ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2027/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2027/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

La data de 8 aprilie

2009, reclamanții

L.A.,

L.N.N.N., L.O., T.A., L.V., în calitate de moștenitori ai autorului L.N.N., au

formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 3108 din 31 iulie 2008, emisă de

Primarul Municipiului Rm. Vâlcea, solicitând anularea acesteia și restituirea

în natură a terenului de 1.050 mp., iar pentru construcția ce a existat pe

acest teren și demolată anterior anului 1989, obligarea Primarului să emită o

nouă dispoziție cu propuneri de restituire prin echivalent-despăgubiri civile.

În motivarea

contestației s-a arătat că sunt moștenitorii autorului L.N.N., decedat la data

de 9 decembrie 1959 fostul proprietar al imobilelor: casă de locuit, compusă

din trei camere și dependințe și teren în suprafață de 1.050 mp., dobândite

prin Contractul de vânzare –cumpărare autentificat la Tribunalul Vâlcea la data de 26 septembrie 1938.

Aceste imobile au

fost preluate de stat abuziv, fără titlu și date în folosință fostei Fabrici de

Tăbăcărie Rm. Vâlcea, actualmente SC V. SA, societate aflată în faliment.

Construcția a fost demolată,

iar terenul se află în patrimoniul SC V. SA Rm. Vâlcea, condiții în care, sunt

îndreptățiți la restituirea imobilelor în natură pentru teren și prin

echivalent pentru construcție.

Au mai susținut că au

transmis notificarea, însoțită de acte justificative în termenul de 6 luni

prevăzut de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (prorogat prin O.U.G. nr. 109/2001

și nr. 145/2001) atât Prefecturii Județului Vâlcea, cât și persoanei juridice

deținătoare a imobilelor, respectiv SC V. SA, dar aceasta a fost direcționată

spre rezolvare Primăriei Rm. Vâlcea care, a emis Dispoziția nr. 3108 din 31

iulie 2008, prin care a respins-o cu motivarea că municipiul Rm. Vâlcea nu este

deținătorul imobilului în cauză.

Imobilele au fost

restituite moștenitorilor familiei S. prin Decizia nr. 1 din 24 martie 2006,

emisă de SC V. SA, decizie necontestată și rămasă definitivă și irevocabilă (art.

2 din dispoziția emisă de Primar).

În art. 4 din

Dispoziția nr. 3108 din 31 iulie 2008, emisă de Primarul Municipiului Rm. Vâlcea,

se menționează că întreg dosarul constituit în baza notificării transmise se va

înainta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin intermediul

Instituției Prefectului, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Ulterior, prin adresa

nr. 1891 din 6 martie 2009, Prefectura Județului Vâlcea transmite reclamanților

că art. 4 din dispoziția Primarului este eronat și recomandă efectuarea

corecției necesare.

Prin urmare, Decizia nr.

3108 din 31 iulie 2008, emisă de Primar, privită în ansamblul conținutului ei,

este de respingere în totalitate a notificării reclamanților, aceștia

aflându-se în situația reglementată de art. 24 alin. (3

1

) din Legea nr.

10/2001, varianta reactualizată, ce le conferă dreptul de a contesta la secția

civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității

deținătoare sau, după caz, al autorității învestite cu soluționarea ei.

Prin întâmpinarea

formulată Primarul Municipiului Rm. Vâlcea a invocat, în principal, excepția

tardivității contestației, motivând că nu a fost introdusă în termenul de 30 de

zile prev. de art. 24 alin. (3

1

) din Legea nr. 10/2001, iar pe de

altă parte, este și neîntemeiată pentru că notificarea lor a găsit rezolvare

prin Dispoziția nr. 1 din 24 martie 2006, emisă de Consiliul de Administrație

al SC V. SA, comunicată în termen și necontestată.

Ulterior, reclamanții

au solicitat introducerea în cauză și a SC V. SA, societate în faliment

reprezentată prin SP E. IPURL.

Prin sentința civilă nr.

993 din 8 decembrie 2009, Tribunalul Vâlcea, Secția civilă a admis excepția

invocată de intimata SC V. SA Rm. Vâlcea, privind lipsa calității sale

procesuale pasive, a respins excepția tardivității ridicată de această intimată

și de Primarul Municipiului Rm. Vâlcea, precum și cea a autorității de lucru

judecat.

A fost admisă

contestația introdusă de petenți,s-a anulat Dispoziția nr. 3108 din 31 iulie 2008

și a fost obligat Primarul Municipiului Rm. Vâlcea să emită o nouă dispoziție

cu ofertă de restituire prin echivalent, pentru imobilul construcție, casă de

locuit cu trei camere și dependințe, la valoarea estimată în raportul de

expertiza tehnică, întocmită de expert tehnic constructor M.M. – la 121.688

lei.

A fost respinsă

contestația cu privire la restituirea terenului în suprafață de 1.050 mp.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive, potrivit art. 24 alin. (3

2

)

din Legea nr. 10/2001, republicată, dispoziția motivată de soluționare a

cererii de restituire în natură este atacată în justiție de persoana

îndreptățită, entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală

raportată la aceasta.

În acest cadru

procesual se desfășoară litigiul și în atare situație, instanța a constatat că SC

V. SA nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.

Celelalte excepții

invocate autoritatea de lucru judecat, tardivitate, nu au mai fost examinate în

condițiile în care s-a constatat că SC V. SA nu are calitate procesuală pasivă.

Excepția tardivității

contestației a fost analizată în context cu raportul juridic procesual născut

între persoana îndreptățită și entitatea care a emis dispoziția, respectiv

Primarul Municipiului Rm. Vâlcea, fiind respinsă ca neîntemeiată.

Reclamanții au depus

notificarea însoțită de acte justificative la Prefectura Județului Vâlcea, în termen, iar disfuncționalitatea de ordin administrativ

intervenită în soluționare nu le este imputabilă, mai ales că prin Legea nr. 247/2005,

Titlul VII, procedura de soluționare a cererilor de restituire a imobilelor

prin echivalent a suferit modificări majore și cu sincope în rezolvare.

Printr-o

jurisprudență notificată prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată în

recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile

Unite, s-a recunoscut capacitatea instanțelor de judecată de a soluționa pe

fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de

respingere a cererilor prin care – a solicitat restituirea în natură a

imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei pretins îndreptățită,

în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la

notificarea părții interesate.

În consecință,

persoana îndreptățită are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc

toate deciziile care se iau în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

fiind asigurat pe deplin accesul la justiție.

Sintetizând

argumentele expuse, instanța a constatat că reclamanții au contestat în termen

legal dispoziția emisă de primar, astfel că excepția tardivității a fost

respinsă.

Pe fondul cauzei,

instanța a constatat că, reclamanții au solicitat prin notificarea transmisă în

anul 2002, restituirea imobilelor preluate abuziv de stat de la autorul lor L.N.N.

- prin echivalent, motivând că imobilul a fost demolat, iar terenul este ocupat

în prezent de Fabrica de Încălțăminte V. SA

Ulterior, au

solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.050 mp. și

despăgubiri bănești pentru clădirea demolată anterior anului 1989.

S-a reținut că sunt

două proceduri distinct de restituire, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Cu privire la teren, SC

V. SA Rm. Vâlcea a emis Dispoziția nr. 2 din 15 mai 2002, prin care a respins

notificarea reclamanților și prin care solicitau măsuri reparatorii prin

echivalent, cu îndrumarea de a se adresa instituției publice implicate în

procesul de privatizare (A.V.A.S.) ori Prefecturii Vâlcea, în raza căreia se

află imobilul. Această dispoziție a fost comunicată reclamanților și nu a fost

contestată.

S-a reținut pe baza expertizei

tehnice - expert C.T. că nu se poate identifica cu precizie terenul autorului

reclamanților cumpărat în anul 1938, expertul arătând că terenul ar putea fi

poziționat în afara teritoriului ocupat de fabrica familiei S.

S-a apreciat că

întrucât, decizia emisă de SC V. SA nu a fost contestată de reclamanți, a

intrat în puterea lucrului judecat sub aspectul argumentelor expuse, obiectul

analizei cauzei fiind contestația formulată împotriva Dispoziției nr. 3108 din

31 iulie 2008, emisă de Primarul Municipiului Rm. Vâlcea.

Cu privire la

imobilul construcție compusă din trei camere, bucătărie, anexe, acoperit cu

tablă, ce a fost demolat anterior anului 1989, s-a făcut evaluarea la valoarea

de 121.688 lei, prin expertiza tehnică specialitatea construcții.

S-a mai reținut că

imobilele-construcția și terenul în suprafață de 1.050 mp., au fost preluate

abuziv de stat în anii 1949 - 1950, fără titlu valabil, iar reclamanții sunt

persoane îndreptățite la restituire prin echivalent, în sensul definit de art. 3

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, au fost în administrarea

Fabricii de Încălțăminte și Tăbăcărie Rm. Vâlcea, ulterior intrată în procesul

de privatizare SC V. SA, actualmente societate în stare de faliment, iar

construcția a fost demolată, terenul fiind trecut în patrimoniul SC V. SA, în

urma privatizării.

Prin decizia nr. 53/A

din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și

familie s-au respins ca nefondate apelul contestatorilor și cererea de aderare

la apel formulată de Municipiul Rm. Vâlcea pentru următoarele considerente:

Terenul revendicat de

contestatori este înscris în patrimoniul SC V. SA, astfel încât această

societate are calitatea de unitate deținătoare în sensul legii, și nu

Municipiul Rm. Vâlcea prin Primar, entitatea care a emis dispoziția contestată

prin acțiunea principală.

SC V. SA a emis

Dispoziția nr. 2 din 10 mai 2002 prin care a fost respinsă, notificarea

contestatorilor, dispoziție pe care aceștia nu a atacat-o însă cu contestație în

instanță.

Astfel, în mod corect

tribunalul a respins contestația împotriva Dispoziției Primarului cu privire la

restituirea ternului în suprafață de 1050 m.p., în condițiile în care inițial notificarea cu privire la acest teren a fost adresată unității deținătoare, SC V.

SA care a soluționat-o printr-o dispoziție necontestată de către apelanți.

În ceea ce privește

construcția, s-a reținut că entitatea competentă cu soluționarea notificării

era Primăria, care trebuie să emită dispoziția cu oferta de restituire în

echivalent, așa cum în mod corect a dispus tribunalul prin sentința pronunțată,

dispoziția acesta nefiind atacată prin motivele de apel.

Împotriva deciziei

pronunțate de instanța de apel, contestatorii au formulat recurs în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivare

recurenții au susținut că soluția pronunțată nu este legală deoarece în mod

greșit terenul revendicat a fost restituit unei persoane neîndreptățite, că din

actele depuse rezultă fără tăgadă că adevărații proprietari erau recurenții

contestatori și au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate

în sensul admiterii apelului lor iar pe fond schimbarea în parte a sentinței,

în sensul obligării la restituirea în natură a terenului revendicat.

Recursul va fi

respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin notificarea

înregistrată la 21 ianuarie 2002, petenții

L.A., L.N.N.N., L.O., T.A. și L.V. au

solicitat acordarea de despăgubiri bănești sau de măsuri reparatorii pentru

imobilul, alcătuit din teren în suprafață de 1.050 mp., și construcția aflată

pe acest teren, în prezent demolată.

SC V. SA în

patrimoniul căreia este înscris terenul revendicat, în calitate de unitate

deținătoare a emis Decizia

nr. 2 din 10 mai 2001 prin care a respins notificarea

petenților îndrumându-i să se adreseze fie FPS-APAPS Vâlcea, fie Prefecturii

Vâlcea ca urmare a faptului că imobilul este evidențiat în patrimoniul

societății cu capital privat.

Petenții însă nu au

contestat decizia emisă de unitatea deținătoare în patrimoniul căreia era

evidențiat imobilul revendicat și s-au adresat cu notificare Prefecturii Vâlcea

care a înaintat-o Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Ulterior la 26

februarie 2008 petenții au depus o precizare Primăriei Râmnicu Vâlcea, prin

care au solicitat restituirea în natură a terenului.

Prin contestația

introdusă pe rolul Tribunalului Vâlcea la 8 aprilie 2009 contestatorii

au solicitat anularea

Dispoziției nr. 3108 din 31 iulie 2008 prin care le-a fost respinsă cererea de

acordare a despăgubirilor pentru imobilul revendicat, motivat de faptul că

Municipiul Râmnicu Vâlcea nu este deținătorul imobilului revendicat.

Potrivit art. 22 din

Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la

data intrării în vigoare a Legii persoana juridică deținătoare, solicitând

restituirea în natură a bunului. Normele Metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 definesc

unitatea deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate

juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau

privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie,

instituția prefectului sau orice alta instituție publică), fie entitatea cu

personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de

titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii

autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de

stat, organizații cooperatiste);

Potrivit

acelorași Norme, entitate învestită cu soluționarea notificării este, după caz,

unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o

notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte

autorități publice centrale sau locale implicate).

Unitatea deținătoare SC

V. SA prin decizia emisă recunoaște că imobilul se află în patrimonial său, că este

evidențiat în capitalul societății privatizate și îndrumă petenții să se

adreseze instituției implicate în procesul de privatizare.

Această decizie nu a

fost contestată de petenți, obiectul prezentei cauze constituindu-l anularea

deciziei prin care Municipiul

Râmnicu Vâlcea a respins cererea petenților pentru că nu

este deținătoarea imobilului.

Or, câtă vreme s-a

stabilit prin probele administrate în cauză că SC V. SA deține terenul

revendicat, aceasta are calitate de unitate deținătoare în sensul art. 22 din

Legea nr. 10/2001 astfel că, în mod corect instanța de apel a reținut că

Municipiul Râmnicu Vâlcea nu avea această calitate cu privire la cererea de restituire

în natură a suprafeței de teren.

Pentru aceste motive,

în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul

declarat de contestatori ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții L.A., L.N.N.N., L.O., T.A. și L.V. împotriva

deciziei nr. 53/A din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă,

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 martie 2011.