ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1862/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1862/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei constată următoarele: 1. Tribunalul Iași, secția penală, prin sentința penală nr. 172 din 2 martie 2009 în dosar nr. 8185/99/2997 a condamnat pe inculpatul N.C. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. la pedeapsa principală de: - 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata de 4 ani (pedeapsa complementară). Conform art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. pe durata executării pedepsei principale i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
ca pedeapsă accesorie. Pe latură civilă a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile astfel: i) suma de 421,47 lei daune materiale/cheltuieli ocazionale de spitalizarea victimei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „prof. Dr. N. Oblu” Iași și respectiv; ii) sumele de 307 lei daune materiale/venituri nerealizate în perioada de incapacitate temporară de muncă și 10.000 lei daune morale/aferent suferințele fizice și psihice în urma leziunilor de violență fizice produse prin infracțiune către victimă tentativei de omor, partea civilă N.V. În baza art. 191 și art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la sumele de 3.500 lei către stat și respectiv 3.200 lei către partea civilă N.V.
cu titlu de cheltuieli judiciare. Instanța a reținut în fapt că în seara zilei de 29 aprilie 2007, în punctul Făgățel situat în extravilanul comunei Sirețel alertat de martorul A.I., partea vătămată N.V. în vârstă de 65 ani, a avut discuții contradictorii cu inculpatul N.C., vecinul acestuia în vârstă de 50 ani pe motiv că l-a găsit cu turma de oi la păscut în plantația sa. Conflictul verbal amintit a degenerat întrucât inculpatul iritat de reproșurile părții vătămate, i-a aplicat acesteia din spate - în timp ce încerca să se salveze prin fugă potrivit declarațiilor martorilor oculari A.I.C., A.V., T.P.G. și A.I. aflate la distanță de cca. 800 metri - o singură lovitură în zona capului cu un corp contondent, o bâtă ciobănească, cu capsă metalică la un capăt, astfel cum s-a stabilit ulterior la detecția compartimentului simulat de către serviciul de criminalistică al I.P.J.
Iași, în urma căruia a căzut la pământ inconștient. La scurt timp, ajutată de fiul acestuia, victima a fost internată în regim de urgență în Spitalul de Neurochirurgie Iași cu diagnosticul „fractură craniană occipitală mediană (agresiune); traumatism coloană cervicală amielică” fără a se constata leziuni ale substanței cerebrale și ale sistemului ventricular fiindu-i acordate îngrijiri medicale pe o perioadă de 6 zile, în intervalul 30 aprilie - 5 mai 2007 când a fost externat cu prognostic favorabil și recomandări de evitare a eforturilor fizice.
Raportul de expertiză medico-legală nr. 2976/1053 din 9 iulie 2007 întocmit de IML Iași, a concluzionat că partea vătămată a fost supusă unei agresiuni fizice prin lovire activă cu un corp contondent la nivelul vertexului – urmată de cădere cu impact la nivelul extremității cefalice occipital median-leziuni de violență ce i-au cauzat „plagă contuză, hematom epicranian și fractură liniară occipitală fără deplasare” și au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale/leziunile prezentate fiind de natură să-i pună în primejdie viața. Audiat în cauză în condițiile art. 6, art. 70 alin. (2) și art. 171 C. proc. pen. inculpatul N.C. a prezentat o versiune, favorabilă acestuia a derulării conflictului, a avut în seara zilei de 27 aprilie 2007 cu partea vătămată N.V.
vecinul acestuia susținând că aceasta din urmă a generat altercația – prin adresarea verbal de injurii, urmată de aruncarea cu pietre, iar în final încercarea de al lovi cu un par – astfel că pentru a stopa loviturile arătate, a lovit la rândul său partea vătămată în cap cu bățul ciobănesc ce-l avea asupra sa, riposta violentă în apărare, lipsită de intenția de a ucide [versiune confirmată parțial de instanță în măsura corespondenței acesteia cu celelalte probe în acuzare administrate la cercetarea judecătorească]. Pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită la minimul legal special de 5 ani închisoare în considerarea în cadrul operațiunii de individualizare amintite – potrivit art. 72 și urm. C. pen.
– a gradului de pericol social al faptei de omucidere în raport de modalitatea și împrejurările în care a fost comisă [lovitura cu o bâtă ciobănească într-o zonă vitală /occipitală urmare conflictului câmpenesc dintre părți] și datele ce caracterizează persoana inculpatului și conduita procesuală parțial sinceră a acestuia. 2. Apelurile declarate în cauză de partea civilă N.V. criticând sentința în latura penală și civilă pentru netemeinicie – pedeapsa blândă / cuantum insuficient al daunelor morale pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial suferit – și inculpatul N.C.; cu solicitarea în principal a se schimba încadrarea juridică a faptei ilicite în infracțiunea mai ușoară de vătămare corporală” prevăzută de art. 181 C. pen.
cu motivarea că a lipsit intenția de ucide / iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate prin reținere de circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și aplicarea unei modalități de executare neprivative de libertate în condițiile art. 86 1 C. pen., au fost respinse ca nefondate în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. prin decizia penală nr. 132 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, fiind menținute în totalitate rezolvările juridice adoptate prin sentința atacată. 3. Împotriva deciziei amintite a declarat recurs inculpatul N.C., reiterând criticile de nelegalitate și netemeinicie din apel, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc.
pen. Intimata parte vătămată prezentă la dezbaterea recursului a învederat instanței „că s-a împăcat cu inculpatul” vecinul acesteia, în care sens a depus la dosar și o declarație extrajudiciară întocmită la aceiași dată de 11 mai 2010. Înalta Curte, verificând decizia atacată pe baza materialului probator și înscrisuri nou depus de intimata-parte civilă în raport cu motivele invocate de recurent – cât și din oficiu – în limitele prevăzute de art. 385 6 alin. (1) și (2) și art. 385 9 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. – constată următoarele: Agresiunea fizică comisă de inculpat împotriva părții vătămate în seara zilei de 29 aprilie 2007 urmare conflictului câmpenesc iscat între aceștia – o singură lovitură în cap din spate cu o bâtă ciobănească cu capsa metalică la un capăt astfel cum s-a stabilit ulterior în mod indubitabil la detecția compartimentului simulat de către serviciul de criminalistică al I.P.J.
Iași, f.86 d.u.p. – în raport cu urmările acesteia constatate prin raportul de expertiză medico-legală nr. 2976/1053 din 9 iulie 2007, constituie acțiune de omucidere săvârșită cu intenție indirectă, a cărei finalitate letală prevăzută și acceptată nu s-a produs în împrejurări independente de voința inculpatului – victima se afla în fugă – fiind nejustificată astfel schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativa la omor în vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. astfel cum a solicitat în principal recurentul-inculpat - fiind neîntemeiat cazul de casare în principal prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.
Împrejurările concrete în care a fost comisă acțiunea de omucidere reținute prin sentință conduita relativ sinceră și regretul în legătură cu cele întâmplate manifestate pe parcursul procesului penal de către inculpat / materializate în final prin „împăcarea” cu partea vătămată vecinul acestuia justifică însă în aprecierea instanței de recurs reținerea în favoarea autorului infracțiunii de circumstanțe atenuante judiciare cu caracter personal prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. / cu consecința coborârii pedepsei potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. sub minimul legal special de 5 ani închisoare până la 4 ani închisoare și suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale astfel stabilite precum și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a și (6) C. pen.
în condițiile art. 86 1 și urm. C. pen. / respectiv art. 71 alin. (5) C. pen. - fiind întemeiat cazul de casare în subsidiar prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În consecință în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) rap. la art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., se va admite recursul inculpatului casându-se parțial pe latură penală decizia atacată și sentința primei instanțe sub aspectele de netemeinicie anterior arătate / erori de judecată a căror îndreptare în sensul celor anterior expuse justifică potrivit art. 65 C. pen., înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata de 4 ani stabilită /menținută de instanțele anterioare.
Conform art. 385 17 C. proc. pen. se vor menține restul dispozițiilor hotărârilor anterioare. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. onorariul apărătorului din oficiu în recurs în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 132 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 172 din 2 martie 2009 a Tribunalului Iași numai cu privire la individualizarea pedepselor și modalitatea de executare și, în consecință: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (2) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 4 ani închisoare pe un termen de încercare de 9 ani, conform art. 86 2 C. pen., care se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Conform art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.: a) să se prezinte, conform celor stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, la datele fixate de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. Conform art. 359 C. pen. raportat la art. 86 4 C. pen., atrage atenția asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii, se suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Conform art. 65 C. pen., înlătură pedeapsa complementară aplicată inculpatului. Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.