ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 459/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea actelor

și a lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5238/3/2009

din 11 februarie 2009 pe ro0lul Tribunalului București, reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație în Germania a pârâtului Enache Constantin pentru o perioadă de până

la 3 ani.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Germania la data de 4

noiembrie 2008 în baza Convenției încheiate de Ministerul de Interne al

României și Ministerul de Interne din Germania încheiat în anul 1992 care la art.

2 prevede că “Fără formalități deosebite, autoritățile române vor prelua cetățenii

români, care se află ilegal pe teritoriul Republicii Federale Germania și pe

care intenționează să-i returneze chiar și atunci când nu sunt în posesia unui

pașaport valabil sau a unui buletin de identitate, în măsura în care se

dovedește sau apare verosimil că sunt persoane cu cetățenia română”. În

declarația dată de pârât în punctual de trecere al frontierei acesta a menționat

că a fost condamnat la 6 ani și 6 luni închisoare pentru furt, din care a

executat 4 ani și 6 luni.

Prin sentința civilă nr.

435 din 23 martie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a, a fost respins ca

nefondată acțiunea reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte, cu motivarea că

nu a făcut dovadă că pârâtul a încălcat ordinea publică, siguranța publică sau

sănătatea publică care să justifice interdicția de acces pe terenul Germaniei.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică

întrucât autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile

austriece fără a putea cenzura această măsură.

Prin decizia civilă nr.

341/ A din 1 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a

respins ca nefundat apelul formulat de reclamantă.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 234 din

Tratat în a cărui aplicare a fost emisă Directiva nr. 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, măsura neputând fi dispusă decât

pentru motive de ordine publică, siguranță sau sănătate publică. În speță,

reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul a încălcat vreunul dintre cazurile de

excepție. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susținând că măsura returnării pârâtului din Germania este

condiționată de restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pe o

perioadă de cel mult trei ani, așa cum prevăd dispozițiile art. 38 și 39 din

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate.

Recursul este nefondat.

Reclamanta a solicitat

restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație în Germania,

în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate.

Libertatea

circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare

cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin.

(1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla

returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar

fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct

restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o

asemenea restrângere operează de drept.

În legislația

primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru

aplicarea sa.

În legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a

cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul

statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de

abrogare a directivelor nr. 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE,

75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește

că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate

fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005

privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre

ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005,

și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele

din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele

de drept intern.

Întrucât reclamantul

nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele

de limitare prevăzute în Directivă, atât instanța de fond, cât și cea de apel

au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a

prevederilor legii materiale incidente.

Astfel fiind, Înalta

Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva Deciziei

nr. 341/ A din 1 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III - a civilă

și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

28

ianuarie 2010

.