ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4285/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4285/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel

Galați, secția penală a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 264 alin. (4) C.

proc. pen., excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc.

pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

excepții invocate de inculpatul F.M.

I. S-a reținut că prin

sentința penală nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galați, inculpatul F.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73

lit. b) și art. 76 lit. e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice,

conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de tentativă de omor prev. de art.

20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. - fapta

din 22 octombrie 2000.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit.

b) în ref. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului

penal, pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate M.G., împotriva

inculpatului F.M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. - fapta din 22 octombrie 2000.

Pe latură civilă a fost

obligat inculpatul F.M. să plătească părții civile M.M. suma de 3.000.000 lei

(Rol) cu titlul de daune morale și suma de 2.250.000 lei (Rol) cu titlul de

daune materiale.

Împotriva sentinței penale nr.

275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galați, au declarat apel, în termen legal,

inculpatul F.M. și partea vătămată/civilă M.M.

Deși dosarul a fost

înregistrat, în apel, pe rolul Curții de Apel la data de 11 august 2006, până

în prezent acesta nu a putut fi soluționat, deoarece singura apărare pe care

inculpatul F.M. a înțeles să și-o facă este aceea de a invoca, în mod repetat,

excepții de neconstituționalitate.

La termenul din 07 decembrie

2009, inculpatul F.M. a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 264 alin. (4) din C. proc. pen., excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de

neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea cererii de

sesizare a Curții Constituționale petentul F.M. a susținut că dispozițiile art.

264 alin. (4) C. proc. pen. sunt neconstituționale, în măsura în care nu prevăd

că învinuitul este parte în procesul penal și nu beneficiază de drepturile

procesuale și creează posibilitatea de arbitrariu și subiectivism și dă

posibilitatea procurorului, în cursul urmăririi penale, să nu dea prin

rechizitoriu soluție cu privire la toate plângerile, la toate infracțiunile și

cu privire la toți făptuitorii. În concret, a susținut că în cauza de față

rechizitoriul s-a dat înainte ca procurorul să soluționeze plângerea nr. 319.168/23

octombrie 2000, aflată la fila 34 din Dosarul nr. 1.397/P/2000 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Galați, plângere prin care a solicitat să se efectueze

cercetări penale față de numitele M.M. și M.G. pentru săvârșirea infracțiunilor

de violare de domiciliu, distrugere, amenințare și lovire.

A invocat că rechizitoriul

s-a dat înainte de a fi soluționată plângerea nr. 319/VIII/1 din 9 aprilie

2001, fiindu-i încălcat dreptul la apărare și fiind supus la discriminare și că

procurorul a distrus această plângere, pentru a nu se putea verifica că i-a

fost încălcat dreptul la apărare.

A susținut că dispozițiile art.

264 alin. (4) C. proc. pen. sunt neconstituționale deoarece nu prevăd ca

nulitate absolută faptul că învinuitul trebuie asistat de un apărător pe tot

parcursul urmăririi penale și sunt neconstituționale deoarece nu garantează

îndeplinirea de către organele judiciare a obligației de a-i aduce la

cunoștință acest drept.

De asemenea, a susținut că

procurorul nu s-a pronunțat asupra plângerii înregistrate sub nr. 319/VIII/1/2001

din 09 aprilie 2001, prin care a susținut că nu au fost administrate toate

probele și a solicitat să-i fie desemnat un apărător din oficiu.

A susținut că dispozițiile art.

264 alin. (4) C. proc. pen. sunt neconstituționale deoarece încalcă o serie de

drepturi și principii prevăzute de art. 24, 1, 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 124,

126 și 148 din Constituție raportate la art. 1, 6, 14 și 17 din C.E.D.O. și art.

1, 2, 7, 8, 11 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr.

47/1992, a susținut că sunt neconstituționale deoarece dau posibilitatea

instanței de judecată să se pronunțe asupra admisibilității sau

inadmisibilității excepției de neconstituționalitate, încălcând competența

Curții Constituționale.

Dispozițiile art. 303 alin. (6)

C. proc. pen. și dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 sunt

neconstituționale deoarece încalcă o serie de drepturi și principii prevăzute

de art. 1, 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 52, 53, 124, 126, 148 din Constituție,

raportate la art. 1, 6, 14, 17 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertăților Cetățenești, de art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11

și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Partea vătămată M.M., prin

apărător, a susținut că prezenta cauză se judecă de mai bine de mai bine de 9

ani, că petentul F.M. a invocat mai multe excepții de neconstituționalitate și

că prin invocarea acestor excepții se urmărește tergiversarea soluționării

cauzei și că i se încalcă dreptul la soluționarea cauzei într-un termen

rezonabil. A susținut că, în toată această perioadă, inculpatul a invocat în

mod repetat aceleași cereri și excepții, împiedicând astfel instanța să

soluționeze cauza pe fond.

Cererea de sesizare a Curții

Constituționale excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin.

(4) din C. proc. pen., excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303

alin. (6) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992 este inadmisibilă, urmând a fi respinsă din următoarele

motive:

Până în prezent, în prezenta

cauză, inculpatul F.M. a invocat următoarele excepții de neconstituționalitate:

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. (4), art. 313 alin. (2)

teza a doua și art. 318 alin. (1) C. proc. pen. și excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepții

respinse prin Decizia nr. 158 din 30 mai 2002 a Curții Constituționale -

judecarea cauzei a fost

suspendată în perioada 12 noiembrie 2001 – 14 iunie 2002;

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. pen.,

respinsă prin Decizia nr. 521 din 11 octombrie 2005,

judecarea cauzei a fost suspendată

în perioada 09 martie 2005 - 25 octombrie 2005;

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (3) C. proc. pen., excepție

respinsă prin Decizia nr. 756 din 18 septembrie 2007

- judecarea cauzei a fost suspendată

în perioada 06 martie 2007 - 17 octombrie 2007.

Curtea Constituțională a

reținut că „dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență

juridică obligatorie, primul fiind garantat de legea fundamentală în toate

cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabilește și

situațiile în care consideră că este necesar.

Curtea a statuat că

dispozițiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen. sunt constituționale chiar dacă

nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme

exercitarea dreptului la asistență juridică este garantat.

Dreptul la apărare,

consacrat de art. 24 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se referă la asistența

juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod

exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie

a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes

social, care funcționează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât

și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în

considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă

în textul de lege”.

a dispozițiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen., excepție respinsă prin Decizia

nr. 62 din 31 ianuarie 2008

- judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 08

noiembrie 2007 - 14 februarie 2008.

Curtea Constituțională a

statuat că legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel

la asistență juridică obligatorie, iar stabilirea cazurilor în care aceasta

este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

S-a reținut că dispozițiile art.

171 alin. (2) C. proc. pen. nu contravin sub nici un aspect dispozițiilor

constituționale privind înfăptuirea justiției, ele aplicându-se în mod egal

persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe criterii

arbitrare.

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen.,

invocată la termenul din 14 februarie 2008

- judecarea cauzei s-a suspendat cu

începere de la data de 21 februarie 2008 până la 20 iunie 2008, excepția fiind

respinsă prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008.

Curtea Constituțională a

reținut că dispozițiile art. 171 alin. (1) C. proc. pen. au mai fost supuse

controlului instanței de contencios constituțional și că prin Deciziile nr. 533

din 13 octombrie 2005 și 963 din 31 octombrie 2005 s-a statuat că „dreptul la

apărare, consacrat de art. 24 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se referă la

asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi

stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune

asistența juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are

valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea

învinuitului sau a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune

desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce

rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege”.

În condițiile în care pentru

o mare perioadă de timp judecarea cauzei a fost suspendată și dosarul s-a aflat

la Curtea Constituțională și în condițiile în care inculpatul este cercetat

pentru o faptă săvârșită în urmă cu 9 ani, respectiv la data de 22 octombrie 2000,

la termenul din 21 februarie 2008, Curtea a invocat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 -

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și excepția de

neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen., dispoziții legale,

potrivit cărora pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate

judecarea cauzei se suspendă.

Am susținut că aceste

dispoziții legale încalcă părților dreptul la judecarea cauzelor într-un termen

rezonabil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 alin.

(1) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale.

Prin Decizia nr. 600 din 20

mai 2008 excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5)

din Legea nr. 47/1992 - privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale și excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C.

proc. pen. au fost respinse.

Curtea Constituțională a

reținut că aceste texte de lege nu încalcă dreptul la un proces echitabil,

desfășurat într-un termen rezonabil, întrucât suspendarea judecării cauzei în

situația sesizării Curții Constituționale, până la soluționarea excepției de

neconstituționalitate, este menită să preîntâmpine acele situații în care

instanțele judecătorești ar pronunța hotărâri fundamentate pe dispoziții legale

declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale, situații

care ar putea afecta stabilitatea raporturilor juridice existente între părți.

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 197 alin. (2) fraza a II-a, teza a

II-a C. proc. pen.

În motivarea acestei

excepții a susținut că dispozițiile art. 197 alin. (2) fraza a II-a, teza a II-a

C. proc. pen. sunt neconstituționale deoarece încalcă dreptul învinuitului de a

fi asistat de un apărător pe tot parcursul urmăririi penale, nu garantează

îndeplinirea de către organele de urmărire penală a obligației de a aduce la

cunoștință învinuitului că are dreptul de a fi asistat de un avocat și nu

garantează ca în faza de judecată să se administreze și alte probe decât cele

administrate în faza de urmărire penală.

Prin încheierea de ședință nr.

3900/44/2006 din 04 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, s-a respins ca inadmisibilă

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 197 alin. (2) fraza a II-a, teza a

II-a C. proc. pen.

Recursul declarat de

inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință nr. 3900/44/2006 din 04

noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat prin Decizia penală

nr. 3703 din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație în Dosarul

nr. 9317/1/2008.

Înalta Curte de Casație și

Justiție a reținut că excepțiile invocate de inculpatul F.M. nu au legătură cu

soluționarea cauzei în apel, au ca finalitate doar tergiversarea judecării

cauzei și nu o modalitate eficientă de apărare.

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen. și

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc.

pen.

Prin încheierea de ședință nr.

3900/44/2006 din 02 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, s-a respins ca

inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen. și

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc.

pen.

Recursul declarat de

inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință nr. 3900/44/2006 din 02

decembrie 2008 a Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat prin Decizia penală

nr. 4194 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație în Dosarul

nr. 10453/1/2008.

Înalta Curte de Casație a

reținut că, în mod corect cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost

respinsă deoarece, din actele dosarului, rezultă că dispozițiile legale ale

celor două articole au mai fost supuse controlului de Constituționalitate,

excepțiile fiind respinse prin Deciziile nr. 600 din 20 mai 2008, nr. 756 din 18

septembrie 2007 și nr. 62 din 31 ianuarie 2008 ale Curții Constituționale.

ianuarie 2009 inculpatul F.M. a invocat alte două excepții de

neconstituționalitate, respectiv excepția de neconstituționalitate a art. 263 alin.

(4) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C.

proc. pen.

Prin încheierea de ședință nr.

3900 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 263 alin. (4) C.

proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc.

pen. a fost respinsă ca inadmisibilă.

Prin Decizia penală nr. 291

din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Dosar nr. 530/1/2009,

recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință nr. 3900 din

13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat.

2009, petentul F.M. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 23 C.

proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc.

pen.

Prin încheierea de ședință nr.

3900/44/2006 din 09 martie 2009 a Curții de Apel Galați, s-a respins ca

inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a art. 23 C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate

a art. 303 alin. (6) C. proc. pen.

Recursul promovat de

inculpatul F.M. a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 3900/44/2006

din 09 martie 2009 a Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat prin Decizia

penală nr. 1048 din 23 martie 2009 – Dosar nr. 2477/1/2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

aprilie 2009, inculpatul F.M. a invocat alte trei excepții de

neconstituționalitate, respectiv excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 229 din C. proc. pen., excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin.

(6) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea de ședință nr.

3900/44/2006 din 06 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați cererea de sesizare a

Curții Constituționale cu cele trei excepții de neconstituționalitate a fost

respinsă ca inadmisibilă. Recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva

încheierii de ședință nr. 3900/44/2006 din 06 aprilie 2009 a Curții de Apel

Galați a fost respins prin Decizia penală nr. 1511 din 23 aprilie 2009,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 3433/1/2009.

2009, inculpatul F.M. a invocat excepțiile de neconstituționalitate a art. 24, art.

229, art. 303 alin. (6) și art. 52 C. proc. pen. și excepția de

neconstituționalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.

Recursul declarat de

inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință din 18 iunie 2009 a fost respins

ca nefondat prin Decizia penală nr. 2533 din 01 iulie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

octombrie 2009, inculpatul F.M. a invocat excepția de neconstituționalitate a art.

264 alin. (3) C. proc. pen., excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin.

(6) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992.

Cererea de sesizare a Curții

Constituționale a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de ședință din

08 octombrie 2009. Recursul promovat de petiționarul F.M. a fost respins ca

tardiv prin Decizia penală nr. 3413 din 23 octombrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Evident că, imediat ce

dosarul a fost restituit, petiționarul F.M. a invocat alte trei excepții de neconstituționalitate,respectiv

excepția de neconstituționalitate a art. 264 alin. (4) C. proc. pen., excepția de

neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate

a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., Curtea Constituțională s-a

pronunțat prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008, iar instanța s-a pronunțat prin

încheierile din 02 decembrie 2008, 13 ianuarie 2009, 09 martie 2009, 06 aprilie

2009 și 08 octombrie 2009, recursurile promovate de petiționarul F.M. fiind

respinse.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 se constată că acest text

de lege reglementează competența Curții Constituționale de a decide asupra excepțiilor

de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești și nu au

legătură cu soluționarea prezentei cauze în apel, posibilitatea instanței de a

aprecia asupra admisibilității sau inadmisibilității cererii de a sesiza Curtea

Constituțională fiind reglementată de alin. (6) din același articol și cu

privire la care instanța s-a pronunțat prin încheierile din 06 aprilie 2009 și

din 18 iunie 2009.

Mai mult, cu privire la

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Curtea s-a pronunțat

prin încheierea din 08 octombrie 2009.

În ceea ce privește art. 264

alin. (4) C. proc. pen., acesta prevede că „Dacă rechizitoriul nu a fost

infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează

instanței competente, împreună cu dosarul și cu un număr necesar de copii de pe

rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaților aflați în stare de deținere” și

nu au legătură cu soluționarea cauzei în apel.

Se constată că, în motivarea

celor trei excepții de neconstituționalitate, inculpatul F.M. preia aceleași

aspecte legate de dreptul la apărare și asistența juridică obligatorie și de

dreptul ca în faza de judecată să se administreze și alte probe decât cele administrate

în faza de urmărire penală, aspecte cu privire la care, numai în prezenta

cauză, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 756 din 18

septembrie 2007, prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008 și prin Decizia nr. 600

din 20 mai 2008 și prin care a statuat că trebuie să se facă o distincție clară

între dreptul la apărare, drept care este în toate cazurile garantat, și

dreptul la asistență juridică obligatorie sau dreptul de a beneficia de

asistență judiciară gratuită din partea unui avocat din oficiu, drepturi care

se acordă numai în anumite cazuri reglementate de legiuitor.

Nu se poate reține că

dispozițiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen. nu garantează îndeplinirea de

către organele judiciare a obligației de a aduce la cunoștință învinuitului că

are dreptul să fie asistat de un apărător, deoarece îndeplinirea acestei

obligații este garantată atât de art. 6 alin. (5) C. proc. pen. în care se

arată că „organele judiciare au obligația să încunoștințeze pe învinuit sau

inculpat, înainte de a i se lua prima declarație, despre dreptul de a fi

asistat de un apărător” cât și de dispozițiile art. 171 alin. (1) C. proc. pen.

care prevăd că „învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de

apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare

sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept”.

Nici dreptul de a solicita

probe în cursul judecății nu este încălcat, acest drept fiind garantat de

dispozițiile art. 65 alin. (1) C. proc. pen. în care se prevede că „sarcina

administrării probelor revine organului de urmărire penală și instanței de

judecată”, de dispozițiile art. 62 C. proc. pen. în care se arată că „în

vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată

sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe"

și de dispozițiile art. 67 C. proc. pen. din care rezultă că în cursul

procesului penal părțile pot propune probe și cere administrarea lor și că

cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este

concludentă și utilă.

Și în acest caz, trebuie să

se facă distincția între dreptul de a cere administrarea de probe, drept care

este întotdeauna garantat și dreptul de a obține administrarea unei probe,

drept care este garantat numai dacă proba este pertinentă, concludentă și utilă

pentru soluționarea cauzei.

În ceea ce privește faptul

că procurorul a dat rechizitoriu fără ca să se pronunțe cu privire la unele

plângeri, făptuitori și infracțiuni, se constată că petentul avea posibilitatea

să facă plângere la prim-procurorul parchetului, așa cum prevăd dispozițiile art.

275 – art. 278 C. proc. pen.

În ceea ce privește

plângerea nr. 319168 din 23 octombrie 2000, așa cum rezultă din adresa din 05

iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați s-a disjuns cauza față

de făptuitoarele M.M. și M.G. și cauza a fost trimisă spre competentă

soluționare Poliției Municipiului Galați – Secția 4.

În prezent, plângerea

formulată de petiționarul F.M. împotriva numitelor M.M. și M.G. formează

obiectul Dosarului nr. 483/121/2006, dosar care de asemenea nu poate fi

soluționat deoarece petentul invocă tot felul de excepții de

neconstituționalitate.

În ceea ce privește

plângerea nr. 319/VIII/1 din 09 aprilie 2001 se constată că aceasta a fost

depusă după ce inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală și

când a declarat că nu are cereri de formulat, nu suferă de vreo boală psihică

și nu dorește apărător.

Tot în ceea ce privește plângerea

nr. 319/VIII/1 din 09 aprilie 2001 se constată că la fila 89 din vol. I al

prezentului dosar se află o copie despre care inculpatul a confirmat că este

conformă cu originalul, iar la fila 90 se află o copie din registrul general

din care rezultă că această plângere a fost depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și deci apărările inculpatului pot fi verificate pe

baza acestor copii.

Oricum, nu putem să

constatăm că de mai bine de aproape trei ani, în prezenta cauză nu s-a făcut

nici un fel de cercetare judecătorească pe fond și că dosarul se plimbă de la o

instanță la alta pentru soluționarea unor excepții de neconstituționalitate

invocate de inculpatul F.M.

Este evident că invocarea

acestor excepții de neconstituționalitate se face nu pe motiv că dreptul la

apărare al inculpatului ar fi încălcat, ci pentru motivul că inculpatul nu

dorește să se judece, așa cum a declarat la termenul din 06 aprilie 2009.

II. Împotriva acestei

încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul F.M. criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică solicitând casarea ei și cu ocazia rejudecării să se

dispună sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepțiilor

de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 264 alin. (4) C.

proc. pen., excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc.

pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

motivându-se că acestea au legătură cu soluționarea cauzei.

Examinând actele și

lucrările dosarului, încheierea de ședință recurată în raport de motivele de

critică invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept

potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată

că recursul declarat de inculpatul F.M. este nefondat și urmează a fi respins

ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru

următoarele considerente:

Se reține că prin sentința

penală nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galați, inculpatul F.M. a fost

condamnat la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73

lit. b) și art. 76 lit. e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, conform

art. 334 C. proc. pen. din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. – fapta din

22 octombrie 2000.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit.

b) în referire la art. 10 lit. h) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului

penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate M.G. împotriva

inculpatului F.M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. – fapta din 22 octombrie

2000.

Pe latură civilă a fost

obligat inculpatul F.M. să plătească părții civile M.M. suma de 3.000.000 lei

(ROL) cu titlu de daune morale și suma de 2.250.000 lei (ROL) cu titlu de daune

materiale.

Împotriva sentinței penale nr.

275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galați, au declarat apel în termen legal,

inculpatul F.M. și partea vătămată/civilă M.M.

Deși dosarul a fost

înregistrat în apel pe rolul Curții de apel la data de 11 august 2006, așa cum

s-a mai arătat, până în prezent apelul nu a putut fi soluționat întrucât

inculpatul F.M. a invocat în mod repetat excepții de neconstituționalitate.

Cu referire la cererea de

sesizare a Curții Constituționale a României pentru soluționarea excepțiilor de

neconstituționalitate a art. 264 alin. (4) C. proc. pen., excepția de

neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de

neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se reține că

instanța de apel a Curții de Apel Galați în mod legal a dispus respingerea ca

inadmisibilă a cererii de sesizare.

Potrivit dispozițiilor art. 29

din Legea nr. 47/1992 modificată, excepțiile de neconstituționalitate pot fi

ridicate de părțile din proces, de procuror sau de instanța de judecată din

oficiu, în cursul soluționării cauzei și pot viza dispozițiile dintr-o lege sau

o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei.

Nu pot face obiectul excepției

prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a

Curții Constituționale.

a) În ceea ce privește

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. (4) C. proc.

pen.

Potrivit art. 264 alin. (4) C.

proc. pen., procurorul înaintează de îndată rechizitoriul împreună cu dosarul

cauzei conducătorului parchetului, care în termen de 48 de ore în cauzele cu

arestați preventiv sau în termen de 20 de zile în celelalte cauze verifică

legalitatea și temeinicia soluției adoptate. Dacă până la expirarea acestor

termene rechizitoriul nu a fost infirmat, acesta se înaintează instanței

competente, împreună cu dosarul cauzei și cu un număr necesar de copii de pe

rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaților aflați în stare de deținere.

Excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. (4) C. proc. pen. a fost

deja respinsă prin Decizia nr. 158 din 30 mai 2002 a Curții Constituționale și nu are legătură cu soluționarea prezentei cauze în apel.

Asupra excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. (4) C. proc. pen., Curtea

Constituțională s-a mai pronunțat și prin Decizia nr. 132 din 26 aprilie 2001.

Respingând această excepție de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a

arătat că dispozițiile legale criticate nu sunt contrare art. 24 din

Constituție iar situația inculpatului aflat în stare de deținere nu poate fi

apreciată ca fiind mai favorabilă decât a celui aflat în stare de libertate.

De asemenea Curtea

Constituțională a statuat că întrucât dispozițiile art. 264 alin. (4) C. proc.

pen. reglementează o procedură administrativă de înaintare a dosarului la

instanța competentă după darea sau confirmarea rechizitoriului, nu se poate

susține că situația inculpatului aflat în stare de deținere căruia i se

comunică rechizitoriul este mai favorabilă față de cea a inculpatului aflat în

stare de libertate. Așa fiind, dispozițiile legale criticate nu numai că nu

creează discriminări ci, dimpotrivă, urmăresc evitarea unei discriminări,

asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de detenție de a-și

organiza apărarea în condiții cât mai apropiate de acelea ale inculpatului

aflat în stare de libertate.

Dreptul la apărare al

acestuia din urmă nu este cu nimic afectat, deoarece fiind chemat prin citație

procedurală, el are dreptul de a lua cunoștință oricând, direct sau prin

apărător, de actul de sesizare al instanței și își poate organiza apărarea

utilizând toate mijloacele prevăzute de lege.

b) În ceea ce privește

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc.

pen.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că această excepție a fost invocată de

inculpat și la termenul din 7 octombrie 2009. Cererea de sesizare a Curții

Constituționale a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de ședință din

8 octombrie 2009 iar recursul promovat de petiționarul F.M. a fost respins ca

tardiv prin Decizia penală nr. 3413 din 23 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu privire la dispozițiile art.

303 alin. (6) C. proc. pen., așa cum s-a mai arătat mai sus, Curtea

Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 iar instanța

s-a pronunțat prin încheierile din 2 decembrie 2008, 13 ianuarie 2009, 9 martie

2009, 6 aprilie 2009 și 8 octombrie 2009, recursurile promovate de petiționarul

F.M. fiind respinse.

Curtea Constituțională prin

decizia mai sus menționată a respins excepția de neconstituționalitate și a

statuat că dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. nu încalcă dreptul la

un proces echitabil, desfășurat într-un termen rezonabil întrucât suspendarea

judecării cauzei în situația sesizării Curții Constituționale până la

soluționarea excepției de neconstituționalitate, este menită să preîntâmpine

acele situații în care instanțele judecătorești ar pronunța hotărâri

fundamentate pe dispoziții legale declarate neconstituționale prin decizii ale

Curții Constituționale, situații care ar putea afecta stabilitatea raporturilor

juridice existente între părți.

c) În ceea ce privește

excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992;

Potrivit art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992 modificată, privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia.

Prin urmare acest text de

lege reglementează competența Curții Constituționale de a decide asupra

excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești

și care au legătură cu soluționarea cauzei.

Or în speță, excepția

invocată se constată că nu are legătură cu soluționarea cauzei (apelul declarat

de inculpat împotriva sentinței penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galați), astfel că o eventuală constatare a neconstituționalității textului legal

arătat mai sus nu ar putea influența soluționarea cauzei întrucât nu are

legătură directă cu aceasta.

Față de considerentele

arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F.M.

împotriva încheierii din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3900/44/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 decembrie 2009.