ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 249/2010

Deliberând asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 1374 din 27 octombrie 2006, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea reclamantei A.J.V.P.S. Buzău împotriva pârâților Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Economiei și Finanțelor, ca nefondată, reținând că în speță nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților. Prin decizia nr. 466 din 9 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A.J.V.P.S., a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 899.885,33 RON cu titlu de despăgubiri și la 19.229,5 RON cheltuieli de judecată (în fond și apel), către reclamantă, reținând, în esență, următoarele: Prin efectul O.U.G.

nr. 140/2005 au fost instituite o serie de măsuri privind protecția împotriva efectelor gripei aviare, măsuri ce au vizat și activitatea pârâtei. Prevăzând că prin măsurile impuse vor fi create prejudicii unor persoane fizice sau juridice, legiuitorul a reglementat prin art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005 dreptul acestora la despăgubiri, acceptând, implicit și corelativ, obligația statului de a suporta contravaloarea acestora, stare de fapt și de drept acceptată și de pârâții din prezenta cauză. În speță, prejudiciul suferit a fost stabilit cert și evaluat prin raportul de expertiză efectuat (pag. 28 - 38 dosar apel ). S-a concluzionat că, în raport de prevederile art. 5 din O.U.G.

nr. 140/2005, vor fi obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de bani reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit și reținut în raportul de expertiză; că reținerea și aplicarea rigidă a unui temei de drept referitor la răspunderea civilă delictuală, ce presupune o culpă tipică, este formală și excesivă, și că forțând, interpretativ, textul legal se poate considera că pârâții sunt în culpă pentru că nu au asigurat aplicarea art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005. În ceea ce privește calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a reținut că aceasta se justifică tocmai prin poziția pe care pârâtul o ocupă în angrenajul bugetar al statului și rolul său în alocarea resurselor necesare acoperirii despăgubirilor ce ar rezulta din aplicarea art. 5 din O.U.G.

nr. 140/2005 fiind vădit. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice), prin D.G.F.P. București și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale), criticând-o pentru nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin recursul său, Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice), prin D.G.F.P. București, arată că decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a legii, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța, în mod greșit, a admis apelul și în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, fără a avea în vedere prevederile art. 5 din O.U.G.

nr. 140/2005, potrivit cărora „sumele necesare asigurării derulării acțiunilor de prevenire și combatere a bolii, precum și cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului și se aprobă prin hotărâre a Guvernului”. Or, potrivit acestor dispoziții, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții nici în acordarea de despăgubiri și nici în elaborarea hotărârilor de guvern pentru acordarea unor astfel de despăgubiri, în condițiile în care, prin art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, se prevede că aceste sume se repartizează unor ordonatori principali de credite implicați în combaterea și prevenirea gripei aviare pe teritoriul României.

În speță, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, însă Guvernul României are personalitate juridică, putând sta în judecată în nume propriu și, mai mult, nu există nici un act normativ care să prevadă reprezentarea acestuia de către recurent. Se mai arată, că, în mod greșit, a fost admisă acțiunea pe considerentul că temeiul acțiunii nu ar fi răspunderea civilă delictuală, fără a avea în vedere principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, potrivit căruia instanța are îndatorirea să se pronunțe în limitele învestirii cu privire la pretențiile reclamantului în cadrul procesual stabilit de aceasta. Din acțiunea reclamantei, reiese cu certitudine că aceasta și-a întemeiat acțiunea „pe răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 998, art. 999 și art. 1000 C. civ.”, iar prima instanță a apreciat corect că emiterea și promulgarea unui act juridic nu poate constitui o faptă ilicită, scopul urmărit prin promulgarea O.U.G.

nr. 140/2005 fiind acela de a diminua riscul răspândirii gripei aviare. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale), prin recursul său critică decizia pentru nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se arată că intimata-reclamantă a solicitat obligarea sa la plata de despăgubiri ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 140/2005, prin care s-a interzis activitatea de vânătoare în scopul diminuării riscului contactului direct al omului cu sursele de infecție aviară. Potrivit prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 11/2006, sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, la solicitarea fundamentată a fiecărui minister implicat și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Pentru acordarea despăgubirilor aferente, reprezentând contravaloarea prejudiciului realizat de asociație până la data de 31 ianuarie 2006 ce urmează a fi acordate gestionarilor de fonduri de vânătoare ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 140/2005, nu există cadru legal, întrucât hotărârea de guvern privind sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului nu a fost adoptată, astfel că este netemeinică și nelegală, obligația impusă în sarcina Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de plată a despăgubirilor și cheltuielilor de judecată către reclamantă. Se mai arată, că reclamanta a precizat că nu a înțeles să formuleze o cerere în anularea unui act normativ, motivându-și acțiunea pe dispozițiile dreptului comun, astfel că „instanța de fond a fost ținută în pronunțare de aceste dispoziții”.

În virtutea respectării principiului disponibilității reglementat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în mod corect, prima instanța a hotărât numai asupra cererii deduse judecății, analizând cererea de chemare în judecată sub aspectul unei acțiuni izvorâte din răspunderea civilă delictuală (art. 1000 C. civ. ). Deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1000 C. civ., tribunalul a apreciat că se invocă răspunderea delictuală pentru faptă proprie. Or, emiterea și promulgarea O.U.G. nr. 140/2005 nu poate constitui o faptă ilicită, scopul urmărit fiind acela de a diminua riscul răspândirii gripei aviare. Mai mult, prin publicarea ordonanței de urgență în Monitorul Oficial, este exclusă prezumția unei încălcări a normelor de drept subiectiv, nefăcându-se dovada existenței unei fapte ilicite în sarcina Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

La termenul din 21 ianuarie 2010, instanța a pus în discuția părților neconcordanța dintre minută și dispozitivul deciziei recurate. Examinând decizia în raport de motivul de recurs invocat de instanță din oficiu, cât și în raport de criticile formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice), prin D.G.F.P. București și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale) ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța constată recursurile întemeiate pentru cele ce urmează. Invocând din oficiu neconcordanța dintre minută și dispozitivul deciziei recurate, instanța a invocat nulitatea acesteia.

Potrivit art. 258 alin. (1) C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin art. I pct. 82 din O.U.G. nr. 138/2000, după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmit de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători și în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate. Textul modificat nu mai cuprinde prevederea „pe scurt” și, de aceea, față de conținutul textului citat, hotărârea trebuie să aibă același dispozitiv cu cel întocmit în momentul pronunțării. Dispozitivul fiind unic, nu poate fi modificat ulterior, în așa fel încât să difere față de cel întocmit „de îndată ce s-a întrunit majoritatea”.

În prezenta cauză, dispozitivul deciziei recurate cuprinde mențiunea „obligă pârâta la plata sumei de 899.885,33 RON cu titlu de despăgubiri și la 19.229,5 RON cheltuieli de judecată (în fond și apel) către reclamantă”, fila 141 dosar apel, fără să se arate căreia dintre cele două pârâte îi revine obligația de plată, iar minuta întocmită cu ocazia pronunțării, în condițiile art. 258 alin. (1) C. proc. civ., cuprinde mențiunea „obligă pârâții la plata sumei de 899.885,33 RON cu titlu de despăgubiri și la 19.229,5 RON cheltuieli de judecată (în fond și apel) către reclamantă”, fila 124 dosar apel. Existând neconcordanță între minută și dispozitivul deciziei recurate, aceasta este nulă, pentru că nu se poate ști ce anume a hotărât instanța de apel cu privire la obligația de plată către reclamantă, respectiv căreia dintre pârâte îi incumbă această obligație, în condițiile art. 258 alin. (1) C. proc.

civ., iar o astfel de neconcordanță cauzează părților o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei. De altfel, și critica formulată de recurenții-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice), prin D.G.F.P. București și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale), întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este întemeiată pentru următoarele considerente: Se invocă de către recurenții-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice), prin D.G.F.P. București și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale) pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea principiului disponibilității consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., care prevede că „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Prin principiul disponibilității se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților în proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge. Cadrul procesual este stabilit de reclamant care menționează în cererea de chemare în judecată persoanele cu care înțelege să se judece, obiectul cererii de chemare în judecată, adică ceea ce pretinde.

Instanța, chiar dacă nu este ținută de calificarea juridică dată de reclamant acțiunii, nu poate schimba obiectul cererii și nici nu poate introduce o altă persoană în proces decât cele arătate de reclamant prin cerere. În speță, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că înțelege să cheme în judecată „Guvernul României prin reprezentanții săi legali Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor Publice, ultimele două urmând a fi citate în calitate de pârâte în cauză”. Prin urmare, prima instanță a stabilit că în cauză calitatea de pârât o are și Guvernul României, care a stat în proces prin reprezentanții săi, și, calificând juridic acțiunea, a stabilit că reclamanta a promovat o acțiune de drept comun întemeiată pe dispozițiile art. 998 – 999 C. civ., analizând temeinicia acesteia.

Instanța de apel, cu încălcarea principiului disponibilității, prin depășirea cadrului procesual, a soluționat acțiunea, urmare a admiterii apelului reclamantei, pe alt temei de drept, respectiv art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, care era abrogată prin O.U.G. nr. 11/2006, reținând greșit că „reținerea și aplicarea rigidă a unui temei de drept referitor la răspunderea civilă delictuală, ce presupune o culpă tipică este formală și excesivă”, ceea ce reprezintă o depășire a cadrului procesual stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, deși in primul ciclu procesual, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a stat în proces în calitate de reprezentant al Guvernului României, în apel, toate apărările formulate de acesta au fost făcute în calitate de parte, fără ca instanța să cenzureze poziția sa procesuală, ceea ce a dus la îngrădirea posibilității legale a Guvernului României de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, privind dreptul său de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de demersurile pe care instanța le poate dispune. Mai mult, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să asigure el însuși principiile ce guvernează procesul civil și celelalte reguli ale acestuia.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice), prin D.G.F.P. București și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale); va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Rejudecarea va avea loc cu respectarea limitelor judecării apelului, impuse de art. 294 C. proc. civ. și se va respecta cadrul procesul stabilit de parte prin cererea de chemare în judecată, respectiv părțile, cauza și obiectul cererii, și se vor stabili regulile juridice aplicabile cadrului procesual stabilit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice), prin D.G.F.P. București și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale) împotriva deciziei nr. 466 din 9 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010.