ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2150/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 5 mai 2010 pronunțată în Dosarul nr. 32828/3/2009 (665/2010), pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial București și de către inculpații M.P., S.C. și C.F. împotriva sentinței penale nr. 40/2010 a Tribunalului București, secția I penală, s-a luat în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților. Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei masuri, fiind întrunite atât cerințele art. 300 2 , cât și ale art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen., Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut măsura arestării preventive a acestora. În termen legal, inculpații M.P., S.C. și C.F. au declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestora, casarea încheierii și judecarea în libertate, arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar lăsarea în libertate nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică. Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 5 mai 2010 a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpaților și chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpaților pronunțată pe fond de Tribunalul București, secția I penală, nu are caracter definitiv, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condițiile art. 5 par.1 lit. a) din C.E.D.O.

Astfel, se constată că instanța de fond, respectiv Tribunalul București - Secția I Penală a condamnat inculpații : - M.P. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74, art. 76 lit. a) și art. 80 C. pen.; - S.C. la o pedeapsă de 5 ani și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) și art. 80 C. pen.; - C.F. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptei.

Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent a fost pronunțată o hotărâre în cauză. Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere vătămarea adusă relațiilor sociale, amploarea pe care a luat-o acest fenomen infracțional, precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că, instanța, constatând legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpații M.P., S.C.

și C.F., a dispus menținerea acesteia. Ca atare, încheierea pronunțată la 5 mai 2010 este legală. Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpații M.P., S.C. și C.F. nefiind fondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.P., S.C. și C.F. împotriva încheierii din 5 mai 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 32828/3/2009 (nr. 665/2010). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iunie 2010.