ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1511/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1511/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință de la 6 aprilie 2009 a Curții de Apel

Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3900/44/2006, a fost respinsă,

ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 C. proc. pen., excepția de

neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de

neconstituționalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepții

invocate de inculpatul F.M.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că pe data de

11 august 2006, pe rolul Curții de Apel Galați s-a înregistrat dosarul nr.

3900/2006 având ca obiect apelurile promovate de inculpatul F.

M. și de partea vătămată-civilă M.M. împotriva

sentinței

penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galați.

La termenul din 6 aprilie 2009, inculpatul F.M. a invocat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 229 C. proc. pen.

, excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de

neconstituționalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, petentul F.M. a

reținut că dispozițiile art. 229 C. proc. pen., în măsura în care nu prevăd că

învinuitul este parte în procesul penal și nu beneficiază de drepturile

procesuale și generează posibilitatea de arbitrariu și subiectivism și dă

posibilitatea procurorului, în cursul urmăririi penale, să nu dea prin

rechizitoriu soluție cu privire la toate plângerile, la toate infracțiunile și

cu privire la toți făptuitorii. În concret, a susținut în cauza de față,

rechizitoriul s-a dat înainte ca procurorul să soluționeze plângerea cu nr.

319.168/22 octombrie 2000 aflată la dosarul nr. 1.397/P/2000 al Parchetului de

pe lângă Tribunalul Galați, plângere prin care a solicitat să se efectueze

cercetări penale față de numitele

M.M. și M.G.

pentru săvârșirea infracțiunilor

de violare de domiciliu, distrugere,

amenințare și lovire.

A susținut că dispozițiile art. 229 C. proc. pen., sunt neconstituționale,

deoarece nu prevăd ca nulitate absolută faptul că învinuitul trebuie asistat de

un apărător pe tot parcursul urmăririi penale și

sunt neconstituționale, deoarece permit instanței de judecată să

aprecieze

că probele administrate în faza de urmărire penală sunt

suficiente și în cursul judecății să nu mai administreze alte probe.

De asemenea, a susținut că procurorul nu s-a pronunțat asupra

plângerii înregistrate sub nr. 319/VI11/1/2001 din

9 aprilie 2001, prin care a

susținut că nu au fost administrate toate

probele și a solicitat să-i fie desemna un apărător din oficiu.

A susținut că dispozițiile art. 229 C. proc. pen., sunt

neconstituționale, deoarece încalcă o serie de drepturi și principii prevăzute

de art. 1, 4, 11, 15, 16, 20, 24, 124, 126 și 148 din Constituție

raportat la art. 1, 6, 14 și 17 din C.E.D.O.

și

art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 și 30 din D.U.D.O.

În ceea ce privește dispozițiile art. 29

alin. (6) din Legea nr. 47/1992 și

dispozițiile art. 303

alin. (6) C. proc. pen., a susținut că sunt neconstituționale, deoarece dau

posibilitatea instanței de judecată să se pronunțe asupra admisibilității sau

inadmisibilității excepției de neconstituționalitate, încălcând competenta

Curții Constituționale.

Partea vătămată M.M., prin apărător, a susținut că prezenta cauză se

judecă de mai bine de 7 ani, că petentul F.M. a invocat mai multe excepții de

neconstituționalitate și că prin invocarea acestor excepții se urmărește

tergiversarea soluționării cauzei și că i se încalcă dreptul la soluționarea cauzei

într-un termen rezonabil. A susținut că, în toată perioada, inculpatul a

invocat în mod repetat aceleași cereri și excepții, împiedicând astfel

instanțele să soluționeze cauza pe fond.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor ari. 229 C. proc. pen., excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de

neconstituționalitate a art. 29 alin. (6) din legea nr. 47/1992 este

inadmisibilă, urmând a fi respinsă din următoarele motive:

Până în prezent, în prezenta cauză, inculpatul F.M. a invocat

următoarele excepții de neconstituționalitate:

Excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 264 alin. (4), art. 313 alin. (2) teza a doua și art. 318

alin. (1) C. proc. pen. și excepția

de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992,

excepții respinse prin decizia nr. 158 din 30 mai 2002 a Curții Constituționale,

judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 12 noiembrie 2001 - 14 iunie

2002;

Excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. pen.

, respinsă

prin decizia nr. 521 din 11 octombrie 2005, judecarea cauzei a fost suspendată

în perioada 9 martie 2005 - 25 octombrie 2005;

Excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 171 alin. (3) C. proc. pen.

, excepția

respinsă prin decizia nr. 756 din 18 septembrie 2007, judecarea cauzei a fost

suspendată în perioada 6 martie 2007 - 17 octombrie 2007.

Curtea Constituțională a reținut că „dreptul la apărare nu poate fi

confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat

de legea fundamentală în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de

legiuitor, care stabilește și situațiile în care consideră că este necesar.

Curtea a statuat că dispozițiile art. 171

alin. (3) C. proc. pen.,

sunt constituționale chiar dacă

nu prevăd că asistența juridică este garantată.

Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție și de art. 6

din C.A.D.O.L.F.

, se referă la asistența

juridică facultativă, iar excepțiile de la

această regulă pot fi

stabilite în mod exclusiv de legiuitor. în cazurile în care legea impune

asistența juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are

valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează, atât în

favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei

bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce

rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege.”

4.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (2) C.

proc. pen., excepția respinsă prin

decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008,

judecarea cauzei a

fost suspendată în perioada 8 noiembrie 2007 – 14 februarie 2008.

Curtea Constituțională a statuat că legea fundamentală garantează

dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, iar

stabilirea cazurilor în care aceasta este obligatori constituie atributul

exclusiv al legiuitorului.

S-a reținut că dispozițiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen., nu

contravin sub niciun aspect dispozițiilor constituționale privind înfăptuirea

justiției, ele aplicându-se în mod egal persoanelor vizate de ipoteza normei

juridice, fără discriminări pe criterii arbitrare.

5.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) C.

proc. pen., invocată la termenul din 14 februarie 2008, judecarea

cauzei s-a suspendat cu începere de la data de 21

februarie 2008 până la

20 iunie 2008, excepția fiind respinsă prin

decizia nr. 600 din 20 mai 2008.

Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 171 alin. (1) C.

proc. pen., au mai fost supuse controlului instanței de contencios

constituțional și că prin deciziile nr. 533 din 13 octombrie 2005 și 963 din 31

octombrie 2005 s-a statuat că „dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din

Constituție și de art. 6 din C.E.A.D.O.L.F., se referă la asistență juridică

facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod

exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică

obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei

instituții de cert interes social, care funcționează, atât în favoarea

învinuitului sau a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune

desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce

rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege.”

În condițiile în care pentru o mare

perioadă de timp judecarea cauzei

a fost suspendată și

dosarul s-a aflat la Curtea Constituțională și în condițiile în care inculpatul

este cercetat pentru o faptă săvârșită în urmă cu 8 ani, respectiv la data de

22 octombrie 2000, la termenul din 21 februarie 2008, curtea a invocat excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr.

47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și excepția

de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen., dispoziții legale,

potrivit

cărora pe perioada soluționării

excepției de neconstituționalitate judecarea

cauzei se suspendă.

A susținut că aceste dispoziții legale încalcă părților dreptul la

judecarea cauzelor într-un termen rezonabil, drept consacrat de art. 21 alin. (3)

din Constituție și de art. 6 alin. (1) din C.E.A.D.O.L.F.

Prin decizia nr. 600 din 20 mai 2008 excepția de neconstitutionalitate

a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale și excepția de neconstitutionalitate a art.

303 alin. (6) C. proc. pen., au fost respinse.

Curtea Constituțională a reținut că aceste texte de lege nu încalcă

dreptul la un proces echitabil, desfășurat într-un termen rezonabil, întrucât

suspendarea judecării cauzei în situația sesizării Curții Constituționale, până

la soluționarea excepției de neconstitutionalitate este menită să preîntâmpine

acele situații în care instanțele judecătorești ar pronunța hotărâri

fundamentale pe dispoziții legale declarate neconstituționale prin decizii ale

Curții Constituționale, situații care ar putea afecta stabilitatea raporturilor

juridice existente între părți.

6.

Excepția de

neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 197 alin. (2) fraza a ll-a, teza a ll-a

C. proc. pen.

În motivarea acestei excepții a susținut

că dispozițiile art. 197 alin. (2)

fraza a ll-a, teza a ll-a

C. proc. pen., sunt neconstituționale, deoarece încalcă dreptul învinuitului de

a fi asistat de un apărător pe tot parcursul urmăririi penale, nu garantează

îndeplinirea de către organele

de urmărire

penală a obligației de a aduce la cunoștință învinuitului că are dreptul de a

fi asistat de un avocat și nu garantează ca în faza de judecată

să se

administreze și alte probe decât cele administrate în faza de urmărire penală

Prin încheierea de ședință nr.

3900/44/2006 din 4 noiembrie 2008 a

Curții de Apel Galați,

s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 197 alin. (2) fraza a ll-a,

teza a ll-a C. proc. pen.

Recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință

nr. 3900/44/2006 din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați a fost respins,

ca nefondat, prin decizia penală nr. 3703 din 14 noiembrie 2008, pronunțată de

Înalta Curte de Casație în dosarul nr. 9317/1/2008.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că excepțiile invocate de

inculpatul F.M. nu au legătură cu soluționarea cauzei în apel, au ca finalitate

doar tergiversarea judecării cauzei și nu o modalitate eficientă de apărare.

7.

Excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C.

proc. pen. și excepția de neconstitutionalitate a

dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință nr.

3900/44/2006 din 2 decembrie 2008 a

Curții de Apel Galați,

s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. proc.

pen. și excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C.

proc. pen.

Recursul declarat de inculpatul F.M.

împotriva încheierii de

ședință nr. 3900/44/2006 din 2

decembrie 2008 a Curții de Apel Galați a fost respins, ca nefondat, prin

decizia penală nr. 4194 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de

Casație în dosarul nr. 10453/1/2008.

Înalta Curte de Casație a reținut că, în mod corect cererea de sesizare

a Curții Constituționale a fost respinsă, deoarece, din actele dosarului a

rezultat că dispozițiile legale ale celor două articole au mai fost supuse

controlului de constituționalitate, excepțiile fiind respinse prin deciziile

nr. 600 din 20 mai 2008, nr. 756 din 18 septembrie 2007 și nr. 62 din 31

ianuarie 2008 ale Curții Constituționale.

8.

La termenul din

13 ianuarie 2009 inculpatul F.M. a invocat alte două excepții de

neconstitutionalitate, respectiv excepția de

neconstitutionalitate

a art. 263 alin. (4) C. proc. pen. și excepția de

neconstitutionalitate

a art. 303 alin. (6) C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință nr. 3900 din 13

ianuarie 2009 a Curții de Apel

Galați cererea de sesizare

a Curții Constituționale cu excepția de

neconstitutionalitate

a art. 263 alin. (4) C. proc. pen. și excepția de

neconstitutionalitate

a art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Prin decizia penală nr. 291 din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în dosar 530/1/2009, recursul declarat de inculpatul F.M.

împotriva încheierii de ședință nr. 3900 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel

Galați a fost respins, ca nefondat. ^

9.

Imediat ce dosarul

a fost restituit de la Înalta Curte de Casație și Justiție cu termenul din 6

martie 2009, petentul F.M. a invocat excepția de neconstitutionalitate a art.

23 C. proc. pen. și excepția de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) din

C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință nr. 3900/44/2006 din 9 martie 2009 a Curții

de Apel Galați, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a art. 23 C. proc. pen. și

excepția de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen.

Recursul promovat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de ședință

nr. 3900/44/2006 din 9 martie 2009 a Curții de Apel Galați a fost respins, ca

nefondat, prin decizia penală nr. 1048 din 23 martie 2009, dosar 2477/1/2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

10.

Imediat ce dosarul a fost restituit de la Înalta

Curte de Casație și

Justiție la termenul din 6 aprilie

2009, inculpatul F.M. a invocat alte trei excepții de neconstitutionalitate,

respectiv excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 229 C. proc.

pen., excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc.

pen. și excepția de neconstitutionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr.

47/1992.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu cele trei excepții de

neconstitutionalitate este inadmisibilă pentru motivele ce au fost arătate în

continuare.

În ceea ce privește excepția de

neconstituționalitate a art. 303 alin. (6)

C. proc. pen.,

s-a constatat că această excepție a fost invocată din oficiu de instanță la

termenul din 21 februarie 2008, dar, așa cum am arătat mai sus, a fost respinsă

prin decizia nr. 600 din 20 mai 2008 a Curții Constituționale.

Tot cu privire la dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen.,

cererea de sesizare a Curții Constituționale a

fost respinsă prin încheierea de ședință nr. 3900/44/2006 din 2 decembrie 2008

a Curții de Apel Galați,

iar recursul declarat de inculpat a fost

respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 4194 din 17 decembrie 2008,

pronunțată de Înalta Curte de Casație în dosarul nr. 10453/1/2008.

Aceiași cerere a fost respinsă prin încheierea de ședință nr.

3900/44/2006 din 13 ianuarie 2009, recursul declarat de inculpatul F.M. fiind

respins, ca nefondat, prin decizia nr. 291 din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Aceeași excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (6) a fost

invocată la termenele din 13 ianuarie 2009 și 6 martie 2009, cererile de

sesizare a Curții Constituționale fiind respinse, ca inadmisibile.

Recursurile declarate de petentul F.M. au fost respinse, ca nefondate,

prin deciziile penale nr. 291 din 28 ianuarie 2009, dosar 530/1/2009 și nr.

1048 din 23 martie 2009, dosar 2477/1/2009, ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Mai mult, alin. (6) al art. 303 C. proc. pen., nu conține nicio

prevedere cu privire la dreptul instanței de a aprecia asupra admisibilității

sau inadmisibilității unei excepții de neconstituționalitate.

În ceea ce privește dispozițiile art. 229 C. proc. pen., s-a constatat

că acesta stabilește momentul la care o anumită persoană dobândește calitatea

de învinuit și momentul până la care se păstrează calitatea de învinuit și deci

nu are nicio legătură cu dreptul la apărare al învinuitului.

S-a constatat că, deși a invocat alt articol din lege, în motivarea

excepției, inculpatul F.M. preia aceleași aspecte legale de dreptul la apărare

și asistența juridică obligatorie și de dreptul ca în faza de judecată să se

administreze și alte probe decât cele administrate în faza de urmărire penală, aspecte

cu privire la care, numai în prezenta cauză, Curtea Constituțională s-a

pronunțat prin decizia nr. 756 din 18 septembrie 2007, prin decizia nr. 62 din 31

ianuarie 2008 și prin decizia nr. 600 din 20 mai 2008 și prin care a statuat că

trebuie să se facă o distincție clară între dreptul la apărare, drept care este

în toate cazurile garantat și dreptul la asistență juridică obligatorie sau

dreptul de a beneficia de asistență judiciară gratuită din partea unui avocat

din oficiu, drepturi care se acordă numai în anumite cazuri reglementate de

legiuitor.

Nu s-a putut reține că dispozițiile art. 229 C. proc. pen., nu

garantează îndeplinirea de către organele judiciare a obligației de a aduce la

cunoștință învinuitului că are dreptul să fie asistat de un apărător, deoarece

îndeplinirea acestei obligații este garantată, atât de art. 6 alin. (5) C.

proc. pen., în care se arată că „organele judiciare au obligația să

încunoștințeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima

declarație, despre faptul de a fi asistat de un apărător, cât și de

dispozițiile art. 171 alin. (1) C. proc. pen., care prevăd că „învinuitul sau

inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot urmăririi penale și al

judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest

drept."'

Nici dreptul de a solicita probe în cursul judecății nu este încălcat,

acest drept fiind garantat de dispozițiile art. 65 alin. (1) C. proc. pen., în

care se prevede că „sarcina administrării probelor revine organului de urmărire

penală și instanței de judecată”, de dispozițiile art. 62 C. proc. pen., în

care se arată că „în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și

instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe

bază de probe” și

de dispozițiile art. 67

C. proc. pen., din care a rezultat că în cursul

procesului penal părțile

pot propune probe și cere administrarea lor și că

cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă

proba

este concludentă și utilă.

Și în acest caz, trebuie să se facă distincția între dreptul de a cere

administrarea de probe, drept care este întotdeauna garantat și dreptul de a

obține administrarea unei probe, drept care este garantat numai dacă proba este

pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei.

În ceea ce privește faptul că procurorul a dat rechizitoriu fără ca să

se pronunțe cu privire la unele plângeri, făptuitori și infracțiuni s-a

constatat că petentul avea posibilitatea să facă plângere la prim-procurorul

parchetului, așa cum prevăd dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen.

Oricum, în ceea ce privește plângerea nr. 319168 din 23 octombrie

2000, așa cum a rezultat din dresa nr.

517/11/2/2001 din 5 iunie 2001 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul

Galați s-a disjuns cauza față de făptuitoarele M.M. și M.G. și cauza a fost

trimisă spre competentă soluționare Poliției Municipiului Galați, Secția 4.

În ceea ce privește plângerea nr.

319/VIII/1 din 09 aprilie 2001 s-a constatat

că aceasta a fost depusă după ce inculpatului i

s-a prezentat materialul de

urmărire penală și când a

declarat că nu are cereri de formulat, nu suferă de vreo boală psihică și nu

dorește apărător.

Tot în ceea ce privește plângerea nr. 319/VIII/1/09 aprilie 2001 s-a

constatat că la dosar se află o copie despre care inculpatul a confirmat că

este conformă cu originalul, iar la X se

află

o copie din registrul general din care a rezultat că această plângere a

fost

depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și deci apărările inculpatului

pot fi verificate pe baza acestor copii.

Oricum nu a putut să constate că de mai

bine de aproape trei ani, în

prezenta cauză nu s-a făcut

niciun fel de cercetare judecătorească pe fond și că dosarul se plimbă de la o

instanță la alta pentru soluționarea unor excepții de neconstituționalitate

invocate de inculpatul F.M. și aceasta în condițiile în care în Codul de

procedură penală mai sunt vreo 500 de articole a căror excepție de

neconstituționalitate ar putea fi invocată.

Este evident că invocarea acestor excepții de neconstituționalitate se

face nu pe motiv că dreptul la apărare al inculpatului ar fi încălcat, ci

pentru motivul că inculpatul nu dorește să se judece, așa cum a declarat la

termenul din 6 aprilie 2009.

În ceea ce privește dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr.

47/1992, instanța de apel a apreciat că este normal ca instanțele de judecată

să sesizeze Curtea Constituțională doar în acele situații în care constată că

dispozițiile legale invocate au legătură cu soluționarea cauzei și în măsura în

care acestea ar încălca drepturile stabilite prin Constituție, în caz contrar

activitatea Curții Constituționale s-ar bloca.

Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 29 alin.

(

6) din Legea nr. 47/1992, curtea de apel a

respins, ca inadmisibilă,

cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 C. proc. pen.,

excepția de neconstituționalitate a art. 303

alin. (6) C. proc. pen. și

excepția de neconstituționalitate a art. 29

alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepții invocate de inculpatul F.M.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termenul legal,

recurs inculpatul F.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, apreciind că nu există niciuna din cauzele

de inadmisibilitate

prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art.

29 din Legea nr. 47/1992, arătând că a fost admisă cererea de sesizare a Curții

Constituționale privind excepția dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen.,

atunci când a fost invocată de instanță, dar nu și când a fost invocată de

către inculpat, că excepția invocată are legătură cu soluționarea cauzei,

deoarece a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 263 alin. (4) C.

proc. pen., care reglementează forma și cuprinsul rechizitoriului, care este

actul de sesizare al instanței de judecată, a căror încălcare a fost invocată

în motivele de apel, încălcarea dreptului la apărare, care constituie motivele

de apel care fac obiectul cauzei.

Recurentul inculpat consideră că parchetul i-a încălcat dreptul la

apărare, procurorul, prin rechizitoriu nu i-a dat soluție și la plângerea nr.

319.168 din 22 octombrie 2000 aflată la dosarul nr. 1.397/P/2000 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Galați, plângere formulată de inculpat privind

săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, rechizitoriul a fost dat

înainte de a fi soluționate plângerile nr. 319/VIII/1/

aprilie 2001 și nr. 231/P/2001, plângeri formulate împotriva

materialului de

cercetare și urmărire penală administrat în dosarul

penal nr. 1.397/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, consecința

fiind vătămarea prin încălcarea dreptului la apărare și supunerea la

discriminare.

Procurorul prin rechizitoriu nu a dat soluție la cererea nr.

319/VI11/1/2001 aprilie 2009, cerere prin care a

solicitat și avocat din oficiu,

mai mult decât atât, procurorul i-a

distrus originalul cererii arătate pentru a

nu

se mai putea exercita controlul asupra modului vădit nelegal în care i-a

fost

încălcat dreptul la apărare, cererea a depus-o după ce i-a fost prezentat

materialul de cercetare și urmărire penală înainte de a se da rechizitoriul, că

procurorul a dat rechizitoriul înainte de a soluționa

plângerea nr. 319/VI11/1/2001 aprilie 2009 formulată împotriva

materialului

de cercetare și urmărire penală administrat în dosarul

penal nr. 1.397/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați și cererea

prin care a solicitat și avocat din oficiu.

Recurentul inculpat a mai menționat că ridică excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen.,

considerând că acest text de lege este

neconstituțional în măsura în care

permite și dă posibilitatea instanței

de judecată să se pronunțe asupra admisibilității sau inadmisibilității

excepției de neconstituționalitate ridicată încălcând astfel competența Curții

Constituționale.

De asemenea, recurentul inculpat a mai

arătat că ridică excepția de

neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992,

considerând că acest text de lege este neconstituțional în măsura în

care

permite și dă posibilitatea instanței de judecată să se pronunțe

asupra admisibilității sau inadmisibilității excepției de neconstituționalitate

ridicată încălcând astfel competența Curții Constituționale.

Motivelor de recurs Ie-a fost atașată adeverința de venit pe anul

2009, privind pe inculpat în care se menționează

că acesta nu figurează în

evidențele fiscale cu venituri impozabile,

aflată la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, în recurs au lipsit recurentul inculpat F.M.,

intimatele părți vătămate M.M. și M.G. și intimata parte civilă Spitalul

Județean Sf. Apostol Andrei Galați, procedura de citare fiind legal

îndeplinită.

Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei, 11,55, nu a

fost depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare,

a apreciat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul părților, în

dezbateri, potrivit art. 385

13

C.

proc. pen.

Reprezentantul Ministerului Public a pus

concluzii de respingere, ca

nefondat, a recursului

declarat de recurentul inculpat, arătând că instanța de apel a respins în mod

corect, ca inadmisibilă excepția invocată, în raport cu dispozițiile Legii nr.

47/1992.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat F.M. prin prisma dispozițiilor

art. 385

6

cu referire la art. 385

1

alin. (2) din același

cod și art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, așa cum a fost

interpretat prin decizia nr. XXXVI din 11

decembrie 2006 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secțiile unite, în

raport cu motivele de recurs invocate, urmând ca excepțiile de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art.

29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 invocate în cadrul motivelor de recurs,

excepții și care fac obiectul verificării căii de atac exercitate chiar de

inculpat să fie analizate sub forma criticilor deja arătate, Înalta Curte

apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 6 aprilie

2009, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că prin sentința penală nr. 275 de la 19

iunie 2006 a Tribunalului Galați, secția penală, conform art. 334 C. proc. pen.,

a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin

actul de sesizare din infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de

art. 20

C. pen., raportat la art. 174 C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen.,

în infracțiunea prevăzută de art. 18 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73

lit. b) C. pen. (parte vătămată M.M.).

A fost condamnat inculpatul F.M., la o pedeapsă de 2 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în referire la art. 76

lit. e) C. pen. (fapta din 22 octombrie 2000 parte vătămată M.M.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit.

h) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a

părții vătămate M.G. împotriva inculpatului F.M. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b C. pen.

(fapta din 22 octombrie 2000), urmare a lipsei părții vătămate la două termen

consecutive.

Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat ca fiind grațiată

integral și condiționat pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre inculpatului F.M.

S-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 7 din Legea nr.

543/2002.

Potrivit art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost

obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul de Urgență Sf. Apostol

Andrei Galați a sumei de 331.702 lei și către partea civilă M.M. a sumei de

3.000.000 de lei reprezentând daune morale și a sumei de 2.250.000 lei

reprezentând daune materiale.

A fost respins, ca fiind nefondat, restul

pretențiilor civile solicitate de

partea civilă M.M. și

pretențiile civile formulate de partea civilă M.G.

În baza art. 189 C. proc. pen., suma de 1.300.000 de lei (ROL)

reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu a fost avansată din

fondurile Ministerului Justiției către B.A. Galați.

Conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a fost

obligată partea vătămată M.G. la plata către stat a sumei de 1.000.000 de lei

cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen.,

a fost obligat inculpat

la plata către stat a sumei de

5.000.000 de lei (ROL), reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Au fost admise cererile formulate de doamna avocat H.M. și de către

martorii M.D. și S.V. și a ridicat amenzile judiciare aplicate acestora prin

încheierile de ședință din 4 mai 2006 și 5 aprilie 2006.

În considerentele acestei sentințe, prima instanță a făcut referire în

detaliu la ciclul procesual anterior al cauzei, evidențiind în mod concret

sentința penală nr. 295 din 2 iunie 2003 a Tribunalului Galați, decizia penală

nr. 348/ A de la 11 iunie 2004 a Curții de Apel Galați, prin care au fost

admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, partea

vătămată M.M. și inculpatul F.M., a desființat sentința penală nr. 295 de la 2

iunie 2003 a Tribunalului Galați și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță, menținându-se procedurile efectuate până la dezbateri,

cauza fiind înregistrată pe data de 19 iunie 2004 pe rolul Tribunalului Galați,

secția penală, cauză în care a fost pronunțată sentința penală nr. 275 de la 19

iunie 2006.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri inculpatul F.M.

și partea vătămată-civilă M.M., ce au fost

înregistrate

pe rolul Curții de Apel Galați, la data de 11 august 2006

sub nr. 3900/2006.

În considerentele încheierii de ședință de

la 6 aprilie 2009 a Curții de

Apel Galați, instanța de

apel a prezentat în mod concret excepțiile de neconstituționalitate invocate de

către inculpat, dar și de către curtea de apel, precum și modul de soluționare

a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, indicând soluțiile adoptate

de instanță, de instanța de control judiciar, precum și de Curtea

Constituțională, așa cum s-a arătat.

Înalta Curte constată că excepțiile de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (6) din Legea

nr. 47/1992 invocate în cadrul motivelor de recurs, conțin aceleași motive ca

și excepțiile ce fac obiectul verificării căii de atac exercitate chiar de

inculpat, așa încât se vor analiza prin prisma criticilor deja arătate.

În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de sesizare a

Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art.

229 C. proc. pen., a art. 303

alin. (6) C. proc. pen. și a excepției de neconstituționalitate a art. 29 alin.

(6) din Legea nr. 47/1992

formulată de

către inculpatul F.M., la data de 6 aprilie 2009, Înalta

Curte consideră

că instanța de apel în mod judicios și motivat a respins, ca inadmisibilă

cererea de sesizare a Curții Constituționale, făcând un riguros examen asupra

fiecăreia din excepțiile invocate, față de criticile formulate de inculpat, în

raport și cu soluțiile date în cauză cu privire la

aceleași excepții care au mai fost soluționate, respectiv art. 303 alin.

(6) C. proc. pen.

, asupra căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin decizia nr. 600 din 20 mai 2008, în sensul respingerii, excepție invocată

în cauză, a excepțiilor pronunțate în cauză cu privire la excepția de

neconstituționalitate a art. 229 C. proc. pen. și anume deciziile nr. 756 din 18

septembrie 2007, nr. 62 din 31 ianuarie 2008 și nr. 600 din 20 mai 2008.

De asemenea, Înalta Curte consideră că nu sunt fondate criticile

invocate, de către recurentul inculpat F.M., atât pe cale de

excepție, cât și sub forma motivelor de recurs

asupra neconstituționalității

dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc.

pen. și art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, pe de-o parte, pe

lângă argumentele

arătate de instanța de

apei și pe care și le însușește, iar pe de altă parte și

în raport cu

cerința impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, și anume

aceea de a avea o legătură cu soluționarea cauzei, deoarece dispozițiile

arătate vizează aspecte procedurale referitoare la modul de soluționare a

excepțiilor de neconstituționalitate și nicidecum care ar putea să conducă la

alte soluții decât cele prevăzute de lege care privesc modul de rezolvare a

laturii penale și laturii civile a unei cauze penale, potrivit condițiilor

impuse în art. 345 și 346 C. proc. pen.

,

ceea ce atrage inadmisibilitatea excepțiilor menționate,

așa încât în

mod corect și legal a fost dispusă soluția respingerii, ca inadmisibilă a

cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la aceste excepții de

către curtea de apel.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o analiză

distinctă a motivelor invocate de inculpatul F.M., la data de 6 aprilie 2009,

cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 229 din C.

proc., în raport cu cerințele impuse de această normă și de art. 171 alin. (1)

din același cod, cu dreptul de a solicita probe în condițiile art. 65, 62, 67

din același cod, de aspectele punctuale

invocate

de către inculpat cu privire la plângerile nr. 319168 din 23 octombrie

2000

și 319/VI11/1/2001, actele aflate la dosarul cauzei, precum și de

controlul pe care poate să-l facă instanțele de

judecată, în raport cu art. 29

alin. (6) din Legea nr. 47/1992, așa

încât soluția de respingere, ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții

Constituționale este susținută în fapt și în drept și cu privire la această

excepție.

De asemenea, Înalta Curte apreciază, ca nefondate, criticile

recurentului inculpat F.M. cu privire la respingerea ca inadmisibilă a cererii

de sesizare a Curții Constituționale cu privire ia excepția de

neconstituționalitate a art. 229 C. proc. pen.,

față de argumentele

evidențiate de instanța de apel, pe care instanța de

recurs și le însușește, iar pe de altă parte, motivele invocate cu privire la

încălcările arătate sunt de esența controlului judiciar, în calea ordinară de

atac a apelului, chiar exercitată de inculpat.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că încheierea din

6 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, prin care s-a respins,

ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 229 C. proc. pen., excepția de

neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și excepția de

neconstitutionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, este legală și

temeinică, sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul

inculpat F.M. împotriva încheierii din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția

penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., se va obliga

recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat F.M. împotriva

încheierii din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

aprilie 2009.