ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 549/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1554/2009

pronunțată la data de 8 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepțiile lipsei calității

procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și A.N.C.Ș.,

respingând astfel acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA București, sector

4, în raport de acești pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără

calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă și excepția

inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de A.N.A.F.,

iar pe fondul cauzei acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat să

se constate că este scutită de plata unor obligații bugetare în sumă de

1.240.855 lei, pârâtele A.N.A.F. și Administrația Finanțelor Publice Sector 4

urmând a fi obligate să-i recunoască acest drept și să facă operațiunile administrative

necesare pentru recunoașterea dreptului și să opereze scutirea în evidențele

lor, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. II din Legea nr. 230/2004

care se referă la aceste înlesniri de plată și H.G. nr. 2089/2004, care însă nu

face decât să stabilească cine poate beneficia de înlesnire și plafonul pentru

care se acordă scutirile de plată.

Reține instanța de fond că art. II din

Legea nr. 230/2004 a fost însă abrogat prin O.U.G. nr. 26/2005 – art. I, pct.

12, intrată în vigoare în aprilie 2005 și cum până la această dată nu au fost

îndeplinire formalitățile necesare pentru obținerea înlesnirilor de plată – [certificatul

de obligații fiscale nu a fost eliberat și nici Consiliul Concurenței nu a

avizat aceste înlesniri de plată) – se consideră că nu ne aflăm în ipoteza unor

înlesniri la plată acordate pentru a se putea aplica art. 2 alin. (1)] din

O.U.G. nr. 26/2005, conform căruia numai pentru înlesnirile la plată acordate

până la data intrării în vigoare a Ordonanței se vor derula operațiunile

potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data acordării.

În acest context, reține instanța de

fond, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 244/2005 de aprobare a O.U.G.

nr. 26/2005, Lege care a menținut abrogarea art. II din Legea nr. 230/2004, adică

textul de lege pe care-și întemeiază reclamanta dreptul la înlesnirile de

plată.

Cum înlesnirea la plată nu a fost

aprobată până la data abrogării dispozițiilor art. II din Legea nr. 230/2004,

reține instanța de fond, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 2 alin. (1)

și (5) din O.U.G. nr. 26/2005 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.

244/2005, astfel încât în mod corect A.N.A.F. a invocat că toate actele în baza

cărora se putea aproba înlesnirea la plată au fost emise ulterior și a respins

cererea de acordare a acestora.

Împotriva sentinței a declarat recurs

recurenta SC I. SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând

în esență prin motivele de recurs formulate că hotărârea a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind invocat astfel, motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cum hotărârea recurată nu poate fi

atacată cu apel, recurenta-reclamantă a solicitat examinarea cauzei sub toate

aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă, susține în

motivarea recursului că în mod eronat instanța de fond a apreciat că nu mai

poate beneficia de acordarea scutirii la plata obligațiilor bugetare, întrucât

art. II din Legea nr. 230/2004 a fost abrogat prin O.U.G. nr. 26/205, deoarece

Legea nr. 244/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 26/2005 a introdus la art. II din

Ordonanță un nou articol prin care unitățile de cercetare - dezvoltate

beneficiau de aceste înlesniri numai după autorizarea ajutorului de stat de

către Consiliul Concurenței.

Or, Consiliul Concurenței a emis Decizia

nr. 232 din 28 decembrie 2005 privind schema de ajutor de stat aplicabilă

unităților de cercetare–dezvoltare, după care s-a încheiat și Convenția de Supraveghere

nr. 9/2006 între Ministerul Educației și Cercetării și SC I. SA, Ministerul

Educației și Cercetării a notificat prin adresa nr. 20782 din 22 iunie 2006

Administrația Finanțelor Publice sector 4 de îndeplinirea de către SC I. SA a

obiectivelor asumate, iar organele fiscale competente au emis la data de 15

martie 2007 Certificatul de obligații fiscale nr. 520855, fapt pentru care,

susține recurenta, autoritatea fiscală nu mai avea motive pentru a refuza

recunoașterea unui drept al reclamantei recurente de a beneficia de aceste

scutiri la plata obligațiilor bugetare.

În plus, arată recurenta-reclamantă,

scutirea a fost aprobată prin H.G. nr. 2089/2004, H.G. care nu și-a produs

efecte sub imperiul legii vechi – Legea nr. 230/2004, etapele necesare până la

operarea efectivă a scutirii având nevoie de o perioadă mai îndelungată de

timp, astfel că este aplicabilă Legea nouă – nr. 244/2005 care a reintrodus un

articol prin care să recunoască dreptul la obținerea înlesnirilor de plată

restante, deci și a celor ce nu au putut fi obținute sub imperiul legii vechi.

Intimata-pârâtă A.N.A.F. a depus întâmpinare,

solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței

de fond ca fiind legală și temeinică.

Analizând recursul formulat în raport de

actele și lucrările dosarului precum și cu legislația incidentă cauzei, Înalta

Curte îl va admite potrivit următoarelor considerente:

În fapt, recurenta-reclamantă a solicitat

instanței de fond scutirea de la plata obligațiilor restante în sumă de

1.240.855 lei, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. II din Legea nr.

230/2004 privind aprobarea O.G. nr. 38/2004 pentru modificarea O.G. nr. 57/2002

privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică.

Instanța de fond, prin hotărârea

pronunțată, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată cu motivarea că art.

II din Legea nr. 230/2004 a fost abrogat prin art. I pct. 12 din O.U.G. nr.

26/2005, până la data abrogării textului de lege nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute prin H.G. nr. 2089 din 24 noiembrie 2004 în art. 2, referitoare la

necesitatea eliberării certificatului de obligații fiscale de către autoritatea

fiscală și autorizarea schemei de ajutor de stat de către Consiliul

Concurenței.

Este adevărat că O.U.G. nr. 26/2005 a

abrogat textul de lege pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, art. II din

Legea nr. 230/2004, ce reglementa acordarea înlesnirilor la plata pentru

recurenta-reclamantă, însă prin Legea nr. 244/2005, publicată în M.Of. nr. 637

din 20 iulie 2005, pentru aprobarea O.U.G. nr. 26/2005, la art. II din O.U.G.

nr. 26/2005 s-a introdus un nou alineat, alin. (5) care prevede că „Unitățile

de cercetare-dezvoltare prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 57/2002 privind

cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, beneficiază de

înlesnirile la plata obligațiilor bugetare restante reglementate de acest act

normativ numai după autorizarea ajutorului de stat de către Consiliul

Concurenței”.

Textul legal enunțat acordă așadar

unităților de cercetare-dezvoltare, după intrarea în vigoare a dispozițiilor

Legii nr. 244/2005, dreptul de a beneficia de scutiri la plata obligațiilor

fiscale restante sub forma ajutorului de stat, condiționat de autorizarea

Consiliului Concurenței.

Consiliul Concurenței a emis Decizia nr.

232 din 28 decembrie 2005 privind schema de ajutor de stat aplicabilă

unităților de cercetare-dezvoltare în baza Legii nr. 230/2004, Legii nr.

244/2005, O.U.G. nr. 26/2005 și Normelor metodologice privind acordare

înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante.

Consecutiv emiterii Deciziei de către

Consiliul Concurenței, între Ministerul Educației și Cercetării (în prezent

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) și

recurenta-reclamantă s-a încheiat Convenția de Supraveghere nr. 9/2006 al cărei

obiect îl constituie evaluarea, monitorizarea și raportarea către Ministerul

Educației și Cercetării – A.N.C.Ș. a respectării programului de investiții,

Ministerul Educației și Cercetării solicitând și acordarea ajutorului de stat

și emiterea certificatului de obligații fiscale la data de 11 ianuarie 2007

prin adresa nr. 20013 ce a fost adresată Administrația Finanțelor Publice Sector

4 București, certificat ce a fost eliberat la data de 15 martie 2007.

Semnificativ este faptul că Decizia nr.

232 din 28 decembrie 2005 privind schema de ajutor de stat a fost emisă de

Consiliul Concurenței și în baza Legii nr. 244/2005, care a adus completări

O.U.G. nr. 26/2005, cu un nou text de lege, care restabilea dreptul unităților

de cercetare-dezvoltare, deci și al recurentei-reclamante (aceasta fiind

inclusă la poziția nr. 28 în Lista unităților de cercetare-dezvoltare aprobată

prin H.G. nr. 2089/2004) ca beneficiară a înlesnirilor la plata obligațiilor

fiscale restante.

Cum recurenta-reclamantă a parcurs toate

etapele procedurale și îndeplinește toate condițiile pentru a beneficia de înlesnirea

la plata obligațiilor bugetare restante, în mod nejustificat i s-a refuzat

recunoașterea acestui drept de către Autoritatea fiscală.

Așadar, sunt neîntemeiate apărările

formulate de intimata-pârâtă, susținerile acesteia referindu-se doar la

abrogarea art. II din Legea nr. 230/2004, fără a face nici un fel de trimitere la Legea nr. 244/2005 și fără a aminti măcar despre Decizia Consiliului Concurenței.

Ca o consecință a celor expuse, recursul

declarat se privește ca fondat, astfel că urmează a fi admis, iar sentința

modificată în parte, în sensul că se va admite acțiunea formulată de reclamantă

în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., care va fi obligată să recunoască dreptul

reclamantei de a beneficia de scutire la plata obligațiilor bugetare restante

în cuantum de 1.240.855 lei și la efectuarea operațiunilor administrative

necesare acordării acestei scutiri.

Se va menține restul dispozițiunilor

sentinței referitoare la respingerea celorlalte capete de cerere privind plata

unei penalități pentru fiecare zi de întârziere și fixarea unui termen de 10

zile pentru executarea hotărârii, sub sancțiunea amenzii conform art. 18 alin. (1),

(5) și (6) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, în speță nefiind

îndeplinite cerințele textului de lege invocat, care se referă la situația când

obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract

administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC I. SA București împotriva sentinței

civile nr. 1554 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată și

admite acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. Obligă

pârâta să recunoască reclamantei dreptul de a beneficia de scutire la plata

obligațiilor bugetare restante în cuantum de 1240855 lei și la efectuarea

operațiunilor administrative necesare acordării acestor scutiri.

Menține restul dispozițiunilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

februarie 2010.