ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 270/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 12 ianuarie 2010, inculpatul M.M.D. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar motivând că sunt îndeplinite atât condițiile admisibilității în principiu prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. cât și condițiile negative impuse de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. Analizând cererea formulată de inculpat, instanța de fond a reținut că inculpatul M.M.D. a fost arestat la data de 11 noiembrie 2009, prin încheierea penală nr. 2 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, menținută prin Decizia nr. 3880 din 20 noiembrie 2009 a ÎCCJ (urmare a respingerii recursului inculpatului), temeiul arestării fiind cel prev. de art. 148 lit. f ) C. proc.

pen. S-a reținut în esență, că inculpatul, avocat în cadrul Baroului Cluj și practician în insolvență, în această din urmă calitate, a pretins la data de 05 noiembrie 2009 și primit la 10 noiembrie 2009 de la denunțătorul C.D., administrator al SC D.P. SRL Cluj, suma de 1000 Euro în scopul întocmirii unui raport final în procedura lichidării societății denunțătorului, în așa fel încât, să nu se procedeze ulterior la executarea silită a averii debitoarei. Prin rechizitoriul din 30 noiembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte, de Casație și Justiție, DNA - Serviciul Teritorial Cluj, inculpatul M.M.D. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar la data de 7 decembrie 2009, în virtutea dispozițiilor art. 300/1 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. Cât privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente. Potrivit art. 160 2 C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani; liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Sunt îndeplinite în cauză, condițiile de admisibilitate a unei astfel de cereri prevăzute de dispozițiile legale în materie, atât condiția pozitivă prev. de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., cât și cerințele negative înscrise în alin. (2) al aceluiași articol. Astfel, infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul - luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 678/200G - este o infracțiune intenționată pedepsită cu închisoarea ce nu depășește 18 ani (limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt de la 3 la 12 ani), iar din examinarea pieselor dosarului de urmărire penală, nu rezultă date care să justifice temerea că, lăsat în libertate, acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau date din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni.

Reține de asemenea instanța de fond că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160 2 C. proc. pen., faptul că atât legislația națională cât și cea europeană permit oricărui inculpat arestat preventiv să fie liberat provizoriu pe parcursul procedurii derulate împotriva lui, fiind invocate cauza Wemkoff contra Germaniei și cauza Letellier contra Franței. Astfel, apreciază instanța de fond că la acest moment al procedurii derulate împotriva inculpatului, nu mai există riscul tulburării ordinii publice în contextul în care reacția publică la comiterea unor astfel de fapte și așteptările societății relativ la atitudinea organelor abilitate, și-au găsit corespondent în modul ferm și prompt de acțiune al autorităților judiciare, care în termen scurt a instrumentat urmărirea penală și au trimis inculpatul în judecată așa încât, deși este vorba de o infracțiune gravă nu se mai impune în acest moment privarea de libertate a inculpatului.

La adoptarea soluției instanța de fond a avut în vedere și elementele pozitive de circumstanțiere ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, are domiciliul stabil, este bine integrat în societate, are doi copii minori în întreținere. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj criticând-o pentru netemeinicie, motivând că simpla îndeplinire formală a condițiilor înscrise în art. 160 2 C. proc. pen. nu determină admiterea de plano a cererii, aprecierea temeiniciei acesteia trebuind raportată la o serie de criterii cu referire directă atât la fapta dedusă judecății, cât și la elementele ce circumstanțiază persoana inculpatului.

În raport de modul concret de comitere a faptei, de calitatea specială a acesteia de condiționarea îndeplinirii ori neîndeplinirii atribuțiilor ce decurg în cadrul procedurii judiciare a insolvenței de primirea unor sume de bani necuveniți, se arată că este necesară reținerea existenței unei fapte de corupție cu o gravitate sporită, fapt care atrage incidența temeiului de arestare prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. În sensul celor arătate, Parchetul solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. Critica adusă nu este fondată. Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul declarat de parchet nu este întemeiat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează. În cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar prevăzute de dispozițiile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen. ca și condiția privind temeinicia cererii prevăzută de art. 160 8 C. proc. pen. așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond. Din probele dosarului nu rezultă date care să justifice presupunerea că inculpatul ar putea să săvârșească alte infracțiuni sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau prin distrugerea unor mijloace de probă ori alte modalități de alterare a adevărului care să facă astfel imposibilă punerea în libertate a acestuia.

Este adevărat că fapta comisă de inculpat este gravă, gravitate dată în special de calitatea în care inculpatul a comis fapta, însă această împrejurare nu poate determina, prin ea însăși, menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului pe o perioadă lungă de timp fără a avea în vedere și celelalte împrejurări care circumstanțiază atât fapta cât și persoana inculpatului. Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

În raport de aceste împrejurări avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune în acest moment procesual menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului, perioada de timp în care inculpatul a fost arestat, ca și gradul de instruite a acestuia fiind în măsură să-l determine să realizeze că săvârșirea de fapte penale nu reprezintă un mod de viață. De altfel, obligațiile stabilite în sarcina inculpatului conform dispozițiilor art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen., vor contribui la adoptarea de către inculpat a unui comportament corect față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, neexistând riscul ca acesta să se sustragă procesului penal sau să influențeze negativ buna desfășurare a procesului penal.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține, așa cum de altfel în mod corect a reținut și instanța de fond, că elementele care circumstanțiază persoana inculpatului, coroborate și cu celelalte aspecte invocate anterior, justifică liberarea provizorie sub control judiciar, neputând fi identificat, în acest moment procesual, vreun pericol pentru ordinea publică. Vinovăția inculpatului, gravitatea faptei ca și modul de comitere a acesteia, urmează a fi avute în vedere la individualizarea pedepsei în cazul în care se va ajunge la condamnarea sa. Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul Parchetului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 2103/33/2009, privind pe inculpatul M.M.D. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2010.