ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 221/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 301 din 15

septembrie 2008 Tribunalul Caraș Severin a respins acțiunea formulată de

reclamanta G.E. și continuată de moștenitoarea C.V.L. prin care s-a solicitat

anularea dispoziției nr. 992 din 23 mai 2006 emisă de Primarul Orașului

Oravița.

In considerentele sentinței s-a

reținut că reclamanta nu a dovedit calitatea de moștenitoare a defunctului L.P.,

proprietarul Restaurantului O.L. din Oravița și, ca atare, nu i se cuvin nici

imobilul și nici bunurile mobile aflate în acest local.

Împotriva sentinței a declarat apel moștenitoarea

C.V.L. arătând că reclamanta G.E. a fost fiica adoptivă a defunctului L.P.

motiv pentru care i se cuvin despăgubiri pentru bunurile mobile aflate în O.L. din

Oravița.

Curtea de Apel Timișoara prin

decizia civilă nr. 1 A din 12 ianuarie 2009 a respins apelul reținând că prin

decizia civilă nr. 56 din 15 aprilie 2003 contestatoarei G.E. i s-au acordat,

în temeiul art. 19 alin. (2) din Legea 10/2001, despăgubiri pentru imobilul

situat în Oravița, apartamentele 1 și 2 înscrise în C.F. 2949 Oravița Montană.

Din înscrierile de carte funciară a rezultat că reclamanta a moștenit acest

imobil însă nu a depus certificatul de moștenitor.

In imobilul din str. a funcționat O.L.

în care se aflau bunurile mobile pentru care s-a solicitat acordarea

despăgubirilor.

Reclamanta nu a dovedit că

adopțiunea a fost operată și în actele sale de stare civilă, pentru a proba că

este fiica adoptivă a proprietarului L.P., atât timp cât o chema L., înainte de

căsătorie, fiind fiica lui L.I. și L.S. De asemenea, reclamanta nu a dovedit

nici faptul că a moștenit bunuri de la defunctul L.P.

S-a mai reținut că reclamanta G.E.

prin decizia civilă nr. 56/2003 a primit despăgubiri pentru bunurile preluate

abuziv din proprietatea sa și nu ca moștenitoare a defunctului L.P.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs moștenitoarea reclamantei G.E., în temeiul art. 304 pct. 8, 9

și 10 cod procedură civilă, învederând că s-a dovedit calitatea de moștenitoare

a reclamantei. Astfel, aceasta a fost fiica lui L.I., fratele lui L.P. Prin

contractul de adopție din 1934 unchiul reclamantei, L.P. și soția sa L.C. au

adoptat-o pe G.E., fostă L. De asemenea, predarea moștenirii lui L.P. s-a

realizat în baza certificatului de moștenitor nr. 1599/1951.

Recursul nu este fondat.

Prin acțiunea de față reclamanta G.E.

a solicitat acordarea despăgubirilor pentru bunurile mobile, veselă și

mobilier, existente în restaurantul moștenit de la tatăl său adoptiv. Reclamanta

a susținut că acest restaurant era situat în Oravița, și a fost naționalizat în

anul 1948.

In conformitate cu prevederile art. 3

alin. (1) lit. a) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, sarcina probei

proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și

a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care

pretinde dreptul.

Noțiunea de acte doveditoare la care

face referire art. 23 din lege a fost precizată prin H.G. nr. 250/2007 în art.

23.1, în care s-au enumerat înscrisurile cu valoare probantă în dovedirea

dreptului pretins, respectiv acte translative de proprietate, acte care atestă

calitatea de moștenitor, acte ce permit încadrarea preluării ca abuzivă, acte

care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau

ascendentul acesteia la data preluării abuzive, acte ce descriu imobilul etc.

Cu înscrisurile depuse reclamanta nu

a dovedit calitatea de moștenitoare a titularului dreptului de proprietate.

Contractul de adopție din 27 august 1934

depus la fila 19 a dosarului de apel nu este suficient pentru a dovedi

calitatea de persoană îndreptățită. Reclamanta trebuia să probeze și că această

adopție a fost operată în actele sale de stare civilă, însă la dosar nu a fost

depus nici un înscris care să ateste acest fapt.

De asemenea, nu a fost depus un

certificat de moștenitor din care să rezulte că a moștenit O.L. de la tatăl

adoptiv și nici nu a dovedit că în imobilul din Oravița, a funcționat această

ospătărie. In C.F. nr. 2452, fila 21 a dosarului de apel, imobilul este înscris

drept casă și grădină.

Nefiind dovedită calitatea de

persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reperatorii prevăzute de Legea nr.

10/2001, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta C.V.L. împotriva deciziei nr. 1 A din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.