ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 244/2010

Asupra recursului de față; Î n baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol soluționarea cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. 1006/64/F/P/2009, privind pe inculpatul K.A. trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov pentru infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), la termenul din 18 ianuarie 2010 a fost sesizată cu o cerere formulată de apărătorul ales al inculpatului, în baza art. 136 alin. (1) și art. 145 C. proc.

pen. raportat la art. 135 alin. ultim C. proc. pen., prin care a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de nu părăsi localitatea. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 67 C. proc. pen., printre altele, a încuviințat în probațiune cererea formulată de inculpatul K.A. privind întocmirea unui Referat de evaluare de către Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Covasna, a amânat judecarea cauzei pentru termenul din 8 februarie 2010. De asemenea, prima instanță, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. , a respins cererea formulată de inculpatul K.A. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Pentru a dispune astfel, prima instanță, asupra cererii formulată de inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, a constatat că inculpatul K.A. a fost arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 11 din 19 decembrie 2009, emis de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. 963/64/2009, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 19 decembrie 2009 și până la data de 17 ianuarie 2010, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), reținându-se cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., ca temei al luării măsurii arestării preventive față de inculpat. S-a mai reținut că prin încheierea de ședință pronunțată în cameră de consiliu din data de 4 ianuarie 2010, în temeiul art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului K.A., constatându-se faptul că temeiul care a determinat arestarea, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., impunea în continuare privarea de libertate a acestuia. De asemenea, s-a mai relevat în considerentele încheierii recurate că, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc.

pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, or, lăsarea în libertate a inculpatului, s-a apreciat că prezenta, și la acel moment, pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura și modalitatea săvârșirii faptelor de către inculpat, împrejurările în care a acționat acesta și gravitatea faptelor pentru care a fost arestat preventiv (2 fapte de corupție), întrucât inculpatul a uzat de calitatea sa de magistrat procuror într-o cauză pe care o instrumentase și a primit, în două rânduri, câte 2000 lei de la martorul denunțător, pentru a-i restitui acestuia trei săbii tip samurai și un cuțit militar, ce făceau obiectul unui alt dosar penal, în care denunțătorul era trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care și cea prevăzută de art. 279 alin. (3) C. pen.

S-a mai menționat că infracțiunea de care era acuzat inculpatul, chiar dacă beneficia în continuare de prezumția de nevinovăție, tulbura și la acel moment ordinea juridică, mediul social ocrotit prin normele dreptului penal și procesual penal, având în vedere impactul săvârșirii acestui gen de fapte în comunitate și în general în societate, precum și timpul scurs de la data luării măsurii preventive (o lună).

S-a mai apreciat că aspectele invocate de inculpat în motivarea cererii sale de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea (starea de sănătate care s-a înrăutățit în timpul arestului său preventiv, atitudinea sa procesuală, de cooperare cu organele judiciare, precum și faptul că măsura preventivă nu trebuie să constituie o antepronunțare a pedepsei ce s-ar putea aplica în cauză) nu au fost de natură a schimba la momentul analizei lor, temeiul reținut la data luării măsurii arestării preventive, pentru considerentele expuse mai sus.

Î n aceeași ordine de idei, s-a mai relevat de către prima instanță că motivele referitoare la starea de sănătate și atitudinea procesuală a inculpatului au fost avute în vedere și la data verificării legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului din data de 04 ianuarie 2010, neintervenind modificări cu privire la acestea, întrucât, în cauză, durata arestării preventive era de numai o lună, iar judecata s-a amânat pentru întocmirea unui referat de evaluare pentru inculpat, deci pentru administrarea unei probe în apărare, care ar urma a fi avută în vedere, la individualizarea pedepsei și a executării acesteia, în cazul condamnării acestuia. Prima instanță a constatat că temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., ce a fost avut în vedere la data luării arestării preventive, nu s-a modificat până la acel moment, și în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a apreciat ca neîntemeiată cererea formulată de către inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai blândă, restrictivă de libertate, respectiv aceea obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respingând-o ca atare. Î mpotriva încheierii din 18 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs inculpatul K.A., prin apărător ales, fără însă a o motiva în scris (fila 2 dosar recurs). Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 559/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 25 ianuarie 2010, când susținerile părților au fost consemnate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

La termenul fixat, Înalta Curte, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a cu referire la art. 141 alin. (1) teza finală din același cod, a pus în discuția părților excepția admisibilității recursului formulat de inculpat. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului a apreciat, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a Il-a C. proc. pen. raportat și la dispozițiile legale mai sus menționate, că recursul declarat de inculpat este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Prin rechizitoriul nr. 26/P/2009, emis la data de 29 decembrie 2009 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului K.A.

pentru infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, (2 fapte) prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol în curs de soluționare cauza penală ce face obiectul dosarului nr. 1006/64/F/P/2009, privind pe inculpatul K.A., prin încheierea din 18 ianuarie 2010, printre altele, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulată și susținută oral de apărătorul ales al inculpatului, încheiere împotriva căreia inculpatul a formulat prezentul recurs.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate o singură dată cu recurs, menționând la alin. (2) că încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia rec urată cu excepția cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs. De asemenea, în dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul menționează care este calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive: „încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă.

încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac." Ori, în speța, dedusă judecății se constată că încheierea pronunțată la 18 ianuarie 2010 de către Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, este una interlocutorie, prin care instanța de fond a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de nu părăsi localitatea, ce nu poate fi atacată separat cu recurs, cu atât mai mult cu cât cauza penală ce face obiectul judecății dosarului nr. 1006/64/F/P/2009 este, încă, în curs de soluționare, nepronunțându-se încă o hotărâre în primă instanță.

Sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs exercitându-se numai în condițiile expres prevăzute de lege, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Față de cele mai sus menționate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen. cu referire la art. 141 alin. (1) ultima teză C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul K.A.

împotriva încheierii din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1006/64/F/P/2009. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul K.A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1006/64/F/P/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2010.