ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 555/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3552 din 16 decembrie 2008 Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, a obligat pârâta A.N.A.F. să emită un act administrativ prin care să constate că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 26/2005, aprobată prin Legea nr. 244/2005. Pentru a hotărî astfel, având în vedere și concluziile expertizei întocmite în cauză, instanța a reținut, în esență, că reclamanta constituise o garanție în plus față decât era necesar, potrivit convențiilor de eșalonare, iar rațiunea pentru care a fost adoptată O.U.G.

nr. 26/2005 și apoi prin Legea de aprobare nr. 244/2005 a fost tocmai aceea că debitorii cărora li s-au acordat înlesniri conform reglementărilor anterioare, dar care au înregistrat întârzieri la plata datoriilor eșalonate, să beneficieze de prelungirea termenului limită în care să poată face dovada îndeplinirii condițiilor impuse în vederea menținerii înlesnirilor fiscale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.N.A.F., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii. S-a precizat în cererea de recurs că prima instanță a dat hotărârea cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât în raport de dispozițiile art. 40 din Legea nr. 137/2002, instanța de contencios administrativ nu poate soluționa această cauză.

În motivarea recursului s-a precizat că în raport de obiect, ar fi trebuit introdusă în cauză și D.G.F.P. Ilfov, pentru că este organul fiscal care are în administrare societatea în momentul de față. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant, invocată din oficiu de instanța supremă, aceasta va fi respinsă, cu motivarea că din actele depuse la dosar, recursul formulat de d-na Ioana Toma numită în funcția publică de conducere de director general în cadrul Direcției Generale Juridice A.N.A.F., prin Ordinul nr. 420/2009, persoană care legal avea calitatea de reprezentant al A.N.A.F.

în fața instanței de judecată. Dealtfel, prin Ordinul nr. 857/1009, emis de Președintele A.N.A.F. a fost instituit Regulamentul de Organizare și Funcționare A.N.A.F. și potrivit art. 7 directorul general semnează actele cu caracter juridic necesare reprezentării A.N.A.F. sau Statului Român în procesele aflate pe rolul instanțelor. Pe fond recursul va fi respins pentru următoarele considerente: Față de motivul invocat în recurs referitor la faptul că instanța de contencios administrativ nu are competența de a se pronunța în speță în raport de art. 40 din Legea nr. 137/2002, acesta urmează a nu fi avut în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât cauza dedusă judecății privește chestiuni de ordin administrativ.

Dispozițiile art. 40 din Legea nr. 137/2002, fără posibilitate de tăgadă nu sunt aplicabile în acest litigiu, abrogarea prin O.U.G. nr. 26/2005 a unor dispoziții ale unor acte administrative normative printre care și Legea nr. 137/2002, neconducând la concluzia că această lege poate fi aplicabilă cauzei. Instanța fondului a apreciat în raport de probele administrate inclusiv raportul de expertiză contabilă că societatea și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin O.U.G. nr. 26/2006, achitând ratele din convențiile de eșalonare a plăților scadente până la 4 august 2005, chiar și în plus, și datoriei bugetare. Privitor la garanție, ea urma a fi constituită după ce conform O.U.G. nr. 26/2005, recurenta trebuia să calculeze și penalitățile, care se adăugau la ratele scadente.

Expertiza contabilă a concluzionat în același sens și coroborându-se cu restul probatoriilor admise și administrate. Rezultă deci, că reclamanta-intimată și-a îndeplinit îndatoririle prevăzute de O.U.G. nr. 26/2005 și în mod nejustificat recurenta i-a refuzat dreptul de a beneficia de facilități, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, apreciază că sentința Curții de apel este legală și temeinică. Se va respinge recursul declarat de A.N.A.F., ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția privind lipsa calității de reprezentant invocată din oficiu. Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 3552 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.