ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4017/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.N.P.V. P.L. Satu Mare, a chemat în judecată pârâtul M.A.I. – D.G.J., solicitând anularea art. 5 din Anexa nr. 13 din Dispoziția Directorului D.M.R.U. nr. II/960 din 20 octombrie 2004, avansarea în condițiile art. 16 din Legea nr. 360/2002 și acordarea tuturor drepturilor aferente avansării următorilor polițiști de frontieră din cadrul I.J.P.F. Satu Mare: N.V., M.C.M., C.D.S. și N.E.M. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că un număr de patru polițiști, membri ai sindicatului P.L., au demarat proceduri în vederea admiterii cererilor de avansare în grad, la termen, aceștia îndeplinind condițiile prevăzute de Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului pentru a fi avansați în grad.

S-a arătat că avansarea celor patru polițiști de frontieră nu s-a făcut la termen, motivația I.P.J. Satu Mare fiind întemeiată pe prevederile art. 5 din Anexa nr. 13 din Dispoziția Directorului D.M.R.U. nr. II/960 din 20 octombrie 2004 care arată că polițiștii puși la dispoziție sau suspendați din funcție ca urmare a începerii urmăririi penale, vor fi avansați în grad după scoaterea lor de sub urmărire penală ori după achitare, precum și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal.

Reclamantul a criticat prevederile art. 5 din Anexa nr. 13 din dispoziția menționată pentru neîndeplinirea cerințelor minime de legalitate: emitentul nu avea competența materială să emită un astfel de act administrativ; actul administrativ atacat nu este conform cu legea în baza căreia a fost emis; actul administrativ nu corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare; dreptul la avansarea în grad prevăzut de lege nu poate fi restricționat prin dispoziții nelegale; dispoziția în discuție încalcă prezumția de nevinovăție prevăzută de Constituția României și de C.E.D.O. În drept, au fost invocate prevederile art. 1 și următoarele din Legea nr. 554/2004 și ale art. 16 și urm. din Legea nr. 360/2002.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepție respinsă de prima instanță prin încheierea din 16 martie 2009. Pe fond, pârâtul a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că potrivit Legii nr. 360/2002, polițiștii puși la dispoziție vor fi avansați după soluționarea definitivă a cauzei. Prin sentința nr. 56/CA/2009-PI din 23 martie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a dispus anularea art. 5 din Anexa nr. 13 din Dispoziția Directorului D.M.R.U. nr. II/960 din 20 octombrie 2004 și, pe cale de consecință, avansarea la termen, în condițiile art. 16 din Legea nr. 360/2002 a polițiștilor de frontieră N.V., M.C., C.D.S.

și N.E.M. și acordarea tuturor drepturilor aferente avansării iar pârâtul a fost obligat la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Un număr de patru polițiști de frontieră din cadrul I.J.P. Satu Mare au solicitat avansarea în gradul următor la termen, apreciind că îndeplinesc condițiile legale pentru avansarea la termen. I.P.J. Satu Mare a refuzat avansarea acestora, motivând că polițiștilor în discuție li se aplică prevederile art. 5 din Anexa nr. 13 din Dispoziția Directorului D.M.R.U. nr. II/960 din 20 octombrie 2004, potrivit cărora polițiștii puși la dispoziție sau cei suspendați din funcție ca urmare a începerii urmăririi penale, vor face obiectul acordării gradului profesional următor după scoaterea de sub urmărire penală ori achitare, precum și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal.

Prima instanță a considerat că Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului nu cuprinde nicio prevedere prin care dreptul la avansare la termen a polițiștilor de frontieră aflați la dispoziție să fie amânat până la soluționarea definitivă a cauzei penale. A mai apreciat că dreptul la avansare al polițiștilor nu este enumerat în rândul drepturilor de care sunt privați subiecții ca urmare a punerii lor la dispoziție, potrivit art. 65 alin. (2) și alin. (4) din Legea nr. 360/2002 și că Ordinul nr. 665/2008 privind unele activități de management resurse umane în unitățile M.I.R.A. nu conține nicio prevedere care să interzică avansarea la termen a polițiștilor puși la dispoziție.

S-a considerat că actul administrativ contestat a fost emis cu încălcarea competenței materiale a emitentului, dispoziția atacată neputând să modifice sau să completeze Legea privind Statutul polițistului pe care o pune în executare și că actul administrativ a încălcat prezumția de nevinovăție consacrată de Constituția României și de C.E.D.O. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat recurs pârâtul M.A.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul-pârât susține, în esență, că în mod greșit a fost anulat art. 5 din Anexa nr. 13 din Dispoziția directorului Direcției Generale M.R.U. nr. II/960/2004 pornindu-se de la ipoteza falsă și anume aceea că polițiștii puși la dispoziție ar ocupa în continuare funcțiile în care erau numiți, fiind astfel îndreptățiți la avansare în gradul profesional următor.

Se precizează că prevederile menționate nu contravin, nu modifică și nu completează dispozițiile Legii nr. 360/2002, pentru că din interpretarea coroborată a art. 65 alin. (2), art. 22, art. 16 și 19 din această lege, rezultă că polițiștii puși la dispoziția unității vor fi avansați, sub rezerva îndeplinirii anumitor criterii, după soluționarea definitivă a procesului penal. De asemenea, potrivit art. 45 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, polițiștii puși la dispoziție sunt remunerați în raport cu coeficienții de ierarhizare minimi ai salariului pentru funcția corespunzătoare gradului pe care îl au, salariul pentru gradul profesional deținut, gradațiile la care au dreptul, precum și de sporul pentru misiune permanentă până la definitivarea situației.

Se conchide în sensul că dispozițiile anulate corespund scopului urmărit de legislația specifică incidentă în cauză și nu încalcă prezumția de nevinovăție. Înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de cele susținute, de înscrisurile care există în dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat, având în vedere considerentele ce urmează a fi expuse: În art. 5 din Anexa nr. 13 a Dispoziției Directorului D.M.R.U. Nr. II/960 din 20 octombrie 2004 privind procedurile și formularele utilizate în activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I.

se prevede că „polițiștii puși la dispoziție sau cei suspendați din funcție ca urmare a începerii urmării penale, vor face obiectul acordării gradului profesional următor după scoaterea de sub urmărire penală ori achitare, precum și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal; se ia retroactiv în calcul perioada cât au fost suspendați”. Problema care se impune a fi elucidată, pentru a fi analizată cauza dedusă judecății este aceea dacă polițiștii care sunt puși la dispoziție pot beneficia de acordarea gradelor profesionale următoare, în condițiile legii speciale privind Statutul polițistului, respectiv Legea nr. 360/2002. În raport de rezolvarea acestei probleme, se va stabili dacă prevederile art. 5 contravin, modifică sau adaugă dispozițiilor din Legea privind Statutul polițistului, cu referire expresă la acordarea gradului profesional următor polițiștilor puși la dispoziție.

Potrivit art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, „polițistul pus la dispoziție îndeplinește numai acele sarcini și atribuții de serviciu stabilite în scris de șeful unității de poliție și beneficiază de drepturi bănești corespunzătoare gradului profesional pe care îl are la nivelul de bază.”. În raport de art. 22 alin. (1) din aceeași lege, funcțiile polițiștilor se diferențiază prin categorie, grad profesional și coeficient de ierarhizare, iar fiecare polițist încadrat într-o funcție îndeplinește atribuțiile specifice funcției pe care o îndeplinește. Prin urmare, la momentul punerii la dispoziție, polițistul nu mai ocupă funcția deținută anterior acestui moment și implicit nu mai îndeplinește nici atribuțiile acelei funcții, ci va îndeplini doar acele sarcini și atribuții de serviciu stabilite de conducerea unității, respectiv de șeful unității de poliție.

Dispozițiile legale referitoare la obținerea gradelor profesionale și încadrarea polițiștilor în categorii și grade profesionale se regăsesc în secțiunea a doua, Cap. II din Legea nr. 360/2002. Art. 16 alin. (1) din legea menționată, face referire la condițiile cumulative ce trebuie îndeplinite pentru obținerea gradului profesional următor. Conform art. 19 alin. (1) din aceeași lege, „acordarea gradelor profesionale următoare în cadrul aceleiași categorii se face în ordinea ierarhică a gradelor.”. Rezultă din aceste prevederi că pentru a fi avansați, în condițiile art. 16 din Legea nr. 360/2002, polițiștii trebuie să fie încadrați într-o funcție prevăzută cu gradul profesional următor în care urmează să fie avansați.

Cum polițiștii puși la dispoziție nu mai ocupă funcțiile în care au fost numiți, aceștia nu au dreptul de a fi avansați în gradul profesional următor în condițiile art. 16 din Legea nr. 360/2002. În concluzie, prevederile art. 5 a căror anulare se solicită, nu contravin dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și nici altor dispoziții referitoare la acordarea gradelor profesionale următoare corespunzătoare, întrucât, așa cum s-a reținut, dreptul de a fi avansat este strâns legat de funcția deținută, astfel că aceste dispoziții sunt conforme cu legislația specifică incidentă. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că polițiștilor pentru care reclamantul a formulat acțiune nu le-a fost vătămat un drept legitim prin dispozițiile art. 5 menționate, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție este strâns legată de măsura punerii la dispoziție, ori această măsură nu constituie obiectul cauzei deduse judecății. Ținând seama de cele reținute, se impune admiterea recursului, în raport de situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se va admite recursul, se va casa sentința recurată și se va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul M.A.I. împotriva sentinței nr. 56/CA/2009-PI din 23 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge acțiunea formulată de reclamantul S.N.P.V. P.L. împotriva pârâtului M.A.I., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2009.