ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2154/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 mai 2010 s-a aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, verificarea, în raport cu dispozițiile art. 300 1 C. proc. pen. a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului S.B.C., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Prin încheierea din 14 mai 2010 pronunțată în Dosarul nr. 4158/2/2010 (1210/2010), în temeiul art. 300 1 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 300 1 alin. (3) C. proc.

pen. a menținut-o. Prin aceeași încheiere, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În termen legal, inculpatul S.B.C. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, susținând că a atacat încheierea prin care s-a menținut starea sa de arest, întrucât o consideră nelegală și netemeinică, arătând că judecătorul fondului a făcut o analiză amplă a probelor și actelor din cauză, fără a se limita la măsura arestării preventive. A mai arătat că motivele reținute de judecător sunt străine de natura pricinii, acesta făcând inclusiv analiza pericolului social concret pentru ordinea publică, susținând incidența dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen. A considerat că instanța, potrivit dispozițiilor art. 300 1 cu referire la art. 160 b C. proc. pen. ar fi trebuit să se limiteze la a analiza legalitatea și temeinicia arestării preventive, urmând a observa dacă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia impun privarea de libertate în continuare a sa. A mai afirmat că nu trebuia să fie analizată fapta și probele din dosar, apreciind că s-a comis o confuzie între măsura arestării preventive și pedeapsa ce trebuia să-i fie aplicată pentru fapta săvârșită. În acest sens a susținut că măsurile preventive sunt luate pentru a împiedica inculpatul de a se sustrage de la urmărire, cercetare sau judecată, arestarea preventivă fără a se transforma într-o pedeapsă anticipată, jurisprudența C.E.D.O.

statuând că nu este permis instanțelor menținerea inculpaților în arest preventiv ca pedeapsă provizorie. Față de cele susținute a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, potrivit dispozițiilor art. 139, art. 145 sau art. 145 1 C. proc. pen. A mai arătat că împotriva sa a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 C. pen. realizată prin „non refuz”, respectiv că de patru ori a acceptat promisiunea de bani sau mită din partea denunțătorului, în sensul că nu a refuzat-o, ulterior termenii prin care a fost definită săvârșirea infracțiunii devenind antagonici. A mai susținut că varianta normativă a „non refuzului” este ajuridică, astfel că în noul C. pen.

ea nici nu mai există, dispozițiile art. 248 fără a o mai prevede. În concluzie, a solicitat admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Totodată, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de fond, la 14 mai 2010 a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpatului.

Astfel, se reține că inculpatul S.B.C. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În această ordine de idei, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care a fost produsă, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptei, precum și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

De asemenea, s-a mai constatat că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal, în scopul administrării tuturor probelor și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului, cauza fiind într-un stadiu incipient, la instanța de fond, nefiind încheiată cercetarea judecătorească. În acest context, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare și până la rămânerea definitivă a acesteia, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent a fost pronunțată o hotărâre în cauză.

Nu în ultimul rând s-a avut în vedere vătămarea adusă relațiilor sociale, împrejurarea că inculpatul era ofițer de poliție judiciară în cadrul I.G.P.R, organ al statului care prin însăși calitatea și funcția pe care o deținea avea obligația de a apăra valorile sociale, de a respecta și apăra ordinea de drept și de a preveni, descoperi și sancționa orice încălcare a legii penale, astfel că, instanța, constatând legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpatul S.B.C., a dispus menținerea acesteia.

Cât privește cererea privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, se constată că în cauză temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciindu-se că lăsarea în libertate, prin înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea, ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, pentru toate considerentele anterior arătate. Ca atare, încheierea pronunțată la 14 mai 2010 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul S.B.C. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.B.C. împotriva încheierii din 14 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 4158/2/2010 (nr. 1210/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iunie 2010.