ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 244/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 244/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Î
n baza lucrărilor de la dosar, constată
următoarele
:
Curtea de Apel
Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și
de
familie, având pe rol soluționarea cauzei penale ce face obiectul
dosarului nr. 1006/64/F/P/2009, privind pe inculpatul K.A. trimis în
judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția
Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov pentru
infracțiunea de luare de mită, în formă continuată,
prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1)
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte
materiale), la termenul din 18
ianuarie
2010 a fost sesizată cu o cerere formulată de apărătorul
ales al
inculpatului, în baza art. 136 alin. (1) și art. 145 C.
proc. pen. raportat la art. 135 alin. ultim C. proc. pen., prin care a
solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura
preventivă a obligării de nu părăsi localitatea.
Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel
Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,
în temeiul art. 67 C. proc. pen., printre altele, a încuviințat în
probațiune cererea formulată de inculpatul K.A. privind întocmirea
unui Referat de evaluare de către Serviciul de Probațiune din cadrul
Tribunalului Covasna,
a amânat judecarea
cauzei pentru termenul din 8 februarie 2010.
De asemenea, prima
instanță, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen.
, a respins cererea formulată de
inculpatul K.A. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu
măsura preventivă a obligării de a nu părăsi
localitatea.
Pentru a dispune astfel, prima
instanță, asupra cererii formulată de
inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu
măsura preventivă
a obligării de a nu părăsi
localitatea, a constatat că inculpatul K.A. a fost arestat preventiv în
baza mandatului de arestare preventivă nr. 11 din 19 decembrie 2009, emis
de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. 963/64/2009,
pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 19 decembrie 2009
și până la data de 17 ianuarie 2010, pentru săvârșirea
infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin.
(1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), reținându-se cazul
prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., ca temei al luării
măsurii arestării preventive față de inculpat.
S-a mai reținut
că prin încheierea de ședință pronunțată în
cameră de
consiliu din data
de 4 ianuarie 2010, în temeiul art. 300
1
alin. (3) C. proc. pen., a
fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului K.A.,
constatându-se faptul că temeiul care a determinat arestarea, respectiv
cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., impunea în continuare
privarea de libertate a acestuia.
De asemenea, s-a mai relevat în
considerentele încheierii recurate că, potrivit art. 139 alin. (1) C.
proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu
altă măsură preventivă atunci când s-au schimbat temeiurile
care au determinat luarea măsurii, or, lăsarea în libertate a
inculpatului, s-a apreciat că prezenta, și la acel moment, pericol
concret
pentru ordinea publică,
dată fiind natura și modalitatea săvârșirii faptelor de
către
inculpat, împrejurările în care a acționat acesta și gravitatea
faptelor
pentru care a fost arestat
preventiv (2 fapte de corupție), întrucât inculpatul
a uzat de
calitatea sa de magistrat procuror într-o cauză pe care o instrumentase
și a primit, în două rânduri, câte 2000 lei de la martorul
denunțător, pentru a-i restitui acestuia trei săbii tip samurai
și un cuțit militar, ce făceau obiectul unui alt dosar penal, în
care denunțătorul era trimis în judecată pentru
săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care și cea
prevăzută de art. 279 alin. (3) C. pen.
S-a mai menționat
că infracțiunea de care era acuzat inculpatul, chiar
dacă beneficia în continuare de
prezumția de nevinovăție, tulbura și la acel
moment
ordinea juridică, mediul social ocrotit prin normele dreptului penal
și procesual penal, având în vedere impactul
săvârșirii acestui gen de fapte
în comunitate și în
general în societate, precum și timpul scurs de la data luării
măsurii preventive (o lună).
S-a mai apreciat că aspectele invocate
de inculpat în motivarea
cererii sale de
înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura
obligării de
a nu părăsi localitatea (starea de
sănătate care s-a înrăutățit în timpul
arestului său preventiv, atitudinea sa
procesuală, de cooperare cu organele
judiciare, precum și
faptul că măsura preventivă nu trebuie să constituie o
antepronunțare a pedepsei ce s-ar putea aplica în cauză) nu au fost
de natură a schimba la momentul analizei lor, temeiul reținut la data
luării
măsurii arestării
preventive, pentru considerentele expuse mai sus.
Î
n aceeași ordine
de idei, s-a mai relevat de către prima instanță că
motivele referitoare la starea de
sănătate și atitudinea procesuală a inculpatului au fost
avute în vedere și la data verificării legalității și
temeiniciei arestării preventive a inculpatului din data de 04 ianuarie 2010,
neintervenind modificări cu privire la acestea, întrucât, în cauză,
durata arestării preventive era de numai o lună, iar judecata s-a
amânat pentru întocmirea unui referat de evaluare pentru inculpat, deci pentru
administrarea unei probe în apărare, care ar urma a fi avută în
vedere, la
individualizarea pedepsei
și a executării acesteia, în cazul condamnării
acestuia.
Prima instanță a constatat că
temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., ce a fost avut în
vedere la data luării arestării preventive, nu s-a modificat
până la acel moment, și în temeiul art. 139
alin. (1) C. proc. pen., a apreciat ca neîntemeiată cererea
formulată
de către inculpat
privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură
mai blândă, restrictivă de
libertate, respectiv aceea obligării de a nu părăsi
localitatea
de domiciliu, respingând-o ca atare.
Î
mpotriva încheierii din 18 ianuarie 2010
pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală
și pentru cauze cu minori și de familie, a
declarat recurs inculpatul K.A., prin apărător ales,
fără însă a o
motiva în scris (fila 2 dosar recurs).
Pe rolul Secției Penale a Înaltei
Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr.
559/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 25 ianuarie 2010, când
susținerile părților au fost consemnate în cuprinsul
părții introductive a prezentei decizii.
La termenul fixat, Înalta
Curte, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 alin. (2) C. proc. pen.
raportat la dispozițiile art. 385
15
alin. (1) pct. 1
lit. a) teza a ll-a cu referire la art. 141 alin.
(1) teza finală din același cod, a pus în discuția
părților excepția admisibilității recursului formulat
de inculpat.
Înalta Curte, examinând actele și lucrările
dosarului a apreciat, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
alin.
(1) pct. 1 lit. a) teza a Il-a C. proc. pen. raportat și la dispozițiile
legale mai sus menționate, că recursul
declarat de inculpat este inadmisibil, pentru următoarele
considerente:
Prin rechizitoriul nr. 26/P/2009, emis la
data de 29 decembrie 2009 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, s-a dispus, printre
altele, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a
inculpatului
K.A. pentru infracțiunea
de luare de mită, în formă continuată, (2
fapte)
prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1)
din
Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen.
Curtea de Apel
Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și
de familie, având pe rol în curs de
soluționare cauza penală ce face obiectul dosarului nr. 1006/64/F/P/2009,
privind pe inculpatul K.A., prin încheierea din 18 ianuarie 2010, printre
altele, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive
cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi
localitatea, formulată și susținută oral de
apărătorul ales al inculpatului, încheiere împotriva căreia
inculpatul a formulat prezentul recurs.
Dispozițiile art. 385
1
C.
proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate
o singură dată cu recurs, menționând la alin. (2) că încheierile
pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia rec
urată cu excepția cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate
separat cu recurs.
De asemenea, în dispozițiile art. 141
alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul menționează care este calea de atac
împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul
judecății privind măsurile preventive: „încheierea dată în
primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei
măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a
măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se
dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată
separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la
pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei
lipsă. încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel
respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii
preventive nu este supusă niciunei căi de atac."
Ori, în speța,
dedusă judecății se constată că încheierea
pronunțată
la 18
ianuarie 2010 de către Curtea de Apel Brașov, secția penală
și pentru cauze cu minori și de familie, este una interlocutorie,
prin care instanța de fond a respins cererea de înlocuire a măsurii
arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de nu
părăsi
localitatea, ce nu poate fi
atacată separat cu recurs,
cu atât mai mult cu
cât cauza penală ce face obiectul
judecății dosarului nr. 1006/64/F/P/2009 este, încă, în curs de
soluționare, nepronunțându-se încă o hotărâre în primă
instanță.
Sistemul român de
jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi
de
atac, dreptul la recurs exercitându-se numai în condițiile expres
prevăzute de lege, așa încât posibilitatea legală a
declarării mai multor recursuri este exclusă.
Or, recunoașterea unei
căi de atac în situații neprevăzute de legea
procesual penală constituie o
încălcare a principiului legalității căilor de
atac și, din acest motiv, apare ca o
soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de cele mai sus
menționate, Înalta Curte, în conformitate cu
prevederile art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a
II
a C. proc. pen. cu referire la
art. 141 alin. (1) ultima teză C. proc. pen., va respinge ca
inadmisibil recursul declarat de inculpatul K.A.
împotriva încheierii din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția
penală și pentru cauze cu minori și de familie,
pronunțată în dosarul nr. 1006/64/F/P/2009.
Potrivit art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga
recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare
către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din
oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul K.A. împotriva
încheierii din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală
și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în
dosarul nr. 1006/64/F/P/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata
sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și
Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 25 ianuarie 2010.