ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3741/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3741/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27
aprilie 2004 urmare declinării competenței materiale de către
Judecătoria Oradea prin sentința nr. 6390/2002 reclamantul O.S. a
chemat în judecată pe pârâta SC O.R.A.O. SRL solicitând instanței
pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună evacuarea
pârâtei din spațiul comercial, proprietatea reclamantului situat în Oradea.
În susținerea cererii
reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului în baza
contractului de vânzare-cumpărare din 4 iulie 2000 și că la data
dobândirii dreptului de proprietate pârâta a utilizat spațiul, dar
reclamantul nu a avut vreo obligație de a prelua un eventual contract de
locațiune, deoarece imobilul s-a preluat liber de sarcini.
Ulterior reclamantul
și-a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâtei și la plata
sumei de 100.000 euro, în echivalent raportat la cursul din ziua
plății reprezentând daune – interese aferente reparării
prejudiciului urmare folosirii abuzive a spațiului.
Pârâta a depus întâmpinare
ridicând excepția autorității de lucru judecat pe capătul
de cerere privind evacuarea, iar pe fond solicită respingerea cererii
privind daunele motivând că deține spațiul în baza unui contract
de asociere în participațiune.
Tribunalul Bihor, secția
comercială, prin sentința nr. 2488 din 15 decembrie 2004 a respins
excepția autorității de lucru judecat, a admis în parte
acțiunea și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu.
Totodată s-au respins
capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro cu
titlu de daune-interese și în continuare de 2.000 euro lunar până la
părăsirea spațiului.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite
condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., litigiul anterior privind
evacuarea fiind soluționat pe cale ordonanței președințiale.
S-a mai reținut că
reclamantul în calitate de proprietar în virtutea dreptului de dispoziție,
este titularul îndreptățit de a i se conferi exercitarea în
plenitudine a dreptului de proprietate, astfel că în baza art. 480 C. civ.
s-a dispus evacuarea pârâtei.
Cu privire la capetele de
cerere privind daunele, soluția de respingere a acestora a fost
motivată pe faptul că pârâta este titulara unui just titlu
materializat în contractul de asociere în participațiune și deci
fapta acesteia de a deține bunul pentru desfășurarea unei
activități comerciale nu constituie faptă ilicită.
În apel după casare,
urmare depunerii raportului de expertiză reclamantul –apelant și-a
precizat despăgubirile solicitate la nivelul sumei de 946.447,94 ron reprezentând
câștig nerealizat ca urmare a neutilizării spațiului suma de
269.565,56 ron reprezentând cheltuieli cu închirierea unui spațiu
distinct, reactualizată și suma de 51.445,82 lei reprezentând
cheltuieli de amenajare a spațiului închiriat.
Prin decizia nr. 51 din 29
aprilie 2008 s-a admis apelul reclamantului și pârâta a fost obligată
la plata sumei de 946.447,94 ron.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de control judiciar a reținut că contractul de
asociere în participațiune, invocat drept just titlu al folosinței
spațiului nu are caracterul actului juridic vizat de prevederile art. 486 C.
civ., el nefiind unul translativ de proprietate, dreptul de proprietate asupra
bunului adus cu titlu de folosință în asocierea în
participațiune încheiat nefiind cedat, bunul trebuind a fi restituit la
încetarea contractului, nefiind transferată nici proprietatea în favoarea
celuilalt asociat din contract.
Reclamantul nu a fost parte
contractantă a contractului de asociere în participațiune, el fiind
terț față de operațiunea încheiată neputându-i-se
opune continuarea raporturilor contractuale prin subrogație în drepturile
societății SC M. SA de către societatea de la care a
achiziționat spațiul.
De asemenea nici prevederile
art. 1441 C. civ. nu pot fi invocate, atâta vreme cât contractul invocat nu a
fost unul de închiriere ori arendă, analogia cu aceste contracte a
contractului de asociere în participațiune neputând fi realizată,
contractul încheiat neîndeplinind condiția de a fi unul autentic ori cu
dată certă conform dispozițiilor art. 1182 C. civ.
S-a înlăturat și
apărarea pârâtei, în sensul că cererea de despăgubiri ar fi
trebuit îndreptată pentru intervenirea evicțiunii în contra
vânzătorului spațiului, întrucât dispozițiile invocate nu-i
conferă dreptul de a o folosi cu titlu gratuit spațiul în litigiu.
În vederea stabilirii
cuantumului prejudiciului suferit s-a dispus efectuarea unei expertize care a
evidențiat că, pe perioada 1 iulie 2000 - 8 martie 2005 suma este de
946.447,94 ron în temeiul art. 998 – art. 999 C. civ.
Cererea de obligare a
pârâtei –intimate la plata contravalorii chiriei achitate de către
reclamant pentru a-și desfășura activitatea într-un alt
spațiu s-a respins cu motivarea că nu s-a dovedit că acest fapt
este o consecință directă decurgând din fapta culpabilă a
pârâtei.
Împotriva deciziei nr. 51
din 29 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială
de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen
și legal timbrat SC O.R.A.O. SRL.
În motivarea recursului se
susține că decizia instanței de apel a fost dată cu
încălcarea legii fiind fără temei legal.
Se susține că
instanța de apel a rămas în pronunțare la data de 15 aprilie
2008, fără ca timbrajul să fie satisfăcut.
Restul motivelor de recurs
fac referire la motivările sentinței de fond și apel cu referire
la contractul de asociere în participațiune încheiat inițial cu SC M.
SA fiind preluat de succesoarea acestei societăți cu drepturi și
obligații SC L.B. SA care la rândul său a continuat executarea
contractului și a încasat cote de asociere prevăzute în acel
contract.
De asemenea recurenta
susține că la data vânzării spațiului comercial, contractul
de asociere în participațiune nu a fost reziliat reclamantul-intimat având
cunoștință de ocuparea spațiului în baza acestei
convenții.
În ședință
publică, recurenta a ridicat excepția inadmisibilității
acțiunii în evacuare raportat la temeiul de drept invocat respectiv art. 480
C. civ. motivând că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dreptul
real de proprietate asupra imobilului drept susceptibil de a fi protejat pe
calea acțiunii reale în revendicare.
De asemenea s-a invocat
excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor
raportat la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. raportat la
dispozițiile art. 42 și art. 56 C. com.
Tot pe cale de excepție
față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 105
alin. (2) C. proc. civ. s-a invocat nulitatea încheierii de
ședință din data de 23 octombrie 2007, încheiere prin care a
fost desemnat expert contabil d-na K.E.E. care nu figurează pe lista
Ministerului Justiției, astfel încât raportul de expertiză omologat
în cauză are caracter extrajudiciar.
Se mai invocă și
excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în
vedere data formulării acțiunii și perioada pentru care a fost
obligată la plata contravalorii lipsei de folosință.
În ce privesc
excepțiile invocate cât și fondul recursului se reține că
prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1174 din
15 martie 2007 s-au stabilit limitele în care urmează a se judeca pricina.
Cu privire la excepția
inadmisibilității se reține că prin sentința nr. 2488
din 15 decembrie 2004 s-a dispus evacuarea pârâtei-recurente din spațiul
în litigiu, iar apelul promovat de această societate a fost respins urmare
recursului declarat de O.S.
În condițiile în care
sentința mai sus arătată a devenit irevocabilă,
excepția inadmisibilității acțiunii privind evacuare a
rămas fără obiect.
Cu privire la excepția
de necompetență materială a Tribunalului Bihor, se reține
că acțiunea a fost introdusă inițial la Judecătoria
Oradea, iar prin sentința civilă nr. 6390 din 26 noiembrie 2003 s-a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
Bihor.
De remarcat că excepția
de necompetență materială a fost invocată de
pârâta-recurentă SC O.R.A.O. SRL București.
Deși această
sentință de declinare era supusă căii de atac a recursului
în termen de 5 zile de la pronunțare, pârâta nu a uzat de aceasta,
hotărârea devenind irevocabilă, intrând în puterea lucrului judecat,
în baza art. 377 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.
Achiesarea implicită a
pârâtei-recurente la dispoziția acestei hotărâri, manifestată
prin neexercitarea căii de atac, atrage inadmisibilitatea invocării
excepției necompetenței materiale a instanței care a fost
învestită în baza unei hotărâri intrate în autoritatea de lucru
judecat.
Nu poate fi
reținută nici excepția nulității încheierii prin care
s-a dispus numirea expertului având în vedere că nu au fost încălcate
dispozițiile art. 201 C. proc. civ. din conținutul încheierii
ședinței publice din 23 octombrie 2007 rezultând că acesta a
fost ales în condițiile art. 202 C. proc. civ.
Acțiunea reclamantului
a fost înregistrată inițial la Judecătoria Oradea la data de 14
mai 2003 deci cursul prescripției se calculează în raport de
această dată, situație în care perioada pentru care recurenta a
fost obligată la plată nu încalcă dispozițiile privind
prescripția dreptului material la acțiune.
Pe fondul recursului se
reține că potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea
unei hotărâri se poate face numai pentru motive de nelegalitate.
Din expunerea motivării
recursului rezultă că s-au antamat chestiuni de fond, care nu
vizează nelegalitatea, știut fiind că recursul nu are caracter
devolutiv.
Cu privire la timbrajul
apelului din actele dosarului rezultă că la data de 15 aprilie 2008
înainte de închiderea dezbaterilor s-a depus la dosar dovada achitării
taxei judiciare de timbru.
Așa cum s-a
arătat, celelalte critici reprezintă în realitate susțineri ale
părților sau instanțelor cu privire la fondul cauzei, deși
decizia de casare a stabilit limitele rejudecării apelului.
Față de cele
arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepțiile
invocate de recurentă.
Respinge recursul declarat
de recurenta SC O.R.A.O. SRL București, împotriva deciziei nr. 51/C/2008-A
din 29 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 11 decembrie 2008.