ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7830/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 19 aprilie 2006, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Brăila a chemat în judecată Guvernul României prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - calitate preluată ulterior de Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 8.497.493.000 ROL, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 140/2005. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, în baza actului normativ sus-menționat a fost interzisă vânătoarea păsărilor și mamiferelor în perioada în care asociația avea în derulare contracte de valorificare a vânatului, care astfel nu au putut fi onorate, determinând producerea unor prejudicii însemnate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, care, prin Sentința civilă nr. 1452 din 23 noiembrie 2007 a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 874.238 RON și 5500 RON cheltuieli de judecată. Apelurile declarate împotriva sentinței de către Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 480 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Recursurile declarate de aceiași doi pârâți au fost admise de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală care, prin Decizia nr. 5791 din 2 noiembrie 2010 a casat ambele hotărâri pronunțate în cauză și a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea depusă la 27 februarie 2012 în fond după casare, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege să se judece în contradictoriu și cu Guvernul României, în raport de obligațiile instituite în sarcina acestuia prin O.U.G. nr. 140/2005, potrivit căror dispoziții trebuia să emisă un act administrativ prin care să aloce fonduri pentru plata despăgubirilor, obligație neîndeplinită. Prin Sentința civilă nr. 2905 din 3 mai 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de Guvernul României privind tardivitatea cererii precizatoare, inadmisibilitatea acțiunii, precum și lipsa calității procesuale pasive.

Prin aceeași hotărâre, instanța a admis în parte acțiunea, dispunând obligarea Guvernului României să emită hotărâre privind plata sumei de 316.399 RON în favoarea reclamantei, prin obligarea acesteia prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice către Ministerul Mediului și Pădurilor, care a fost obligat la plata sumei către asociație. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că citarea Guvernului României în calitate de pârât nu poate fi apreciată ca tardivă, prin însăși acțiunea introductivă precizându-se chemarea în judecată a acestuia, prin intermediul ministerului de resort. S-a stabilit prin hotărârea pronunțată că, în raport de prevederile O.U.G.

nr. 140/2005, Guvernului României îi revenea obligația adoptării unei hotărâri privind despăgubirile cuvenite, iar ministerului sarcina de a efectua demersurile necesare de aplicare a hotărârii de guvern prin virarea sumei, împrejurare față de care excepția lipsei calității procesuale pasive nu este întemeiată. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile, instanța a reținut că, în raport de obiectul acțiunii, constând în refuzul autorităților publice pârâte de a achita despăgubirile cuvenite în baza O.U.G. nr. 140/2005, nu exista obligația parcurgerii procedurii administrative, potrivit art. 7 alin. (5) cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, s-a constatat prin sentință că, în aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 140/2005 și în raport de situația epidemiologică a gripei aviare pe teritoriul județului Brăila, Comandamentul Epizootic Central a dispus prin Decizia nr. 29 din 1 decembrie 2005 interzicerea vânătorii pe fondurile gestionate de reclamantă care, astfel, nu a putut onora contractele de valorificare a vânatului încheiate cu diferiți parteneri și beneficiari. La solicitarea asociației reclamante privind acordarea despăgubirilor cuvenite în baza O.U.G.

nr. 140/2005, comisia specială constituită la nivelul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a stabilit cuantumul prejudiciului suferit urmare a interdicției privind activitatea de vânătoare, în sumă de 316.379 RON, potrivit procesului-verbal datat 11 iulie 2006. Ulterior, ministerul a întocmit proiectul unei hotărâri de guvern privind suplimentarea bugetului instituției pentru acordarea de despăgubiri gestionarilor de fonduri de vânătoare ca urmare a măsurilor aplicate pentru combaterea și eradicarea gripei aviare, în anexa căreia se regăsește și asociația reclamantă. Proiectul de hotărâre, avizat de Ministerul Finanțelor Publice, nu a fost însă concretizat, instanța de fond reținând că Guvernul României a refuzat în mod nejustificat să adopte actul administrativ privind despăgubirile cuvenite potrivit O.U.G.

nr. 140/2005. Referitor la cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamantă, instanța a constatat că pretențiile sunt numai în parte întemeiate, și anume cele referitoare strict la perioada de interdicție a desfășurării activității de vânătoare, 1 decembrie 2005 - 31 ianuarie 2006, înlăturându-se astfel constatările și concluziile raportului de expertiză și reținându-se ca reală doar valoarea prevăzută în procesul verbal din 11 iulie 2006. Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Brăila, cât și pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice.

În recursul formulat de reclamantă se aduc critici sentinței referitoare la valoarea despăgubirilor acordate, învederându-se că instanța de fond a înlăturat în mod eronat expertiza contabilă efectuată în cauză, necontestată, prin care s-a stabilit cuantumul real al prejudiciului, în raport de perioada contractuală, numărul de beneficiari și intervalul în care a funcționat interdicția de vânătoare - octombrie 2005 - ianuarie 2006 - care s-a suprapus exact peste sezonul de vânătoare. Guvernul României a criticat sentința în primul rând sub aspectul necomunicării încheierii de amânare a pronunțării, nedându-i-se astfel posibilitatea de a cunoaște consemnările privind mersul dezbaterilor în fond și concluziile părților.

S-a invocat de asemenea, greșita respingere a excepțiilor tardivității cererii precizatoare a acțiunii introductive și respectiv, a neîndeplinirii procedurii prealabile, fiind încălcate în cauză normele de procedură prevăzute de art. 132 alin. (1) și (2) și art. 134 C. proc. civ. și respectiv, de art. 7, 8 și 12 din Legea nr. 554/2004. Astfel, pârâtul a învederat că nu a fost citat și nu a participat în nume propriu în fazele anterioare ale litigiului, introducerea sa în cauză fiind urmare a precizării acțiunii, intervenită la 27 februarie 2012, cerere tardivă. S-a arătat de asemenea, că nu are suport legal susținerea instanței în sensul că nu exista obligația îndeplinirii procedurii prealabile, în condițiile în care obiectul acțiunii îl constituie obligarea autorităților pârâte la punerea în executare a prevederilor O.U.G.

nr. 140/2005, respectiv obligarea Guvernului României la emiterea unui act administrativ, fiind astfel obligatorie parcurgerea procedurii administrative prevăzute de art. 7, 8 și 12 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, pârâtul a învederat că nu poate fi reținută existența unui refuz nejustificat, cu exces de putere, în condițiile în care Guvernul României nu a fost sesizat corespunzător, nefiind îndeplinită procedura de elaborare, consultare și avizare a unui proiect de hotărâre în sensul normelor de tehnică legislativă. Pârâtul a mai arătat și faptul că O.U.G. nr. 140/2005 a fost în mod expres abrogată prin O.U.G. nr. 11/2006 la data de 27 februarie 2006 și nu mai putea constitui temei juridic al acțiunii în pretenții formulate la 19 aprilie 2006. S-a menționat și faptul că debitul stabilit inițial la suma de 874.238 RON a fost achitat integral de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice s-a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, instanța de fond neținând cont de faptul că instituția are doar obligația de a întocmi proiectul de lege al bugetului de stat pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite și astfel, nu poate fi obligată la alocarea efectivă a unor sume de bani. În aceste împrejurări, a arătat pârâtul, instanța de fond a pronunțat hotărârea cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și încălcarea principiului separației puterilor în stat. Referitor la fondul cauzei, s-a menționat că reclamanta nu a făcut dovada vătămării într-un drept recunoscut de lege, aspectele invocate în acțiune, reținute ca atare de instanță, necircumscriindu-se prevederilor O.U.G.

nr. 140/2005 sau ale O.U.G. nr. 11/2006, acte normative ce reglementează despăgubirile aferente derulării acțiunilor de monitorizare, prevenire și combatere a bolilor transmisibile. În faza de recurs a fost citat în calitate de intimat-pârât Departamentul pentru ape, păduri și piscicultură - autoritate publică centrală cu personalitate juridică proprie în domeniile preluate de la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin H.G. nr. 428/2013. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că sunt întemeiate recursurile declarate de Guvernul României și respectiv, de Ministerul Finanțelor Publice, care urmează a fi admise, în timp ce recursul formulat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

Referitor la prima critică formulată vizând necomunicarea încheierii de dezbateri, susținerea pârâtului privind nulitatea sentinței nu este întemeiată, nefiind îndeplinite cerințele art. 105 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. Doar lipsa încheierii de dezbateri atrage nulitatea hotărârii deoarece nu se poate verifica alcătuirea completului de judecată, prezența părților, susținerile acestora, conținutul apărărilor în fapt și în drept. În cauză, se află la dosar încheierea de dezbateri, întocmită separat întrucât s-a amânat pronunțarea, împrejurarea că nu a fost comunicată părții neatrăgând nulitatea hotărârii.

Susținerea Ministerului Finanțelor Publice privind lipsa calității sale procesuale pasive este întemeiată, în care sens, în urma admiterii recursului declarat, va fi respinsă acțiunea în contradictoriu cu acest pârât. Potrivit prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005 privind măsurile ce se aplică ca urmare a suspiciunii influenței aviare, - act normativ invocat drept temei legal al acțiunii - sumele necesare asigurării derulării acțiunilor de prevenire și combatere a bolii, precum și cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, actul normativ neinstituind vreo obligație expresă în sarcina Ministerului Finanțelor Publice de alocare a fondurilor bugetare pentru plata acestor despăgubiri.

Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice stabilește în concret competențele și responsabilitățile fiecărei instituții angajate în procesul bugetar, ordonatorii principali de credite având obligația de a dispune măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru asigurarea în bugetele proprii a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Printre atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice nu se numără și aceea de a aloca fonduri din bugetul de stat, instituția având doar rolul de a elabora, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, proiectele de legi privind bugetul de stat și respectiv, rectificarea bugetului de stat.

Astfel, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, neavând atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat. În situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată, creditorul poate recurge la procedura executării silite, Ministerul Finanțelor Publice urmând a efectua în virtutea obligației de diligență, demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat. Referitor la recursul formulat de Guvernul României, Curtea constată că instanța de fond a respins în mod corect excepțiile tardivității și lipsei procedurii prealabile.

Astfel, potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii. În cauză, s-a constatat în mod corect că precizarea acțiunii și citarea Guvernului României în calitate de pârât au avut loc la prima zi de înfățișare, astfel cum este definită de art. 132 alin. (1) și 134 C. proc. civ., în fața instanței de contencios administrativ, în raport de împrejurarea că natura juridică a litigiului a fost stabilită prin decizia de casare nr. 5791/2010, excepția tardivității neavând suport probator. Nici critica privind neîndeplinirea procedurii administrative nu este întemeiată, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (5) cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul în care obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut în mod întemeiat existența prejudiciului cauzat reclamantei, în calitate de gestionar al fondului de vânătoare urmare a interdicției instituite prin O.U.G. nr. 140/2005, act normativ în vigoare pentru perioada pentru care s-au solicitat despăgubiri. Astfel, rezultă din actele dosarului că Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a întreprins demersurile legale ce-i reveneau pentru fundamentarea sumelor cuvenite reclamantei ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 140/2005, prin procesul-verbal încheiat la 11 iulie 2006 de comisia mixtă constituită din reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și vânătoare Focșani și ai Direcției Generale a Finanțelor Publice Brăila stabilindu-se dreptul asociației de a beneficia de o despăgubire în valoare de 316.379 RON.

Pentru acordarea acestor despăgubiri, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a inițiat două proiecte de hotărâri de guvern privind suplimentarea bugetului propriu, însoțite de note de fundamentare ce au fost transmise spre avizare Ministerului Finanțelor Publice, însă, până la introducerea acțiunii și nici ulterior, nu a fost adoptat actul administrativ prin care să fie dispusă plata despăgubirilor. În aceste împrejurări și având în vedere și faptul că Ministerul Mediului și Pădurilor, instituția obligată la plata despăgubirilor nu a declarat recurs în cauză, se constată că instanța de fond a reținut în mod întemeiat refuzul nejustificat al Guvernului României de a emite hotărâre în aplicarea prevederilor art. 5 din O.U.G.

nr. 140/2005. Recursul declarat de acest pârât urmează a fi admis în sensul stabilirii doar a obligației de a emite actul administrativ, fără indicarea modalității de plată a despăgubirilor, astfel cum s-a procedat de către Curtea de Apel București. Cât privește recursul formulat de reclamantă, criticile aduse sentinței referitoare la cuantumul despăgubirilor cuvenite apar neîntemeiate, suma stabilită reflectând valoarea prejudiciului efectiv suferit de asociație ca urmare a interzicerii vânătorii. În acest sens, instanța a reținut în mod corect faptul că mențiunile din raportul de expertiză privind nerealizarea cotelor de recoltă la vânat în temeiul contractelor de comision nu au suport probator, neexistând identitate între perioada contractuală și cea a instituirii interdicției de vânătoare și nefiind dovedită ca unic motiv al pierderilor acea interdicție.

În concluzie, sub aspectul cuantumului despăgubirilor - de altfel achitate reclamantei în urma primului ciclu procesual, la valoarea stabilită de Tribunalul București - sentința pronunțată apare ca temeinică, recursul formulat de reclamantă urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Brăila împotriva Sentinței civile nr. 2905 din 3 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că: Obligă pârâtul Guvernul României să emită o hotărâre privind plata către reclamanta A.J.V.P.S. Brăila a despăgubirilor în sumă de 316.379 RON. Obligă pârâtul Departamentul pentru Ape Păduri și Piscicultură să plătească reclamantei A.J.V.P.S. Brăila această sumă. Respinge acțiunea formulată de reclamanta A.J.V.P.S.

Brăila împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2013. Procesat de GGC - NN