ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3740/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 161 din 31 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă, în dosarul nr. 12290/2/2004 (nr. vechi 2210/2004), a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul N.V.M împotriva pârâților Spitalul Universitar de Urgență, Spital Municipal „Caritas" Roșiorii de Vede, Spitalul Clinic de Urgență, Spitalul Clinic Fundeni, Institutul de Virusologie „Ștefan Nicolau" și Direcția Generală a Poliției municipiului București, prin care a solicitat obligarea acestora la plata daunelor morale în valoare de 3.000.000 EURO, reținându-se, în esență, că reclamantul a susținut că starea sănătății sale s-a agravat ca urme a tratamentului necorespunzător aplicat de medicii instituțiilor spitalicești pârâte.

Prin precizarea acțiunii, la 27 iunie 2005, s-a învederat că acești pârâți răspund în calitate de comitenți pentru faptele prejudiciabile produse pacientului prin prepușii lor, ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare sau prin neîndeplinirea unor îndatoriri de serviciu ce au legătură cu actul medical; că a fost internat pe diferite perioade de timp între 28 octombrie 1999 - 11 decembrie 2000, fiind diagnosticat cu acnee nodulochistică, iar tratamentul prescris în perioada 1996-2001 i-a distrus epiderma, infecția facială fiind mai greu de controlat.

Având în vedere dispozițiile art. 998-999 C. civ., precum și doctrina jurisprudențială, instanța de fond a statuat că medicul acționează ca prepus în ipoteza îndeplinirii sau neîndeplinirii unor îndatoriri de serviciu, stabilite prin regulamente sanitare, iar sub aspectul asistenței medicale acesta asigură asistența medicală în mod independent pe baza pregătirii sale profesionale, nefiind un prepus al organizației sanitare în care este încadrat și că, în speță, nu sunt întrunite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului său, astfel că, acțiunea a fost respinsă. Referitor la pârâtul D.G.P.M.B. instanța a statuat că în ceea ce îl privește pe reclamant, deși acestuia i-a fost redus cuantumul amenzii contravenționale acest fapt nu echivalează cu constatarea inexistenței faptei pentru care a fost sancționat contravențional.

Prin decizia civilă nr. 39 din 20 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant N.V.M. Din analiza înscrisurilor și a raportului de expertiză medico legală, efectuată în apel, Curtea a reținut următoarele: Conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ., în ipoteza în care apelul nu este motivat, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță, astfel că s-a examinat cererea reclamantului privind răspunderea pârâților, în calitate de comitenți, pentru fapte prejudiciabile, constând în daune morale în valoare de 3.000.000 EURO, pentru tratament medical necorespunzător stabilit de medicii celor trei spitale și ai Institutului de Virusologie, ca prepuși.

Pentru stabilirea răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C. civ., este necesar a fi întrunite cumulativ condițiile obligatorii constând în existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, iar în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., să se dovedească existența raportului de prepușenie, condiții ce nu au fost dovedite în cauză de către apelant. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul N.V.M, iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că „sentința nr. 39 din 20 ianuarie 2009 nu este nici legală și nici temeinică, întrucât curtea de apel nu a dispus toate formalitățile necesare pentru a afla adevărata cauză periculoasă care i s-a întâmplat în spitalele din țara în care s-a născut”, iar, ulterior, la 22 ianuarie 2010, recurentul-reclamant a formulat motivele de recurs fără ca prin acestea să se fi invocat motive de ordine publică.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta Direcția Generală de Poliție a municipiului București s-a invocat nulitatea recursului, potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., excepție invocată și de instanță, din oficiu, la termenul din 16 iunie 2010, și examinând cu prioritate această excepție, instanța o constată întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele de ordine publică vor fi depuse printr-un memoriu separat. Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc.

civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivele de recurs. În prezenta cauză, recurentul nu a indicat prin cererea de recurs depusă în termenul legal niciunul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar dezvoltarea acestora, așa cum a fost expusă mai sus, nu face posibilă încadrarea lor de către instanță, în condițiile art. 306 (3) C. proc.

civ., într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Motivele de recurs depuse de recurentul-reclamant la data de 22 ianuarie 2010, sunt formulate tardiv, peste termenul legal de motivare a recursului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., care s-a împlinit la 9 martie 2009, și nu cuprind motive de ordine publică, care să poată fi invocate oricând de părți sau de instanță din oficiu, astfel că nu vor fi primite și analizate. Prin urmare, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 1 C. proc. civ., instanța, în condițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de acesta. Constatând că recurentul-reclamant a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma asistenței judiciare și a căzut în pretenții, în baza art. 19 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/2008, cheltuielile în sumă de 400 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul N.V.M împotriva deciziei nr. 39 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Cheltuielile în sumă de 400 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu rămân în sarcina statului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.