ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2027/2011

Asupra cauzei de față constată următoarele: La data de 8 aprilie 2009, reclamanții L.A., L.N.N.N., L.O., T.A., L.V., în calitate de moștenitori ai autorului L.N.N., au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 3108 din 31 iulie 2008, emisă de Primarul Municipiului Rm. Vâlcea, solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a terenului de 1.050 mp., iar pentru construcția ce a existat pe acest teren și demolată anterior anului 1989, obligarea Primarului să emită o nouă dispoziție cu propuneri de restituire prin echivalent-despăgubiri civile.

În motivarea contestației s-a arătat că sunt moștenitorii autorului L.N.N., decedat la data de 9 decembrie 1959 fostul proprietar al imobilelor: casă de locuit, compusă din trei camere și dependințe și teren în suprafață de 1.050 mp., dobândite prin Contractul de vânzare –cumpărare autentificat la Tribunalul Vâlcea la data de 26 septembrie 1938. Aceste imobile au fost preluate de stat abuziv, fără titlu și date în folosință fostei Fabrici de Tăbăcărie Rm. Vâlcea, actualmente SC V. SA, societate aflată în faliment. Construcția a fost demolată, iar terenul se află în patrimoniul SC V. SA Rm. Vâlcea, condiții în care, sunt îndreptățiți la restituirea imobilelor în natură pentru teren și prin echivalent pentru construcție.

Au mai susținut că au transmis notificarea, însoțită de acte justificative în termenul de 6 luni prevăzut de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (prorogat prin O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001) atât Prefecturii Județului Vâlcea, cât și persoanei juridice deținătoare a imobilelor, respectiv SC V. SA, dar aceasta a fost direcționată spre rezolvare Primăriei Rm. Vâlcea care, a emis Dispoziția nr. 3108 din 31 iulie 2008, prin care a respins-o cu motivarea că municipiul Rm. Vâlcea nu este deținătorul imobilului în cauză. Imobilele au fost restituite moștenitorilor familiei S. prin Decizia nr. 1 din 24 martie 2006, emisă de SC V. SA, decizie necontestată și rămasă definitivă și irevocabilă (art. 2 din dispoziția emisă de Primar).

În art. 4 din Dispoziția nr. 3108 din 31 iulie 2008, emisă de Primarul Municipiului Rm. Vâlcea, se menționează că întreg dosarul constituit în baza notificării transmise se va înainta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin intermediul Instituției Prefectului, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Ulterior, prin adresa nr. 1891 din 6 martie 2009, Prefectura Județului Vâlcea transmite reclamanților că art. 4 din dispoziția Primarului este eronat și recomandă efectuarea corecției necesare.

Prin urmare, Decizia nr. 3108 din 31 iulie 2008, emisă de Primar, privită în ansamblul conținutului ei, este de respingere în totalitate a notificării reclamanților, aceștia aflându-se în situația reglementată de art. 24 alin. (3 1 ) din Legea nr. 10/2001, varianta reactualizată, ce le conferă dreptul de a contesta la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al autorității învestite cu soluționarea ei. Prin întâmpinarea formulată Primarul Municipiului Rm. Vâlcea a invocat, în principal, excepția tardivității contestației, motivând că nu a fost introdusă în termenul de 30 de zile prev. de art. 24 alin. (3 1 ) din Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, este și neîntemeiată pentru că notificarea lor a găsit rezolvare prin Dispoziția nr. 1 din 24 martie 2006, emisă de Consiliul de Administrație al SC V. SA, comunicată în termen și necontestată.

Ulterior, reclamanții au solicitat introducerea în cauză și a SC V. SA, societate în faliment reprezentată prin SP E. IPURL. Prin sentința civilă nr. 993 din 8 decembrie 2009, Tribunalul Vâlcea, Secția civilă a admis excepția invocată de intimata SC V. SA Rm. Vâlcea, privind lipsa calității sale procesuale pasive, a respins excepția tardivității ridicată de această intimată și de Primarul Municipiului Rm. Vâlcea, precum și cea a autorității de lucru judecat. A fost admisă contestația introdusă de petenți,s-a anulat Dispoziția nr. 3108 din 31 iulie 2008 și a fost obligat Primarul Municipiului Rm. Vâlcea să emită o nouă dispoziție cu ofertă de restituire prin echivalent, pentru imobilul construcție, casă de locuit cu trei camere și dependințe, la valoarea estimată în raportul de expertiza tehnică, întocmită de expert tehnic constructor M.M.

– la 121.688 lei. A fost respinsă contestația cu privire la restituirea terenului în suprafață de 1.050 mp. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, potrivit art. 24 alin. (3 2 ) din Legea nr. 10/2001, republicată, dispoziția motivată de soluționare a cererii de restituire în natură este atacată în justiție de persoana îndreptățită, entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la aceasta. În acest cadru procesual se desfășoară litigiul și în atare situație, instanța a constatat că SC V. SA nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății. Celelalte excepții invocate autoritatea de lucru judecat, tardivitate, nu au mai fost examinate în condițiile în care s-a constatat că SC V. SA nu are calitate procesuală pasivă.

Excepția tardivității contestației a fost analizată în context cu raportul juridic procesual născut între persoana îndreptățită și entitatea care a emis dispoziția, respectiv Primarul Municipiului Rm. Vâlcea, fiind respinsă ca neîntemeiată. Reclamanții au depus notificarea însoțită de acte justificative la Prefectura Județului Vâlcea, în termen, iar disfuncționalitatea de ordin administrativ intervenită în soluționare nu le este imputabilă, mai ales că prin Legea nr. 247/2005, Titlul VII, procedura de soluționare a cererilor de restituire a imobilelor prin echivalent a suferit modificări majore și cu sincope în rezolvare.

Printr-o jurisprudență notificată prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, s-a recunoscut capacitatea instanțelor de judecată de a soluționa pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care – a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei pretins îndreptățită, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. În consecință, persoana îndreptățită are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, fiind asigurat pe deplin accesul la justiție.

Sintetizând argumentele expuse, instanța a constatat că reclamanții au contestat în termen legal dispoziția emisă de primar, astfel că excepția tardivității a fost respinsă. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, reclamanții au solicitat prin notificarea transmisă în anul 2002, restituirea imobilelor preluate abuziv de stat de la autorul lor L.N.N. - prin echivalent, motivând că imobilul a fost demolat, iar terenul este ocupat în prezent de Fabrica de Încălțăminte V. SA Ulterior, au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.050 mp. și despăgubiri bănești pentru clădirea demolată anterior anului 1989. S-a reținut că sunt două proceduri distinct de restituire, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Cu privire la teren, SC V. SA Rm. Vâlcea a emis Dispoziția nr. 2 din 15 mai 2002, prin care a respins notificarea reclamanților și prin care solicitau măsuri reparatorii prin echivalent, cu îndrumarea de a se adresa instituției publice implicate în procesul de privatizare (A.V.A.S.) ori Prefecturii Vâlcea, în raza căreia se află imobilul. Această dispoziție a fost comunicată reclamanților și nu a fost contestată. S-a reținut pe baza expertizei tehnice - expert C.T. că nu se poate identifica cu precizie terenul autorului reclamanților cumpărat în anul 1938, expertul arătând că terenul ar putea fi poziționat în afara teritoriului ocupat de fabrica familiei S. S-a apreciat că întrucât, decizia emisă de SC V. SA nu a fost contestată de reclamanți, a intrat în puterea lucrului judecat sub aspectul argumentelor expuse, obiectul analizei cauzei fiind contestația formulată împotriva Dispoziției nr. 3108 din 31 iulie 2008, emisă de Primarul Municipiului Rm.

Vâlcea. Cu privire la imobilul construcție compusă din trei camere, bucătărie, anexe, acoperit cu tablă, ce a fost demolat anterior anului 1989, s-a făcut evaluarea la valoarea de 121.688 lei, prin expertiza tehnică specialitatea construcții. S-a mai reținut că imobilele-construcția și terenul în suprafață de 1.050 mp., au fost preluate abuziv de stat în anii 1949 - 1950, fără titlu valabil, iar reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituire prin echivalent, în sensul definit de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, au fost în administrarea Fabricii de Încălțăminte și Tăbăcărie Rm. Vâlcea, ulterior intrată în procesul de privatizare SC V. SA, actualmente societate în stare de faliment, iar construcția a fost demolată, terenul fiind trecut în patrimoniul SC V. SA, în urma privatizării.

Prin decizia nr. 53/A din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și familie s-au respins ca nefondate apelul contestatorilor și cererea de aderare la apel formulată de Municipiul Rm. Vâlcea pentru următoarele considerente: Terenul revendicat de contestatori este înscris în patrimoniul SC V. SA, astfel încât această societate are calitatea de unitate deținătoare în sensul legii, și nu Municipiul Rm. Vâlcea prin Primar, entitatea care a emis dispoziția contestată prin acțiunea principală. SC V. SA a emis Dispoziția nr. 2 din 10 mai 2002 prin care a fost respinsă, notificarea contestatorilor, dispoziție pe care aceștia nu a atacat-o însă cu contestație în instanță.

Astfel, în mod corect tribunalul a respins contestația împotriva Dispoziției Primarului cu privire la restituirea ternului în suprafață de 1050 m.p., în condițiile în care inițial notificarea cu privire la acest teren a fost adresată unității deținătoare, SC V. SA care a soluționat-o printr-o dispoziție necontestată de către apelanți. În ceea ce privește construcția, s-a reținut că entitatea competentă cu soluționarea notificării era Primăria, care trebuie să emită dispoziția cu oferta de restituire în echivalent, așa cum în mod corect a dispus tribunalul prin sentința pronunțată, dispoziția acesta nefiind atacată prin motivele de apel. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, contestatorii au formulat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivare recurenții au susținut că soluția pronunțată nu este legală deoarece în mod greșit terenul revendicat a fost restituit unei persoane neîndreptățite, că din actele depuse rezultă fără tăgadă că adevărații proprietari erau recurenții contestatori și au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului lor iar pe fond schimbarea în parte a sentinței, în sensul obligării la restituirea în natură a terenului revendicat. Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin notificarea înregistrată la 21 ianuarie 2002, petenții L.A., L.N.N.N., L.O., T.A. și L.V. au solicitat acordarea de despăgubiri bănești sau de măsuri reparatorii pentru imobilul, alcătuit din teren în suprafață de 1.050 mp., și construcția aflată pe acest teren, în prezent demolată.

SC V. SA în patrimoniul căreia este înscris terenul revendicat, în calitate de unitate deținătoare a emis Decizia nr. 2 din 10 mai 2001 prin care a respins notificarea petenților îndrumându-i să se adreseze fie FPS-APAPS Vâlcea, fie Prefecturii Vâlcea ca urmare a faptului că imobilul este evidențiat în patrimoniul societății cu capital privat. Petenții însă nu au contestat decizia emisă de unitatea deținătoare în patrimoniul căreia era evidențiat imobilul revendicat și s-au adresat cu notificare Prefecturii Vâlcea care a înaintat-o Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea. Ulterior la 26 februarie 2008 petenții au depus o precizare Primăriei Râmnicu Vâlcea, prin care au solicitat restituirea în natură a terenului.

Prin contestația introdusă pe rolul Tribunalului Vâlcea la 8 aprilie 2009 contestatorii au solicitat anularea Dispoziției nr. 3108 din 31 iulie 2008 prin care le-a fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor pentru imobilul revendicat, motivat de faptul că Municipiul Râmnicu Vâlcea nu este deținătorul imobilului revendicat. Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a bunului. Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250 din 7 martie 2007 definesc unitatea deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice alta instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste); Potrivit acelorași Norme, entitate învestită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate).

Unitatea deținătoare SC V. SA prin decizia emisă recunoaște că imobilul se află în patrimonial său, că este evidențiat în capitalul societății privatizate și îndrumă petenții să se adreseze instituției implicate în procesul de privatizare. Această decizie nu a fost contestată de petenți, obiectul prezentei cauze constituindu-l anularea deciziei prin care Municipiul Râmnicu Vâlcea a respins cererea petenților pentru că nu este deținătoarea imobilului. Or, câtă vreme s-a stabilit prin probele administrate în cauză că SC V. SA deține terenul revendicat, aceasta are calitate de unitate deținătoare în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001 astfel că, în mod corect instanța de apel a reținut că Municipiul Râmnicu Vâlcea nu avea această calitate cu privire la cererea de restituire în natură a suprafeței de teren.

Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de contestatori ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții L.A., L.N.N.N., L.O., T.A. și L.V. împotriva deciziei nr. 53/A din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2011.