ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2847/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2847/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 01 octombrie 2008, A.J.V.P.S. Tulcea a chemat în judecată pe pârâții M.A.D.R. și M.E.F., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 700.000 lei reprezentând valoarea prejudiciului creat în perioada sezonului de vânătoare octombrie 2005 - aprilie 2006, urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 140/2005 (prin care vânătoarea a fost interzisă total pe fondurile de vânătoare pe care le gestiona reclamanta) și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, reclamanta a invocat art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, O.U.G. nr. 11/2006, art. 999, art. 1000, art. 1073 și următoarele C. civ.
M.A.D.R. a solicitat introducerea în cauză a M.M.P., pentru a se constata transmiterea calității procesuale pasive către această instituție. Pe cale de consecință, M.A.D.R. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției chemată inițial în judecată. Prin sentința civilă nr. 722 din 28 martie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de M.F.P. și M.A.D.R., a admis acțiunea principală formulată de reclamanta A.J.V.P.S. Tulcea în contradictoriu cu pârâtele M.F.P., M.A.D.R. și M.M.P. și a obligat pârâții, în solidar, la 700.000 lei daune materiale și la 5.000 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că toate cele trei pârâte au calitate procesuală pasivă în cauză, iar pe fond, a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina instituțiilor pârâte, în temeiul art. 999 C. civil de la 1864, privind răspunderea civilă delictuală, pentru repararea prejudiciilor cauzate prin neglijență, raportat la art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005. Prin încheierea din 7 ianuarie 2014, tribunalul a admis cererea de îndreptare a erorii materiale în sensul că instituția pârâtă este Guvernul României prin M.A.D.R., aceasta fiind partea obligată, alături de ceilalți pârâți, prin dispozitivul sentinței. Împotriva acestei sentințe au declarat apel instituțiile pârâte.
Prin apelurile formulate, fiecare dintre pârâte a invocat faptul că nu are calitate procesuală pasivă, astfel încât în mod greșit a fost obligată la plata sumei solicitate de reclamantă prin acțiune. De asemenea, apelantele au formulat critici cu privire la soluția dată de prima instanță pe fondul cauzei. Instanța de apel a rămas în pronunțare asupra apelurilor, la termenul de judecată din data de 3 martie 2014, însă, cei doi judecători din completul de judecată au avut păreri divergente cu privire la calitatea procesuală pasivă a apelanților, situație ce a determinat repunerea cauzei pe rol, pentru reluarea dezbaterilor în complet de divergență. Astfel cum rezultă din practicaua deciziei recurate, la termenul din data de 24 martie 2014, în complet de divergență format din trei judecători, s-a acordat cuvântul exclusiv pe aspectul calității procesuale pasive a apelanților, acesta fiind punctul de divergență.
Prin Decizia civilă nr. 125/A din 24 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată de completul de divergență, s-au respins apelurile, ca nefondate. În considerentele acestei decizii s-au reținut următoarele: Motivul de apel invocat de M.M.S.C. în sensul că prima instanță a încălcat principiul disponibilității întrucât s-a pronunțat cu depășirea limitelor învestirii, reclamantul neinvocând în acțiunea introductivă prevederile art. 999 C. civ., este neîntemeiat. Într-adevăr, în respectarea principiului disponibilității, în virtutea căruia reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, inclusiv temeiul cererii sale, instanța de judecată trebuie să respecte limitele învestirii sale.
În cauză însă nu a fost încălcat acest principiu, reclamanta invocând, în acțiunea introductivă, atât prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, cât și, contrar susținerii apelantului, pe cele ale art. 999 C. civ. Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, fundamentul raportului juridic litigios, îl constituie faptul că, urmare a suspiciunii apariției gripei aviare, a fost interzisă vânătoarea pe fondurile de vânătoare gestionate de reclamantă. Prejudiciul cauzat reclamantei s-a produs sub imperiul O.U.G. nr. 140/2005, iar notificarea prin care aceasta a învederat cuantumul pagubelor suferite a fost transmisă către M.A.P.D.R. la 31 ianuarie 2006, înainte de adoptarea O.U.G. nr. 11/2006 prin care a fost abrogată O.U.G.
anterioară. Prin urmare, faptul că acțiunea a fost înregistrată în anul 2008 nu este de natură a atrage incidența în cauză a O.U.G. nr. 11/2006. Conform art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, sumele necesare asigurării derulării acțiunilor de prevenire și combatere a bolii, precum și cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului și se aprobă prin hotărâre a guvernului. În acest sens, apelantul M.A.P.D.R. a considerat că nu există cadru legal pentru acordarea despăgubirilor aferente reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantei întrucât hotărârea de guvern privind sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului nu a fost adoptată.
Împrejurarea că Guvernul României, din care fac parte și apelanții, nu a emis o hotărâre în respectarea cerințelor art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005 nu trebuie să fie suportată de către reclamantă, recurenții invocându-și, practic, propria culpă pentru a obține respingerea cererii reclamantei. Aceste considerente se impun și în ceea ce privește susținerile apelantului pârât M.F.P. în sensul lipsei calității sale procesuale pasive, în cazul alocării unor sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, acest minister având atribuția de a efectua modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.D.R. și a M.M.P., reorganizat în M.M.S.C.
prin O.U.G. nr. 96/2012, Curtea constată că prin O.U.G. nr. 115/2009 și H.G. nr. 1639/2009, atribuțiile privind pădurile și activitățile structurilor specializate au fost preluate de M.M.P. Conform art. 2 din O.U.G. nr. 115 din 23 decembrie 2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, se înființează M.M.P. prin reorganizarea M.M.P. și prin preluarea activității privind pădurile și a structurilor specializate în acest domeniu de la M.A.P.D.R. Totuși, în speță, astfel cum a constatat tribunalul, calitatea procesuală pasivă a M.A.D.R. a fost corect stabilită la momentul introducerii acțiunii în funcție de prevederile legale aplicabile la acel moment.
Mai mult, în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 140/2005, avizată de M.A.P.D.R. se arată că măsurile necesare a fi luate ca urmare a suspiciunii de influență aviară pe teritoriul României trebuie să fie stabilite și aplicate în mod unitar și coerent de către autoritățile competente ale statului, acest minister având competențe în acest sens la momentul emiterii actului normativ care constituie temeiul juridic al pretențiilor reclamantei. În acest context, stabilirea unei obligații solidare între aceste părți în circumstanțele concrete ale cauzei nu este greșită, solidaritatea pasivă fiind caracterizată prin faptul că creditorul poate pretinde plata întregii datorii de la oricare dintre debitorii ținuți solidar, și reprezintă astfel, pentru creditor, o adevărată garanție a executării creanței sale.
În condițiile unei astfel de răspunderi, plata făcută creditorului de către unul singur din debitorii solidari îi liberează pe toți debitorii solidari față de creditorul comun. Mai mult, debitorii solidari pot să prevadă între ei o modalitate de repartizare a prestației executate. În acest context, subrogația legală invocată de M.A.D.R., rezultând din dispozițiile legale arătate mai sus, își va produce efectele în cadrul fazei de executare a obligației. Este de observat că apelantul pârât a recunoscut obligația sa de a acorda reclamantei despăgubirile solicitate. Astfel, prin adresa emisă la data de 9 februarie 2006, ca răspuns la notificarea reclamantei, M.A.P.D.R. a arătat că modalitatea de acordare a despăgubirilor civile pentru prejudiciul înregistrat de reclamantă ca urmare a aplicării dispozițiilor O.U.G.
nr. 140/2005 urmează a fi stabilită, solicitând fundamentarea pe bază de documente oficiale a sumelor solicitate de reclamantă cu titlul de despăgubiri. De asemenea, recunoașterea obligației rezultă din Nota din 08 martie 2006 anexată raportului de expertiză, în care M.A.P.D.R. a arătat că instituția sa, în calitate de administrator al faunei de interes cinegetic, are obligația de a lua măsuri de conservare a acesteia. În situația în care gestionarii nu mai pot susține financiar cheltuielile pentru gestionarea vânatului datorită afectării negative a veniturilor acestora ca urmare a unor măsuri impuse de stat, în situații de forță majoră, acestora trebuie să li se asigure despăgubiri pentru veniturile neîncasate din această cauză.
Susținerea apelantului M.A.D.R. în sensul că activitatea de vânătoare a fost interzisă în scopul diminuării riscului contactului direct al omului cu sursele de infecție a influenței aviare, în temeiul O.U.G. nr. 140/2005, astfel încât aceasta nu poate fi calificată ca fiind o faptă ilicită, scopul fiind acela de a diminua riscul răspândirii gripei aviare, este corectă. În cauză nu se contestă motivele care au condus la emiterea ordonanței, acestea fiind de interes general, și nici nu se pretinde, cum greșit au considerat apelanții, că emiterea acestui act normativ constituie faptă ilicită. Astfel cum s-a arătat mai sus, răspunderea pârâților rezultă din nerespectarea cerințelor art. 5 din O.U.G.
nr. 140/2005. În ceea ce privește raportul dintre prevederile dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală și dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 140/2005, Curtea constată că acestea din urmă reprezintă recunoașterea de către autorități, prin act normativ, a prejudiciului cauzat prin măsurile luate pentru a se preveni răspândirea gripei aviare, răspunderea instituită de normele speciale menționate constituind un caz particular de răspundere civilă delictuală, al cărei temei general se regăsește în prevederile art. 998, 999 C. civ. Astfel, prin efectul O.U.G. nr. 140/2005 au fost instituite o serie de măsuri privind protecția împotriva efectelor gripei aviare, măsuri ce au vizat și activitatea reclamantei.
Prevăzând că prin măsurile impuse vor fi create prejudicii unor persoane fizice sau juridice, legiuitorul a reglementat prin art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005 dreptul acestora la despăgubiri, acceptând, implicit și corelativ, obligația statului de a suporta contravaloarea acestora. Conform art. 5 din O.U.G. nr. 140 din 10 octombrie 2005 privind măsurile ce se aplică ca urmare a suspiciunii influenței aviare, sumele necesare asigurării derulării acțiunilor de prevenire și combatere a bolii, precum și cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Art. 12 din O.U.G. nr. 11 din 22 februarie 2006 privind măsurile ce se aplică pentru monitorizarea, combaterea și eradicarea gripei aviare pe teritoriul României a abrogat O.U.G.
nr. 140/2005 privind măsurile ce se aplică ca urmare a suspiciunii influenței aviare, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 909 din 11 octombrie 2005. Art. 10 din O.U.G. nr. 11/2006 a menținut însă dispozițiile referitoare la acordarea de despăgubiri. Astfel, prin adoptarea reglementărilor speciale menționate mai sus, chiar autoritățile statului cunoșteau faptul că prin luarea acelor măsuri vor fi cauzate prejudicii persoanelor fizice sau juridice, prin încălcarea drepturilor acestor persoane, motiv pentru care s-a considerat necesară despăgubirea acestora. În acest context, refuzul de a acorda despăgubiri pentru întreg prejudiciul cauzat poate fi asimilat unei fapte ilicite culpabile, chiar dacă măsurile luate au fost justificate de starea de necesitate.
În speță, prejudiciul suferit a fost stabilit cert și evaluat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, la suma de 700.000 lei. Prin raportul de expertiză s-a constatat că prejudiciul pe care l-a suportat reclamanta A.J.V.P.S. Tulcea în sezonul de vânătoare mai 2005 - iunie 2006 s-a datorat faptului că, datorită suspiciunii influenței aviare, în scopul diminuării riscului direct al omului cu sursele de infecție al influentei aviare a fost interzis vânatul fără excepție, pentru toate speciile de pasări și mamifere cuprinse în fondurile de vânătoare de pe teritoriul Rezervației Biosferei "D.D." și de pe raza administrativ-teritoriala a județului Tulcea prin O.U.G. nr. 140/2005 și nr. 11/2006, interdicție care a fost ridicată prin Decizia nr. 78 din 25 aprilie 2006 a Comandamentului Antiepizootic Central.
Urmare acestei interziceri a vânatului, reclamanta nu a putut realiza obligațiile sale legale privind accesul vânătorilor, membri ai asociației, ai celorlalte județe ale țării și în mod special al vânătorilor străini, situație ce a dus la nerespectarea prevederilor contractelor economice, încheiate în vederea realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru întreținerea și ocrotirea păsărilor și mamiferelor prevăzute în autorizația de mediu pentru a fi vânate. Prin expertiză, s-a constatat prejudiciul rezultând din imposibilitatea valorificării unui procent de 25% aprobat pentru B.V.C.A.
din speciile și efectivele aprobate pentru recolta 2005-2006 de către vânători români, prin autorizare de vânătoare individuală sau în grup restrâns; imposibilitatea valorificării către terți a vânatului rezultat în urma vânătorilor colective organizate la diverse specii, în cursul sezonului; imposibilitatea valorificării cotelor de recolta aprobate pentru vânătoarea cu străinii (în situația în care acestea au fost acoperite integral cu contracte încheiate în scopul sus menționat); refuzul unor vânători de a mai achita cotizațiile pentru anul 2005 (rata II-a și integral), pentru anul 2006 rata I-a, în condițiile lipsirii de dreptul de a mai practica vânătoarea la toate speciile în sezonul 2005-2006.
De altfel, și M.A.P.D.R., prin Nota din 08 martie 2006, anexată raportului de expertiză, a arătat principiile ce trebuie avute în vedere pentru elaborarea unui proiect de guvern privind acordarea de despăgubiri gestionarilor de fonduri de vânătoare ca urmare a interzicerii vânătorii, mai întâi prin O.U.G. nr. 140/2005 și apoi prin O.U.G. nr. 11/2006. Pe baza veniturilor și cheltuielilor realizate în anul 2005 și în semestrul I-2006, precum și a sumelor plătite de A.J.V.P.S. Tulcea pentru gestionarea fondurilor de vânătoare, în raportul de expertiză s-a concluzionat că pierderea de mijloace circulante suferită de către reclamanta A.J.V.P.S. Tulcea este în sumă totală de 517.520 lei (394.463 lei diferența dintre cheltuieli - venituri cinegetice + 123.057 lei taxe plătite pentru gestionare fonduri de vânătoare), pierderi care nu reflectă integral paguba suferită de către reclamantă.
De asemenea, în raportul de expertiză contabilă s-a arătat că A.J.V.P.S. Tulcea a încheiat la data de 17 iunie 2005 cinci contracte economice, expuse în anexele 4a-4e, și un contract economic la data de 13 iulie 2005, expus în anexa nr. 4f, prin care a contractat întreaga cantitate de pasări și mamifere prevăzută în autorizația de mediu ce urma sa fie recoltată în sezonul de vânătoare 2005-2006 prin vânători străini, cantități centralizate pe fiecare firma contractantă. Motivul de apel invocat de apelantul pârât M.F.P. în sensul că în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiat. Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel, așa cum rezultă din prevederile art. 274 C. proc. civ., fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții care a pierdut procesul. În cauză, acțiunea îndreptată împotriva pârâtului a fost admisă, situație în care în mod corect a reținut prima instanță culpa procesuală a acestuia, în condițiile în care pârâtul este partea căzută în pretenții. În cazul în care cererea de chemare în judecată este admisă, iar pârâtul nu recunoaște până la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, înseamnă că operează prezumția culpei procesuale a celui care cade în pretenții, prezumție care rezultă din prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Față de aceste considerente, criticile formulate de apelanții pârâți nu pot fi reținute, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legii materiale incidente în cauză.
În consecință, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanții pârâți Guvernul României prin M.A.D.R., M.F.P. prin D.G.F.P. a Municipiului București și M.M.S.C. împotriva sentinței civile nr. 722 din 28 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 31822/3/2010. Împotriva Deciziei nr. 125/A din 24 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs pârâții M.A.D.R. și M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. București. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ambii recurenți au criticat, cu prioritate, soluția dată cu privire la excepțiile vizând lipsa calității procesuale pasive, iar în subsidiar au formulat critici raportate la soluția dată pe fondul acțiunii în pretenții.
La termenul de judecată din 23 octombrie 2014, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, ca motiv de ordine publică, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., sub aspectul greșitei compuneri a completului de judecată care a pronunțat decizia recurată. Examinând cu prioritate acest motiv de recurs, se constată că în apel divergența a vizat exclusiv criticile apelanților cu privire la calitatea lor procesuală pasivă, situație ce a determinat repunerea cauzei pe rol, pentru reluarea dezbaterilor în complet de divergență. Astfel cum rezultă din practicaua deciziei recurate, la termenul din data de 24 martie 2014, în complet de divergență format din trei judecători, s-a acordat cuvântul exclusiv pe aspectul calității procesuale pasive a apelanților.
Cu toate acestea, completul format din trei judecători a pronunțat decizia de respingere a apelurilor, analizând în totalitate criticile formulate de apelanți, inclusiv pe cele care vizau fondul cauzei. În acest mod, au fost încălcate prevederile art. 257 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, ”după judecarea punctelor rămase în divergență, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua judecarea pricinii”. Pronunțând hotărârea, inclusiv pe aspectele de fond ale cauzei, în complet format din trei judecători, deși divergența nu viza decât problema calității procesuale pasive a pârâților, instanța de apel a încălcat prevederile imperative ale art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora ”apelul se judecă în complet format din doi judecători”.
Constatând că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., decizia recurată a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții M.A.D.R. și M.F.P. reprezentat de D.G.R.F.P. București împotriva Deciziei nr. 125/A din 24 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, casează decizia și trimite spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2014.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.