ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7830/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7830/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 19 aprilie

2006, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Brăila a chemat

în judecată Guvernul României prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale - calitate preluată ulterior de Ministerul Mediului și

Pădurilor și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților la

plata sumei de 8.497.493.000 ROL, reprezentând contravaloarea prejudiciului

suferit urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 140/2005.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat că, în baza actului normativ sus-menționat a fost

interzisă vânătoarea păsărilor și mamiferelor în perioada în care asociația

avea în derulare contracte de valorificare a vânatului, care astfel nu au putut

fi onorate, determinând producerea unor prejudicii însemnate.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, care, prin

Sentința civilă nr. 1452 din 23 noiembrie 2007 a admis acțiunea și a dispus

obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 874.238 RON și 5500 RON

cheltuieli de judecată.

Apelurile declarate

împotriva sentinței de către Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale au fost respinse ca nefondate

prin Decizia civilă nr. 480 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă.

Recursurile declarate

de aceiași doi pârâți au fost admise de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală care, prin Decizia nr. 5791 din 2

noiembrie 2010 a casat ambele hotărâri pronunțate în cauză și a dispus

trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță la Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea depusă

la 27 februarie 2012 în fond după casare, reclamanta și-a precizat acțiunea,

arătând că înțelege să se judece în contradictoriu și cu Guvernul României, în

raport de obligațiile instituite în sarcina acestuia prin O.U.G. nr. 140/2005,

potrivit căror dispoziții trebuia să emisă un act administrativ prin care să

aloce fonduri pentru plata despăgubirilor, obligație neîndeplinită.

Prin Sentința civilă

nr. 2905 din 3 mai 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de

Guvernul României privind tardivitatea cererii precizatoare, inadmisibilitatea

acțiunii, precum și lipsa calității procesuale pasive.

Prin aceeași

hotărâre, instanța a admis în parte acțiunea, dispunând obligarea Guvernului

României să emită hotărâre privind plata sumei de 316.399 RON în favoarea

reclamantei, prin obligarea acesteia prin intermediul Ministerului Finanțelor

Publice către Ministerul Mediului și Pădurilor, care a fost obligat la plata

sumei către asociație.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că citarea Guvernului României în

calitate de pârât nu poate fi apreciată ca tardivă, prin însăși acțiunea

introductivă precizându-se chemarea în judecată a acestuia, prin intermediul

ministerului de resort.

S-a stabilit prin

hotărârea pronunțată că, în raport de prevederile O.U.G. nr. 140/2005,

Guvernului României îi revenea obligația adoptării unei hotărâri privind

despăgubirile cuvenite, iar ministerului sarcina de a efectua demersurile

necesare de aplicare a hotărârii de guvern prin virarea sumei, împrejurare față

de care excepția lipsei calității procesuale pasive nu este întemeiată.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii, urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile,

instanța a reținut că, în raport de obiectul acțiunii, constând în refuzul

autorităților publice pârâte de a achita despăgubirile cuvenite în baza O.U.G.

nr. 140/2005, nu exista obligația parcurgerii procedurii administrative,

potrivit art. 7 alin. (5) cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr.

554/2004.

Pe fondul cauzei, s-a

constatat prin sentință că, în aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din

O.U.G. nr. 140/2005 și în raport de situația epidemiologică a gripei aviare pe

teritoriul județului Brăila, Comandamentul Epizootic Central a dispus prin

Decizia nr. 29 din 1 decembrie 2005 interzicerea vânătorii pe fondurile

gestionate de reclamantă care, astfel, nu a putut onora contractele de

valorificare a vânatului încheiate cu diferiți parteneri și beneficiari.

La solicitarea

asociației reclamante privind acordarea despăgubirilor cuvenite în baza O.U.G.

nr. 140/2005, comisia specială constituită la nivelul Ministerului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a stabilit cuantumul

prejudiciului suferit urmare a interdicției privind activitatea de vânătoare,

în sumă de 316.379 RON, potrivit procesului-verbal datat 11 iulie 2006.

Ulterior, ministerul

a întocmit proiectul unei hotărâri de guvern privind suplimentarea bugetului

instituției pentru acordarea de despăgubiri gestionarilor de fonduri de

vânătoare ca urmare a măsurilor aplicate pentru combaterea și eradicarea gripei

aviare, în anexa căreia se regăsește și asociația reclamantă.

Proiectul de

hotărâre, avizat de Ministerul Finanțelor Publice, nu a fost însă concretizat,

instanța de fond reținând că Guvernul României a refuzat în mod nejustificat să

adopte actul administrativ privind despăgubirile cuvenite potrivit O.U.G. nr.

140/2005.

Referitor la

cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamantă, instanța a constatat că

pretențiile sunt numai în parte întemeiate, și anume cele referitoare strict la

perioada de interdicție a desfășurării activității de vânătoare, 1 decembrie

2005 - 31 ianuarie 2006, înlăturându-se astfel constatările și concluziile

raportului de expertiză și reținându-se ca reală doar valoarea prevăzută în

procesul verbal din 11 iulie 2006.

Împotriva sentinței

au declarat recurs atât reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și

Pescarilor Sportivi Brăila, cât și pârâții Guvernul României și Ministerul

Finanțelor Publice.

În recursul formulat

de reclamantă se aduc critici sentinței referitoare la valoarea despăgubirilor

acordate, învederându-se că instanța de fond a înlăturat în mod eronat

expertiza contabilă efectuată în cauză, necontestată, prin care s-a stabilit

cuantumul real al prejudiciului, în raport de perioada contractuală, numărul de

beneficiari și intervalul în care a funcționat interdicția de vânătoare -

octombrie 2005 - ianuarie 2006 - care s-a suprapus exact peste sezonul de

vânătoare.

Guvernul României a

criticat sentința în primul rând sub aspectul necomunicării încheierii de

amânare a pronunțării, nedându-i-se astfel posibilitatea de a cunoaște

consemnările privind mersul dezbaterilor în fond și concluziile părților.

S-a invocat de

asemenea, greșita respingere a excepțiilor tardivității cererii precizatoare a

acțiunii introductive și respectiv, a neîndeplinirii procedurii prealabile,

fiind încălcate în cauză normele de procedură prevăzute de art. 132 alin. (1)

și (2) și art. 134 C. proc. civ. și respectiv, de art. 7, 8 și 12 din Legea nr.

554/2004.

Astfel, pârâtul a

învederat că nu a fost citat și nu a participat în nume propriu în fazele

anterioare ale litigiului, introducerea sa în cauză fiind urmare a precizării

acțiunii, intervenită la 27 februarie 2012, cerere tardivă.

S-a arătat de

asemenea, că nu are suport legal susținerea instanței în sensul că nu exista

obligația îndeplinirii procedurii prealabile, în condițiile în care obiectul

acțiunii îl constituie obligarea autorităților pârâte la punerea în executare a

prevederilor O.U.G. nr. 140/2005, respectiv obligarea Guvernului României la

emiterea unui act administrativ, fiind astfel obligatorie parcurgerea

procedurii administrative prevăzute de art. 7, 8 și 12 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei,

pârâtul a învederat că nu poate fi reținută existența unui refuz nejustificat,

cu exces de putere, în condițiile în care Guvernul României nu a fost sesizat

corespunzător, nefiind îndeplinită procedura de elaborare, consultare și

avizare a unui proiect de hotărâre în sensul normelor de tehnică legislativă.

Pârâtul a mai arătat

și faptul că O.U.G. nr. 140/2005 a fost în mod expres abrogată prin O.U.G. nr.

11/2006 la data de 27 februarie 2006 și nu mai putea constitui temei juridic al

acțiunii în pretenții formulate la 19 aprilie 2006. S-a menționat și faptul că

debitul stabilit inițial la suma de 874.238 RON a fost achitat integral de

către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice s-a invocat lipsa calității sale procesuale

pasive, instanța de fond neținând cont de faptul că instituția are doar

obligația de a întocmi proiectul de lege al bugetului de stat pe baza

propunerilor ordonatorilor principali de credite și astfel, nu poate fi

obligată la alocarea efectivă a unor sume de bani.

În aceste

împrejurări, a arătat pârâtul, instanța de fond a pronunțat hotărârea cu

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și încălcarea principiului

separației puterilor în stat.

Referitor la fondul

cauzei, s-a menționat că reclamanta nu a făcut dovada vătămării într-un drept

recunoscut de lege, aspectele invocate în acțiune, reținute ca atare de

instanță, necircumscriindu-se prevederilor O.U.G. nr. 140/2005 sau ale O.U.G.

nr. 11/2006, acte normative ce reglementează despăgubirile aferente derulării

acțiunilor de monitorizare, prevenire și combatere a bolilor transmisibile.

În faza de recurs a

fost citat în calitate de intimat-pârât Departamentul pentru ape, păduri și

piscicultură - autoritate publică centrală cu personalitate juridică proprie în

domeniile preluate de la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin

H.G. nr. 428/2013.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că sunt întemeiate recursurile declarate de

Guvernul României și respectiv, de Ministerul Finanțelor Publice, care urmează

a fi admise, în timp ce recursul formulat de reclamantă va fi respins ca

nefondat.

Referitor la prima

critică formulată vizând necomunicarea încheierii de dezbateri, susținerea

pârâtului privind nulitatea sentinței nu este întemeiată, nefiind îndeplinite

cerințele art. 105 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia actele îndeplinite

cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a

pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea

actului.

Doar lipsa încheierii

de dezbateri atrage nulitatea hotărârii deoarece nu se poate verifica

alcătuirea completului de judecată, prezența părților, susținerile acestora,

conținutul apărărilor în fapt și în drept.

În cauză, se află la

dosar încheierea de dezbateri, întocmită separat întrucât s-a amânat

pronunțarea, împrejurarea că nu a fost comunicată părții neatrăgând nulitatea

hotărârii.

Susținerea Ministerului

Finanțelor Publice privind lipsa calității sale procesuale pasive este

întemeiată, în care sens, în urma admiterii recursului declarat, va fi respinsă

acțiunea în contradictoriu cu acest pârât.

Potrivit prevederilor

art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005 privind măsurile ce se aplică ca urmare a

suspiciunii influenței aviare, - act normativ invocat drept temei legal al

acțiunii - sumele necesare asigurării derulării acțiunilor de prevenire și

combatere a bolii, precum și cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se

asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului și se aprobă prin

hotărâre a Guvernului, actul normativ neinstituind vreo obligație expresă în

sarcina Ministerului Finanțelor Publice de alocare a fondurilor bugetare pentru

plata acestor despăgubiri.

Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice stabilește în concret competențele și

responsabilitățile fiecărei instituții angajate în procesul bugetar,

ordonatorii principali de credite având obligația de a dispune măsurile ce se

impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru asigurarea în bugetele

proprii a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor

stabilite prin titluri executorii.

Printre atribuțiile

Ministerului Finanțelor Publice nu se numără și aceea de a aloca fonduri din

bugetul de stat, instituția având doar rolul de a elabora, pe baza propunerilor

ordonatorilor principali de credite, proiectele de legi privind bugetul de stat

și respectiv, rectificarea bugetului de stat.

Astfel, în cadrul

procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor

principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind

un rol de administrator al acestui buget, neavând atribuția de a vira acestora

alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat.

În situația în care

instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată, creditorul poate

recurge la procedura executării silite, Ministerul Finanțelor Publice urmând a

efectua în virtutea obligației de diligență, demersurile administrative

necesare în vederea rectificării bugetului de stat.

Referitor la recursul

formulat de Guvernul României, Curtea constată că instanța de fond a respins în

mod corect excepțiile tardivității și lipsei procedurii prealabile.

Astfel, potrivit art.

132 alin. (1) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare instanța va putea da

reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii.

În cauză, s-a

constatat în mod corect că precizarea acțiunii și citarea Guvernului României

în calitate de pârât au avut loc la prima zi de înfățișare, astfel cum este

definită de art. 132 alin. (1) și 134 C. proc. civ., în fața instanței de

contencios administrativ, în raport de împrejurarea că natura juridică a

litigiului a fost stabilită prin decizia de casare nr. 5791/2010, excepția

tardivității neavând suport probator.

Nici critica privind

neîndeplinirea procedurii administrative nu este întemeiată, în raport de

dispozițiile art. 7 alin. (5) cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, potrivit cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul în

care obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de a rezolva o cerere

referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a reținut în mod întemeiat existența prejudiciului cauzat

reclamantei, în calitate de gestionar al fondului de vânătoare urmare a

interdicției instituite prin O.U.G. nr. 140/2005, act normativ în vigoare

pentru perioada pentru care s-au solicitat despăgubiri.

Astfel, rezultă din

actele dosarului că Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a

întreprins demersurile legale ce-i reveneau pentru fundamentarea sumelor

cuvenite reclamantei ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 140/2005,

prin procesul-verbal încheiat la 11 iulie 2006 de comisia mixtă constituită din

reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și vânătoare Focșani

și ai Direcției Generale a Finanțelor Publice Brăila stabilindu-se dreptul

asociației de a beneficia de o despăgubire în valoare de 316.379 RON.

Pentru acordarea

acestor despăgubiri, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a

inițiat două proiecte de hotărâri de guvern privind suplimentarea bugetului

propriu, însoțite de note de fundamentare ce au fost transmise spre avizare Ministerului

Finanțelor Publice, însă, până la introducerea acțiunii și nici ulterior, nu a

fost adoptat actul administrativ prin care să fie dispusă plata despăgubirilor.

În aceste împrejurări

și având în vedere și faptul că Ministerul Mediului și Pădurilor, instituția

obligată la plata despăgubirilor nu a declarat recurs în cauză, se constată că

instanța de fond a reținut în mod întemeiat refuzul nejustificat al Guvernului

României de a emite hotărâre în aplicarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr.

140/2005.

Recursul declarat de

acest pârât urmează a fi admis în sensul stabilirii doar a obligației de a

emite actul administrativ, fără indicarea modalității de plată a

despăgubirilor, astfel cum s-a procedat de către Curtea de Apel București.

Cât privește recursul

formulat de reclamantă, criticile aduse sentinței referitoare la cuantumul

despăgubirilor cuvenite apar neîntemeiate, suma stabilită reflectând valoarea

prejudiciului efectiv suferit de asociație ca urmare a interzicerii vânătorii.

În acest sens, instanța

a reținut în mod corect faptul că mențiunile din raportul de expertiză privind

nerealizarea cotelor de recoltă la vânat în temeiul contractelor de comision nu

au suport probator, neexistând identitate între perioada contractuală și cea a

instituirii interdicției de vânătoare și nefiind dovedită ca unic motiv al

pierderilor acea interdicție.

În concluzie, sub

aspectul cuantumului despăgubirilor - de altfel achitate reclamantei în urma

primului ciclu procesual, la valoarea stabilită de Tribunalul București -

sentința pronunțată apare ca temeinică, recursul formulat de reclamantă urmând

a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi

Brăila împotriva Sentinței civile nr. 2905 din 3 mai 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile

declarate de pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice

împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că:

Obligă pârâtul

Guvernul României să emită o hotărâre privind plata către reclamanta A.J.V.P.S.

Brăila a despăgubirilor în sumă de 316.379 RON.

Obligă pârâtul

Departamentul pentru Ape Păduri și Piscicultură să plătească reclamantei

A.J.V.P.S. Brăila această sumă.

Respinge acțiunea

formulată de reclamanta A.J.V.P.S. Brăila împotriva pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 decembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN