ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5791/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5791/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 19 aprilie 2006,

reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Brăila a

chemat în judecată pe pârâții Guvernul României prin Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea

acestora, în solidar la achitarea sumei de 8.497.493.000 lei, reprezentând

contravaloarea prejudiciului suferit până la data de 31 octombrie 2006, ca

urmare a intrării în vigoare și aplicării dispozițiilor prevăzute de O.U.G. nr.

140 publicată în M.Of. nr. 909 din 2 octombrie 2005, Partea I.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor acestei

ordonanțe, vânătoarea a fost interzisă pe fondurile sale, interdicția privind

toate speciile de păsări și mamifere și prelungindu-se un interval de timp care

s-a suprapus peste perioada în care este permisă, în mod normal, vânătoarea.

Reclamanta a precizat

că, întrucât în perioada interzicerii vânătorii erau în derulare contracte de

valorificare a vânatului cu diferiți parteneri și beneficiari, acestea nu au

putut fi onorate, din această cauză neputându-se realiza beneficiile

planificate, și suferind prejudicii considerabile.

Acțiunea a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, art. 1000, 1073

și urm. C. civ.

Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin Sentința civilă nr. 1452/F din 23 noiembrie 2007 a

admis cererea și a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a

sumei de 874.238 lei (RON), reprezentând prejudiciul suferit de aceasta ca

urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 140/2005. Au fost obligați pârâții în

solidar și la plata sumei de 5500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin contractele încheiate cu

diferiți beneficiari, reclamanta, în calitate de comitent, s-a angajat să pună

la dispoziția unor persoane, fonduri de vânat și să organizeze acțiuni de

vânătoare în schimbul unui comision convenit de părți pe perioada anilor

2005-2006.

Potrivit art. 3 și

urm. din O.U.G. nr. 140/2005, în scopul diminuării riscului contactului direct

al omului cu sursele de infecție ale gripei aviare, s-a interzis vânatul

exemplarelor din speciile prevăzute de Legea fondului cinegetic nr. 103/1996,

pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, precum și pe raza

administrativ-teritorială a Județului Tulcea, până la momentul stingerii bolii.

S-a avut în vedere că

prin Adresa nr. 8120 din 2 decembrie 2005, emisă de Prefectura Județului

Brăila, s-a interzis reclamantei desfășurarea activităților de vânătoare și pe

teritoriul Județului Brăila.

S-a apreciat că

prejudiciul suferit de reclamantă rezultă din aceea că nu a putut să-și onoreze

contractele încheiate cu diverși beneficiari pentru perioada 2005-2006, iar

culpa pârâților constă în faptul că, deși exista temeiul legal al reparării

prejudiciului, această reparație nu a intervenit, astfel că sunt aplicabile

dispozițiile art. 999 C. civ.

Întinderea

prejudiciului a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expert

contabil M.G.A.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Ministerul Economiei

și Finanțelor a invocat prin motivele de apel lipsa calității procesuale

pasive, întrucât nu are calitatea de reprezentant al Guvernului României și

nici atribuții în acordarea de despăgubiri potrivit O.U.G. nr. 140/2002. De

asemenea, a susținut ca nu sunt îndeplinite condițiile pentru atingerea

răspunderii civile delictuale întemeiate pe dispozițiile art. 998-999 C. civ.

Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin motivele sale de apel, a criticat

hotărârea primei instanțe ca nelegală, arătând că stabilirea cuantumului

prejudiciului s-a făcut în baza unui raport de expertiză care nu i-a fost

comunicat, neputând formula obiecțiuni, astfel că au fost încălcate principiul

contradictorialității și al dreptului la apărare.

S-a susținut,

totodată, că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale,

întrucât în cauză nu poate fi vorba de o neglijență a acestui minister în ceea

ce privește aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 140/2005, acest act normativ

fiind emis în scopul diminuării riscului răspândirii gripei aviare.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

Decizia civilă nr. 480/A din 18 iunie 2008, a respins ca neîntemeiate apelurile

pârâților, reținând, în esență, că potrivit art. 1 alin. (2) lit. c) din H.G.

nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și

Finanțelor, acesta îndeplinește funcția de reprezentare, prin care se asigură,

în numele Statului Român și al Guvernului României, reprezentarea pe plan

intern și extern în domeniul său de activitate, astfel încât acest pârât are

calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la motivul

de apel comun vizând neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale,

instanța de apel a constatat că prin O.U.G. nr. 140/2005, la art. 5, s-a

prevăzut că sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a

interzicerii vânatului se asigură din fondul de investiții la dispoziția

Guvernului și, deși reclamanta-intimată a întreprins demersuri pentru a i se

achita aceste sume, pârâtele-apelante nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite

prin actul normativ menționat.

Prin urmare, s-a

considerat că sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru angajarea

răspunderii civile delictuale, conform dispozițiilor art. 998-999 C. civ.,

apelantele pârâte neîndeplinindu-și în mod culpabil obligațiile în sensul

solicitării și aprobării alocării de fonduri pentru despăgubiri în ceea ce o

privește pe reclamantă.

A fost considerată ca

neîntemeiată și critica apelantului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale referitoare la nulitatea raportului de expertiză, Curtea de

Apel reținând că acest pârât deși a fost legal citat pentru termenele din 14

septembrie 2007 și 9 noiembrie 2007, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a

solicitat comunicarea raportului de expertiză, nefiind astfel, incidente

dispozițiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Economiei

și Finanțelor și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin motivele sale de

recurs, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat decizia ca

nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că

instanța de apel a aplicat eronat calitatea sa procesuală pasivă, în condițiile

în care, potrivit dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, sumele ce

reprezintă despăgubiri rezultând din aplicarea acestui act normativ se plătesc

dintr-un fond al Guvernului și nicidecum din conturile reprezentantului

acestuia, iar domeniul său de activitate nu are legătura cu cauza.

Cea de-a doua critică

formulată de acest recurent a vizat greșita reținere a calității Ministerului

Economiei și Finanțelor de „minister implicat", întrucât nu s-a dovedit

culpa sa în producerea prejudiciului, câta vreme reclamanta intimată putea

obține despăgubirile de la Guvernul României prin intermediul ministerului ce

are în domeniul de activitate fondurile de vânătoare, respectiv Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Recurentul-pârât

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dezvoltând motivele sale de

recurs a criticat decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4

și 9 C. proc. civ.

Motivele invocate de

acest recurent s-au referit, în principal, la greșita respingere de către

instanța de apel a susținerilor sale privind încălcarea formelor de procedură

prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin

necomunicarea raportului de expertiză efectuat în cauză și, pe cale de

consecință, încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la

apărare.

În ceea ce privește

fondul cauzei, s-a criticat decizia recurată ca nelegală pentru greșita

apreciere în sensul îndeplinirii condițiilor angajării răspunderii civile

delictuale, recurentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susținând

că, pentru acordarea sumelor reprezentând despăgubiri, a inițiat proiectul de

Hotărâre de Guvern nr. 154/2005 privind suplimentarea bugetului acestui

minister din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, pentru acordarea

de despăgubiri gestionarilor de fonduri de vânătoare ca urmare a măsurilor

aplicate pentru combaterea și eradicarea gripei aviare pe teritoriul României.

La 23 februarie 2010

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a precizat că și-a

schimbat denumirea în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale potrivit

O.U.G. nr. 115/2009, invocând lipsa calității procesuale pasive și susținând

că, potrivit H.G. nr. 1635/2009 atribuția managementului silvic a fost preluată

de Ministerul Mediului și Pădurilor, astfel cum reiese din dispozițiile art.

(1) alin. (2) și (3) din hotărârea menționată.

S-a solicitat, pe

cale de consecință, introducerea în cauză a Ministerului Mediului și Pădurilor,

admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și scoaterea sa din cauză.

Prin Încheierea de

ședință de la termenul din 23 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și

Justiție a introdus în cauză, în calitate de recurent-pârât, Ministerul

Mediului și Pădurilor.,

La 14 septembrie

2010, Ministerul Mediului și Pădurilor a formulat, în temeiul art. 306 alin.

(2) C. proc. civ. un motiv de recurs de ordine publică, invocând, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a

Tribunalului București ca instanță de fond și solicitând casarea deciziei

recurate și a sentinței primei instanțe, ca fiind pronunțate cu încălcarea

competenței exclusive a altei instanțe, respectiv a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ.

În dezvoltarea

motivului de recurs de ordine publică invocat, recurentul a arătat că, în

speță, cererea introductivă formulată de reclamantă privește neîndeplinirea de

către Guvernul României prin fostul Minister al Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale și prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de

autorități ale administrației publice centrale, a unor atribuții ce le incumbă

potrivit O.U.G. nr. 140/2005 astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

Examinând cu

prioritate motivul de recurs de ordine publică invocat de Ministerul Mediului

și Pădurilor, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Curtea va

constata că acesta este întemeiat pentru considerentele ce succed:

Prin cererea

introductivă, reclamanta Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Brăila a

chemat în judecată Guvernul României prin fostul Minister al Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale și prin Ministerul Finanțelor Publice pentru

obligarea acestor autorități ale administrației publice centrale la

îndeplinirea unor atribuții care le incumbă potrivit prevederilor O.U.G. nr.

140/2005.

Acțiunea a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005, conform

cărora sumele necesare pentru acordarea despăgubirilor la care face referire

actul normativ menționat se asigură din Fondul de intervenție la dispoziția

Guvernului și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Potrivit art. (1)

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană

care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de

către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente.

Potrivit art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, nesoluționarea unei cereri de către autoritatea

publică este asimilată unui act administrativ unilateral.

Având în vedere

dispozițiile legale menționate, precum și prevederile art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 Curtea va constata că litigiul dedus judecății prin cererea

reclamantei este un litigiu de contencios administrativ.

Această calificare a

acțiunii introductive este susținută și de prevederile art. 10 din O.U.G. nr.

11/2006 privind măsurile ce se aplică pentru monitorizarea, combaterea și

eradicarea gripei aviare pe teritoriul României (act normativ ce a abrogat și

înlocuit prevederile O.U.G. nr. 140/2005 anterior introducerii acțiunii

reclamantei, conform cărora sumele necesare acordării de despăgubiri „se

asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, la solicitarea

fundamentată a fiecărui minister implicat și se aprobă prin hotărâre a

Guvernului".

Ca atare, față de

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și având în

vedere că reclamanta solicită îndeplinirea unei atribuții stabilite prin lege

în sarcina unor autorități publice centrale, Tribunalul București, secția a V-a

civilă, nu avea competența soluționării acțiunii, competența revenind Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în a

cărei rază teritorială se află sediul pârâților, potrivit art. 10 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004.

Reținându-se astfel

că sentința primei instanțe s-a pronunțat cu încălcarea competenței exclusive a

altei instanțe, se va constata că motivul de recurs de ordine publică invocat

de Ministerul Mediului și Pădurilor este întemeiat raportat la dispozițiile

art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Curtea va constata că

nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate prin motivele de recurs.

În consecință,

urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se

admită recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, acesta din urmă continuat de

Ministerul Mediului și Pădurilor și să se caseze decizia recurată precum și

Sentința civilă nr. 1452/F din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului București,

secția a V-a civilă.

Se va trimite cauza

spre competentă soluționare în primă instanță Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, acesta din urmă continuat de Ministerul Mediului și

Pădurilor împotriva Deciziei nr. 480/A din 18 iunie 2008 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

menționată, precum și Sentința civilă nr. 1452/F din 23 noiembrie 2007 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă, și trimite cauza spre competentă

soluționare în primă instanță Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - DG