intervalul 20-24 noiembrie 2005.

De asemenea, nu a fost găsit nici unul

din bunurile

valorificate (potrivit

rechizitoriului) de inculpați către învinuita R.A.

Dimpotrivă, procurorul a dispus, prin

actul de sesizare a instanței, disjungerea cauzei față de aceasta și alți patru

învinuiți

întrucât "din cercetările

efectuate în cauză probele administrate în

acest moment nu au putut stabili cu certitudine participația"

acestor

învinuiți (fila 6 rechizitoriu). Cu alte cuvinte, materialul

probatoriu nu a dovedit vinovăția învinuitei R.A., însă același material

probatoriu a confirmat că inculpații au

valorificat bunurile sustrase

către

învinuită și au obținut bani de la ea, acesta fiind doar unul din

exemplele

de lipsă de coerență ce caracterizează actul de sesizare.

Nici

plângerea penală și completările ulterioare întocmite de

partea

civilă nu fac excepție, având un caracter general și imprecis.

Nu se precizează exact ce bunuri au

fost distruse, câte bucăți din fiecare categorie, care este valoarea fiecăruia,

partea civilă menționând doar generic "sustragere uși și dale de metal,

bare, conductori, contacte și distrugere

fereastră Mevada, plăci de

gard confecționate din beton" (filele

48, 50 dosar urmărire penală, fila 115 dosar Judecătoria Brașov).

În aceste

condiții, nu se poate stabili ce bunuri și ce cantitate

s-a

sustras în total din stația electrică în cele trei rânduri și mai mult, nu se

poate stabili ce anume ar fi sustras sau distrus fiecare inculpat cu ocazia

fiecărui act material în parte. De asemenea, nu se poate verifica temeinicia

cuantumului pretențiilor părții civile,

neexistând

un calcul al valorii fiecărui bun distrus și sustras.

Nici materialul probatoriu administrat

în cursul urmăririi

penale și readministrat

de instanța de fond nu vine să lămurească

toate aceste chestiuni legate

de activitatea infracțională concretă

desfășurată

la stația electrică și de prejudiciul real cauzat.

Martorii audiați în cauză, L.V. (filele

160-169, 175-176 dosar urmărire penală, filele 189-190 dosar instanță), G.I.

(fila 170 dosar urmărire penală, fila 90 - dosar

instanță), V.C. (fila 171 dosar urmărire penală, fila 291

dosar

instanță), C.I. (filele 172-174 dosar urmărire penală,

fila 191 - dosar instanță), L.I.G. (filele 175-176, 182-183 - dosar

urmărire penală, fila 454 dosar instanță), M.D.S.

(filele 177-178 dosar

urmărire penală), M.T.M. (filele 179 dosar urmărire penală, fila 415 dosar

instanță), D.M.

(fila 180 dosar urmărire

penală, fila 414 - dosar instanță) și

L.S. (fila 184 dosar urmărire

penală, fila 453 - dosar instanță), nu oferă date relevante și informații

suficiente care să

poată fi luate în

considerare ca probe certe de vinovăție.

Astfel, analizând fiecare declarație în

parte a martorilor, începând cu cele olografe și terminând cu cele date în

cursul cercetării judecătorești, instanța de apel constată că nici unul dintre

martori nu a putut oferi date exacte despre perioada în care ar fi văzut sau

auzit ceva despre fapta dedusă judecății. Toți martorii vorbesc despre faptul

că "în cursul lunii noiembrie 2005" sau "la sfârșitul lunii

noiembrie 2005" au văzut pe inculpați sau o parte din ei în preajma

stației electrice, însă nu au putut indica cu

certitudine

și fără urmă de îndoială că faptele relatate de ei au avut

loc în

intervalul 20-24 noiembrie 2005 specificat în

rechizitoriu,

existând astfel un puternic dubiu ,ce profită inculpaților,

că relatările martorilor vizează această perioadă

dedusă judecății,

când a fost devastată stația electrică.

Astfel,

martorii G.I. (director executiv SC P.

S.A.) și C.I. (șef grup șantier R.), au fost anunțați că

în cursul lunii noiembrie 2005, fără a

putea preciza exact ziua (fila 170 dosar urmărire penală, fila 191 dosar

instanță) s-au sustras și

distrus bunuri din stație.

Martorul G.I. precizează și că,

ulterior

acestui anunț, i-a văzut în jurul stației pe F.C. și D.D., care au venit cu

căruțele de mai multe ori până la

gradul stației electrice (fila 170

verso urmărire penală). De asemenea, martorul C.I. a relatat instanței de fond

că mergea odată pe săptămână la stație (care nu avea personal) și că "în 4

octombrie 2005 s-a petrecut cel mai mare dezastru la această stație, în sensul

că s-au sustras componente de înaltă tensiune întrerupători, contacte de cupru și

aluminiu (fila 191 dosar

instanță), precizând că de la acea dată stația nu

mai funcționează.

"După aceea și probabil până în

prezent se sustrag și dispar bunuri, iar în 21 noiembrie 2005 s-au dat spargeri

de un miliard", martorul fiind cel care a făcut inventarul. "De cele

mai multe ori când veneam în control vedeam în depărtare indivizi cum ies din

stație și fug cu căruțele" (fila 191 dosar instanță).

Martorul D.M. (șef celulă în cadrul SC

E. ) a arătat că a fost anunțat, la sfârșitul lunii noiembrie 2005, că stația a

fost devastată "în mai multe etape din noiembrie 2005 până în ianuarie

2006 (fila 414 dosar instanță).

Toate

aceste relatări ale martorilor cu funcții de conducere în

cadrul

părții civile confirmă faptul că stația electrică aparținând părții civile SC

E. SA Transilvania Sud, sucursala Brașov, și situată în perimetrul SC R. Râșnov,

fiind lăsată fără personal, a fost supusă furturilor și distrugerilor în mai

multe rânduri în c ursul anilor 2005-2006, începând cu luna octombrie 2005 și

continuând cu luna ianuarie 2006.

Faptele deduse judecății vizează însă

strict intervalul 20-24

noiembrie 2005,astfel

că orice act(chiar dovedit) de distrugere sau

sustragere care nu se încadrează în acest interval nu face obiectul

prezentei

cauze și nu investește instanța cu judecarea lui, potrivit art. 317 C. proc.

pen., judecata mărginindu-se la fapta și persoana arătată în actul de sesizare.

Astfel cum s-a arătat însă anterior,

martorii nu au putut confirma că relatările lor au în vedere strict intervalul

20-24 noiembrie 2005.

Acuzațiile aduse inculpaților se

bazează pe afirmațiile unui singur martor care i-ar fi văzut pe aceștia în timp

ce distrugeau și furau din stația electrică.

Martorul

L.V. a dat ample declarații atât la urmărirea

penală

(filele 160-169) cât și în fața instanței (filele 189-190 dosar)

și a relatat detaliat despre faptul că în cursul

lunii noiembrie 2005 a

observat pe inculpații F.G., F.C., G.A.I., D.D.,

G.B.N. și M.R.

deplasându-se cu căruța spre

stația electrică și i-a urmărit,

văzând că aceștia au intrat în incintă

și au revenit cu diverse obiecte ce conțineau fier și le-au încărcat în căruțe,

vânzându-le ulterior sorei sale R.A.

Declarația

martorului nu poate fi însă luată în considerare ca

reflectând

adevărul și nu poate constitui singura probă pe baza

căreia se poate aprecia asupra vinovăției inculpaților, existând mai

multe

aspecte care pun la îndoială buna-credință, obiectivitatea și imparțialitatea

martorului. Acest fapt a fost sesizat corect de prima

instanță care a înlăturat motivat declarațiile sale, considerându-l

interesat în cauză.

În primul rând, trebuie reamintită

împrejurarea esențială că martorul nu a putut indica, încă de la urmărirea

penală, data

exactă la care s-au petrecut

faptele relatate de el, în declarația sa

olografă (fila 167 dosar urmărire penală) precizând "la sfârșitul

lunii

noiembrie 2005, nu-mi aduc

aminte exact data", ceea ce înseamnă

că faptele descrise detaliat de martor s-au putut petrece oricând la

sfârșitul

lunii, neputându-se stabili cu exactitate o dată a celor relatate. De asemenea,

martorul îi menționează pe toți inculpații, cu excepția inculpatului B.F.A.,

despre care precizează expres că nu l-au văzut alături de ceilalți inculpați

(fila 189, 190 dosar instanță), inculpat care nu mai este văzut de nici un alt

martor în jurul stației.

în al doilea rând, martorul se află în

dușmănie cu inculpații F.G., F.C., G.A. și G.B.N., stare conflictuală

recunoscută de toate părțile (a se vedea procesele verbale de confruntare

filele 185-196 dosar urmărire penală) și de notorietate în localitate (între

martor și inculpați au existat procese penale pe rolul Judecătoriei Zărnești,

martorul L. dând în judecată pe inculpatul F.C.

pentru

furtul roților, iar acesta din urmă pentru lovire, iar inculpatul

M.R.C. relatând instanței de fond despre faptul că a fost atacat cu un cuțit de

martor).

În al treilea rând, nici chiar procurorul

nu a dat total credibilitate martorului, reținând doar anumite aspecte din

declarația acestuia și anume doar cele privitoare

la inculpații trimiși

în judecată.

Din declarațiile constante ale

martorului rezultă și împrejurarea că învinuita R.A. (sora sa cu care se află

în relații de dușmănie, așa cum recunoaște chiar el - fila 199 verso - dosar

urmărire penală), a fost cea care a cumpărat bunurile sustrase de inculpați,

martorul furnizând numeroase detalii cu privire la cantitatea de fier sau cupru

tranzacționate, costul unui

kilogram ori

bunurile cumpărate de inculpați cu banii obținuți de la

învinuita R.A.

Cu toate acestea, procurorul a dispus prin

rechizitoriu

disjungerea cauzei față de învinuită, considerând (așa cum am arătat la

începutul expunerii) că probele nu au dovedit cu

certitudine și

participarea acesteia la comiterea faptelor.

Aceeași este situația și în cazul

învinuiți lor L.G.A., L.G., B.C. și M.N., despre care martorul L.V. a relatat

aceleași amănunte ca și în cazul inculpați lor trimiși în judecată

(filele 165 - verso dosar urmărire penală) la

domiciliul învinuitului L.A. descoperindu-se și 13 bucăți camere de stingere

care se folosesc la întrerupătoare electrice de 6 KV, procurorul considerând

însă și în acest caz că probele de vinovăție nu sunt clare.

Toate aspectele învederate conduc la

concluzia că declarațiile date de martor nu pot fi luate în considerare la

stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpaților.

Existând o puternică îndoială asupra

adevărului celor declarate (care nu se coroborează cu alte probe din cauză),

precum și asupra obiectivitătii și imparțialității martorului, instanța de apel

Ie-a înlăturat (așa cum corect a procedat și instanța de fond).

Nici informațiile furnizate de ceilalți

martori audiați în cauză nu au putut contribui la lămurirea activității

infracționale desfășurate la stația electrică în perioada 20-24 noiembrie 2005.

Martorul M.D.S. face referire la trei

persoane de etnie romă pe care însă nu Ie-a putut identifica (fila 178 dosar

urmărire penală).

Martorul

V.C. a fost anunțat despre sustragerile din cadrul stației de martorul L.V.,

însă nu-și mai amintește

data (fila 171 - verso dosar

urmărire penală).

Potrivit

precizărilor din fața instanței, i-a văzut pe inculpați în

incinta stației, după sărbătorile 2005 (fila 291 dosar instanță).

Martorul M.T.M. a fost și el anunțat la

sfârșitul lunii noiembrie 2005, despre faptul că autori necunoscuți sustrag

piese din cadrul stației de către administratorul

acesteia.

Anterior acestui anunț, a văzut pe unii

din inculpați în preajma stației, însă nu știe ce au făcut acolo (filele 179 -

dosar urmărire penală, 415 dosar instanță).

În ce privește pe martorul L.I.G.,

relatările sale privesc un incident care a avut loc în cursul lunii noiembrie

2005, fără a putea preciza exact data (fila 175 dosar urmărire penală) și îi

vizează doar pe inculpații F.C., M.R.C. și G.B.N.

Declarațiile sale nu se coroborează

însă cu cele ale martorului L.V. ,care i-a văzut pe toți șase inculpații, cu

excepția inculpatului B., într-o zi la sfârșitul lunii noiembrie

2005, rezultând astfel că este vorba despre două

incidente diferite,

fără legătură unul cu celălalt.

Schimbarea poziției procesuale a

martorului în fața instanței și negarea implicării vreunui inculpat în

activitatea infracțională reclamată au împiedicat instanța de fond clarificarea

situației reale

de fapt și au creat o

puternică incertitudine asupra ceea ce a perceput cu adevărat martorul.

Declarațiile martorei L.S. au în vedere

doar starea

conflictuală dintre soțul

acesteia (martorul L.V.) și inculpați.

Nici celelalte probe administrate în

cauză nu înlătură dubiul

existent în cauză

cu privire la participarea inculpaților la comiterea faptelor deduse judecății

și nu sunt de natură a duce la răsturnarea

prezumției de nevinovăție consacrată în favoarea acestora.

Perchezițiile domiciliare efectuate în

cauză nu au condus la descoperirea unor bunuri sau valori care ar avea legătură

directă

cu faptele pentru care inculpații

au fost trimiși în judecată.

Singurele bunuri ridicate în cursul urmăririi

penale sunt 13 bucăți camere de stingere din aluminiu și fibră de sticlă

(filele 72-73 - dosar urmărire penală), de la domiciliul familiei învinuitului

L.A., două scări din lemn de la domiciliul familiilor inculpaților D.D. și M.C.

(filele 86-89 dosar urmărire penală, fila 208 - dosar urmărire penală), o

consolă electrică găsită la domiciliul familiei inculpatului M.R.C. (filele 78,

211 - dosar urmărire penală) și produse electronice la domiciliul inculpați lor

F.G. și C. (filele 229 - 230 - dosar urmărire penală).

Niciunul

dintre aceste bunuri nu figurează însă în plângerea penală sau în completările

ulterioare (făcute de partea civilă) și nu

au fost

reclamate ca fiind distruse sau sustrase. în consecință, ele nu pot forma

obiectul judecății, nefiind menționate nici în actul de sesizare.

Relativ la aceste bunuri familiile

inculpaților sau învinuiților au declarat că le-au găsit și le-au păstrat, fapt

neinfirmat de alte probe și acceptat și de procuror care a dispus prin

rechizitoriu

neînceperea urmăririi penale

față de învinuitul L.A.

În ce privește urmele papilare ridicate

de pe plasticul unei mănuși de scos siguranțe, descoperite cu ocazia cercetării

la fața locului, acestea nu dovedesc în mod cert și fără urmă de îndoială că

inculpatul B.F.A. a sustras și distrus bunuri din stația electrică în 20-24

noiembrie 2005. Singurul lucru cert pe

care-l

probează este că inculpatul B. a atins obiectul respectiv, însă nu se poate

stabili cu certitudine când anume, precum și locul

unde se afla și ce a

făcut ulterior. Aceste aspecte nu se pot determina nici prin coroborarea cu

restul probelor administrate deoarece nici unul din martori (inclusiv martorul

principal L.V.) nu l-a văzut pe inculpatul B. sustrăgând sau distrugând bunuri

din stație.

Audiați

în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești,

în mod constant, încă de la primele declarații, toți inculpații și-au

susținut nevinovăția și au negat la distrugerea și sustragerea de

bunuri din stația electrică în perioada 20-24

noiembrie 2005.

Față de toate considerentele expuse și

în urma analizării amănunțite a materialului probatoriu administrat în cauză,

instanța de apel constată că în cauză nu s-a răsturnat prezumția de nevinovăție

consacrată de legea penală în favoarea inculpaților, nefiind dovedit cu

certitudine și fără urmă de îndoială, faptul că inculpații au comis

infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

În speță,

există o serie de aspecte ce nu au putut fi clarificate

și

lămurite chiar în urma readministrării tuturor probelor în cursul cercetării

judecătorești, fapt ce creează puternice dubii asupra

participării tuturor inculpaților la faptele deduse judecății, dubii

care profită acestora, potrivit principiului

"in dubio pro reo

".

În consecință, Curtea de apel a apreciat

că soluția de achitare adoptată de instanța de fond, în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. este legală și temeinică .

În ce privește însă motivul de apel al

parchetului privind omisiunea instanței de fond de a constata prin hotărâre

perioada în care inculpații au fost reținuți sau arestați preventiv, se

constată că acesta este fondat, astfel că apelul parchetului a fost admis în

baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. doar cu privire la acest aspect.

În ce privește apelul declarat de

partea civilă S.C. F.D.F.E.E. Transilvania Sud - împotriva aceleiași hotărâri,

s-a constatat că este tardiv.

Potrivit

dovezii aflate la fila 475 dosar tribunal, data la care a fost comunicată

hotărârea este 6 aprilie 2007, reprezentantul părții

civile

semnând personal de luare la cunoștință.

Apelul a fost declarat la data de 20

aprilie 2007 (fila 2 dosar Curtea de Apel Brașov), după expirarea termenului

prevăzut de lege.

Faptul

că, ulterior comunicării, în condițiile cerute de lege, a

hotărârii

către partea civilă, grefierul de ședință a procedat, din eroare, la o

recomunicare a hotărârii către aceeași parte civilă, nu afectează data de la

care începe să curgă termenul de apel, aceasta fiind data primei comunicări.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, susținând în esență că

soluția de achitare a inculpaților dispusă de instanța de fond și menținută de

instanța de apel

este greșită, fiind rodul unei analize defectuoase a

probatoriului

administrat în cauză în sensul că fiecare probă a fost privită în mod izolat,

dându-se o importanță prea mare unor aspecte mai puțin semnificative.

S-a mai arătat că în mod nejustificat

nu s-au reținut concluziile raportului de constatare tehnico-științifică(care

au stabilit că urmele papilare ridicate de la fața locului aparțin inculpatului

B.),rezultatele perchezițiilor efectuate la domiciliile inculpaților(fiind

ridicate bunuri recunoscute ca provenind din

incinta

stației),ca și declarațiile martorilor audiați în cauză(care vin

să

susțină acuzațiile aduse inculpaților).

Examinând

hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate

și a

cazului de casare în care acestea se încadrează, respectiv

art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată

că recursul Parchetului

este fondat.

Atât

instanța de fond, cât și cea de apel au apreciat în esență

că probatoriul administrat în cauză nu este de natură a răsturna

prezumția de nevinovăție de care inculpații se bucură conform

art. 5/2 C. proc. pen., susținând că acesta nu

dovedește cu certitudine și

fără urmă de îndoială că inculpații au comis

faptele reținute în sarcina lor prin rechizitoriu.

În plus, se reține că atât actul de

sesizare, cât și plângerea penală formulată de partea vătămată au un caracter

general și imprecis, fără a se preciza în concret activitatea desfășurată de

fiecare inculpat, precum și bunurile presupus sustrase de către aceștia.

Cu

privire la aceste din urmă considerații, Curtea constată că actul de sesizare

conține suficiente date care să contureze situația

de

fapt, respectiv momentul (perioada) și locul comiterii infracțiunii, precum și

modul în care inculpații au acționat.

Împrejurarea că rechizitoriul nu

detaliază contribuția fiecărui inculpat, în fiecare dintre zilele aflate în

perioada de referință, nu trebuie absolutizată, în condițiile în care se reține

că este vorba despre o activitate infracțională desfășurată împreună de toți

inculpații în baza unei rezoluții infracționale unice, neavând relevanță

stabilirea exactă a bunurilor sustrase în fiecare zi, câtă vreme prejudiciul

este unic și imputabil în solidar tuturor inculpaților.

Tot astfel, în ce privește prejudiciul

și detalierea sa, trebuie

făcută distincția

între existența acestuia (care are influențe și în ce

privește latura

penală, fiind vorba despre urmarea imediată a infracțiunilor) și evaluarea lui

(ce ține îndeosebi de rezolvarea

laturii civile

a cauzei). În acest context, lipsa unei detalieri a

bunurilor care au fost sustrase cu ocazia fiecărui act

material, nu poate constitui un argument care să justifice o soluție de

achitare, cu atât mai mult cu cât o asemenea operațiune este

cvasiimposibilă nu numai în cauza de față, ci ori

de câte ori vorbim

despre o infracțiune continuată, iar prejudiciul se

raportează la întreaga activitate infracțională,

acest

context.infracțiunii

iar nu la fiecare act material.

Revenind la fondul cauzei, Curtea

reține că potrivit art. 66

alin. (1) C.

proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție

și nu

este obligat să-și dovedească nevinovăția.

În aplicarea acestui principiu,

inculpații au negat în mod constant în declarațiile date în cauză ,că ar fi

comis faptele ce le-au fost imputate prin actul de sesizare, neadministrând

suplimentar vreo probă în susținerea nevinovăției

lor.

În aceste condiții, rămâne de stabilit

dacă celelalte probe administrate în cauză, apreciate prin coroborare, iar nu

de sine

stătătoare, conduc sau nu la

stabilirea vinovăției inculpaților pentru

săvârșirea infracțiunilor

pentru care au fost trimiși în judecată.

Curtea constată astfel că atât instanța

de fond, cât și cea de apel au apreciat în mod eronat probatoriul administrat

în cauză, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a

tuturor inculpaților.

Astfel, nu s-a dat relevanță

corespunzătoare depozițiilor

martorilor

audiați pe parcursul cercetărilor, absolutizându-se în mod

nejustificat

împrejurarea că aceștia nu au precizat cu exactitate data când s-au petrecut

evenimentele relatate de ei. În acest sens, majoritatea martorilor au situat în

timp cele afirmate ca petrecându-se „la sfârșitul lunii noiembrie a anului

2005", perioadă în care se situează și intervalul în care faptele au fost

comise, respectiv 20-24 noiembrie 2005. De altfel, sunt puține situațiile în

care martorii pot preciza cu exactitate data când s-au întâmplat cele relatate

în declarații, lucru explicabil prin scurgerea unui interval de timp suficient

de mare între momentul

evenimentelor

relatate și cel al depoziției propriu-zise, care să facă

aproape

imposibilă reținerea unui asemenea amănunt.

Pe de altă parte, declarațiile date de

martorul L.V., principalul martor al acuzării, care a observat și relatat în

detaliu activitatea infracțională a inculpaților,

au fost relativizate de

către instanțele de fond și apel, ținând seama

de relațiile de dușmănie în care s-ar fi aflat cu inculpații (cu care a avut

anterior conflicte legate de presupuse fapte penale comise de aceștia în dauna

sa) și de faptul că însuși procurorul nu ar fi dat total

credibilitate declarațiilor sale, devreme ce alte

persoane indicate de

martor că

ar fi comis infracțiuni identice sau în legătură cu cele

deduse judecății în prezenta cauză, nu au fost

trimise în judecată.

Este

adevărat că relațiile în care martorii se găsesc cu părțile

din cauza în care sunt audiați, au relevanță în stabilirea valorii

probatorii a acestor depoziții, obiectivitatea lor putând fi pusă sub semnul

întrebării.

În situația în care aspectele relatate

de acești martori sunt confirmate, fie și indirect, de către alte mijloace de

probă, o

asemenea prezumție de lipsă de

obiectivitate este răsturnată.

În speță,

prezența inculpaților la locul săvârșirii infracțiunii (cu

excepția inculpatului B.),în perioada de referință, rezultă nu numai

din declarațiile martorului L.V., ci și ale altor persoane audiate în aceeași

calitate.

Astfel, martorii V.C. și M.T., paznici

la societatea în incinta căreia se afla stația electrică, i-au văzut pe

inculpați (mai puțin Barta, care nu a fost nominalizat) cum sustrăgeau piese de

la stație și le duceau în căruță. Însă nu au intervenit întrucât nu aveau

atribuții de pază decât la societatea sus-amintită, susținând că au anunțat

organele abilitate. Mai mult, martorul V. a precizat că a fost sesizat de

martorul L.V. despre faptul că un grup de țigani fură piese din cadrul stației,

mențiune care se regăsește și în declarația dată de acesta(fil.161 verso

dup),iar martorul M. a menționat că i-a surprins de mai multe ori pe inculpați

sustrăgând asemenea materiale (fii. 179 verso dup).

De asemenea, martorii L.I. și M.D.,

aflându-se în preajma gardului aceleiași societăți, au auzit zgomote de

spargere și tăiere din interior și i-au văzut pe inculpații F.G.

.M.R. și G.B. cărând bunuri din interiorul

stației (prin gardul din care două plăci erau date jos),către

o căruță

lângă care se afla inculpatul D.D., care le încărca.

Î

n fine,

prezența mai multor țigani în perioada de referință cu

căruțele

la gardul stației electrice. între care au fost recunoscuți inculpații F.C. și

D.D., este confirmată și de martorul G.I. (fil. 170 dup).

Împrejurarea că din declarațiile

analizate ar rezulta implicarea și a altor persoane decât inculpații în fapte

de același

gen sau în legătură cu acestea(a

se vedea cazul numiților l.G.

, L.A., M.N., B.C. ,R.A.),iar asemenea

persoane nu au fost trimise în judecată, nu afectează valoarea probatorie a

acestor declarații și nu are relevanță pentru stabilirea vinovăției sau nevinovăției

inculpaților din prezenta cauză, ținând seama de

limitele judecății precizate de art. 317 C. proc. pen., fiind opțiunea

procurorului de a sesiza instanța doar cu privire la unele fapte și făptuitori

și de a

disjunge cercetările cu privire la

alte fapte și persoane.

Probele

testimoniale menționate anterior se coroborează cu

procesele-verbale

întocmite în urma perchezițiilor efectuate la

domiciliile

inculpaților, unde au fost descoperite bunuri sustrase din

incinta

stației electrice.

Este vorba despre o consolă electrică

(găsită la domiciliul inculpatului M.) și de două tronsoane din lemn în lungime

de câte 4 metri (găsite la domiciliile inculpaților M. și D., bunuri

recunoscute de martorul C.I. .gestionar și angajat al stației electrice, acesta

menționând în mod expres, cu referire la cele două obiecte din lemn,că au fost

sustrase în perioada 20-24 noiembrie 2005 (fil.174 verso dup).

În legătură cu proveniența acestor

bunuri, inculpații în cauză nu au putut oferi nicio explicație (cu excepția

consolei, despre care inculpatul M. a afirmat că a găsit-o pe stradă abandonată

- fil. 110 verso dup).

În condițiile în care bunurile au fost

recunoscute ca

aparținând părții vătămate,

iar la dosar nu există dovezi din care se

rezulte că aceasta ar fi mai

reclamat, în plângeri distincte, alte fapte de același gen, dar comise într-o

altă perioadă decât cea menționată în actul de sesizare .rezultă că aceste

bunuri au fost sustrase de inculpați alături de celelalte menționate în

sesizarea părții vătămate, chiar dacă ele nu se regăsesc explicit între

acestea, lucru explicabil prin aceea că plângerea

cuprinde referiri la

bunurile ce țin de esența activității stației

electrice(conductori și contacte separatoare). Nu interesează prin urmare

valoarea sau valoarea de întrebuințare a bunurilor recuperate, ci doar

împrejurarea că acestea s-au găsit la unii dintre inculpați, ceea ce face

dovada implicării lor în comiterea infracțiunilor de care sunt acuzați.

Toate aceste mijloace de probă sunt

suficiente în opinia Curții pentru a stabili vinovăția inculpaților F.G., F.C.

G.A.I., B.N., M.R.C. și D.D., astfel încât în aceste limite criticile

Parchetului sunt întemeiate, iar recursul va fi admis.

În privința intimatului B.F.A. însă,

concluzia la

care au ajuns instanțele de

fond și apel este corectă, întru cât deși

raportul de constatare

tehnico-științifică concluzionează în sensul că urmele papilare ridicate de la

fața locului aparțin acestui inculpat, acesta nu se coroborează cu nici un alt

mijloc de probă, în

condițiile în

care inculpatul nu este indicat de nici unul dintre martorii audiați în cauză

ca participant la comiterea infracțiunilor menționate în actul de sesizare.

Prin urmare, reținând săvârșirea cu

vinovăție a faptelor

pentru care au fost

cercetați, Curtea va proceda la casarea în parte

atât a sentinței, cât

și a deciziei, iar apoi la rejudecarea cauzei conform art. 385/15 pct. 2 lit.

d) C. proc. pen. dispunând condamnarea inculpaților F.G. ,F.C. ,G.A.I. ,G.B.N.

,M.R.C. și D.D. la pedepse privative de libertate.

La individualizarea pedepselor, Curtea

va avea în vedere criteriile

prev. de

art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al

infracțiunilor comise, caracterul continuat al acestora circumstanțele

personale nefavorabile inculpaților (cunoscuți cu antecedente penale sau

cercetați în alte cauze pentru fapte de

același

gen, excepție făcând inculpatul M.; inculpații minori au

caracterizări nefavorabile de la unitatea de

învățământ frecventată

; majoritatea au perspective scăzute de

reintegrare socială, așa cum se precizează în referatele întocmite de Serviciul

de Probațiune),conduita procesuală nesinceră.

Toate aceste circumstanțe reale și

personale justifică aplicarea unor pedepse orientate către minimul

special(redus la

jumătate în cazul

minorilor conform art. 109 C. pen.), cu executare în

regim de detenție,

Curtea apreciind că numai astfel pot fi atinse

dezideratele înscrise în art. 52 C. pen. cu privire la scopul general

al

pedepsei.

În plus, în cazul inculpatului F.C.,

având în vedere că anterior acesta a fost condamnat la pedepse cu suspendarea

executării iar faptele deduse judecății au fost comise în interiorul termenelor

de încercare astfel stabilite, urmează a face aplicarea dispozițiilor legale

privitoare la revocarea suspendării, cumulând

pedepsele

din prezenta cauză cu cele devenite executabile.

Va face aplic. art. 71, art. 64 lit. a)

teza a ll-a și b) C. pen. pentru toți inculpații condamnați.

Va deduce

prevenția pentru toți inculpații condamnați.

În ce privește latura civilă, partea

vătămată s-a constituit parte civilă cu suma totală de 125700 lei, reprezentând

contravaloarea distrugerilor produse clădirii și gardului împrejmuitor, a

bunurilor sustrase, a lucrărilor de șuntare și dezafectare a stației

electrice(fil. 48 și urm. dup, fil.115 dup).

Prejudiciul astfel evaluat de partea

civilă nu poate fi acoperit în totalitate în prezenta cauză, fie pentru că nu este

imputabil

inculpaților (cum este cazul distrugerii

plăcilor din gardul

împrejmuitor), fie pentru că nu se află într-o

cauzalitate directă și necesară cu activitatea infracțională desfășurată de

inculpați (cum este cazul lucrărilor de dezafectare a stației).

În consecință, pretențiile civile vor

fi admise doar în parte, urmând ca în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen.

coroborat cu art. 998 și urm. C. civ. inculpații F.G., F.C.,

G.A.I., G.B.N., M.R.C. și D.D. să fie obligați în

solidar la plata sumei de 104.700 lei despăgubiri civile către partea civilă, inculpații

minori în

solidar și cu părțile responsabile civilmente.

În baza art. 191 C. proc. pen. va

obliga pe aceiași inculpați și în aceleași condiții la plata cheltuielilor

judiciare către stat în fond, urmând ca în recurs acestea să rămână în sarcina

statului(inclusiv onorariile apărătorilor din oficiu).

În aceste limite hotărârile pronunțate

în cauză vor fi casate, menținându-se celelalte dispoziții ale acestora

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 170/AP din 19

octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Casează

în parte decizia recurată, precum și sentința penală

nr. 25

din 4 aprilie 2007 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov și

rejudecând:

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat

prev.

de

art. 208 alin. (1) –

art. 209 alin. (1) lit. a), i)) și alin. (3) lit. c) C. pen. cu

aplic. art. 41 alin. (

2) C. pen.

și art. 75

lit. c) C. pen.

Face

aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza

II

și b) C. pen.

Condamnă pe același inculpat la 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere

prev.

de

art. 217alin. (1) și (39 C. pen. cu

aplic.

art. 75

lit. c) C. pen.

Face

aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza

II

și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b)

C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai

grea, de

4 ani închisoare.

Face

aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza

II

și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. deduce

prevenția de la 19 ianuarie 2006 la 15 decembrie 2006.

2.Condamnă pe inculpatul F.C. la 4 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat

prev.

de

art. 208 alin. (1) – art.

209 alin. (1) lit. a), i) și alin. (3) lit. c) C. pen. cu

aplic. art. 41 alin. (

2) C. pen.

, art. 37lit.

a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. revocă

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 49/2003 a Jud. Zărnești definitivă prin decizia penală nr. 642/2003

a Trib. Brașov.

În baza art. 86/4 alin. (1) C. pen.

revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare

aplicată

prin sentința penală nr. 193/2003

a Jud. Zărnești definitivă prin decizia penală nr. 365/2004 a

Curții de

Apel Brașov.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen. contopește pedepsele devenite executabilele 1 an închisoare și 3 ani

închisoare, urmând ca pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare să fie

executată alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză. în final inculpatul

având de executat 7 ani închisoare.

Face

aplic. art. 71

, art. 64 lit. a) teza

II

și b) C. pen.

Condamnă pe același inculpat la 2

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere

prev.

de

art. 217alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit.

a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. revocă

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 49/2003 a Jud. Zărnești definitivă prin decizia penală nr. 642/2003

a Trib. Brașov.

În baza art. 86/4 alin. (1) C. pen.

revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare

aplicată

prin sentința penală nr. 193/2003

a Jud. Zărnești definitivă prin decizia penală nr. 365/2004 a

Curții de

Apel Brașov.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen. contopește pedepsele devenite executabilele 1 an închisoare și 3 ani

închisoare, urmând ca pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare să fie

executată alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză în final inculpatul

având de executat 5 ani închisoare.

Face

aplic. art. 71, art.

64 lit. a) teza

II

și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.

Face aplic. art. 71, art. 64

lit. a) teza

II

și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. deduce

prevenția de la 19 ianuarie 2006 la 15 decembrie 2006.

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat

prev.

de

art. 208 alin. (1) –art. 209 alin. (1) lit. a), i) și

alin. (3) lit. c) C. pen. cu

aplic. art. 41alin. (

2) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64

lit. a) teza

II

și b) C. pen.

Condamnă pe același inculpat la 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere

prev.

de

art. 217alin. (1) și (3) C. pen. cu

aplic.

art. 75

lit. c) C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64

lit. a) teza

II

și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34lit. b)

C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

Face aplic. art. 71, art. 64

lit. a) teza

II

și b) C. pen.

în baza art. 88 C. pen. deduce

prevenția de la 19 ianuarie 2006 la 15 decembrie 2006.

4.Condamnă pe inculpatul D.D. la 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat

prev.

de

art. 208 alin. (1) –

art. 209 alin. (1) lit. a), i) și alin. (3) lit. c) C. pen. cu

aplic. art. 41 alin. (

2) C. pen.

și art. 99

C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64

lit. a) teza

II

și b) C. pen.

Condamnă pe același inculpat la 1 an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere

prev.

de

art. 217alin. (1) și (3) C. pen. cu

aplic.

art. 99

C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64

lit. a) teza

II

și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Face aplic. art. 71, art. 64

lit. a) teza

II

și b) C. pen.

în baza art. 88 C. pen. deduce

prevenția de la 19 ianuarie 2006 la 3 martie 2006.

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat

prev.

de

art. 208alin. (1) –art. 209 alin. (1) lit. a), i)

și alin. (3) lit. c) C. pen. cu

aplic. art. 41 alin. (

2) C. pen. și art. 99 C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64

lit. a) teza

II

și b) C. pen.

Condamnă pe același inculpat la 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere

prev. de

art. 217alin. (1) și (3) C. pen. cu

aplic.

art. 99

C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64

lit. a) teza

II

și b) C. pen.

În baza art. 33 lit a), art. 34 lit. b)

C. pen. ,inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Face aplic. art. 71, art. 64

lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. deduce

prevenția de la 19 ianuarie 2006 la 3 martie 2006.

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat

prev.

de

art. 208 alin. (1) –art. 209 alin. (1) lit. a), i)

și alin. (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C.

pen.

Face

aplic. art. 71, art.

64 lit. a) teza

II

și b) C. pen.

Condamnă pe același inculpat la 1 an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere

prev.

de

art. 217alin. (1) și (3) C. pen. cu

aplic.

art. 99

C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64

lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 33 lit a), art. 34 lit. b)

C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea,de 2 ani închisoare.

Face aplic. art. 71, art. 64

lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. deduce

prevenția de la 19 ianuarie 2006 la 3 martie 2006.

Constată că inculpatul este

arestat în altă cauză.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. obligă în solidar inculpații F.G., F.C., G.A.I.,D.D. (acesta în solidar și

cu p. resp. civ. D.D. și G.M.),M.R.C.(acesta în solidar și cu

p. resp. civ. M.I. și M.N.) și G.B.N.

(acesta în solidar și cu p. resp. civ. G.A. și

G.E.) la plata sumei de 104.700 RON despăgubiri civile către p. civ. SC

F.D.F.E.E.E.

Transilvania Sud SA, sucursala Brașov.

În baza art. 191 C. proc. pen. obligă

pe inculpații F.G., F.C., G.A.I., D.D. (acesta în solidar și cu p. resp. civ. D.D.

și G.M.), M.R.C. (acesta în solidar și cu p. resp. civ. M.I. și M.N.) și G.B.N.

(acesta în solidar și cu p. resp. civ. G.A. și

G.E.) la câte 1200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Menține celelalte dispoziții

ale ambelor hotărâri.

Onorariile apărătorilor din oficiu în

recurs, câte 150 lei (inclusiv pentru asistența juridică acordată inc. B.F.A.)se

vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2008.