ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 459/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și a lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5238/3/2009 din 11 februarie 2009 pe ro0lul Tribunalului București, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Germania a pârâtului Enache Constantin pentru o perioadă de până la 3 ani.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Germania la data de 4 noiembrie 2008 în baza Convenției încheiate de Ministerul de Interne al României și Ministerul de Interne din Germania încheiat în anul 1992 care la art. 2 prevede că “Fără formalități deosebite, autoritățile române vor prelua cetățenii români, care se află ilegal pe teritoriul Republicii Federale Germania și pe care intenționează să-i returneze chiar și atunci când nu sunt în posesia unui pașaport valabil sau a unui buletin de identitate, în măsura în care se dovedește sau apare verosimil că sunt persoane cu cetățenia română”. În declarația dată de pârât în punctual de trecere al frontierei acesta a menționat că a fost condamnat la 6 ani și 6 luni închisoare pentru furt, din care a executat 4 ani și 6 luni.

Prin sentința civilă nr. 435 din 23 martie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a, a fost respins ca nefondată acțiunea reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte, cu motivarea că nu a făcut dovadă că pârâtul a încălcat ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică care să justifice interdicția de acces pe terenul Germaniei. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile austriece fără a putea cenzura această măsură. Prin decizia civilă nr. 341/ A din 1 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefundat apelul formulat de reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 234 din Tratat în a cărui aplicare a fost emisă Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, măsura neputând fi dispusă decât pentru motive de ordine publică, siguranță sau sănătate publică. În speță, reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul a încălcat vreunul dintre cazurile de excepție. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că măsura returnării pârâtului din Germania este condiționată de restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pe o perioadă de cel mult trei ani, așa cum prevăd dispozițiile art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Recursul este nefondat. Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație în Germania, în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept. În legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor nr. 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE. Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern. Întrucât reclamantul nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, atât instanța de fond, cât și cea de apel au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Astfel fiind, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva Deciziei nr. 341/ A din 1 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010 .