ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 270/2010

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 12

ianuarie 2010, inculpatul

M.M.D. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar

motivând că sunt îndeplinite atât condițiile admisibilității în principiu

prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. cât și condițiile

negative impuse de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

Analizând

cererea formulată de inculpat, instanța de fond a reținut că inculpatul M.M.D. a

fost arestat la data de 11 noiembrie 2009, prin încheierea penală nr. 2 din 11

noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, menținută prin Decizia nr. 3880 din 20 noiembrie

2009 a ÎCCJ (urmare a respingerii recursului inculpatului), temeiul arestării

fiind cel prev. de art. 148 lit. f ) C. proc. pen.

S-a reținut în esență, că inculpatul, avocat în

cadrul Baroului Cluj și practician în insolvență, în această din urmă calitate,

a pretins la data de 05 noiembrie 2009 și primit la 10 noiembrie 2009 de la

denunțătorul C.D., administrator al SC D.P. SRL Cluj, suma de 1000 Euro în

scopul întocmirii unui raport final în procedura lichidării societății

denunțătorului, în așa fel încât, să nu se procedeze ulterior la executarea

silită a averii debitoarei.

Prin rechizitoriul din 30 noiembrie 2009 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte, de Casație și Justiție, DNA - Serviciul

Teritorial Cluj, inculpatul M.M.D. a fost trimis în judecată în stare de arest

preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar la data de 7 decembrie

2009, în virtutea dispozițiilor art. 300/1 C. proc. pen. s-a menținut starea de

arest a inculpatului.

Cât privește cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de inculpat, Curtea apreciază că aceasta este

întemeiată pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 160

2

C. proc. pen. liberarea

provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor

săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani; liberarea provizorie

sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Sunt îndeplinite în cauză, condițiile de

admisibilitate a unei astfel de cereri prevăzute de dispozițiile legale în

materie, atât condiția pozitivă prev. de art. 160

2

alin. (1) C.

proc. pen., cât și cerințele negative înscrise în alin. (2) al aceluiași

articol.

Astfel, infracțiunea pentru care a fost trimis în

judecată inculpatul - luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la

art. 6 din Legea nr. 678/200G - este o infracțiune intenționată pedepsită cu

închisoarea ce nu depășește 18 ani (limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt

de la 3 la 12 ani), iar din examinarea pieselor dosarului de urmărire penală,

nu rezultă date care să justifice temerea că, lăsat în libertate, acesta va

încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți,

martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau date

din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte

infracțiuni.

Reține de asemenea instanța de fond că sunt

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160

2

C. proc. pen., faptul

că atât legislația națională cât și cea europeană permit oricărui inculpat

arestat preventiv să fie liberat provizoriu pe parcursul procedurii derulate

împotriva lui, fiind invocate cauza Wemkoff contra Germaniei și cauza Letellier

contra Franței.

Astfel,

apreciază instanța de fond că la acest moment al procedurii derulate împotriva

inculpatului, nu mai există riscul tulburării ordinii publice în contextul în

care reacția publică la comiterea unor astfel de fapte și așteptările

societății relativ la atitudinea organelor abilitate, și-au găsit corespondent

în modul ferm și prompt de acțiune al autorităților judiciare, care în termen

scurt a instrumentat urmărirea penală și au trimis inculpatul în judecată așa

încât, deși este vorba de o infracțiune gravă nu se mai impune în acest moment

privarea de libertate a inculpatului.

La

adoptarea soluției instanța de fond a avut în vedere și elementele pozitive de

circumstanțiere ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, are

domiciliul stabil, este bine integrat în societate, are doi copii minori în

întreținere.

Împotriva

acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul

Teritorial Cluj criticând-o pentru netemeinicie, motivând că simpla îndeplinire

formală a condițiilor înscrise în art. 160

2

C. proc. pen. nu

determină admiterea de plano a cererii, aprecierea temeiniciei acesteia

trebuind raportată la o serie de criterii cu referire directă atât la fapta

dedusă judecății, cât și la elementele ce circumstanțiază persoana

inculpatului.

În

raport de modul concret de comitere a faptei, de calitatea specială a acesteia

de condiționarea îndeplinirii ori neîndeplinirii atribuțiilor ce decurg în

cadrul procedurii judiciare a insolvenței de primirea unor sume de bani

necuveniți, se arată că este necesară reținerea existenței unei fapte de

corupție cu o gravitate sporită, fapt care atrage incidența temeiului de

arestare prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În

sensul celor arătate, Parchetul solicită admiterea recursului, casarea

încheierii și pe fond respingerea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpat.

Critica

adusă nu este fondată.

Analizând

încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație

și Justiție apreciază că recursul declarat de parchet nu este întemeiat urmând

a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

În

cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar prevăzute de dispozițiile art. 160

2

alin.

(1) și (2) C. proc. pen. ca și condiția privind temeinicia cererii prevăzută de

art. 160

8

C. proc. pen. așa cum în mod corect a apreciat și instanța

de fond.

Din

probele dosarului nu rezultă date care să justifice presupunerea că inculpatul

ar putea să săvârșească alte infracțiuni sau că ar încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau prin distrugerea unor

mijloace de probă ori alte modalități de alterare a adevărului care să facă

astfel imposibilă punerea în libertate a acestuia.

Este

adevărat că fapta comisă de inculpat este gravă, gravitate dată în special de

calitatea în care inculpatul a comis fapta, însă această împrejurare nu poate

determina, prin ea însăși, menținerea în stare de arest preventiv a

inculpatului pe o perioadă lungă de timp fără a avea în vedere și celelalte

împrejurări care circumstanțiază atât fapta cât și persoana inculpatului.

Potrivit

dispozițiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. alegerea măsurii ce urmează a fi

luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social

al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind

persoana față de care se ia măsura.

În

raport de aceste împrejurări avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune în acest moment

procesual menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului, perioada de

timp în care inculpatul a fost arestat, ca și gradul de instruite a acestuia

fiind în măsură să-l determine să realizeze că săvârșirea de fapte penale nu

reprezintă un mod de viață.

De

altfel, obligațiile stabilite în sarcina inculpatului conform dispozițiilor

art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen., vor contribui la adoptarea de

către inculpat a unui comportament corect față de ordinea de drept și regulile

de conviețuire socială, neexistând riscul ca acesta să se sustragă procesului

penal sau să influențeze negativ buna desfășurare a procesului penal.

Nu

în ultimul rând, Înalta Curte reține, așa cum de altfel în mod corect a reținut

și instanța de fond, că elementele care circumstanțiază persoana inculpatului,

coroborate și cu celelalte aspecte invocate anterior, justifică liberarea

provizorie sub control judiciar, neputând fi identificat, în acest moment

procesual, vreun pericol pentru ordinea publică.

Vinovăția

inculpatului, gravitatea faptei ca și modul de comitere a acesteia, urmează a

fi avute în vedere la individualizarea pedepsei în cazul în care se va ajunge

la condamnarea sa.

Față

de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul Parchetului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj împotriva

încheierii din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

pronunțată în dosarul nr. 2103/33/2009, privind pe inculpatul M.M.D.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2010.