ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1464/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1464/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC A.O. SA a formulat contestație împotriva deciziei nr. 29 din 8 octombrie 2008

și nr. 31 din 16 octombrie 2008 emise de A.N.A.F. – D.G.F.P. Ilfov prin care au

fost soluționate contestațiile împotriva deciziei nr. 1 din 8 august 2008 referitoare

la obligațiile de plată a accesoriilor și cea împotriva conținutului certificatului

de atestare fiscală pentru persoane juridice din 12 septembrie 2008 și a solicitat:

- să fie obligată pârâta

să se conformeze prevederilor legale în vigoare, în sensul să își modifice evidențele

informatizate prin indicarea în mod real și corect a creanțelor pe care le are față

de societatea reclamantă, astfel cum aceste creanțe relevate de conținutul planului

de reorganizare judiciară al SC A.O. SA Ilfov.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în vederea soluționării neînțelegerilor a contestat creanțele

pe care A.N.A.F. pretinde că le are, creanțe prevăzute în certificatul de atestare

fiscală din 12 septembrie 2008, dar contestația a fost respinsă prin decizia

nr. 31 din 16 octombrie 2008 pe motiv că certificatul de atestare fiscală nu este

un titlu executoriu, dar reclamanta a contestat creanța menționată în certificat.

Au fost prezentate dispozițiile

din Legea nr. 85/2006 având în vedere că organele fiscale ignoră sau eludează prevederile

legale referitoare la valoarea reală a sumelor datorate de reclamantă și s-a solicitat

obligarea pârâtei să-și actualizeze baza de date.

D.G.F.P. Ilfov a formulat

întâmpinare și a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, excepția

inadmisibilității, iar, pe fond, respingerea contestației ca neîntemeiată.

fond.

Prin sentința civilă

nr. 1349 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, au fost respinse excepțiile inadmisibilității și necompetenței materiale

și a respins contestația ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței,

instanța de fond a reținut că reclamanta a formulat contestație împotriva unor acte

administrativ fiscale emise de A.N.A.F. cu creanțe în valoare de 5.384.832,95 RON

și de aceea, excepția necompetenței materiale a instanței a fost respinsă în raport

de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Nu a fost reținută nici

excepția inadmisibilității acțiunii în raport de obiectul acțiunii ce vizează două

acte administrativ fiscale ce pot fi contestate în temeiul dispozițiilor art. 218

alin. (2) C. proc. fisc.

Cu privire la fondul cauzei,

instanța de fond a arătat că nemulțumirea reclamantului rezidă în împrejurarea că

din prim-planul de reorganizare, confirmat de judecătorul sindic și notat de reprezentantul

pârâtei, s-a reținut cu titlu de creanță bugetară o anumită sumă de bani, pârâta

continuă să calculeze accesorii ale acestor debite.

Deoarece certificatul

de atestare fiscală pentru persoane juridice este documentul care prezintă la o

anumită dată informațiile privind situația creanțelor restante aflate în sistemul

de administrare fiscală s-a considerat că acesta nu constituie titlu de creanță,

așa cum este definit de art. 205 din O.U.G. nr. 92/2003 care să poată face obiectul

unei contestații.

Dar, oricum, certificatul

de atestare fiscală din 12 septembrie 2008 cuprinde și soldurile conturilor punctate,

confirmate și acceptate atât de D.G.F.P. Ilfov și de SC A.O. SA conform procesului-verbal

de consemnare a soldului financiar contabil din 7 septembrie 2006 prin care au fost

confirmate și acceptate debite și majorări de întârziere de 13.103.587 RON.

Instanța de fond a apreciat

că planul de reorganizare a fost confirmat de Tribunalul București, secția a VII-a

comercială, prin sentința nr. 2106 din 18 septembrie 2006 ulterior semnării procesului-verbal

de consemnare a soldului financiar contabil și anexei la planul de reorganizare

judiciară, respectiv 07 septembrie 2006.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta SC A.O. SA solicitând modificarea sentinței civile

atacate, admiterea contestației în sensul ca pârâta-intimată să-și modifice evidențele

informatizate prin indicarea în mod real și corect a creanțelor pe care le are față

de societatea reclamantă, astfel cum aceste creanțe sunt relevate de conținutul

planului de reorganizare judiciară al SC A.O. SA și astfel cum sunt calculate în

aplicarea prevederilor C. fisc. și C. proc. fisc., în ceea ce privește perioada

de după confirmarea planului.

În motivele de recurs

se arată că recurenta a încercat în nenumărate rânduri să obțină un certificat de

atestare fiscală care să evidențieze în mod corect sumele datorate de societate,

astfel cum rezultă ele din planul de reorganizare judiciară, împreună cu debitele

cuvenite.

Intimata-pârâtă susține

că societatea reclamantă îi datorează suma de 13.103.587 RON, în baza unui proces-verbal

de consemnare a soldurilor și a unei așa-zise anexe la plan, sumă pe care recurenta

nu o recunoaște deoarece intimata a pierdut dreptul de a o pretinde.

Referitor la procesul-verbal

și anexa invocată, recurenta a arătat că:

- cele două acte nu sunt

semnate de Administratorul judiciar, fiind simple confirmări de solduri contabile

la nivelul celor două contabilități, iar reprezentanții societății care au semnat

nu puteau renunța la un drept câștigat;

- într-adevăr aceste acte

au fost semnate anterior notării și confirmării planului, dar pentru că nu au fost

luate în considerare nici în planul de reorganizare, nici în tabelul definitiv al

creanțelor, înseamnă că nu sunt recunoscute ca fiind valabile de niciuna dintre

părți;

- instanța de fond a reținut

că prin procesul-verbal au fost confirmate și acceptate atât debitele, cât și majorările

de întârziere în cuantum de 13.103.587 RON dar a fost ignorată cu desăvârșire sintagma

ce se regăsește în ambele documente, în lipsa deciziei nr. 689 din 28 februarie

2006, sintagmă introdusă pentru că A.N.A.F. a refuzat să ia în considerare o decizie

a Curții de apel și o hotărâre a judecătorului sindic.

Se invocă faptul că A.N.A.F.

a refuzat să se conformeze acestor hotărâri judecătorești și de aceea, a fost nevoie

să scoată din evidența informatizată suma pe care A.N.A.F. a pierdut dreptul de

a o pretinde în mod definitiv și irevocabil și pe care recurenta nu mai poate fi

obligată să o restituie.

Este criticată soluția

instanței de fond și pentru că a încălcat excepția autorității de lucru judecat

pentru că a ignorat existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile

și a permis A.N.A.F. să pretindă o creanță principală și accesoriile acesteia, ulterior

pierderii definitive și irevocabile a dreptului de a o pretinde.

D.G.F.P. Ilfov a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

recurs.

După examinarea motivelor

de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge

recursul declarat pentru următoarele considerente:

Mai întâi, raportat la

excepția tardivității recursului, aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată.

Societatea recurentă este

o societate comercială în reorganizare în condițiile art. 103 din Legea nr. 85/2006

și își conduce singură activitatea, sub supravegherea administratorului judiciar.

La instanța de fond au

figurat ca parte atât SC A.O. SA, cât și administratorul judiciar SC B.C.I. SRL,

însă hotărârea instanței de fond a fost comunicată numai administratorului judiciar

și nu societății reclamante, iar comunicarea hotărârii către societatea reclamantă

s-a făcut numai la cererea acesteia.

În raport de data comunicării

hotărârii către societatea reclamantă se constată că recursul a fost declarat în

termenul de 15 zile prevăzut de lege și excepția tardivității va fi respinsă.

Pe fondul recursului acesta

este nefondat.

Prin decizia de corecție

nr. 1 din 16 septembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Ilfov, această autoritate a procedat

la stabilirea obligațiilor fiscale stabilite în urma corecțiilor erorilor pentru

societatea SC A.O. SA.

Această decizie a fost

contestată de SC A.O. SA invocându-se prevederile art. 122

1

C. proc.

fisc. și cele ale art. 115 alin. (3) așa cum a fost modificat și completat de Ordonanța

nr. 47/2007, iar prin decizia nr. 29 din 8 octombrie 2008 D.G.F.P. Ilfov a respins

contestația formulată cu motivarea că, plecând de la dispozițiile art. 45 din Legea

nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată,

a dispozițiilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței

și art. 122

1

din O.G. nr. 92/2003, prin decizia nr. 1 din 16

septembrie 2008 au fost corectate majorările calculate pe perioada 20 iulie 2006

– 18 septembrie 2006 în sumă de 344.131 RON și majorările calculate pentru perioada

03 septembrie 2007 – 08 august 2008 în sumă de 2.624.562 RON.

În fața instanței de fond,

reclamanta a formulat contestație împotriva acestei decizii nr. 29 din 8

octombrie 2008 a D.G.F.P. Ilfov.

Pe de altă parte, la 12

septembrie 2008 a fost emis certificatul de atestare fiscală care consemna obligațiile

de plată la buget la data de 11 septembrie 2008 pe care reclamanta le datora.

SC A.O. SA a formulat

contestație cu privire la conținutul certificatului de atestare fiscală iar prin

decizia nr. 31 din 16 octombrie 2008, D.G.F.P. Ilfov a fost respinsă contestația

cu motivarea că certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice este documentul

care prezintă la o anumită dată informațiile privind situația creanțelor restante

aflate în sistemul de administrare fiscală și nu constituie titlul de creanță în

înțelesul art. 205 C. proc. fisc.

Și această decizie a fost

contestată de către reclamantă în fața instanței de fond.

Reclamanta, nici în fața

instanței de fond și nici a celei de recurs, nu a solicitat obligarea pârâtei să-și

modifice evidențele informatizate prin indicarea creanțelor pe care le are societatea

către bugetul statului.

Deși instanța de fond

a reținut că certificatul de atestare fiscală nu poate face obiectul unei contestații,

criticile recurentei nu au vizat acest aspect, dar, în conformitate cu art. 304

1

C. proc. civ., instanța de recurs poate analiza cauza recurată sub toate aspectele.

Prin urmare, decizia

nr. 31 din 16 octombrie 2008 a D.G.F.P. Ilfov referitoare la contestația împotriva

certificatului de atestare fiscală este legală și temeinică.

Potrivit art. 112 C.

proc. fisc., certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent,

la solicitarea contribuabilului și se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidența

pe plătitor a organului fiscal competent și atestă creanțele fiscale exigibile datorate

de o persoană fizică sau juridică la o anumită dată și nu stabilește, nu modifică

și nu stinge drepturi sau obligații fiscale.

Nefiind un titlu de creanță,

astfel cum acesta este definit art. 110 alin. (3) C. proc. fisc. și nici un act

administrativ fiscal definit de art. 41 C. proc. fisc., certificatul de atestare

fiscală nu poate fi contestat potrivit art. 205 C. proc. fisc.

Pentru că soluția adoptată

de organul fiscal este legală nu pot fi analizate nici motivele pentru care reclamanta

a contestat certificatul de atestare fiscală.

Referitor la decizia de

corecție nr. 1 din 16 septembrie 2008 și decizia nr. 29 din 8 octombrie 2008 emise

de D.G.F.P. Ilfov se constată că și acestea au fost emise în mod legal, iar contestația

formulată de recurentă, deși, așa cum am arătat, nu are ca obiect anularea acestora,

a fost respinsă corect de instanța de fond.

Atât în contestație se

admite, în procedura administrativă, D.G.F.P. Ilfov în cea depusă la instanța de

fond dar și în motivele de recurs, se critică decizia nr. 1 din 8 august 2008 dar

nu se precizează exact care sunt sumele contestate și ce reprezintă acestea.

De altfel, chiar cererea

adresată instanței de fond și solicitarea către instanța de recurs a vizat obligarea

pârâtei să se conformeze prevederilor legale în vigoare, în sensul de a-și modifica

evidențele informatizate prin indicarea în mod corect și real al creanțelor pe care

le are față de recurentă dar nu se indică exact sumele contestate ci sunt indicate

numai niște texte de lege sau unele hotărâri judecătorești.

De aceea, instanța de

recurs nu poate aprecia temeinicia susținerilor recurentei, mai ales că prin decizia

nr. 1 din 8 august 2008 a D.G.F.P. Ilfov au fost corectate niște sume în minus,

iar majorările de întârziere corectate vizau mai multe impozite pe care recurenta

le datora bugetului de stat.

În cadrul unei cereri

de chemare în judecată, obiectul este unul din elementele importante pentru că el

reprezintă pretenția concretă a reclamantului.

Însă obiectul trebuie

să fie determinat sau determinabil pentru că numai în acest fel se poate asigura,

în cazul admiterii acțiunii, posibilitatea de executare a unei hotărâri dar și pentru

că efectele și întinderea puterii de lucru judecat se determină tot în funcție de

acest obiect.

Or, reclamanta nu a indicat

exact care este obiectul acțiunii, care sunt sumele pe care le contestă pentru că

nu le-ar datora fie ca efect al unor hotărâri judecătorești, fie ca urmare a aplicării

unor dispoziții legale aplicabile în cazul societăților comerciale aflate în insolvență.

Nu s-ar putea dispune

obligarea, în mod generic, organelor fiscale de a-și modifica evidențele informatizate

prin indicarea creanțelor pe care le au față de societatea recurentă pentru că un

asemenea dispozitiv ar fi imposibil de executat ci se poate dispune obligarea numai

la efectuarea unor operațiuni concrete, eventual de radiere a unor creanțe înscrise

greșit de organele fiscale, dar cu indicarea precisă a sumelor, a precizării exacte

a impozitului greșit calculat.

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

recursului.

Respinge recursul declarat

de SC A.O. SA Ilfov, sub supravegherea administratorului judiciar SC B.C.I. SRL

București împotriva sentinței civile nr. 1349 din 31 martie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2010.