ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6169/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6169/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 22

mai 2008 pe rolul Tribunalulului Vâlcea, reclamanta C.V.

a formulat, în contradictoriu cu pârâții

Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, B.A.E., I.C.E., D.M.F., P.M., G.D., P.D.M.,

I.A.M., R.M.D.M., contestație împotriva dispoziției din 06 mai 2008, emisă de Primarul

municipiului Râmnicu Vâlcea, solicitând anularea (modificarea) acesteia, în sensul

admiterii cererii de acordare a despăgubirilor și față de petenta-contestatoare.

În

motivarea contestației se arată că, la momentul la care s-a pronunțat dispoziția

menționată, aparența indica faptul că ea nu ar mai avea calitatea de moștenitoare

a defunctei M.C., situație atestată de conținutul încheierii de admitere în principiu

și de sentința civilă nr. 4799 din 24 octombrie 2006, pronunțate în Dosarul nr.

5930/2003 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, aceasta fiind o consecință a faptului

că notarul public a întocmit fraudulos la birou, într-o zi nelucrătoare, un alt

testament soacrei acesteia (prin care a înlăturat-o de la succesiune), situație

în legătură cu care ar fi formulat și plângeri penale și se fac cercetări și în

prezent.

Se mai arată că, întrucât pe rolul instanțelor,

la Tribunalul Vâlcea, se mai află două dosare, care tind să desființeze aceste hotărâri

judecătorești, și anume Dosarul nr. 4464/90/2007 - contestație la executare și Dosarul

nr. 1114/90/2008 - revizuire civilă, a apreciat că era necesar să atace dispoziția

emisă de către pârât, pentru ca aceasta să nu rămână definitivă sub aspectul respingerii

cererii de acordare de despăgubiri față de aceasta.

Prin sentința civilă nr. 1145 din 22

decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea,

a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de C.V.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

fond a reținut următoarele:

Prin dispoziția din 06 mai 2008, având

în vedere raportul din 15 aprilie 2008, întocmit de comisia internă de analiză a

notificărilor depuse în baza Legii nr. 10/2001, constatând sunt îndeplinite condițiile

legii pentru emiterea dispoziției cu propunerea de acordare a despăgubirilor pentru

imobilul notificat, respectiv teren în suprafață de 345 m.p. și construcție - hotel

și restaurant cu inventarul aferent, situat în str. Ș.V., trecut în proprietatea

statului fără despăgubiri și demolat, și care nu poate fi restituit în natură, la

art. 1, primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea s-a pronunțat în sensul solicitat,

în sensul că propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, în indiviziune,

petiționarilor B.A.E., I.C.E., D.M.F. și P.M., toate în calitate de moștenitoare

testamentare ale autoarei C.M., fiica autorului G.C. - decedată în timpul soluționării

notificării, G.D. - fiul lui G.C. și G.M., D.M.F., moștenitoare a autoarei G.E.

-fiica celor doi autori G.C. și M., P.M. și P.D.M., ambii în calitate de moștenitori

ai autoarei P.E., fiica autorilor G.C. și M. - decedată și aceasta în timpul soluționării

notificării, I.A.M. și R.M.D.M., ambele ca moștenitoare ale lui M.A., fiica autorilor

G.C. și M.

Totodată, prin art. 2 din aceeași dispoziție,

s-a decis respingerea cererii depusă ulterior de petenta C.V., nora solicitantei

C.M., cu motivarea că, potrivit sentințelor civile depuse în dosarul cauzei, aceasta

nu are calitatea de moștenitoare a acesteia din urmă, testamentul făcut de autoare

în favoarea sa, precum și certificatul de moștenitor fiind anulate.

Instanța a constatat că, prin testamentul

autentificat, C.M. - fiica autorului G.C. și soacra contestatoarei - a dispus ca,

după încetarea din viață, întreaga sa avere mobilă și imobilă existentă în patrimoniul

său la acea dată să revină nurorii sale, C.V., pe care a instituit-o astfel ca și

legatar universal, testament revocat în mod implicit de autoare, înainte de decesul

survenit la 28 aprilie 2003, adică în timpul soluționării notificării la Legea

nr. 10/2001, prin aceea că la data de 03 noiembrie 2001, prin testamentul autentificat

la B.N.P. B.G., a instituit ca legatare universale pe nepoatele sale B.A.E., I.C.E.,

D.M.F. și P.M., cu privire la întreaga sa avere mobilă și imobilă, care să fie dobândită

de ele în proprietate în indiviziune și în părți egale.

Ca urmare, prin certificatul de moștenitor

nr. 78 din 14 mai 2003, întocmit ulterior de B.N.P. M.M., s-a constatat succesiunea

celor patru legatare universale menționate, fiecare cu o cotă de % din masa succesiunea

testamentară.

Ulterior, prin sentința civilă nr.

4799 din 24 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost respinsă

cererea privind constatarea nulității testamentului, soluția judecătoriei fiind

menținută sub acest aspect și în calea de atac a recursului, conform deciziei civile

nr. 320/R/2007, pronunțată de către Tribunalul Vâlcea, care, la rândul său, a fost

menținută și în căile extraordinare de atac exercitate de petiționara-reclamantă

C.V.

În același timp, nici sentința civilă pronunțată

de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, la data de 18 decembrie 2008, nu este de natură să

schimbe datele problemei în privința pretinsei calități de moștenitor testamentar

(legatar universal) al defunctei C.V., întrucât, conform certificatului, prin aceasta

se constată doar faptul că reclamanta C.V. este proprietarul construcției -anexă,

cu suprafața construită de 17 m.p., situată pe terenul în suprafață de 63 m.p.,

situat în Râmnicu Vâlcea, str. R.V. B.

Instanța, făcând aplicarea dispozițiilor

art. 4 alin. (1) și (2), raportate la cele ale art. 3 alin. (1), lit. a) din Legea

nr. 10/2001 și a dispozițiilor art. 3.1. din Normele metodologice de aplicare unitară

a Legii nr. 10/2001, a concluzionat că reclamanta nu a produs dovada calității sale

de pretins moștenitor testamentar al defunctei C.V., persoană îndreptățită la beneficiul

Legii nr. 10/2001, cu privire la despăgubirile solicitate în temeiul legii speciale

reparatorii prin notificarea din 30 martie 2001, neexistând motive temeinice pentru

anularea sau modificarea dispoziției contestate.

Apelul declarat de contestatoarea C.V.

împotriva sentinței primei instanțe, a fost respins ca nefondat prin decizia

nr. 116/A din 07 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori

și de familie.

În

considerentele deciziei s-au reținut următoarele:

Instanța de apel a constatat că prima instanță

a avut în vedere toate probelor administrate, respectiv înscrisuri și hotărâri judecătorești

care au clarificat faptul că apelanta nu are calitatea de moștenitoare a autoarei

sale, respectiv C.M.

De asemenea, s-a reținut că instanța de

fond a acordat numeroase termene pentru ca apelanta de față să își angajeze apărător,

încât susținerea acesteia în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, iar

cauza a fost luată în pronunțare, în lipsa apărătorului acesteia, este neîntemeiată,

nefiind vorba în cauză de o încălcare a principiului imparțialității, a dreptului

la apărare, a principiului contradictorialității și oralității procesului civil

sau a încălcării dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat de

art. 6 din C.E.D.O. sau a dispozițiilor art. 21 din Constituție privind accesul

liber la justiție.

Instanța de apel a apreciat ca neîntemeiată

și critica vizând lipsa rolului activ al primei instanței, din moment ce aceasta

a stăruit, acordând repetate termene, pentru a se depune la dosar soluțiile pronunțate

în dosare având ca obiect contestație la executare și revizuirea hotărârilor irevocabile,

prin care s-a constatat că apelanta nu are calitatea de moștenitoare a autoarei

sale.

Neîntemeiat s-a constatat a fi și motivul

de apel vizând fondul litigiului, Curtea de Apel Pitești reținând că hotărârea instanței

de fond este temeinică și legală, apelanta neavând calitatea de moștenitoare a autoarei

acesteia, C.M., situație care rezultă din hotărârile judecătorești depuse la dosarul

formulat în baza Legii nr. 10/2001.

Drept urmare, instanța de fond a făcut

o interpretare și o aplicare legală și corectă a prevederilor art. 3 și 4 din Legea

nr. 10/2001.

S-a reținut, de asemenea, că instanța de

fond a motivat amplu hotărârea, potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., încât nu s-a produs o încălcare a dreptului la un proces echitabil,

prevăzut și garantat de art. 6 din C.E.D.O., neîncălcându-se nici principiul accesului

liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta C.V.,

invocând

motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C.

proc. civ. și solicitând casarea hotărârilor pronunțate în fond și în apel și, în

consecință, admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

Primul motiv de recurs invocat de reclamantă

constă în încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și a dispozițiilor

art. 6 din C.E.D.O., în sensul că prima instanță a luat în pronunțare cauza, respingând

cererea de amânare a apărătorului său, care era la o altă instanță și nu se putea

prezenta, încălcându-se astfel dreptul la apărare garantat de Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, în sensul că nu i s-a dat posibilitatea de a face susținerile

și apărările necesare în cauză.

Al doilea motiv de recurs vizează încălcarea

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că cele două hotărâri pronunțate

sunt nelegale și netemeinice întrucât recunosc drepturile celorlalți moștenitori

ai autoarei sale, contestând însă dreptul reclamantei.

În susținerea acestui motiv de recurs,

recurenta-reclamantă face o prezentare a litigiilor anterioare referitoare la pretinsa

sa calitate de moștenitoare testamentară a defunctei C.M., litigii soluționate în

mod irevocabil prin hotărârile aflate la dosar.

În fine, un al treilea motiv de recurs

vizează încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. referitoare la

rolul activ al instanței.

Recurenta susține că instanța de fond nu

a făcut un probatoriu complet, întemeindu-și hotărârea doar pe o parte din înscrisurile

depuse de intimați, făcând „o interpretare și o aplicare total eronată" a prevederilor

art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, fiindu-i încălcat astfel dreptul la un proces

echitabil, astfel cum acesta este reglementat de art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Analizând recursul prin prisma motivelor

de nelegalitate invocate, se constată că acesta este nefondat în considerarea argumentelor

ce succed:

Referitor la primul motiv de recurs, ce

vizează încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și a dispozițiilor

art. 6 din C.E.D.O., în sensul că prima instanță a luat în pronunțare cauza, respingând

cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantei, încălcându-se astfel dreptul

la apărare, este nefondat.

Art. 304 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere

încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ.

Conform art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent

se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu

se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume

de lege, vătămarea se presupune până la proba contară.

Susținerea recurentei cu privire la încălcarea

dreptului la apărare, întrucât nu a avut posibilitatea de a-și face susținerile

și apărările necesare în cauză, cererea de amânare a judecării cauzei, formulată

de apărătorul său, fiind respinsă, este neîntemeiată.

Instanța constată astfel că, la termenul

de judecată din 26 iunie 2008, contestatoarea a solicitat acordarea unui termen

pentru a-și angaja apărător, cerere admisă de către instanță, acordându-se termen

pentru data de 11 septembrie 2008, dată la care instanța a acordat un alt termen

pentru a se depune la dosar toate actele care au stat la baza emiterii deciziei

contestate, iar contestatoarea să depună hotărârile pronunțate în dosarul de executare

și revizuire, acte depuse între termene, precum și în ședința publică din 20

noiembrie 2008, de către contestatoare.

La termenul de judecată din 04

decembrie 2008, contestatoarea a formulat o nouă cerere pentru lipsă de apărare,

cerere admisă de către instanță, acordându-se termen la data de 18 decembrie 2008.

La data de 16 decembrie 2008, contestatoarea a formulat altă cerere de amânare,

motiv pentru care instanța a amânat pronunțarea pentru data de 22 decembrie 2008,

tocmai pentru a da posibilitatea contestatoarei să depună la dosar un certificat

de grefă cu soluția din Dosarul nr. 7210/288/2008, precum și de a depune concluzii

scrise.

Prin urmare, se reține că instanța a acordat

numeroase termene pentru ca reclamanta fie să își angajeze apărător sau să se prezinte

acesta, fie să depună înscrisuri necesare soluționării cauzei, astfel încât susținerea

acesteia în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, neavând posibilitatea

de a-și face susținerile și apărările necesare în cauză, este nefondată.

În

ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs prin care

se invocă încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că cele

două hotărâri pronunțate sunt nelegale și netemeinice întrucât recunosc drepturile

celorlalți moștenitori ai autoarei sale, contestând însă dreptul reclamantei, se

constată că și acesta este nefondat.

Instanța de apel, confirmând hotărârea

primei instanțe, a făcut o corectă și legală interpretare și aplicare a prevederilor

art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.

Dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) raportat

la cele ale art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, prevăd că sunt îndreptățite

la măsuri reparatorii toate persoanele fizice, proprietare ale imobilelor la data

preluării în mod abuziv a acestora, iar de prevederile acestui act normativ beneficiază

și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite,

Recurenta, în urma numeroaselor litigii

vizând dreptul său de proprietate, litigii având ca obiect anularea testamentului

făcut de autoare în favoarea intimatelor-pârâte (persoane fizice), testament prin

care reclamanta a fost înlăturată de la moștenire, anularea certificatului de moștenitor,

revizuirea hotărârilor irevocabile prin care aceasta a fost înlăturată de la moștenire,

precum și formularea contestației în anulare,nu a reușit să facă dovada că este

moștenitor testamentar al autoarei sale -C.M. -, motiv pentru care dispoziția

din 06 mai 2008, emisă de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea este temeinică și

legală.

În

fine, nefondat este și motivul de recurs referitor la încălcarea

dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ, referitoare la rolul activ al instanței,

în sensul că instanța de fond nu a făcut un probatoriu complet, întemeindu-și hotărârea

doar pe o parte din înscrisurile depuse de intimați.

Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles

în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii de drept, respectiv

cel al disponibilității și cel al contradictorialitătii, în cauză, reclamanta având

posibilitatea de a propune și administra probatorii, așa cum s-a arătat în expunerea

de mai sus.

Această critică vizează, practic, modul

de apreciere a probelor administrate, respectiv a unor înscrisuri, aspect de netemeinicie

ce nu mai poate fi cenzurat în recurs, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C.

proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse,

raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta C.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta C.V. împotriva deciziei nr. 116/A din 07 octombrie 2010 a Curții de

Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20

septembrie 2011.