ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 555/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 3552 din 16

decembrie 2008 Curtea de Apel București a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC A. SA, a obligat pârâta A.N.A.F. să

emită un act administrativ prin care să constate că reclamanta îndeplinește

condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 26/2005, aprobată prin Legea

nr. 244/2005.

Pentru a hotărî astfel, având în

vedere și concluziile expertizei întocmite în cauză, instanța a

reținut, în esență, că reclamanta constituise o

garanție în plus față decât era necesar, potrivit

convențiilor de eșalonare, iar rațiunea pentru care a fost

adoptată O.U.G. nr. 26/2005 și apoi prin Legea de aprobare nr. 244/2005

a fost tocmai aceea că debitorii cărora li s-au acordat înlesniri

conform reglementărilor anterioare, dar care au înregistrat întârzieri la

plata datoriilor eșalonate, să beneficieze de prelungirea termenului

limită în care să poată face dovada îndeplinirii

condițiilor impuse în vederea menținerii înlesnirilor fiscale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs A.N.A.F., criticând-o ca nelegală și

netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare

a legii.

S-a precizat în cererea de recurs că

prima instanță a dat hotărârea cu încălcarea

competenței altei instanțe, întrucât în raport de dispozițiile

art. 40 din Legea nr. 137/2002, instanța de contencios administrativ nu

poate soluționa această cauză.

În motivarea recursului s-a precizat

că în raport de obiect, ar fi trebuit introdusă în cauză și

D.G.F.P. Ilfov, pentru că este organul fiscal care are în administrare societatea

în momentul de față.

Recursul este nefondat și va fi

respins.

Examinând actele dosarului, motivele de

recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține

următoarele:

Referitor la excepția lipsei

calității de reprezentant, invocată din oficiu de instanța

supremă, aceasta va fi respinsă, cu motivarea că din actele

depuse la dosar, recursul formulat de d-na Ioana Toma numită în

funcția publică de conducere de director general în cadrul

Direcției Generale Juridice A.N.A.F., prin Ordinul nr. 420/2009,

persoană care legal avea calitatea de reprezentant al A.N.A.F. în

fața instanței de judecată.

Dealtfel, prin Ordinul nr. 857/1009, emis

de Președintele A.N.A.F. a fost instituit Regulamentul de Organizare

și Funcționare A.N.A.F. și potrivit art. 7 directorul general semnează

actele cu caracter juridic necesare reprezentării A.N.A.F. sau Statului

Român în procesele aflate pe rolul instanțelor.

Pe fond recursul va fi respins pentru

următoarele considerente:

Față de motivul invocat în

recurs referitor la faptul că instanța de contencios administrativ nu

are competența de a se pronunța în speță în raport de art. 40

din Legea nr. 137/2002, acesta urmează a nu fi avut în vedere de Înalta

Curte de Casație și Justiție, întrucât cauza dedusă

judecății privește chestiuni de ordin administrativ.

Dispozițiile art. 40 din Legea nr. 137/2002,

fără posibilitate de tăgadă nu sunt aplicabile în acest

litigiu, abrogarea prin O.U.G. nr. 26/2005 a unor dispoziții ale unor acte

administrative normative printre care și Legea nr. 137/2002, neconducând

la concluzia că această lege poate fi aplicabilă cauzei.

Instanța fondului a apreciat în

raport de probele administrate inclusiv raportul de expertiză

contabilă că societatea și-a îndeplinit obligațiile

stabilite prin O.U.G. nr. 26/2006, achitând ratele din convențiile de

eșalonare a plăților scadente până la 4 august 2005, chiar

și în plus, și datoriei bugetare.

Privitor la garanție, ea urma a fi

constituită după ce conform O.U.G. nr. 26/2005, recurenta trebuia

să calculeze și penalitățile, care se adăugau la

ratele scadente.

Expertiza contabilă a concluzionat în

același sens și coroborându-se cu restul probatoriilor admise și

administrate.

Rezultă deci, că

reclamanta-intimată și-a îndeplinit îndatoririle prevăzute de

O.U.G. nr. 26/2005 și în mod nejustificat recurenta i-a refuzat dreptul de

a beneficia de facilități, motiv pentru care Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, apreciază că sentința Curții de apel este

legală și temeinică.

Se va respinge recursul declarat de A.N.A.F.,

ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția privind lipsa

calității de reprezentant invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de A.N.A.F.

împotriva sentinței nr. 3552 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.