ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1935/2009

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 18 mai 2009

pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 67/64/2009, s-a dispus, printre

altele, respingerea cererii de liberarea provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul T.M.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut că nu se justifică admiterea cererii, deșii

condițiile formale sunt îndeplinite.

Se impune, reține instanța de fond,

ca analizarea pericolului concret pentru ordinea publică să se realizeze, în

raport de fiecare caz în parte, și nu în mod abstract, doar în funcție de

pericolul generic al faptei prevăzute de legea penală.

Instanța a reținut că prin trecerea unui interval de

timp de șase luni de zile de la luarea măsurii arestării preventive, pericolul

pentru ordinea publică nu s-a diminuat existând date respectiv indicii

temeinice , în sensul cerut de legiuitor prin dispoziția cuprinsă în art. 148 lit.

f) teza II C. proc. pen., că lăsarea în libertate a acestuia ar reprezenta un

pericol concret pentru ordinea publică.

În consecință s-a apreciat că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

C. proc. pen.,

impunându-se respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Împotriva încheierii pronunțată la

data de 18 mai 2009 de Curtea de Apel Brașov, a declarat recurs inculpatul T.M.

solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării să se dispună liberarea

provizorie sub control judiciar apreciind ca fiind îndeplinite condițiile

legii.

În susținerea orală a recursului s-a

arătat că martorii au fost audiați și nu există date din care să rezulte

necesitate împiedicării inculpatului de a săvârșii alte infracțiuni.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit

dispozițiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție,

Serviciul Teritorial Brașov, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de

arest preventiv a inculpatului T.M. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de

mită prev de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

instigare la fals în declarații prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 292 alin.

(1) C. pen. și fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen.

În esență s-a reținut că la data de

11 octombrie 2008, inculpatul T.M., în calitate de ofițer de poliție judiciară

cu gradul de subcomisar în cadrul Poliției Municipiului Brașov, Secția nr. 5

Poliție, a pretins denunțătorului I.T.G. suma de 1500 Euro pentru a soluționa

favorabil un dosar care se afla în instrumentarea sa, ce avea ca obiect

săvârșirea infracțiunii de furt comisă de fratele denunțătorului. Inculpatul a

primit, conform înțelegerii, prin intermediul martorului R.T. suma de 1000 Euro,

în scopul sistării cercetărilor și evitarea, în această modalitate a tragerii

la răspundere penală a persoanei cercetate. Diferența nu a mai fost primită de

inculpat întrucât acesta a aflat că au fost sesizate organele de anchetă,

refuzând, astfel propunerile denunțătorului I.T.G.

Dosarul a fost înregistrat la

instanța competentă, respectiv Curtea de Apel Brașov, sub numărul 67/64/2009,

iar la termenul din 18 mai 2009 s-a dispus, printre altele, respingerea cererii

de liberare provizorie sub control judiciar.

Cu privire la această dispoziție a

instanței, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 160

1

C. proc. pen. ,,în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul

arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control

judiciar sau pe cauțiune,,.

De asemenea în art. 136 alin. (2) C.

proc. pen. se arată că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin

liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Liberarea provizorie poate fi

considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii

arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de

natură distinctă, fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal,

în ansamblul său.

Individualizarea măsurii preventive

este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului în faza de urmărire

penală și instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul

judiciar este suficient sau se impune luarea respectiv menținerea, față de

inculpat, a măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie poate fi

menținută de instanță, doar atunci când celelalte măsuri preventive se dovedesc

a fi insuficiente pentru instrucția penală, pentru buna desfășurarea a

procesului penal și cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului

proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a

făptuitorului.

În actuala reglementare liberarea

provizorie este facultativă nefiind o obligație. Ea este un beneficiu

recunoscut de lege inculpatului arestat preventiv urmând a fi acordată după

verificarea prealabilă a condițiilor referitoare la persoana inculpatului și

numai dacă se apreciază că detenția provizorie nu este absolut necesară. În

același timp liberarea provizorie este o garanție pentru libertate, având ca

efect doar o încetare temporară a detenției, condiționată de îndeplinirea unor

condiții, impuse, potrivit legii, de organul judiciar.

Înalta Curte, în raport de împrejurările

concrete în care se reține că au fost săvârșite faptele, inculpatul în

calitatea sa de ofițer de poliție judiciară, a încălcat legea, pretinzând și

primind sume de bani de la denunțător pentru a împiedica derularea cercetărilor

într-o cauză ce-i era dată spre soluționare, gravitatea acestora, apreciază că

măsura arestării preventive nu este excesivă, controlul judiciar neputând

asigura o bună desfășurare a procesului penal.

Pe cale de consecință, Înalta Curte,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.M.

împotriva încheierii din 18 mai 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 67/64/2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.M. împotriva încheierii din 18 mai 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze penale cu minori, în

dosarul nr. 67/64/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai

2009.