ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2150/2010

Asupra recursurilor de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 5 mai 2010 pronunțată în

Dosarul nr. 32828/3/2009 (665/2010), pe rol fiind judecarea apelurilor

declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial București și de

către inculpații M.P., S.C. și C.F. împotriva sentinței

penale nr. 40/2010 a Tribunalului București, secția I penală, s-a

luat în discuție legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive a inculpaților.

Constatând că în cauză

subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei masuri, fiind

întrunite atât cerințele art. 300

2

, cât și ale art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția

I penală, a menținut măsura arestării preventive a

acestora.

În termen legal, inculpații M.P.,

S.C. și C.F. au declarat recurs împotriva încheierii menționate,

solicitând admiterea acestora, casarea încheierii și judecarea în

libertate, arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive nu mai subzistă, iar lăsarea în libertate

nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.

Recursurile declarate de

inculpați nu sunt fondate.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru

a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica

sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de

acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol

prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc. pen.,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că

măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a

săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă

pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs

invocate, se reține că instanța de apel, la 5 mai 2010 a

constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice

temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a

inculpaților și chiar dacă hotărârea de condamnare a

inculpaților pronunțată pe fond de Tribunalul București, secția

I penală, nu are caracter definitiv, ea este totuși de natură

să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în

condițiile art. 5 par.1 lit. a) din C.E.D.O.

Astfel, se constată că

instanța de fond, respectiv Tribunalul București - Secția I Penală

a condamnat inculpații :

- M.P. la o pedeapsă de 6 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri

de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74, art. 76 lit. a) și art. 80

C. pen.;

- S.C. la o pedeapsă de 5 ani

și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c), art.

76 lit. a) și art. 80 C. pen.;

- C.F. la o pedeapsă de 5 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri

de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) și art. 76 lit.

a) C. pen.

Față de cele arătate,

se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în

continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în

libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de

natură să aducă atingere desfășurării procesului penal,

în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite,

de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au

fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol

și de urmările sociale produse prin însăși natura faptei.

Măsura arestării

preventive se justifică în continuare, fără a încălca

prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații până

la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a

fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor

infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare

anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment

procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul

că până în prezent a fost pronunțată o hotărâre în

cauză.

Nu în ultimul rând, s-a avut în

vedere vătămarea adusă relațiilor sociale, amploarea pe

care a luat-o acest fenomen infracțional, precum și limitele de

pedeapsă prevăzute de lege, astfel că, instanța, constatând

legală și temeinică măsura arestării preventive

luată față de inculpații M.P., S.C. și C.F., a dispus

menținerea acesteia.

Ca atare, încheierea

pronunțată la 5 mai 2010 este legală.

Pentru considerentele expuse,

recursurile declarate de inculpații M.P., S.C. și C.F. nefiind

fondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi

respinse.

În baza art. 192 C. proc. pen., inculpații

recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații M.P., S.C. și C.F. împotriva încheierii din 5

mai 2010 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în Dosarul nr. 32828/3/2009 (nr. 665/2010).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 iunie 2010.