ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4648/2010

Cadrul procesual Prin acțiunea formulată, reclamanta SC A.O. SA, sub supravegherea administratorului judiciar SC B.C.I. - SPRL, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Ilfov a solicitat anularea deciziilor nr. 29 din 08 octombrie 2008 și nr. 31 din 16 octombrie 2008 emise de pârâtă și obligarea acesteia să se conformeze prevederilor legale în vigoare, în sensul de a-și modifica evidențele informatizate prin indicarea în mod real și corect a creanțelor pe care le are față de reclamantă, în conformitate cu Planul de reorganizare judiciară. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin sentința comercială nr. 2106 din 18 septembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 333/3/2002, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului București a confirmat planul de reorganizare judiciară a societății. Deși în planul de reorganizare acceptat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală prin adresa din 11 mai 2006, creanțele acesteia față de societatea reclamantă au fost stabilite la: 2.409.487,75 RON rezultate din Graficul de Rambursare a Debitelor din Tabloul Definitiv al Creditorilor la data deschiderii procedurii și 2.975.345,20 RON rezultate din Graficul de Rambursare a Debitelor Rezultate din Derularea Procedurii, pârâta pretinde că are față de reclamantă creanțele prevăzute în Certificatul de Atestare Fiscală pentru persoane juridice nr. RR din 12 septembrie 2008. Împotriva certificatului de atestare fiscală menționat a formulat contestație ce a fost însă respinsă prin decizia nr. 31 din 16 octombrie 2008, apreciindu-se că certificatul de atestare fiscală nu este titlu executoriu și implicit, nu poate fi contestat. Prin întâmpinarea formulată, D.G.F.P. Ilfov a invocat excepțiile necompetenței materiale a Curții de Apel București și excepția inadmisibilității, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond vizată de cererea de revizuire Prin sentința civilă nr. 1349 din 31 martie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității și necompetenței materiale a instanței și totodată, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a formulat contestație împotriva unor acte administrativ fiscale emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală, vizând creanțe bugetare în cuantum de 5.384.832,95 RON pentru care competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel a respins excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei. Nici excepția inadmisibilității cererii, în raport de obiectul acțiunii, nu a fost reținută, instanța de fond apreciind că în cauză sunt emise două acte administrativ fiscale, respectiv decizia nr. 29/2008 și decizia nr. 31 din 16 octombrie 2008, ce pot fi contestate la instanța de contencios administrativ și fiscal în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. Nemulțumirea reclamantului rezidă în împrejurarea că deși prin planul de reorganizare, confirmat de judecătorul sindic și votat de reprezentantul pârâtei s-a reținut cu titlu de creanță bugetară o anumită sumă de bani, pârâta continuă să calculeze accesorii ale acestor debite. Certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice este documentul care prezintă la o anumită dată informațiile privind situația creanțelor restante aflate în sistemul de administrare fiscală al unității respective. Acesta nu constituie titlu de creanță, așa cum este definit de dispozițiile art. 205 din O.U.G. nr. 92/2003, ca să poată face obiectul unei contestații. De asemenea, certificatul de atestare fiscală nr. RR din 12 septembrie 2008 cuprinde și soldurile conturilor punctate, confirmate și acceptate atât de D.G.F.P. Ilfov, cât și de SC A.O. SA, conform procesului verbal de consemnare a soldului financiar contabil încheiat între conducerea celor două părți și înregistrat la D.G.F.P. sub nr. CC din 07 septembrie 2006. Prin procesul-verbal menționat, încheiat de conducerile celor două părți la data de 07 septembrie 2006 au fost confirmate și acceptate atât debitele, cât și majorările de întârziere în cuantum total de 13.103.587 RON. Totodată în Anexa la Planul de reorganizare încheiat la data de 07 septembrie 2006 se menționează că suma cu care D.G.F.P. Ilfov s-a înscris la masa credală a debitoarei SC A.O. SA este cea consemnată în procesul-verbal de punctaj contabil, respectiv 13.103.587 RON, urmând ca graficele de plată să se modifice în mod corespunzător cu respectarea limitei legale de 2 ani de la data confirmării planului. Planul de reorganizare a fost confirmat de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, prin sentința nr. 2106 din 18 septembrie 2006, ulterior semnării procesului-verbal de consemnare a soldului financiar contabil și Anexei la Planul de Reorganizare judiciară, respectiv 07 septembrie 2006. Ca urmare, neidentificând motive de nelegalitate, prima instanță a conchis în sensul că atât decizia nr. 29/2008, cât și decizia nr. 31/2008 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală sunt legale. Recursul declarat împotriva sentinței prezentate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1464 din data de 12 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cererea de revizuire La data de 15 aprilie 2010 SC A.O. SA a formulat cerere de revizuire, invocând motivele prevăzute de art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ. dar dezvoltându-l numai pe cel de-al doilea, referitor la contrarietatea de hotărâri. În esență, revizuenta susține că sentința civilă nr. 1349 din data de 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, conține dispoziții potrivnice în raport cu alte două hotărâri judecătorești: sentința comercială nr. 2106 din data de 18 septembrie 2006 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, irevocabilă și încheierea interlocutorie din data de 9 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 333/3/2002 al Tribunalului București, secția a VII-a comercială. Din cele două hotărâri comerciale, afirmă revizuenta, rezultă că Agenția Națională de Administrare Fiscală a pierdut în mod irevocabil dreptul de a pretinde de la societatea comercială suma de 2.896.924,56 RON, aceasta nefiind înscrisă în Tabelul Definitiv al Creanțelor pentru motivul că declarația de creanță a fost tardiv introdusă. În acest context, mai arată revizuenta, este surprinzătoare soluția Curții de Apel care, practic, conferă Agenției Naționale de Administrare Fiscală dreptul de a solicita recuperarea unor creanțe la care nu mai avea dreptul.

Apărările intimatei D.G.F.P. Ilfov Prin întâmpinarea formulată la data de 22 octombrie 2010, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Ilfov a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ. Intimata a arătat că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile de admisibilitate generale prevăzute de alin. (1) al art. 322 C. proc. civ. și nici pe cele specifice, indicate la pct. 7 al aceluiași text.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că este inadmisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri se poate cere: „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță”. Din cuprinsul reglementării citate rezultă că pentru a fi admisibilă revizuirea pentru acest motiv este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, între care și aceea referitoare la pronunțarea hotărârilor potrivnice în aceeași pricină. În cauza de față se susține că hotărârea prezentată la pct. 1.2 din decizie ar fi „potrivnică” cu două hotărâri comerciale, sentința nr. 2106 din 28 septembrie 2006 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, prin care s-a confirmat planul de reorganizare propus de către reprezentantul asociaților debitoarei SC A.O. SA și încheierea aceleiași instanțe din data de 9 februarie 2009, dată în Dosarul nr. 333/3/2002 prin care s-a pus în vedere conducătorului D.G.F.P. Ilfov, sub sancțiunea amenzii, să elibereze un certificat fiscal în condițiile precizate. Din chiar expunerea succintă a dispozitivelor, rezultă că cele două hotărâri invocate nu sunt pronunțate în aceeași pricină, de contencios fiscal, ci în cauze comerciale având ca obiect Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Ca urmare, după cum bine a sesizat intimata în întâmpinarea formulată, cererea de revizuire de față este inadmisibilă, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ. În realitate, din modul în care este concepută, cererea de revizuire se constituie într-un veritabil recurs împotriva sentinței Curții de Apel, cele două hotărâri comerciale reprezentând argumentele principale ale societății comerciale pentru admiterea contestației sale fiscale și ulterior, a recursului declarat împotriva sentinței. Acest recurs a fost însă respins prin Decizia nr. 1464 din data de 12 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, așa încât reiterarea acelorași motive pe calea revizuirii de față este, și din această perspectivă, inadmisibilă. În fine, deși în partea introductivă a cererii sale revizuenta a invocat și motivul prevăzut la art. 322 pct. 2 C. proc. civ., totuși acesta nu a fost dezvoltat, așa încât Înalta Curte nu îl poate examina.