ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1015/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, la 19 aprilie 2006, reclamanta Asociația Județeană a

Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bacău a chemat în judecată pe pârâții

Guvernul României prin reprezentanții săi legali Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligați,

în solidar, la plata sumei de 1.369.580 lei reprezentând contravaloarea

prejudiciului cauzat până la data de 31 ianuarie 2006, ca urmare a intrării în

vigoare și aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 140, publicată în M. Of. nr. 909

din 11 octombrie 2005, partea I.

Reclamanta a precizat

că își rezervă dreptul la majorarea pretențiilor în raport cu poziția

Guvernului, reprezentat de cele două pârâte, care au contrasemnat actul

normativ, prin care le-a fost interzisă vânătoarea, pentru a preveni

răspândirea gripei aviare pe teritoriul județului, unde se află fondurile sale

de vânătoare.

Prin sentința civilă nr.

1374 din 27 octombrie 2006, Tribunalul București, secția a IV - a civilă, a

respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând că OUG nr. 140/2005 nu

poate constitui temei pentru angajarea răspunderii delictuale a celor doi

pârâți, întrucât emiterea și promulgarea unui act normativ nu poate reprezenta

o faptă ilicită, scopul urmărit fiind acela de a diminua riscul răspândirii

gripei aviare.

Astfel, tribunalul a

constatat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale,

respectiv art. 998 - 999 C. civ. și nu se poate face nici aplicarea art. 1000 C.

civ., întrucât nu s-a precizat existența unei răspunderi civile cauzate de

fapta altei persoane.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel reclamanta, susținând că pârâții nu și-au îndeplinit

obligațiile asumate prin O.U.G. nr. 140 din 11 octombrie 2005, prejudiciul

nefiind reparat până în prezent.

Apelanta a precizat

că s-a reținut eronat că ar fi susținut că emiterea O.U.G. nr. 140/2005 ar fi

fost o faptă ilicită, în realitate arătând că în temeiul art. 5 din ordonanță,

s-a născut obligația reparării prejudiciului, potrivit art. 986 C. civ.,

obligație asumată de pârâți, care a rămas până în prezent neonorată.

Prin decizia civilă nr.

466 din 9 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV - a civilă, a admis

apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea

și a obligat pârâta la plata sumei de 899.885,33 RON cu titlu de despăgubiri și

la 19.229,5 RON cheltuielile de judecată (fond și apel) către reclamantă.

Pentru a decide

astfel, Curtea de Apel București a reținut că, prin efectul O.U.G. nr. 140/2005

au fost instituite o serie de măsuri privind protecția împotriva gripei aviare,

această măsură vizând și activitatea pârâtei, prin restrângerea sau

interzicerea unor activități economice specifice, pe care le derula în mod

obișnuit, aducătoare de profituri.

Previzionând că, prin

măsurile restrictrive impuse, vor fi create prejudicii unor persoane fizice sau

juridice, legiuitorul a prevăzut, în art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, dreptul

acestora la despăgubire, acceptând implicit și corelativ, obligația Statului

Român de a suporta contravaloarea acestora.

S-a avut în vedere

că, din corespondența purtată între părți, a rezultat nu numai că pârâții nu

sunt împotriva acordării de despăgubiri, ci chiar mai mult, au procedat la

demersuri concrete privind stabilirea cadrului organizatoric și a metodologiei

de evaluare a prejudiciilor și, implicit, a despăgubirilor. În speță,

prejudiciul a fost stabilit și evaluat prin expertiza efectuată în apel.

Recursurile declarate

de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale au fost admise prin decizia nr. 249 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care constatând

neconcordanța dintre minută și dispozitivul hotărârii recurate, a constatat

nulitatea acesteia.

S-a reținut că

instanța de apel a soluționat acțiunea cu încălcarea principiului

disponibilității și depășirea cadrului procesual, pe alt temei de drept,

respectiv art. 5 din O.U.G. nr. 149/2005, care era abrogată prin O.U.G. nr. 11/2006.

Pe de altă parte,

deși, în primul ciclu procesual, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale a stat în proces în calitate de reprezentant al Guvernului

României, în apel toate apărările fiind formulate de acesta în calitate de

parte, fără ca instanța să cenzureze poziția sa procesuală, s-a îngrădit

posibilitatea legală a Guvernului de a participa în mod activ la desfășurarea

judecății.

În rejudecare, cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV - a civilă,

sub nr. 2720/2/2010.

La termenul din 26

aprilie 2010, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a

formulat cerere de introducere în cauză a Ministerului Mediului și Pădurilor

pentru constatarea transmisiunii calității procesuale pasive și, ca o

consecință directă, constatarea lipsei calității sale procesuale pasive, în

temeiul dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 115/2009 și a art. 1 alin. (2) și alin.

(3) din H.G. nr. 1635/2009.

Ministerul Mediului

și Pădurilor a formulat întâmpinări invocând excepția lipsei calității sale

procesuale pasive, raportat la dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 42/2004

privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor

și a arătat că plata despăgubirilor nu se asigură din bugetul fostului Minister

al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și nici din cel al

Ministerului Mediului și Pădurilor, ci din cel al Autorității Naționale Sanitar

Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Guvernul României a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că poate sta în

justiție, în calitate de pârât numai în litigiile de contencios administrativ,

atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le

adoptă, în considerarea capacității juridice speciale de drept public,

fundamentată pe prevederile constituționale (art. 102 și 108) și pe

dispozițiile Legii speciale de organizare și funcționare - Legea nr. 90/2001.

La termenul din 7

februarie 2011, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a

tribunalului de soluționare a cauzei în primă instanță.

Prin decizia civilă nr.

275/ A din 14 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV - a civilă, a

admis apelul reclamantei Asociația Județeană a Vânzătorilor și Pescarilor

Sportivi Buzău, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre competentă

soluționare în primă instanță Curții de Apel București – Secția contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că temeiul de drept al cererii

reclamantei l-au reprezentat atât dispozițiile Codului civil în materia

răspunderii civile delictuale, cât și prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005,

abrogate prin O.U.G. nr. 11/2006, act normativ ce a menținut, însă, prin art. 10,

dispozițiile referitoare la acordarea de despăgubiri, prevăzând că sumele

necesare asigurării derulării acțiunilor de monitorizare, prevenire și

combatere a bolii, precum și cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se

asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, la solicitarea

fundamentată a fiecărui minister implicat și se aprobă prin hotărâre a

Guvernului.

Curtea de apel a

constatat că dreptul la despăgubiri s-a născut din interzicerea vânătorii în

baza O.U.G. nr. 140/2005, măsură având natura juridică a unui act

administrativ, emis în regim de putere publică, de autoritatea administrativă

competentă, în executarea dispozițiilor legale aplicabile în această materie.

Totodată, având în

vedere că și procedura de stabilire și acordare a despăgubirilor este tot un

act administrativ, s-a considerat că litigiul este de competența instanțelor de

contencios administrativ, și nu de drept comun, fiind aplicabile prevederile art.

2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

S-a apreciat că, deși

în prezent OUG nr. 140/2005 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 11/2006, acest

aspect nu afectează competența soluționării acțiunii întrucât noul act normativ

recunoaște dreptul la despăgubirile solicitate de către reclamant.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs în termenul legal, pârâtul prin Ministerul

Mediului și Pădurilor, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și solicitând casarea acestuia, respingerea excepției

necompetenței materiale a primei instanțe, și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de apel.

Dezvoltând motivele

de recurs, pârâtul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că în primul

ciclu procesual, finalizat prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a deciziei civile nr. 249

din 22 ianuarie 2001 s-a calificat acțiunea ca o acțiune de drept comun,

întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., situație în care, în

rejudecare nu se mai putea da o altă calificare, contrară acesteia.

S-a susținut,

totodată, că s-a încălcat decizia de casare și sub aspectul aplicabilității dispozițiilor

OUG nr. 140/2005, greșit reținute de instanța de trimitere.

Intimatul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, solicitând să se

constate lipsa calității sale procesuale pasive, raportat la dispozițiile art. 7

din O.U.G. nr. 115/2009 și a art. 1 alin. (2), alin. (3) și alin. (5) din H.G. nr.

1635/2009, în baza cărora a transmis calitatea sa procesuală recurentului.

Examinând criticile

invocate de pârâtul recurent, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru

considerentele ce succed:

În primul ciclu

procesual, finalizat prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a deciziei civile nr. 249

din 21 ianuarie 2010, s-a reținut că este fondată critica formulată de

recurenții pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București și Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

constând în încălcarea principiului disponibilității, prin depășirea cadrului

procesual, urmare a admiterii apelului reclamantei pe alt temei de drept decât

cel invocat.

Astfel, s-a reținut că

reclamanta a promovat o acțiune de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art.

948 - 999 C. civ., și nu pe art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, care era abrogată

prin O.U.G. nr. 11/2006.

S-a impus ca

rejudecarea să aibă loc cu respectarea limitelor soluționării apelului conform art.

293 C. proc. civ. și cu respectarea cadrului procesual stabilit de parte prin

cererea de chemare în judecată, respectiv părțile, cauza și obiectul cererii.

Pe cale de

consecință, la rejudecare, Curtea de Apel București trebuia să respecte

îndrumările instanței de recurs, obligatorii în ceea ce privește problemele de

drept dezlegate și necesitatea administrării de probe, conform art. 315 alin.

(1) C. proc. civ.

În condițiile în care

cererea de chemare în judecată formulată de Asociația Județeană a Vânătorilor

și Pescarilor Sportivi Buzău a fost calificată de instanța de casare ca fiind o

acțiune de drept comun întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., în

rejudecare nu se putea da o altă calificare, contrară acesteia.

Pronunțând decizia

recurată și recalificând acțiunea în sensul că aceasta ar avea un obiect care

s-ar circumscrie materiei contenciosului administrativ, cu consecința

înlăturării aplicabilității dispozițiilor de drept comun în materia răspunderii

civile delictuale, instanța de apel a încălcat decizia de casare, care a

stabilit, în mod irevocabil, incidența art. 998 - 999 C. civ.

Totodată, se va

reține că, în același context al încălcării art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

decizia recurată este nelegală și sub aspectul aplicabilității dispozițiilor O.U.G.

nr. 140/2005, înlăturate de instanța de casare.

Contrar

considerentelor din motivarea deciziei recurate, în cauză nu prezintă

relevanță, față de calificarea acțiunii dată de instanța de casare, calitatea

pârâților, de autorități publice centrale, nefiind de natură să atragă

competența curții de apel în soluționarea litigiului în primă instanță.

Pentru toate aceste

considerente, reținând că instanța de apel a soluționat procesul fără a intra

în cercetarea fondului cauzei, urmează a se admite recursul pârâtului și, în

temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., a se casa decizia recurată, cu

trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării

apelului reclamantei, urmează ca instanța să se pronunțe și asupra excepției

lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, prin întâmpinare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva deciziei nr. 275/

A din 14 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2012.