ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2917/2009

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință

din 26 august 2009, Curtea de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul

nr. 67/64/2009, procedând la verificarea legalității și

temeiniciei arestării preventive a inculpatului T.M.

a dispus, în baza art. 300

2

raportat la

art.

160 lit. b) alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii

arestării preventive a acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a

reținut că în cauză nu au

intervenit împrejurări noi care să conducă la

dispariția temeiurilor avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nici nu s-au modificat

aceste temeiuri, că un pericol concret pentru ordinea publică există și în

prezent, că starea de pericol pentru ordinea publică nu se confundă cu

pericolul social

concret al faptei, pericol

care însă nu poate fi ignorat. Totodată, s-a

reținut că inculpatul este

judecat pentru faptul că, profitând de

calitatea

de ofițer de poliție, a încercat să obțină foloase personale pe cale ilicită,

că această calitate, la momentul săvârșirii faptei, produce

un impact

major în societate, cât privește în special, încrederea populației în

funcționarii statului de drept, și că temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive

subzistă și impun în

continuare privarea de libertate a inculpatului.

Împotriva acestei

încheieri inculpatul a declarat, în termen legal,

prezentul recurs, solicitând, prin apărător, în

principal, revocarea

măsurii arestării

preventive și judecarea sa în stare de libertate, sau,

în subsidiar,

înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

localitatea, susținând că este exclusă

posibilitatea

influențării în vreun fel de către inculpat a desfășurării

normale a

procesului penal, că întreg materialul probator a fost

administrat în cauză, singura probă neadministrată fiind o expertiză

asupra

unor interceptări telefonice, și că privarea de libertate în

continuare a inculpatului are semnificația

anticipării

unei

condamnări la o pedeapsă privativă de libertate,

cu executare efectivă.

Recursul nu este fondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că

inculpatul T.M. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.

A. - Serviciul Teritorial Brașov sub aspectul săvârșirii mai

multor

infracțiuni, reținându-se, în esență, că în calitate de ofițer de

poliție, aflându-se în exercitarea atribuțiilor

de serviciu a pretins și

primit bani pentru a soluționa favorabil un

dosar pe care îl instrumenta.

Măsura arestării preventive a fost luată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, la 29 decembrie 2008,

constatându-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și ale art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen.

Dispoziția instanței de fond, de a se menține

arestarea preventivă, este legală și temeinică, avându-se în vedere că

temeiurile care au determinat arestarea

inculpatului nu s-au schimbat

și justifică, în continuare, privarea sa

de libertate, pentru buna desfășurare a procesului penal.

Înalta Curte apreciază,

în raport cu cele expuse, că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică și pentru buna desfășurare în continuare

a procesului penal,

avându-se în

vedere importanța relațiilor sociale încălcate, gravitatea

faptelor,

conduita adoptată de inculpat pe parcursul procesului, precum și faptul că

infracțiunile pentru care este cercetat sunt

sancționate

de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

În privința duratei

măsurii arestării preventive, Curtea apreciază

că aceasta nu a depășit o limită rezonabilă, având în

vedere stadiul în care cauza se află în prezent (administrarea probelor în faza

cercetării judecătorești).

Față de cele expuse, nici solicitarea de

înlocuire a măsurii

arestării preventive cu

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

localitatea nu poate fi

primită.

Recursul declarat

învederându-se, așadar nefondat, urmează

ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., să fi respins.

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., inculpatul va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACERST EMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul T.

M.

împotriva încheierii din 26 august 2009 a Curții de Apel

Brașov,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul

nr. 67/64/2009.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 septembrie 2009