ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2088/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 28 aprilie 2011, pronunțată în dosarul nr. 5382/87/2010 (1291/2011), Curtea de Apel București, secția I penală, pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul C.G. împotriva sentinței penale nr. 26 din 04 martie 2011 a Tribunalului Teleorman, în temeiul art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului C.G. , constatând că temeiurile de fapt și de drept prev. de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestuia. În termen legal, inculpatul C.G. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia și judecarea sa în libertate, având în vedere declarațiile sale și atitudinea sinceră.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 28 aprilie 2011 a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă și în prezent un pericol concret pentru ordinea publică, iar în raport de stadiul procesual al cauzei, arestarea preventivă este necesară pentru a asigura buna desfășurare a judecății. În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 26 din 04 martie 2011 a Tribunalului Teleorman, a fost condamnat inculpatul C.G. la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 – 175 lit. i) C. pen. și art. 180 alin. (2), ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Teleorman nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 par.1 lit. a) din CEDO. Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptei, precum și vătămarea adusă integrității corporale și a sănătății părților vătămate. Nu în ultimul rând, gradul de pericol social este sporit prin aceea că inculpatul este presupus a fi autorul unor acțiuni grave de violență, prin folosirea unui obiect apt să genereze o consecință letală.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, care a suferit mai multe condamnări pentru violența fizică și verbală, dar și împrejurarea că pe fondul consumului de alcool prezintă un comportament violent, cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză. Ca atare, încheierea pronunțată la 28 aprilie 2011 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul C.G. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva încheierii din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5382/87/2010 (1291/2011). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 mai 2011.