ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1467/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

primei instanțe

Prin sentința nr. 3427 din 21 octombrie 2009, Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1056/2003, invocată

de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, și Guvernul României, sens în care a

fost admisă și cererea de intervenție a Ministerului

Dezvoltării Regionale și Locuinței.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a apreciat că prevederile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în raport cu actul

administrativ în discuție, reținând, în esență,

următoarele considerațiuni.

Excepția de nelegalitate poate fi

invocată cu privire la un act administrativ unilateral, cu caracter

individual, în limitele termenului în care partea poate exercita acțiunea

directă pentru anularea actului pentru a sancționa atitudinea

pasivă a subiectului de drept care, deși avea

cunoștință despre actul administrativ individual, nu l-a

contestat pe calea acțiunii directe în termenul prevăzut de lege

pentru a solicita anularea actului. Astfel nu subzistă alte rațiuni

acceptabile pentru a încuviința posibilitatea de a se recurge ulterior la

înlăturarea, pe calea excepției de nelegalitate, a efectelor juridice

pe care actul le-a produs.

In considerentele sentinței atacate se

arată că, în speță, suntem în ipoteza unui act

administrativ unilateral, cu caracter individual, comunicat sau cunoscut de

persoana care se consideră vătămată și care nu 1-a

atacat în termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, pentru introducerea la instanța competentă a cererii prin

care se solicită anularea actului.

Decăderea din dreptul de a solicita

anularea actului administrativ unilateral cu caracter individual, reține

prima instanță, are drept principală consecință

definitivarea actului și a efectelor pe care acesta le-a produs în

privința subiectului de drept căruia i se adresează și

care, prin atitudinea pasivă pe care a avut-o pe parcursul termenului de

decădere prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, a pierdut calea

legală de a solicita anularea actului și, deci, de a înlătura,

pe calea acțiunii în anulare, eventuala nelegalitate a actului.

Aceste efecte nu mai pot fi înlăturate

pe calea acțiunii directe, prin anularea actului și tocmai de aceea

nu poate fi acceptată teza înlăturării acelorași efecte pe

calea excepției de nelegalitate, o astfel de posibilitate ducând la

încălcarea mai multor reglementări și principii de drept, cum ar

fi: prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

care

consacră dreptul la un proces echitabil, cu

componentele sale dreptul la justiție și principiul

securității raporturilor juridice; practica constantă a

Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele tip Brumărescu;

practica constantă a Curții de Justiție de la Luxemburg;

principiile statuate prin Codul bunei administrații, aprobat prin

Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Consiliului de Miniștri al Uniunii

Europene.

Prima instanță a invocat și

principiul supremației dreptului comunitar, Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și practica Înaltei Curți de Casație

și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal,

arătând că aceasta din urmă a statuat că este

inadmisibilă excepția de nelegalitate referitoare la actele

administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 554/2004, întrucât prin acceptarea tezei contrare s-ar încălca

principiul neretroactivității legii și principiul

securității raporturilor juridice.

2.

Motivele de recurs formulate de

recurenta-reclamantă SC R. SA.

Î

mpotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, în termen legal a declarat recurs

reclamanta.

A fost invocat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. în

dezvoltarea căruia recurenta a susținut, în esență,

următoarele:

-

prima instanță,

fără a intra în cercetarea fondului își argumentează

decizia pe elemente contradictorii care conduc la o situație absurdă

în condițiile în care actul atacat, în litigiu, a fost emis în anul 2003,

cu numai un an înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,

republicată;

-

deși se invocă în

considerentele sentinței recurate inadmisibilitatea excepției prin

invocarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

excepția de nelegalitate este respinsă practic fără nici o

motivare.

Raportat la aceste motive recurenta a

solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și retrimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în conformitate cu

dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ.

recurs.

Recursul nu

este fondat.

Examinând cauza prin prisma motivelor de

recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinarea

formulată de intimatul Guvernul României, Înalta Curte constată

că recursul de față nu este fondat astfel că va fi respins

ca atare, în considerarea celor în continuare arătate.

Înalta Curte reține că nu este

întemeiată susținerea recurentei potrivit cu care hotărârea

primei instanțe nu este motivată, câtă vreme din considerentele

acesteia rezultă cu prisosință argumentele pe care prima

instanță și-a fundamentat soluția de inaplicabilitate în

cauză a prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Totodată, Înalta Curte reține

că în mod corect prima instanță a apreciat că H.G. nr.

1056/2003 este un act administrativ individual, față de obiectul

său de reglementare, fiindu-i pe deplin aplicabil raționamentul expus

în ceea ce privește controlul de legalitate, pe cale de excepție, în

temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Î

n fine, Înalta Curte, raportat și la

practica sa constantă în această materie apreciază că nu

poate fi reținută nici critica recurentei raportat la pretinsa

situație absurdă creată, dată fiind adoptarea actului în discuție

cu numai un an înainte de data intrării în vigoare a actului normativ

incident, respectiv a Legii nr. 554/2004, republicată.

Stabilind în jurisprudența sa

unitară în această materie inaplicabilitatea art. 4 din Legea nr.

554/2004 cu privire la actele administrative individuale, în condițiile

și pentru argumentele înfățișate și de prima

instanță, Înalta Curte nu putea să nu se raporteze la un reper

obiectiv și firesc totodată, respectiv data intrării în vigoare

a legii în cuprinsul căreia a fost reglementată instituția

excepției de nelegalitate. Din această perspectivă, este

așadar fără relevantă durata mai mare sau mai mică a

intervalului de timp scurs de la data adoptării unui act normativ individual,

față de momentul adoptării Legii nr. 554/2004, republicată.

Î

n fine, în completarea și consolidarea

argumentelor prezentate și de prima instanță și

raportându-se, în special la Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și la practica CEDO, Înalta Curte va reține că, în mod legal,

curtea de apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care

permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală

a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter

individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând

că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale

convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al

drepturilor fundamentale ale omului.

Î

n măsura în care permit cenzurarea

legalității actelor administrative cu caracter individual emise

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile

susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul

la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și în practica CEDO, precum și art. 47 din Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului

securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor

Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de

drept" (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României).

Î

n acest sens, după cum s-a arătat,

CEDO a reținut că posibilitatea de anula fără limită

în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă,

reprezintă o încălcare a principiului securității juridice

(CEDO, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva

României, M.Of. nr. 414 din 31 august 2000, în opinia separată la

această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se

anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă,

obligatorie și executată.... trebuie considerată ca o înfrângere

a dreptului la justiție", garantat de art. 6 din Convenție).

Argumentele CEDO expuse în speța

citată, sunt perfect valabile și în cauza de fată, validitatea

lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente

între hotărârea judecătorească definitivă și

irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către

autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea mijloacelor

prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004.

Ca o consecință a celor expuse, în

aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție,

republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului precum și la jurisprudența CEDO, Înalta

Curte constată că instanța de fond a pronunțat o

hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Pentru considerentele arătate și în

conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SA București

împotriva sentinței nr. 3427 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 martie 2010.