ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4285/2009

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. (4), art. 313 alin. (2) teza a doua și art. 318 alin. (1) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepții respinse prin Decizia nr. 158 din 30 mai 2002 a Curții Constituționale - judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 12 noiembrie 2001 – 14 iunie 2002;

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. pen., respinsă prin Decizia nr. 521 din 11 octombrie 2005, judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 09 martie 2005 - 25 octombrie 2005;

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (3) C. proc. pen., excepție respinsă prin Decizia nr. 756 din 18 septembrie 2007 - judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 06 martie 2007 - 17 octombrie 2007. Curtea Constituțională a reținut că „dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat de legea fundamentală în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabilește și situațiile în care consideră că este necesar. Curtea a statuat că dispozițiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen. sunt constituționale chiar dacă nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistență juridică este garantat. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege”.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen., excepție respinsă prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008 - judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 08 noiembrie 2007 - 14 februarie 2008. Curtea Constituțională a statuat că legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, iar stabilirea cazurilor în care aceasta este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. S-a reținut că dispozițiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen. nu contravin sub nici un aspect dispozițiilor constituționale privind înfăptuirea justiției, ele aplicându-se în mod egal persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe criterii arbitrare.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., invocată la termenul din 14 februarie 2008 - judecarea cauzei s-a suspendat cu începere de la data de 21 februarie 2008 până la 20 iunie 2008, excepția fiind respinsă prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008. Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 171 alin. (1) C. proc. pen. au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional și că prin Deciziile nr. 533 din 13 octombrie 2005 și 963 din 31 octombrie 2005 s-a statuat că „dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege”. În condițiile în care pentru o mare perioadă de timp judecarea cauzei a fost suspendată și dosarul s-a aflat la Curtea Constituțională și în condițiile în care inculpatul este cercetat pentru o faptă săvârșită în urmă cu 9 ani, respectiv la data de 22 octombrie 2000, la termenul din 21 februarie 2008, Curtea a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 - privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen., dispoziții legale, potrivit cărora pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă. Am susținut că aceste dispoziții legale încalcă părților dreptul la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 - privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. au fost respinse. Curtea Constituțională a reținut că aceste texte de lege nu încalcă dreptul la un proces echitabil, desfășurat într-un termen rezonabil, întrucât suspendarea judecării cauzei în situația sesizării Curții Constituționale, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, este menită să preîntâmpine acele situații în care instanțele judecătorești ar pronunța hotărâri fundamentate pe dispoziții legale declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale, situații care ar putea afecta stabilitatea raporturilor juridice existente între părți.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 197 alin. (2) fraza a II-a, teza a II-a C. proc. pen. În motivarea acestei excepții a susținut că dispozițiile art. 197 alin. (2) fraza a II-a, teza a II-a C. proc. pen. sunt neconstituționale deoarece încalcă dreptul învinuitului de a fi asistat de un apărător pe tot parcursul urmăririi penale, nu garantează îndeplinirea de către organele de urmărire penală a obligației de a aduce la cunoștință învinuitului că are dreptul de a fi asistat de un avocat și nu garantează ca în faza de judecată să se administreze și alte probe decât cele administrate în faza de urmărire penală. Prin încheierea de ședință nr. 3900/44/2006 din 04 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 197 alin. (2) fraza a II-a, teza a II-a C. proc. pen. Recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință nr. 3900/44/2006 din 04 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 3703 din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație în Dosarul nr. 9317/1/2008. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că excepțiile invocate de inculpatul F.M. nu au legătură cu soluționarea cauzei în apel, au ca finalitate doar tergiversarea judecării cauzei și nu o modalitate eficientă de apărare.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. Prin încheierea de ședință nr. 3900/44/2006 din 02 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. Recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință nr. 3900/44/2006 din 02 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 4194 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație în Dosarul nr. 10453/1/2008. Înalta Curte de Casație a reținut că, în mod corect cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă deoarece, din actele dosarului, rezultă că dispozițiile legale ale celor două articole au mai fost supuse controlului de Constituționalitate, excepțiile fiind respinse prin Deciziile nr. 600 din 20 mai 2008, nr. 756 din 18 septembrie 2007 și nr. 62 din 31 ianuarie 2008 ale Curții Constituționale.

La termenul din 13 ianuarie 2009 inculpatul F.M. a invocat alte două excepții de neconstituționalitate, respectiv excepția de neconstituționalitate a art. 263 alin. (4) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. Prin încheierea de ședință nr. 3900 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 263 alin. (4) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă. Prin Decizia penală nr. 291 din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Dosar nr. 530/1/2009, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință nr. 3900 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat.

La termenul din 06 martie 2009, petentul F.M. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 23 C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. Prin încheierea de ședință nr. 3900/44/2006 din 09 martie 2009 a Curții de Apel Galați, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 23 C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. Recursul promovat de inculpatul F.M. a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 3900/44/2006 din 09 martie 2009 a Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 1048 din 23 martie 2009 – Dosar nr. 2477/1/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 06 aprilie 2009, inculpatul F.M. a invocat alte trei excepții de neconstituționalitate, respectiv excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 din C. proc. pen., excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. Prin încheierea de ședință nr. 3900/44/2006 din 06 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați cererea de sesizare a Curții Constituționale cu cele trei excepții de neconstituționalitate a fost respinsă ca inadmisibilă. Recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință nr. 3900/44/2006 din 06 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați a fost respins prin Decizia penală nr. 1511 din 23 aprilie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 3433/1/2009.

La termenul din 18 iunie 2009, inculpatul F.M. a invocat excepțiile de neconstituționalitate a art. 24, art. 229, art. 303 alin. (6) și art. 52 C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. Recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință din 18 iunie 2009 a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 2533 din 01 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul de 07 octombrie 2009, inculpatul F.M. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 264 alin. (3) C. proc. pen., excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de ședință din 08 octombrie 2009. Recursul promovat de petiționarul F.M. a fost respins ca tardiv prin Decizia penală nr. 3413 din 23 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Evident că, imediat ce dosarul a fost restituit, petiționarul F.M. a invocat alte trei excepții de neconstituționalitate,respectiv excepția de neconstituționalitate a art. 264 alin. (4) C. proc. pen., excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În ceea ce privește dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008, iar instanța s-a pronunțat prin încheierile din 02 decembrie 2008, 13 ianuarie 2009, 09 martie 2009, 06 aprilie 2009 și 08 octombrie 2009, recursurile promovate de petiționarul F.M. fiind respinse. În ceea ce privește dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 se constată că acest text de lege reglementează competența Curții Constituționale de a decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești și nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze în apel, posibilitatea instanței de a aprecia asupra admisibilității sau inadmisibilității cererii de a sesiza Curtea Constituțională fiind reglementată de alin. (6) din același articol și cu privire la care instanța s-a pronunțat prin încheierile din 06 aprilie 2009 și din 18 iunie 2009. Mai mult, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Curtea s-a pronunțat prin încheierea din 08 octombrie 2009. În ceea ce privește art. 264 alin. (4) C. proc. pen., acesta prevede că „Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanței competente, împreună cu dosarul și cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaților aflați în stare de deținere” și nu au legătură cu soluționarea cauzei în apel. Se constată că, în motivarea celor trei excepții de neconstituționalitate, inculpatul F.M. preia aceleași aspecte legate de dreptul la apărare și asistența juridică obligatorie și de dreptul ca în faza de judecată să se administreze și alte probe decât cele administrate în faza de urmărire penală, aspecte cu privire la care, numai în prezenta cauză, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 756 din 18 septembrie 2007, prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008 și prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 și prin care a statuat că trebuie să se facă o distincție clară între dreptul la apărare, drept care este în toate cazurile garantat, și dreptul la asistență juridică obligatorie sau dreptul de a beneficia de asistență judiciară gratuită din partea unui avocat din oficiu, drepturi care se acordă numai în anumite cazuri reglementate de legiuitor. Nu se poate reține că dispozițiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen. nu garantează îndeplinirea de către organele judiciare a obligației de a aduce la cunoștință învinuitului că are dreptul să fie asistat de un apărător, deoarece îndeplinirea acestei obligații este garantată atât de art. 6 alin. (5) C. proc. pen. în care se arată că „organele judiciare au obligația să încunoștințeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declarație, despre dreptul de a fi asistat de un apărător” cât și de dispozițiile art. 171 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că „învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept”. Nici dreptul de a solicita probe în cursul judecății nu este încălcat, acest drept fiind garantat de dispozițiile art. 65 alin. (1) C. proc. pen. în care se prevede că „sarcina administrării probelor revine organului de urmărire penală și instanței de judecată”, de dispozițiile art. 62 C. proc. pen. în care se arată că „în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe" și de dispozițiile art. 67 C. proc. pen. din care rezultă că în cursul procesului penal părțile pot propune probe și cere administrarea lor și că cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă și utilă. Și în acest caz, trebuie să se facă distincția între dreptul de a cere administrarea de probe, drept care este întotdeauna garantat și dreptul de a obține administrarea unei probe, drept care este garantat numai dacă proba este pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei. În ceea ce privește faptul că procurorul a dat rechizitoriu fără ca să se pronunțe cu privire la unele plângeri, făptuitori și infracțiuni, se constată că petentul avea posibilitatea să facă plângere la prim-procurorul parchetului, așa cum prevăd dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen. În ceea ce privește plângerea nr. 319168 din 23 octombrie 2000, așa cum rezultă din adresa din 05 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați s-a disjuns cauza față de făptuitoarele M.M. și M.G. și cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Poliției Municipiului Galați – Secția 4. În prezent, plângerea formulată de petiționarul F.M. împotriva numitelor M.M. și M.G. formează obiectul Dosarului nr. 483/121/2006, dosar care de asemenea nu poate fi soluționat deoarece petentul invocă tot felul de excepții de neconstituționalitate. În ceea ce privește plângerea nr. 319/VIII/1 din 09 aprilie 2001 se constată că aceasta a fost depusă după ce inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală și când a declarat că nu are cereri de formulat, nu suferă de vreo boală psihică și nu dorește apărător. Tot în ceea ce privește plângerea nr. 319/VIII/1 din 09 aprilie 2001 se constată că la fila 89 din vol. I al prezentului dosar se află o copie despre care inculpatul a confirmat că este conformă cu originalul, iar la fila 90 se află o copie din registrul general din care rezultă că această plângere a fost depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și deci apărările inculpatului pot fi verificate pe baza acestor copii. Oricum, nu putem să constatăm că de mai bine de aproape trei ani, în prezenta cauză nu s-a făcut nici un fel de cercetare judecătorească pe fond și că dosarul se plimbă de la o instanță la alta pentru soluționarea unor excepții de neconstituționalitate invocate de inculpatul F.M. Este evident că invocarea acestor excepții de neconstituționalitate se face nu pe motiv că dreptul la apărare al inculpatului ar fi încălcat, ci pentru motivul că inculpatul nu dorește să se judece, așa cum a declarat la termenul din 06 aprilie 2009. II. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul F.M. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică solicitând casarea ei și cu ocazia rejudecării să se dispună sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 264 alin. (4) C. proc. pen., excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 motivându-se că acestea au legătură cu soluționarea cauzei. Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea de ședință recurată în raport de motivele de critică invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul declarat de inculpatul F.M. este nefondat și urmează a fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru următoarele considerente: Se reține că prin sentința penală nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galați, inculpatul F.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen. din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. – fapta din 22 octombrie 2000. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) în referire la art. 10 lit. h) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate M.G. împotriva inculpatului F.M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. – fapta din 22 octombrie 2000. Pe latură civilă a fost obligat inculpatul F.M. să plătească părții civile M.M. suma de 3.000.000 lei (ROL) cu titlu de daune morale și suma de 2.250.000 lei (ROL) cu titlu de daune materiale. Împotriva sentinței penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galați, au declarat apel în termen legal, inculpatul F.M. și partea vătămată/civilă M.M. Deși dosarul a fost înregistrat în apel pe rolul Curții de apel la data de 11 august 2006, așa cum s-a mai arătat, până în prezent apelul nu a putut fi soluționat întrucât inculpatul F.M. a invocat în mod repetat excepții de neconstituționalitate. Cu referire la cererea de sesizare a Curții Constituționale a României pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a art. 264 alin. (4) C. proc. pen., excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se reține că instanța de apel a Curții de Apel Galați în mod legal a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare. Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 modificată, excepțiile de neconstituționalitate pot fi ridicate de părțile din proces, de procuror sau de instanța de judecată din oficiu, în cursul soluționării cauzei și pot viza dispozițiile dintr-o lege sau o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. a) În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. (4) C. proc. pen. Potrivit art. 264 alin. (4) C. proc. pen., procurorul înaintează de îndată rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei conducătorului parchetului, care în termen de 48 de ore în cauzele cu arestați preventiv sau în termen de 20 de zile în celelalte cauze verifică legalitatea și temeinicia soluției adoptate. Dacă până la expirarea acestor termene rechizitoriul nu a fost infirmat, acesta se înaintează instanței competente, împreună cu dosarul cauzei și cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaților aflați în stare de deținere. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. (4) C. proc. pen. a fost deja respinsă prin Decizia nr. 158 din 30 mai 2002 a Curții Constituționale și nu are legătură cu soluționarea prezentei cauze în apel. Asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. (4) C. proc. pen., Curtea Constituțională s-a mai pronunțat și prin Decizia nr. 132 din 26 aprilie 2001. Respingând această excepție de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile legale criticate nu sunt contrare art. 24 din Constituție iar situația inculpatului aflat în stare de deținere nu poate fi apreciată ca fiind mai favorabilă decât a celui aflat în stare de libertate. De asemenea Curtea Constituțională a statuat că întrucât dispozițiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen. reglementează o procedură administrativă de înaintare a dosarului la instanța competentă după darea sau confirmarea rechizitoriului, nu se poate susține că situația inculpatului aflat în stare de deținere căruia i se comunică rechizitoriul este mai favorabilă față de cea a inculpatului aflat în stare de libertate. Așa fiind, dispozițiile legale criticate nu numai că nu creează discriminări ci, dimpotrivă, urmăresc evitarea unei discriminări, asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de detenție de a-și organiza apărarea în condiții cât mai apropiate de acelea ale inculpatului aflat în stare de libertate. Dreptul la apărare al acestuia din urmă nu este cu nimic afectat, deoarece fiind chemat prin citație procedurală, el are dreptul de a lua cunoștință oricând, direct sau prin apărător, de actul de sesizare al instanței și își poate organiza apărarea utilizând toate mijloacele prevăzute de lege. b) În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că această excepție a fost invocată de inculpat și la termenul din 7 octombrie 2009. Cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de ședință din 8 octombrie 2009 iar recursul promovat de petiționarul F.M. a fost respins ca tardiv prin Decizia penală nr. 3413 din 23 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu privire la dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., așa cum s-a mai arătat mai sus, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 iar instanța s-a pronunțat prin încheierile din 2 decembrie 2008, 13 ianuarie 2009, 9 martie 2009, 6 aprilie 2009 și 8 octombrie 2009, recursurile promovate de petiționarul F.M. fiind respinse. Curtea Constituțională prin decizia mai sus menționată a respins excepția de neconstituționalitate și a statuat că dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. nu încalcă dreptul la un proces echitabil, desfășurat într-un termen rezonabil întrucât suspendarea judecării cauzei în situația sesizării Curții Constituționale până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, este menită să preîntâmpine acele situații în care instanțele judecătorești ar pronunța hotărâri fundamentate pe dispoziții legale declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale, situații care ar putea afecta stabilitatea raporturilor juridice existente între părți. c) În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Prin urmare acest text de lege reglementează competența Curții Constituționale de a decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești și care au legătură cu soluționarea cauzei. Or în speță, excepția invocată se constată că nu are legătură cu soluționarea cauzei (apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galați), astfel că o eventuală constatare a neconstituționalității textului legal arătat mai sus nu ar putea influența soluționarea cauzei întrucât nu are legătură directă cu aceasta. Față de considerentele arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.