ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2154/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 14 mai 2010 s-a aflat pe rolul Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

verificarea, în raport cu dispozițiile art. 300

1

C. proc. pen. a

legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului S.B.C.,

trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii

de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin încheierea din 14 mai

2010 pronunțată în Dosarul nr. 4158/2/2010 (1210/2010), în temeiul art. 300

1

alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a constatat legală și temeinică măsura

arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 300

1

alin. (3)

C. proc. pen. a menținut-o.

Prin aceeași încheiere, în

baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de

înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea.

În termen legal, inculpatul

S.B.C. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, susținând că a atacat

încheierea prin care s-a menținut starea sa de arest, întrucât o consideră

nelegală și netemeinică, arătând că judecătorul fondului a făcut o analiză

amplă a probelor și actelor din cauză, fără a se limita la măsura arestării

preventive.

A mai arătat că motivele

reținute de judecător sunt străine de natura pricinii, acesta făcând inclusiv

analiza pericolului social concret pentru ordinea publică, susținând incidența

dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

A considerat că instanța,

potrivit dispozițiilor art. 300

1

cu referire la art. 160

b

C. proc. pen. ar fi trebuit să se limiteze la a analiza legalitatea și

temeinicia arestării preventive, urmând a observa dacă temeiurile avute în

vedere la luarea acesteia impun privarea de libertate în continuare a sa.

A mai afirmat că nu trebuia

să fie analizată fapta și probele din dosar, apreciind că s-a comis o confuzie

între măsura arestării preventive și pedeapsa ce trebuia să-i fie aplicată

pentru fapta săvârșită.

În acest sens a susținut că

măsurile preventive sunt luate pentru a împiedica inculpatul de a se sustrage

de la urmărire, cercetare sau judecată, arestarea preventivă fără a se

transforma într-o pedeapsă anticipată, jurisprudența C.E.D.O. statuând că nu

este permis instanțelor menținerea inculpaților în arest preventiv ca pedeapsă

provizorie.

Față de cele susținute a

solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă,

potrivit dispozițiilor art. 139, art. 145 sau art. 145

1

C. proc.

pen.

A mai arătat că împotriva sa

a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

254 C. pen. realizată prin „non refuz”, respectiv că de patru ori a acceptat

promisiunea de bani sau mită din partea denunțătorului, în sensul că nu a

refuzat-o, ulterior termenii prin care a fost definită săvârșirea infracțiunii

devenind antagonici.

A mai susținut că varianta

normativă a „non refuzului” este ajuridică, astfel că în noul C. pen. ea nici

nu mai există, dispozițiile art. 248 fără a o mai prevede.

În concluzie, a solicitat

admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea

cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Recursul declarat de

inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C.

proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se

împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta

una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea

preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura

arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

Totodată, potrivit art. 139 alin.

(1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură, când

s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Cu referire la motivele de

recurs invocate, se reține că instanța de fond, la 14 mai 2010 a constatat că

nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat

inițial arestarea preventivă a inculpatului.

Astfel, se reține că

inculpatul S.B.C. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În această ordine de idei,

se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului nu  s-au schimbat și impun în continuare privarea de

libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol

concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării

procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de

modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care a fost produsă, de

recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale

produse prin însăși natura faptei, precum și de limitele de pedeapsă prevăzute

de lege.

De asemenea, s-a mai

constatat că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului

pentru buna desfășurare a procesului penal, în scopul administrării tuturor

probelor și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării

adevărului, cauza fiind într-un stadiu incipient, la instanța de fond, nefiind

încheiată cercetarea judecătorească.

În acest context, măsura

arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de

nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea unei hotărâri de

condamnare și până la rămânerea definitivă a acesteia, deoarece a fost luată pe

baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni și nu tinde

să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest

moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și

faptul că până în prezent a fost pronunțată o hotărâre în cauză.

Nu în ultimul rând s-a avut

în vedere vătămarea adusă relațiilor sociale, împrejurarea că inculpatul era

ofițer de poliție judiciară în cadrul I.G.P.R, organ al statului care prin

însăși calitatea și funcția pe care o deținea avea obligația de a apăra

valorile sociale, de a respecta și apăra ordinea de drept și de a preveni,

descoperi și sancționa orice încălcare a legii penale, astfel că, instanța,

constatând legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de

inculpatul S.B.C., a dispus menținerea acesteia.

Cât privește cererea privind

înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea, se constată că în cauză temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în

continuare privarea de libertate a acestuia, apreciindu-se că lăsarea în libertate,

prin înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea, ar

prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere

desfășurării procesului penal, pentru toate considerentele anterior arătate.

Ca atare, încheierea pronunțată

la 14 mai 2010 este legală.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpatul S.B.C. nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.B.C. împotriva încheierii din 14 mai 2010 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în Dosarul nr. 4158/2/2010 (nr. 1210/2010).

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 iunie 2010.