ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1511/2009

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen., excepția respinsă prin decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008, judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 8 noiembrie 2007 – 14 februarie 2008. Curtea Constituțională a statuat că legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, iar stabilirea cazurilor în care aceasta este obligatori constituie atributul exclusiv al legiuitorului. S-a reținut că dispozițiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen., nu contravin sub niciun aspect dispozițiilor constituționale privind înfăptuirea justiției, ele aplicându-se în mod egal persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe criterii arbitrare.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., invocată la termenul din 14 februarie 2008, judecarea cauzei s-a suspendat cu începere de la data de 21 februarie 2008 până la 20 iunie 2008, excepția fiind respinsă prin decizia nr. 600 din 20 mai 2008. Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 171 alin. (1) C. proc. pen., au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional și că prin deciziile nr. 533 din 13 octombrie 2005 și 963 din 31 octombrie 2005 s-a statuat că „dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție și de art. 6 din C.E.A.D.O.L.F., se referă la asistență juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează, atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege.” În condițiile în care pentru o mare perioadă de timp judecarea cauzei a fost suspendată și dosarul s-a aflat la Curtea Constituțională și în condițiile în care inculpatul este cercetat pentru o faptă săvârșită în urmă cu 8 ani, respectiv la data de 22 octombrie 2000, la termenul din 21 februarie 2008, curtea a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen., dispoziții legale, potrivit cărora pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă. A susținut că aceste dispoziții legale încalcă părților dreptul la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 alin. (1) din C.E.A.D.O.L.F. Prin decizia nr. 600 din 20 mai 2008 excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și excepția de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen., au fost respinse. Curtea Constituțională a reținut că aceste texte de lege nu încalcă dreptul la un proces echitabil, desfășurat într-un termen rezonabil, întrucât suspendarea judecării cauzei în situația sesizării Curții Constituționale, până la soluționarea excepției de neconstitutionalitate este menită să preîntâmpine acele situații în care instanțele judecătorești ar pronunța hotărâri fundamentale pe dispoziții legale declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale, situații care ar putea afecta stabilitatea raporturilor juridice existente între părți.

Excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 197 alin. (2) fraza a ll-a, teza a ll-a C. proc. pen. În motivarea acestei excepții a susținut că dispozițiile art. 197 alin. (2) fraza a ll-a, teza a ll-a C. proc. pen., sunt neconstituționale, deoarece încalcă dreptul învinuitului de a fi asistat de un apărător pe tot parcursul urmăririi penale, nu garantează îndeplinirea de către organele de urmărire penală a obligației de a aduce la cunoștință învinuitului că are dreptul de a fi asistat de un avocat și nu garantează ca în faza de judecată să se administreze și alte probe decât cele administrate în faza de urmărire penală Prin încheierea de ședință nr. 3900/44/2006 din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 197 alin. (2) fraza a ll-a, teza a ll-a C. proc. pen. Recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință nr. 3900/44/2006 din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 3703 din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație în dosarul nr. 9317/1/2008. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că excepțiile invocate de inculpatul F.M. nu au legătură cu soluționarea cauzei în apel, au ca finalitate doar tergiversarea judecării cauzei și nu o modalitate eficientă de apărare.

Excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen. și excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. Prin încheierea de ședință nr. 3900/44/2006 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen. și excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. Recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință nr. 3900/44/2006 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 4194 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație în dosarul nr. 10453/1/2008. Înalta Curte de Casație a reținut că, în mod corect cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, deoarece, din actele dosarului a rezultat că dispozițiile legale ale celor două articole au mai fost supuse controlului de constituționalitate, excepțiile fiind respinse prin deciziile nr. 600 din 20 mai 2008, nr. 756 din 18 septembrie 2007 și nr. 62 din 31 ianuarie 2008 ale Curții Constituționale.

La termenul din 13 ianuarie 2009 inculpatul F.M. a invocat alte două excepții de neconstitutionalitate, respectiv excepția de neconstitutionalitate a art. 263 alin. (4) C. proc. pen. și excepția de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. Prin încheierea de ședință nr. 3900 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a art. 263 alin. (4) C. proc. pen. și excepția de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă. Prin decizia penală nr. 291 din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosar 530/1/2009, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință nr. 3900 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați a fost respins, ca nefondat. ^

Imediat ce dosarul a fost restituit de la Înalta Curte de Casație și Justiție cu termenul din 6 martie 2009, petentul F.M. a invocat excepția de neconstitutionalitate a art. 23 C. proc. pen. și excepția de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) din C. proc. pen. Prin încheierea de ședință nr. 3900/44/2006 din 9 martie 2009 a Curții de Apel Galați, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a art. 23 C. proc. pen. și excepția de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. Recursul promovat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință nr. 3900/44/2006 din 9 martie 2009 a Curții de Apel Galați a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 1048 din 23 martie 2009, dosar 2477/1/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Imediat ce dosarul a fost restituit de la Înalta Curte de Casație și Justiție la termenul din 6 aprilie 2009, inculpatul F.M. a invocat alte trei excepții de neconstitutionalitate, respectiv excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 229 C. proc. pen., excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de neconstitutionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu cele trei excepții de neconstitutionalitate este inadmisibilă pentru motivele ce au fost arătate în continuare. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen., s-a constatat că această excepție a fost invocată din oficiu de instanță la termenul din 21 februarie 2008, dar, așa cum am arătat mai sus, a fost respinsă prin decizia nr. 600 din 20 mai 2008 a Curții Constituționale. Tot cu privire la dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă prin încheierea de ședință nr. 3900/44/2006 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, iar recursul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 4194 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație în dosarul nr. 10453/1/2008. Aceiași cerere a fost respinsă prin încheierea de ședință nr. 3900/44/2006 din 13 ianuarie 2009, recursul declarat de inculpatul F.M. fiind respins, ca nefondat, prin decizia nr. 291 din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Aceeași excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) a fost invocată la termenele din 13 ianuarie 2009 și 6 martie 2009, cererile de sesizare a Curții Constituționale fiind respinse, ca inadmisibile. Recursurile declarate de petentul F.M. au fost respinse, ca nefondate, prin deciziile penale nr. 291 din 28 ianuarie 2009, dosar 530/1/2009 și nr. 1048 din 23 martie 2009, dosar 2477/1/2009, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai mult, alin. (6) al art. 303 C. proc. pen., nu conține nicio prevedere cu privire la dreptul instanței de a aprecia asupra admisibilității sau inadmisibilității unei excepții de neconstituționalitate. În ceea ce privește dispozițiile art. 229 C. proc. pen., s-a constatat că acesta stabilește momentul la care o anumită persoană dobândește calitatea de învinuit și momentul până la care se păstrează calitatea de învinuit și deci nu are nicio legătură cu dreptul la apărare al învinuitului. S-a constatat că, deși a invocat alt articol din lege, în motivarea excepției, inculpatul F.M. preia aceleași aspecte legale de dreptul la apărare și asistența juridică obligatorie și de dreptul ca în faza de judecată să se administreze și alte probe decât cele administrate în faza de urmărire penală, aspecte cu privire la care, numai în prezenta cauză, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 756 din 18 septembrie 2007, prin decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008 și prin decizia nr. 600 din 20 mai 2008 și prin care a statuat că trebuie să se facă o distincție clară între dreptul la apărare, drept care este în toate cazurile garantat și dreptul la asistență juridică obligatorie sau dreptul de a beneficia de asistență judiciară gratuită din partea unui avocat din oficiu, drepturi care se acordă numai în anumite cazuri reglementate de legiuitor. Nu s-a putut reține că dispozițiile art. 229 C. proc. pen., nu garantează îndeplinirea de către organele judiciare a obligației de a aduce la cunoștință învinuitului că are dreptul să fie asistat de un apărător, deoarece îndeplinirea acestei obligații este garantată, atât de art. 6 alin. (5) C. proc. pen., în care se arată că „organele judiciare au obligația să încunoștințeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declarație, despre faptul de a fi asistat de un apărător, cât și de dispozițiile art. 171 alin. (1) C. proc. pen., care prevăd că „învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept."' Nici dreptul de a solicita probe în cursul judecății nu este încălcat, acest drept fiind garantat de dispozițiile art. 65 alin. (1) C. proc. pen., în care se prevede că „sarcina administrării probelor revine organului de urmărire penală și instanței de judecată”, de dispozițiile art. 62 C. proc. pen., în care se arată că „în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe” și de dispozițiile art. 67 C. proc. pen., din care a rezultat că în cursul procesului penal părțile pot propune probe și cere administrarea lor și că cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă și utilă. Și în acest caz, trebuie să se facă distincția între dreptul de a cere administrarea de probe, drept care este întotdeauna garantat și dreptul de a obține administrarea unei probe, drept care este garantat numai dacă proba este pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei. În ceea ce privește faptul că procurorul a dat rechizitoriu fără ca să se pronunțe cu privire la unele plângeri, făptuitori și infracțiuni s-a constatat că petentul avea posibilitatea să facă plângere la prim-procurorul parchetului, așa cum prevăd dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen. Oricum, în ceea ce privește plângerea nr. 319168 din 23 octombrie 2000, așa cum a rezultat din dresa nr. 517/11/2/2001 din 5 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați s-a disjuns cauza față de făptuitoarele M.M. și M.G. și cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Poliției Municipiului Galați, Secția 4. În ceea ce privește plângerea nr. 319/VIII/1 din 09 aprilie 2001 s-a constatat că aceasta a fost depusă după ce inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală și când a declarat că nu are cereri de formulat, nu suferă de vreo boală psihică și nu dorește apărător. Tot în ceea ce privește plângerea nr. 319/VIII/1/09 aprilie 2001 s-a constatat că la dosar se află o copie despre care inculpatul a confirmat că este conformă cu originalul, iar la X se află o copie din registrul general din care a rezultat că această plângere a fost depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și deci apărările inculpatului pot fi verificate pe baza acestor copii. Oricum nu a putut să constate că de mai bine de aproape trei ani, în prezenta cauză nu s-a făcut niciun fel de cercetare judecătorească pe fond și că dosarul se plimbă de la o instanță la alta pentru soluționarea unor excepții de neconstituționalitate invocate de inculpatul F.M. și aceasta în condițiile în care în Codul de procedură penală mai sunt vreo 500 de articole a căror excepție de neconstituționalitate ar putea fi invocată. Este evident că invocarea acestor excepții de neconstituționalitate se face nu pe motiv că dreptul la apărare al inculpatului ar fi încălcat, ci pentru motivul că inculpatul nu dorește să se judece, așa cum a declarat la termenul din 6 aprilie 2009. În ceea ce privește dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, instanța de apel a apreciat că este normal ca instanțele de judecată să sesizeze Curtea Constituțională doar în acele situații în care constată că dispozițiile legale invocate au legătură cu soluționarea cauzei și în măsura în care acestea ar încălca drepturile stabilite prin Constituție, în caz contrar activitatea Curții Constituționale s-ar bloca. Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 29 alin. ( 6) din Legea nr. 47/1992, curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 C. proc. pen., excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepții invocate de inculpatul F.M. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul F.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că nu există niciuna din cauzele de inadmisibilitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, arătând că a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., atunci când a fost invocată de instanță, dar nu și când a fost invocată de către inculpat, că excepția invocată are legătură cu soluționarea cauzei, deoarece a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 263 alin. (4) C. proc. pen., care reglementează forma și cuprinsul rechizitoriului, care este actul de sesizare al instanței de judecată, a căror încălcare a fost invocată în motivele de apel, încălcarea dreptului la apărare, care constituie motivele de apel care fac obiectul cauzei. Recurentul inculpat consideră că parchetul i-a încălcat dreptul la apărare, procurorul, prin rechizitoriu nu i-a dat soluție și la plângerea nr. 319.168 din 22 octombrie 2000 aflată la dosarul nr. 1.397/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, plângere formulată de inculpat privind săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, rechizitoriul a fost dat înainte de a fi soluționate plângerile nr. 319/VIII/1/ aprilie 2001 și nr. 231/P/2001, plângeri formulate împotriva materialului de cercetare și urmărire penală administrat în dosarul penal nr. 1.397/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, consecința fiind vătămarea prin încălcarea dreptului la apărare și supunerea la discriminare. Procurorul prin rechizitoriu nu a dat soluție la cererea nr. 319/VI11/1/2001 aprilie 2009, cerere prin care a solicitat și avocat din oficiu, mai mult decât atât, procurorul i-a distrus originalul cererii arătate pentru a nu se mai putea exercita controlul asupra modului vădit nelegal în care i-a fost încălcat dreptul la apărare, cererea a depus-o după ce i-a fost prezentat materialul de cercetare și urmărire penală înainte de a se da rechizitoriul, că procurorul a dat rechizitoriul înainte de a soluționa plângerea nr. 319/VI11/1/2001 aprilie 2009 formulată împotriva materialului de cercetare și urmărire penală administrat în dosarul penal nr. 1.397/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați și cererea prin care a solicitat și avocat din oficiu. Recurentul inculpat a mai menționat că ridică excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., considerând că acest text de lege este neconstituțional în măsura în care permite și dă posibilitatea instanței de judecată să se pronunțe asupra admisibilității sau inadmisibilității excepției de neconstituționalitate ridicată încălcând astfel competența Curții Constituționale. De asemenea, recurentul inculpat a mai arătat că ridică excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, considerând că acest text de lege este neconstituțional în măsura în care permite și dă posibilitatea instanței de judecată să se pronunțe asupra admisibilității sau inadmisibilității excepției de neconstituționalitate ridicată încălcând astfel competența Curții Constituționale. Motivelor de recurs Ie-a fost atașată adeverința de venit pe anul 2009, privind pe inculpat în care se menționează că acesta nu figurează în evidențele fiscale cu venituri impozabile, aflată la dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, în recurs au lipsit recurentul inculpat F.M., intimatele părți vătămate M.M. și M.G. și intimata parte civilă Spitalul Județean Sf. Apostol Andrei Galați, procedura de citare fiind legal îndeplinită. Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei, 11,55, nu a fost depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare, a apreciat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul părților, în dezbateri, potrivit art. 385 13 C. proc. pen. Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de recurentul inculpat, arătând că instanța de apel a respins în mod corect, ca inadmisibilă excepția invocată, în raport cu dispozițiile Legii nr. 47/1992. Examinând recursul declarat de recurentul inculpat F.M. prin prisma dispozițiilor art. 385 6 cu referire la art. 385 1 alin. (2) din același cod și art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, așa cum a fost interpretat prin decizia nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, în raport cu motivele de recurs invocate, urmând ca excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 invocate în cadrul motivelor de recurs, excepții și care fac obiectul verificării căii de atac exercitate chiar de inculpat să fie analizate sub forma criticilor deja arătate, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 6 aprilie 2009, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că prin sentința penală nr. 275 de la 19 iunie 2006 a Tribunalului Galați, secția penală, conform art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 18 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. (parte vătămată M.M.). A fost condamnat inculpatul F.M., la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în referire la art. 76 lit. e) C. pen. (fapta din 22 octombrie 2000 parte vătămată M.M.). În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate M.G. împotriva inculpatului F.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b C. pen. (fapta din 22 octombrie 2000), urmare a lipsei părții vătămate la două termen consecutive. Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat ca fiind grațiată integral și condiționat pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre inculpatului F.M. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. Potrivit art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați a sumei de 331.702 lei și către partea civilă M.M. a sumei de 3.000.000 de lei reprezentând daune morale și a sumei de 2.250.000 lei reprezentând daune materiale. A fost respins, ca fiind nefondat, restul pretențiilor civile solicitate de partea civilă M.M. și pretențiile civile formulate de partea civilă M.G. În baza art. 189 C. proc. pen., suma de 1.300.000 de lei (ROL) reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției către B.A. Galați. Conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a fost obligată partea vătămată M.G. la plata către stat a sumei de 1.000.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpat la plata către stat a sumei de 5.000.000 de lei (ROL), reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Au fost admise cererile formulate de doamna avocat H.M. și de către martorii M.D. și S.V. și a ridicat amenzile judiciare aplicate acestora prin încheierile de ședință din 4 mai 2006 și 5 aprilie 2006. În considerentele acestei sentințe, prima instanță a făcut referire în detaliu la ciclul procesual anterior al cauzei, evidențiind în mod concret sentința penală nr. 295 din 2 iunie 2003 a Tribunalului Galați, decizia penală nr. 348/ A de la 11 iunie 2004 a Curții de Apel Galați, prin care au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, partea vătămată M.M. și inculpatul F.M., a desființat sentința penală nr. 295 de la 2 iunie 2003 a Tribunalului Galați și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, menținându-se procedurile efectuate până la dezbateri, cauza fiind înregistrată pe data de 19 iunie 2004 pe rolul Tribunalului Galați, secția penală, cauză în care a fost pronunțată sentința penală nr. 275 de la 19 iunie 2006. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri inculpatul F.M. și partea vătămată-civilă M.M., ce au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Galați, la data de 11 august 2006 sub nr. 3900/2006. În considerentele încheierii de ședință de la 6 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, instanța de apel a prezentat în mod concret excepțiile de neconstituționalitate invocate de către inculpat, dar și de către curtea de apel, precum și modul de soluționare a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, indicând soluțiile adoptate de instanță, de instanța de control judiciar, precum și de Curtea Constituțională, așa cum s-a arătat. Înalta Curte constată că excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 invocate în cadrul motivelor de recurs, conțin aceleași motive ca și excepțiile ce fac obiectul verificării căii de atac exercitate chiar de inculpat, așa încât se vor analiza prin prisma criticilor deja arătate. În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 C. proc. pen., a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și a excepției de neconstituționalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 formulată de către inculpatul F.M., la data de 6 aprilie 2009, Înalta Curte consideră că instanța de apel în mod judicios și motivat a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, făcând un riguros examen asupra fiecăreia din excepțiile invocate, față de criticile formulate de inculpat, în raport și cu soluțiile date în cauză cu privire la aceleași excepții care au mai fost soluționate, respectiv art. 303 alin. (6) C. proc. pen. , asupra căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 600 din 20 mai 2008, în sensul respingerii, excepție invocată în cauză, a excepțiilor pronunțate în cauză cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 229 C. proc. pen. și anume deciziile nr. 756 din 18 septembrie 2007, nr. 62 din 31 ianuarie 2008 și nr. 600 din 20 mai 2008. De asemenea, Înalta Curte consideră că nu sunt fondate criticile invocate, de către recurentul inculpat F.M., atât pe cale de excepție, cât și sub forma motivelor de recurs asupra neconstituționalității dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, pe de-o parte, pe lângă argumentele arătate de instanța de apei și pe care și le însușește, iar pe de altă parte și în raport cu cerința impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, și anume aceea de a avea o legătură cu soluționarea cauzei, deoarece dispozițiile arătate vizează aspecte procedurale referitoare la modul de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate și nicidecum care ar putea să conducă la alte soluții decât cele prevăzute de lege care privesc modul de rezolvare a laturii penale și laturii civile a unei cauze penale, potrivit condițiilor impuse în art. 345 și 346 C. proc. pen. , ceea ce atrage inadmisibilitatea excepțiilor menționate, așa încât în mod corect și legal a fost dispusă soluția respingerii, ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la aceste excepții de către curtea de apel. Totodată, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o analiză distinctă a motivelor invocate de inculpatul F.M., la data de 6 aprilie 2009, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 din C. proc., în raport cu cerințele impuse de această normă și de art. 171 alin. (1) din același cod, cu dreptul de a solicita probe în condițiile art. 65, 62, 67 din același cod, de aspectele punctuale invocate de către inculpat cu privire la plângerile nr. 319168 din 23 octombrie 2000 și 319/VI11/1/2001, actele aflate la dosarul cauzei, precum și de controlul pe care poate să-l facă instanțele de judecată, în raport cu art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, așa încât soluția de respingere, ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale este susținută în fapt și în drept și cu privire la această excepție. De asemenea, Înalta Curte apreciază, ca nefondate, criticile recurentului inculpat F.M. cu privire la respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire ia excepția de neconstituționalitate a art. 229 C. proc. pen., față de argumentele evidențiate de instanța de apel, pe care instanța de recurs și le însușește, iar pe de altă parte, motivele invocate cu privire la încălcările arătate sunt de esența controlului judiciar, în calea ordinară de atac a apelului, chiar exercitată de inculpat. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că încheierea din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 229 C. proc. pen., excepția de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de neconstitutionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, este legală și temeinică, sub toate aspectele. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat F.M. împotriva încheierii din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.