ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8737/2009

Deliberând, asupra recursului

de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la

09 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului Brașov reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

în Germania, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pentru pârâtul H.L.

În fapt s-a arătat că

pârâtul H.L. a fost returnat din Germania la data de 25 septembrie 2008 în baza

Convenției dintre Ministerul de Interne al României și Ministerul de Interne al

acestei țări din 1992.

Tribunalul Brașov, prin

sentința civilă nr. 39/S din 16 februarie 2009 a respins acțiunea ca nefondată.

Instanța a reținut în esență

că în speță nu este îndeplinită condiția prevăzută de textul invocat, art. 38

lit. b) din Legea nr. 248/2005 și anume existența unor fapte reținute în

sarcina pârâtului care să aducă atingere intereselor României sau relațiilor

bilaterale cu Germania. S-a mai reținut că măsura restrângerii libertății de

circulație a pârâtului contravine reglementărilor europene, respectiv Directiva

Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE care în art. 27 limitează

restrângerile libertății de circulație la fapte care aduc atingere ordinii

publice, siguranței și sănătății publice, nedovedite în cauză.

Curtea de Apel Brașov prin

decizia civilă nr. 36/Ap din 12 martie 2009, a respins apelul reclamantei ca nefondat.

S-a reținut în esență că

instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor europene în materie

a căror incidență prevalează față de dispozițiile interne.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamata, care a criticat soluția Curții de apel pentru motive

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt s-au arătat în

esență că obligațiile prevăzute în Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările

ulterioare, trebuie respectate de către toți cetățenii români, indiferent în ce

scop călătoresc în străinătate.

Protocolul Adițional nr. 4

la Convenția pentru apărare drepturilor omului și a libertăților fundamentale

garantează în art. 2, dreptul la liberă circulație în țară și străinătate,

garanție care poate fi supusă la anumite restricții, reglementate chiar de documentul

internațional invocat și anume paragr. 3 și 4 în care sunt reglementate

restrângerile la care poate fi supus dreptul la libera circulație, ceea ce

înseamnă că dreptul în discuție nu are un caracter absolut, putând cunoaște

anumite limitări legale, asemenea limitări regăsindu-se în legislația internă.

În legătură cu

reglementările interne recurenta a mai arătat că, prin Decizia nr. 901 din 5

decembrie 2006 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României nr. 49

din 23 ianuarie 2007, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Față de situația concretă a

intimatului-pârât, care a încălcat deja pe teritoriul unui stat membru al

Uniunii Europene dispozițiile legale privind regimul juridic al străinilor, se

impune concluzia că măsura restrângerii dreptului la libera circulație a

pârâtului pe teritoriul Germaniei are un scop legitim, respectiv prevenirea

unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din acele state.

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor formulate, s-a constatat că recursul este nefondat

pentru considerentele ce urmează.

Reclamanta a investit – în

temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 – tribunalul, instanță

competentă să judece asemenea cereri, potrivit art. 39 alin. (1) din aceeași

lege, cu o cerere de restrângerea exercitării dreptului intimatului la liberă

circulație în statele Uniunii Europene.

Ca urmare, această măsură

fiind dată în competența instanțelor de judecată, acestea sunt competente să

aprecieze și să analizeze, în funcție de materialul probator administrat,

oportunitatea măsurii solicitate.

Dreptul la liberă circulație

a cetățenilor români nu este un drept absolut, el se exercită cu respectarea

cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) teza a

II-a din Constituție. Legea nr. 248/2005 nu stabilește că prin simpla returnare

dintr-un alt stat a unui cetățean român trebuie să se dispună restrângerea

exercitării dreptului acestuia la liberă circulație. O altă interpretare, în

lipsa unor dispoziții exprese care să instituie o restrângere care să opereze

de drept, nu poate fi făcută.

În legislația primară, art. 18.1

TCE se prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a

locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și

condițiilor prevăzute de Tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea

acestuia.

În legislația secundară,

Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului

din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidența cetățenilor Uniunii

Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de

modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68, directivă publicată în Jurnalul

Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004 stabilește că

limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi

dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate

publică.

Această Directivă a fost

transpusă și în legislația română, prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera

circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii

Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 și

care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană,

potrivit art. 35 al documentului normativ menționat.

Principiul consacrat de art.

20 alin. (2) din Constituția României stabilește regula preeminenței normei

internaționale (în speță, normei comunitare), în raport de norma internă, în

caz de neconcordanță a acestor din urmă reglementări cu dispozițiile din

pactele și tratatele internaționale la care România este parte.

În cauza dedusă judecății nu

s-a probat existența vreuneia din cauzele de limitare prevăzute de Directivă

care să impună aplicarea măsurii solicitate de reclamantă.

Ca urmare, instanțele de

judecată au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză,

fără ca prin aceasta să aducă atingere hotărârii de readmisie luată de

autoritățile străine cu privire la intimat. Aprecierea instanței române s-a

limitate la oportunitatea aplicării măsurii solicitate de reclamantă și nu la

decizia de returnare a cetățeanului român în țara de origine.

Având în vedere aceste

motive, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. și, ca urmare, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 36/Ap din 12

martie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 octombrie 2009.