ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2917/2009

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 26 august 2009, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 67/64/2009, procedând la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului T.M. a dispus, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 lit. b) alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în cauză nu au intervenit împrejurări noi care să conducă la dispariția temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nici nu s-au modificat aceste temeiuri, că un pericol concret pentru ordinea publică există și în prezent, că starea de pericol pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social concret al faptei, pericol care însă nu poate fi ignorat.

Totodată, s-a reținut că inculpatul este judecat pentru faptul că, profitând de calitatea de ofițer de poliție, a încercat să obțină foloase personale pe cale ilicită, că această calitate, la momentul săvârșirii faptei, produce un impact major în societate, cât privește în special, încrederea populației în funcționarii statului de drept, și că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, în principal, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate, sau, în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, susținând că este exclusă posibilitatea influențării în vreun fel de către inculpat a desfășurării normale a procesului penal, că întreg materialul probator a fost administrat în cauză, singura probă neadministrată fiind o expertiză asupra unor interceptări telefonice, și că privarea de libertate în continuare a inculpatului are semnificația anticipării unei condamnări la o pedeapsă privativă de libertate, cu executare efectivă.

Recursul nu este fondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul T.M. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N. A. - Serviciul Teritorial Brașov sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni, reținându-se, în esență, că în calitate de ofițer de poliție, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu a pretins și primit bani pentru a soluționa favorabil un dosar pe care îl instrumenta. Măsura arestării preventive a fost luată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la 29 decembrie 2008, constatându-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și ale art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Dispoziția instanței de fond, de a se menține arestarea preventivă, este legală și temeinică, avându-se în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului nu s-au schimbat și justifică, în continuare, privarea sa de libertate, pentru buna desfășurare a procesului penal. Înalta Curte apreciază, în raport cu cele expuse, că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și pentru buna desfășurare în continuare a procesului penal, avându-se în vedere importanța relațiilor sociale încălcate, gravitatea faptelor, conduita adoptată de inculpat pe parcursul procesului, precum și faptul că infracțiunile pentru care este cercetat sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

În privința duratei măsurii arestării preventive, Curtea apreciază că aceasta nu a depășit o limită rezonabilă, având în vedere stadiul în care cauza se află în prezent (administrarea probelor în faza cercetării judecătorești). Față de cele expuse, nici solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea nu poate fi primită. Recursul declarat învederându-se, așadar nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fi respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACERST EMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T. M. împotriva încheierii din 26 august 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 67/64/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 septembrie 2009