ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 473/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 4858/116/2010 (152/2012), în baza art. 300 1 alin. (1) C. proc. pen. a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului C.C.N., măsură ce a fost menținută. Prin aceeași încheiere, în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București din 30 ianuarie 2013, inculpatul C.C.N.

a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea mai multor infracțiuni, respectiv: instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (două infracțiuni); luare de mită; luare de mită în formă continuată; șantaj; prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 (două infracțiuni); art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000; art. 245 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale); art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicare a art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt s-a reținut în sarcina inculpatului C.C.N. - ofițer de poliție judiciară, cu aviz de polițist rutier la Poliția Orașului Videle - Compartimentul rutier, că, Ia data de 23 octombrie 2012, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins și a primit de la S.A. suma de 300 lei împreună cu inculpatul B.G., pentru a nu constata și sancționa contravenția prevăzută de art. 102 alin. (2) coroborat cu art. 108 lit. d) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002; Ia data de 23 octombrie 2012, profitând de calitatea sa de ofițer de poliție, l-a constrâns pe O.V. să îi dea o sumă de bani pentru achiziționarea unei cantități de benzină, amenințându-l că în caz contrar nu va putea trece prin localitatea Videle cu autovehiculul fără a fi supus controlului și sancționării de către lucrătorii de poliție rutieră; la data de 16 octombrie 2012, cu intenție, l-a determinat pe coinculpatul T.C.C.

să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu și să nu constate și să nu sancționeze contravenția prevăzută de art. 3 pct. 38 din H.G. nr. 69/2012 săvârșită de către C.M., producând un prejudiciu* bugetului local al Primăriei Videle estimat la suma de 14.000 lei și creând un folos lui C.M., a cărui răspundere contravențională nu a fost antrenată și, pe cale de consecință, nu a achitat amenda prevăzută de lege; Ia data de 17 octombrie 2012, cu intenție, l-a determinat pe învinuitul P.F. să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu și să nu constate și să nu sancționeze contravenția prevăzută de art. 3 pct. 1 din H.G.

nr. 69/2012 săvârșită de către P.V., producând un prejudiciu bugetului local al Primăriei Videle estimat la suma de 14.000 lei și creând un folos lui P.V., a cărui răspundere contravențională nu a fost antrenată și, pe cale de consecință, nu a achitat amenda prevăzută de lege; în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în scopul neexercitării atribuțiilor de serviciu, la datele de 03 noiembrie 2012 și 23 noiembrie 2012, a pretins de la B.A. cantitatea de 2-3 mc lemne (a căror valoare este de 400-600 lei) pentru a crea o situație favorabilă lui V.I.C., cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a pretins cantitatea de 10 litri benzină și a primit cantitatea de 5 litri benzină de la învinuitul C.A.

pentru a nu îl sancționa contravențional pentru depășirea limitei de viteză și a pretins și a primit suma de 300 lei de la învinuitul B.G., prin intermediul învinuitului D.I.N. pentru a nu îl sancționa pe B.G. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 1 din H.G.

nr. 69/2012; Inculpatul a fost reținut preventiv prin ordonanța din 28 noiembrie 2012, iar prin încheierea nr. 4058 din 07 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, (în soluționarea recursului declarat de parchet împotriva încheierii din data de 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II a penală) s-a dispus arestarea sa preventivă pentru 29 zile de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, măsura fiind pusă în executare la data de 07 decembrie 2012. La termenul din data de 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului reținând în esență că, față de faptele pentru care a fost trimis în judecata și având în vedere probele administrate, în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 143 C. proc.

pen., în sensul că există probe și indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată fiind totodată îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv fapta pentru care a fost trimis în judecată este sancționată cu o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica. S-a apreciat că, față de natura infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, calitatea sa de polițist, modalitatea de săvârșire a faptelor precum și impactul negativ pe care acestea îl au asupra opiniei publice prin decredibilizarea instituției în care își desfășura activitatea inculpatul, există temeiuri suficiente pentru menținerea în continuare a inculpatului în stare de arest, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea nefiind adecvată asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.C.N. solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, iar măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente: Din actele dosarului se reține faptul că inculpatul C.C.N. este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (două infracțiuni), luare de mită în formă continuată și șantaj.

Potrivit dispozițiilor art. 300 1 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis in judecata în stare de arest, este obligată să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive. La termenul intermediar din data de 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel București a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive, măsură pe care a menținut-o. Față de criticile formulate de inculpat, Înalta Curte, constată că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. pentru menținerea în continuare a măsurii arestării preventive. Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii sau prelungirii unei măsuri restrictive de libertate trebuie să se bazeze pe probele existente la dosar, de natură să creeze convingerea judecătorului că o astfel de măsură este necesar a fi luată.

Modificarea temeiurilor, presupune modificarea elementelor pe care acestea se bazează, respectiv existența unor probe sau împrejurări noi de natură să determine convingerea judecătorului că, față de probele sau situațiile noi apărute, măsura restrictivă de libertate dispusă nu mai este necesară. Astfel, în aprecierea subzistenței temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte, va avea în vedere situația de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora, gradul de implicare al inculpatului în ansamblul activităților infracționale desfășurate, precum și stadiul procesual al cauzei. Se constată, că în cauză există indicii temeinice în accepțiunea dată de art. 681 C. proc.

pen., că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa. În acest context, Înalta Curte, va avea în vedere procesul-verbal din data de 23 octombrie 2012 întocmit de investigatorul sub acoperire S.A., proces-verbalul de redare în formă scrisă a convorbirii înregistrate în mediu ambiental în data de 23 octombrie 2012 între inculpatul C.C.N.

și investigatorul sub acoperire S.A., declarația investigatorului sub acoperire S.A., declarația martorului P.V., declarația martorului C.I.D., declarația învinuitului T.I., declarația învinuitului M.I., declarația învinuitului P.F., procesul-verbal de identificare a utilizatorilor posturilor telefonice care poartă convorbiri cu inculpatul C.D.E, declarațiile martorului C.M., declarația martorului I.Ș.S., declarația martorului N.I., declarația martorului A.R., declarația martorului B.V., declarația martorului B.G., declarația învinuitului V.C., declarația martorului O.V., declarația martorului B.A., declarația martorului V.I.C., declarația martorului V.C., copia dosarului penal nr. 1243/P/2012 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle, declarația învinuitului C.A., procesul verbal privind vizionarea înregistrării video a imaginilor radar din data de 03 noiembrie 2012, copia proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției încheiate în data de 03 noiembrie 2012 și copia registrului radar din această dată, declarația învinuitului B.G., declarația învinuitului D.I.N., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, fișele postului aparținând inculpaților C.C.N., B.G.

și T.C.C., suportul optic conținând date de trafic obținute în condițiile Legii nr. 82/2012, suporturile optice conținând înregistrări ale convorbirilor telefonice și ale celor purtate în mediu ambiental, suporturile optice conținând imagini radar, adresele privind identificarea utilizatorilor unor posturi telefonice, adresa nr. 31454 din 18 decembrie 2012 a Autorității Rutiere Române, adresa nr. 10045 din 23 noiembrie 2012 a Registrului Auto Român, rapoartele de activitate ale polițiștilor de la Formațiunea Poliției Rutiere Videle, foile de parcurs ale autospecialei radar cu nr. M.A.I. 34651, copia registrului evidență constatare contravenții, registrului buletinul posturilor, programul acțiunilor de control desfășurate de inspectori I.S.C.T.R.

din perioada 26 septembrie 2012 - 15 noiembrie 2012 pe raza județului Teleorman, adresa nr. 268 din 14 ianuarie 2013 a Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, declarațiile inculpatului B.G. precum și față de poziția procesuală a inculpatului de recunoaștere parțială a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, Înalta Curte, apreciază, că la acest moment procesual, se impune menținerea în continuare în stare de arest preventiv, a inculpatului. Totodată, sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) din C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică și pentru desfășurarea ulterioară a cercetării judecătorești.

În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte, are în vedere jurisprudența C.E.D.O. care a definit noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca „reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită”, care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

Având în vedere calitatea inculpatului de ofițer de poliție, infracțiunile reținute în sarcina acestuia, modalitatea și contextul în care au fost săvârșite, se aduce atingere imaginii instituției în cadrul căreia acesta și-a desfășurat activitatea, iar lăsarea sa în libertate, în contextul procesual actual, poate determina o percepție negativă asupra reacției justiției care ar putea favoriza anumiți autori în raport de calitatea și natura infracțiunilor săvârșite. Înalta Curte, are în vedere și stadiul procesual al cauzei, care se află la debutul său în fața instanței de judecată, unde urmează a fi administrate probe inclusiv audierea inculpaților și a martorilor, astfel că, pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești, se impune menținerea în stare de arest a inculpatului care, lăsat în libertate ar putea încerca să zădărnicească cercetarea judecătorească.

În aprecierea riscului de influențare a cercetării judecătorești s-a luat în considerare faptul că, astfel cum reiese din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, inculpatul a exercitat influență asupra coinculpaților în desfășurarea activităților infracționale și a exercitat acțiuni de constrângere asupra martorului O.V. în scopul de a obține de la acesta sume de bani.

În ceea ce privește rezonabilitatea perioadei de detenție, Înalta Curte, apreciază că nu a fost depășită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudența C.E.D.O., având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate și de neîncredere în activitatea justiției. Înalta Curte, apreciază că raportat la stadiul procesual și față de natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului se impune menținerea măsurii arestării preventive, măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu respectarea obligațiilor prevăzute la art. la art. 145 alin. (1) 1 și alin. (1) 2 C. proc.

pen., nefiind suficientă pentru garantarea bunei desfășurări a cercetării judecătorești. Ca atare, detenția provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul C.C.N. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.N. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 778/2/2013 (360/2013). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publica, azi 8 februarie 2013.