ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3745/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3745/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de

16 decembrie 2008 și precizată în ședința publică de la data de 24 martie 2010,

reclamanta Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi A. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Mediului și

Pădurilor, obligarea pârâtului Ministerul Mediului și Pădurilor să întocmească

proiectul de hotărâre de guvern, iar pârâtul Guvernul României să adopte o

hotărâre de guvern prin care să aprobe despăgubirea reclamantei cu suma de

499.298,7 RON reprezentând daune cauzate de inundarea controlată a incintei

îndiguite F.-V. din anul 2006.

Prin sentința nr. 1487

din 24 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți

și a admis acțiunea reclamantei. A obligat pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor

să întocmească proiectul de hotărâre de guvern iar pârâtul Guvernul României să

adopte o hotărâre de guvern prin care să aprobe despăgubirea reclamantei cu suma

de 499.298,7 RON reprezentând daune cauzate de inundarea controlată a incintei îndiguite

F.-V. din anul 2006.

A obligat pârâții să achite

reclamantei suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut următoarele considerente:

Reclamanta este proprietara

unui teren de 40.006 mp cu construcții în suprafață de 1.214 mp, imobil amplasat

în incinta V. de pe raza comunei V., județul Ialomița.

Prin Hotărârea nr. 2 din

16 aprilie 2006 a Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor - Comitetul Ministerial

pentru situații de urgență a fost aprobată inundarea dirijată a incintei îndiguite

F.-V., județul Ialomița, în vederea limitării efectelor inundațiilor în aval.

Potrivit dispozițiilor

art. 75 din Legea nr. 107/1996 „(1) Pentru a evita producerea unor dezastre în perioadele

de ape mari sau de accidente la baraje, funcționarea acumulărilor nepermanente la

parametrii pentru care au fost construite este obligatorie, iar Comitetul ministerial

poate aproba inundarea dirijată a unor terenuri în prealabil stabilite prin planurile

de apărare, precum și a incintelor îndiguite realizate lateral unui curs de apă.

(2).Deținătorii cu orice

titlu ai terenurilor stabilite prin planurile bazinale de apărare, ca și ai celor

situate în incinte îndiguite sunt obligați să permită inundarea temporară, în mod

dirijat, a acestora.

(3)Pentru prejudiciile

suferite prin inundarea temporară a terenurilor, proprietarii acestora vor fi despăgubiți

din fondul de asigurare, în condițiile legii. Valorile despăgubirilor se propun

de către prefecți și se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.

Instanța a reținut că

prin cererea înregistrată la Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor sub din

21 iunie 2006, reclamanta a adus la cunoștința ministerului modul în care a fost

prejudiciată de această inundare controlată, pagubele produse prin distrugerea construcțiilor

existente pe terenuri, solicitând să îi fie comunicată modalitatea în care urmează

a-i fi acordate despăgubiri.

Prin răspunsul comunicat

cu adresa din 28 iunie 2006, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a adus la

cunoștința reclamantei procedura care, potrivit art. 74 alin. (3) din Legea nr.

107/1996, trebuie urmată în vederea obținerii de despăgubiri, în sensul efectuării

unei evaluări a pagubelor, care va fi supusă spre aprobare Prefectului județului,

apoi avizării Comisiei centrale și aprobării prin hotărâre de către guvern.

Curtea a mai constatat

că o cerere identică a fost adresată de reclamantă Prefecturii județului Ialomița

din 21 iulie 2006 care prin răspunsul comunicat reclamantei prin adresa din 26

iulie 2006, a solicitat ca, până la data de 31 iulie 2006, să trimită raportul de

evaluare a pagubelor suferite urmare a inundării controlate a incintei, pentru a

fi înaintat Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor în vederea elaborării unui

proiect de H.G. pentru despăgubirea deținătorilor.

Conformându-se acestei

solicitări, reclamanta a înregistrat la Prefectura jud. Ialomița, din 31 iulie 2006,

Raportul privind evaluarea bunurilor degradate urmare inundării controlate a incintei

F.-V., la cabana V. din județul Ialomița, com. V. - cabană ce aparține Asociației

Vânătorilor și pescarilor Sportivi A. - cu sediul în municipiul București, efectuat

de doi experți autorizați, ale cărui concluzii stabilesc o valoarea a prejudiciului

de 569.450 RON.

Prin adresa din 31 iulie

2006, Prefectura jud. Ialomița a transmis Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor

situația pagubelor produse ca urmare a inundării controlate a incintei F. V., la

poziția din tabel figurând reclamanta, cu suma de 569.450 RON, fiind trimis anexat

și raportul de evaluare susmenționat.

De asemenea, prin cererea

înregistrată din 02 octombrie 2007, cu revenire prin cererea din 05 februarie 2008,

reclamanta a solicitat expres Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile plata

despăgubirilor în sumă de 569.450 RON, potrivit raportului de evaluare, subliniind

faptul că a depus toate documentele necesare pentru a fi propus un proiect de H.G.

pentru acordarea despăgubirilor, raportul de evaluare, întocmit de doi experți judiciari,

unul dintre aceștia și atestat ANEVAR, fiind foarte explicit în sensul că în despăgubirile

stabilite „intră reparațiile necesare pentru construcții în suprafață de 796 mp,

cât și valoarea dotărilor existente și degradate la data producerii inundării controlate".

Întrucât Ministerul Mediului

și Dezvoltării Durabile nu a dat curs solicitării sale timp de doi ani, reclamanta

s-a adresat direct Guvernului României printr-o „notificare" înregistrată din

16 iunie 2008, solicitând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 75 alin. (3)

din Legea nr. 107/1996, să procedeze la emiterea unei hotărâri de guvern prin care

să aprobe suplimentarea bugetului Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile

din Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat

pentru anul 2008 cu suma de 569.450 RON".

Răspunsul comunicat de

Guvern a consemnat că M.M.D.D. a apreciat că „valoarea prejudiciilor rezultate în

urma evaluării este supraevaluată", urmând ca ministerul să facă propria evaluare,

ce va fi înaintată guvernului pentru aprobarea fondurilor necesare despăgubirii

reclamantei.

prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Guvernul României ca excepție

a tardivității, recalificată de instanță față de raportarea guvernului în susținerea

excepției la termenul de 6 luni de la expirarea termenului legal de soluționare

a cererii, Curtea a apreciat că este neîntemeiată în raport cu dispozițiile

art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora acțiunea se introduce

în termen de 6 luni de la data „comunicării refuzului nejustificat de soluționare

a cererii", și față de faptul că refuzul Guvernului României, contestat în

prezenta cauză, reprezintă răspunsul la notificarea reclamantei înregistrată la

Guvern la data de 16 iunie 2008.

Prin urmare, formularea

acțiunii la data de 18 decembrie 2008, apare ca fiind făcută în cadrul termenului

de prescripție.

a reținut că potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (3) din Legea apelor nr. 107/1996,

în forma în vigoare la momentul nașterii dreptului reclamantei, „Pentru prejudiciile

suferite prin inundarea temporară a terenurilor, proprietarii acestora vor fi despăgubiți

din fondul de asigurare, în condițiile legii.

Valorile despăgubirilor

se propun de către prefecți și se aprobă prin hotărâre a Guvernului".

Întrucât, în divergență

se află evaluarea pagubelor cauzate reclamantei prin inundarea controlată, instanța

a dispus efectuarea în cauză a două expertize tehnice de specialitate, una de evaluare

bunuri mobile, efectuată de expert Dragolici Victor și una tehnică imobiliară, efectuată

de expert Stăncioiu Ioan.

Prima instanță a constatat

că potrivit concluziilor expertizei tehnice de evaluare a pagubelor aduse bunurilor

mobile ale reclamantei, degradate sau distruse urmare a inundării controlate, valoarea

acestor pagube se ridică la suma de 23.918,7 RON.

De asemenea, potrivit

concluziilor expertizei tehnice de evaluare a pagubelor aduse bunurilor imobile

ale reclamantei, degradate sau distruse urmare a inundării controlate, valoarea

acestor pagube se ridică la sumă de 475.380 RON .

Ca atare instanța a apreciat

că reclamanta a făcut dovada prejudiciului cauzat patrimoniului său prin inundarea

controlată, fiind astfel întrunită ipoteza normei legale, respectiv art. 75

alin. (3) din Legea nr. 107/1996 și a obligat pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor

să întocmească proiectul de hotărâre de guvern, iar pârâtul Guvernul României să

adopte o hotărâre de guvern prin care să aprobe despăgubirea reclamantei cu suma

de 499.298,7 RON reprezentând daune cauzate de inundarea controlată a incintei îndiguite

F.-V. din anul 2006.

Totodată, a obligat pârâții

la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, în temeiul art. 274

C. proc. civ., față de împrejurarea că acestea au căzut în pretenții.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, în termen, motivate și legal timbrate, autoritățile pârâte Ministerul

Mediului și Pădurilor și Guvernul României pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate

conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează, în ambele recursuri, în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor

Legii nr. 554/2004, a dispozițiilor O.U.G. nr. 3/2010 și a dispozițiilor art. 75

alin. (3) din Legea nr. 107/1996 atât în ceea ce privește soluționarea excepției

prescripției dreptului la acțiune cât și în ceea ce privește fondul cauzei.

În ceea ce privește soluționarea

excepției prescripției dreptului la acțiune, ambii recurenți critică, ca nelegală,

soluția de respingere a acestei excepții în raport de dispozițiilor art. 11

lit. a) sau c) din Legea nr. 554/2004. Se arată că în mod greșit s-a apreciat ca

fiind formulată în termen acțiunea reclamantei-intimate, în condițiile în care termenul

de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

început să curgă de la data de 26 octombrie 2007 sau cel mai târziu la data de 6

martie 2008. Pe cale de consecință, acțiunea formulată la data de 18 decembrie 2008

era prescrisă, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Al doilea aspect de nelegalitate,

invocat prima dată în recurs, de ambii recurenți, îl reprezintă excepția lipsei

de obiect a acțiunii reclamantei-intimate, în condițiile în care dispozițiile legale

în vigoare la data pronunțării sentinței civile recurate nu mai prevedeau aprobarea

prin hotărâre de guvern a despăgubirilor aferente inundațiilor controlate.

Se arată că în cauză,

la data pronunțării sentinței atacate erau aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 3/2010

privind modificarea și completarea Legii apelor, care a intrat în vigoare la data

de 19 februarie 2010, normă care a modificat dispozițiile art. 75 alin. (3) din

Legea nr. 107/1996 și care în urma modificării nu se mai prevedea atribuția Guvernului

de a aproba prin hotărâre de guvern despăgubirile datorate proprietarilor afectați

în urma inundărilor controlate. Aceasta deoarece dispozițiile art. 75 alin. (3)

din Legea nr. 107/2000 au fost modificate anterior soluționării acțiunii reclamantei

în sensul înlăturării acestei atribuții a Guvernului privind plata despăgubirilor.

Al treilea aspect de nelegalitate

invocat de ambii recurenți, privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 76

alin. (3) din Legea nr. 107/1996 în raport de probele administrate pe situația de

fapt respectiv acte și expertize tehnice de specialitate.

Se arată că, pe de o parte,

sentința atacată este nelegală deoarece instanța de fond s-a substituit autorităților

și a dispus obligarea Guvernul României la adoptarea hotărârii prin care să aprobe

despăgubirea intimatei-reclamante cu suma de 499.298,7 RON și, pe de altă parte,

sentința este netemeinică deoarece suma pretinsă și stabilită prin sentința atacată

nu corespunde valorii daunelor suferite de reclamanta-intimată, fiind supraevaluată

prin rapoartele de expertiză efectuate.

Se solicită admiterea

recursurilor și casarea sentinței atacate în raport de dispozițiile art. 312 alin.

(3) C. proc. civ., apreciindu-se ca fiind necesară readministrarea probei cu expertiză.

La dosar intimata-reclamantă

a depus note scrise în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și

menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Analizând recursurile

declarate, conform dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., în raport de

motivele invocate, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente, comune ambelor

recursuri, că acestea sunt nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă

a legii atât în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului la

acțiune cât și soluționarea fondului cauzei.

Primul aspect de nelegalitate

privind greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, aceasta

fiind apreciată ca tardiv formulată în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, față de data formulării acțiunii – 18 decembrie 2008.

Acesta nu poate fi reținut

de Curte, instanța de fond, în raport de calificarea corectă dată acțiunii - refuz

nejustificat de soluționare a unei cereri privind un drept recunoscut de lege asimilat

conform dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și de succesiunea

sesizărilor reclamantei-intimate și de răspunsurile comunicate de autoritățile,

respingând în mod corect excepția invocată, în raport de ultima adresă de răspuns

emisă de pârâtul-recurent Guvernul României din 10 iulie 2008.

Fapt de necontestat, care

rezultă din actele depuse, reclamanta-intimată ca proprietară și persoană îndreptățită,

în perioada 19 iunie 2006-16 iunie 2008 a formulat mai multe cereri către autoritățile

recurente în special către recurentul-pârât Ministerul Mediului și Pădurilor pentru

acordarea, conform dispozițiilor Legii nr. 107/1996 a despăgubirilor pentru pagubele

suferite ca urmare a inundării controlate a incintei F.-V..

Fiind aplicabile dispozițiile

art. 76 alin. (3) din Legea nr. 107/1996 prin care se reglementa o anumită procedură

de propunere a despăgubirilor de către prefecți și aprobarea lor prin hotărâre de

guvern, reclamanta-intimată a formulat succesiv adrese la autoritățile competente

pentru soluționarea cererii având ca obiect acordarea de despăgubiri, în măsura

în care autoritatea locală competentă respectiv Instituția Prefectului Ialomița

a emis din 22 octombrie 2007 hotărârea prin care a fost aprobat raportul cu pagubele

evaluate.

În mod corect s-a luat

în considerare de către instanța de fond, ca moment al începerii curgerii termenului

de prescripție pentru formularea acțiunii a ultimei adrese de răspuns emisă de pârâtul-recurent,

ca autoritate competentă, respectiv adresa din 10 iulie 2008. În raport de această

adresă acțiunea reclamantei-intimate introdusă la data de 18 decembrie 2008 a fost

formulată în termenul de prescripție de 6 luni prevăzută de art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004. În mod corect, pe situația de fapt instanța de fond a respins

excepția prescripției dreptului la acțiune, neputându-se reține existența unei pasivități

a reclamantei-intimate în efectuarea demersurilor având ca obiect obținerea despăgubirilor

la care avea dreptul conform art. 75 alin. (3) din Legea nr. 107/1996.

Al doilea aspect de nelegalitate,

privind lipsa de obiect a acțiunii invocat, în recurs și analizat de Curte în raport

de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., nu poate fi reținut. Dispozițiile

O.U.G. nr. 3/2010, intrate în vigoare la 19 februarie 2010 nu sunt aplicabile în

prezenta cauză în raport de principiul neretroactivității legii civile noi și principiul

aplicării imediate a legii civile noi. Pentru situația litigioasă ivită anterior

modificării dispozițiilor art. 75 alin. (3) din Legea nr. 107/1996 nu sunt aplicabile

dispozițiile modificate prin O.U.G. nr. 3/2010, ci în raport de principiile mai

sus enunțate sunt și rămân aplicabile dispozițiile art. 75 alin. (3) din Legea

nr. 107/1996, în forma în vigoare la momentul nașterii dreptului reclamantei-intimate

prin care se reglementa procedura de aprobare a despăgubirilor propuse de prefect

prin hotărâre a Guvernului. Pe cale de consecință, nu poate fi reținută apărarea

din ambele recursuri în sensul că acțiunea ar fi lipsită de obiect pe motiv că apariția

unui act normativ nou, care nu este aplicabil, a modificat procedura de acordare

a despăgubirilor.

Pe fondul cauzei, instanța

de fond a aplicat corect dispozițiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 107/1996,

în forma în vigoare la momentul nașterii dreptului reclamantei-intimate și a constatat

existența unui refuz nejustificate de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor

solicitate de reclamanta-intimată ca persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Nu se poate reține faptul

că instanța de fond s-a substituit autorităților recurente și a pronunțat o soluție

care excede dispozițiilor art. 8 alin. (1) și 18 (19 din Legea nr. 554/2004. Curtea

apreciază că soluția de fond pronunțată prin sentința atacată se încadrează în dispozițiile

art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât în ceea ce privește

obiectul cât și soluția pe care o poate pronunța.

Cenzurând refuzul nejustificat

al pârâților-recurenți de a soluționa cererea reclamantei-intimate, având ca obiect

plata despăgubirilor, instanța de fond, în raport de probele administrate- inclusiv

probele cu expertiză tehnică efectuată pentru pagube produse reclamantei-intimate,

a admis acțiunea în raport de dispozițiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 107/1996

și a obligat la aprobarea unei despăgubiri în cuantumul rezultat din expertize.

Curtea nu va reține susținerea din recurs privind supraevaluarea daunelor, instanța

de fond stabilind în mod corect suma reprezentând daune cauzate de inundarea controlată

din anul 2006, în raport de concluziile rapoartelor de expertiză dosar fond.

Curtea apreciază că în

raport de motivele invocate nu se impune refacerea rapoartelor de expertiză, nefiind

îndeplinite condițiile de casare cu trimitere spre rejudecare.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursurile

ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Guvernul României

și de Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva sentinței nr. 1487 din 24 martie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 iunie

2011.