Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.11.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3703/2008

HOTĂRÂRE
14.11.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3703/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 4 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 3900/44/2006, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 197 alin. (2) fraza a II-a teza a II-a C. proc. pen. Împotriva încheierii, a declarat recurs inculpatul F.M., solicitând casarea încheierii, admiterea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată și suspendarea cauzei până la soluționarea excepției.

Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente: Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul inculpat vizând neconstitutionalitatea art. 197 alin. (2) fraza a II-a teza a doua este inadmisibilă, neavând legătură cu soluționarea cauzei în instanța de apel, astfel încât în mod legal s-a dispus respingerea sesizării Curții Constituționale. Susținerea recurentului privind necompetența instanței de a aprecia asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate este contrară prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată, deoarece conform alin. (6) al acestui articol, instanța are obligație de a examina admisibilitatea excepției redicate, iar în cazul în care apreciază că este inadmisibilă are dreptul de a respinge sesizarea Curții Constituționale.

Neavând legătură cu soluționarea cauzei în apel, în mod legal Curtea de Apel Galați a respins sesizarea Curții Constituționale, excepția ridicată de apelantul inculpat având ca finalitate doar tergiversarea cauzei și nu o modalitate de apărare eficientă. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ÎN

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3900/44/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 noiembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-04-23
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1511/2009
, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen. și excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. Recu
ÎCCJ 2009-07-01
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2533/2009
pen., se constată că aceasta a fost invocată din oficiu de instanță la termenul din 21 februarie 2008, fiind respinsă prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 a Curții Constituționale. După această dată, pe parcursul soluționării cauzei și până
ÎCCJ 2009-12-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4285/2009
de ședință nr. 3900/44/2006 din 04 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 3703 din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație în Dosarul nr. 9317/1/2008. Înalta Curte de Casaț
ÎCCJ 2009-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3896/2009
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Galați, secția penală, având pe rol spre soluționare recursurile declarate de inculpații B.D., M.I., L.O.V. și F.E. împotriva Deciziei penal
ÎCCJ 2009-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3413/2009
, fiind reglementată de alin. (6) din același articol și cu privire la care instanța s-a pronunțat prin încheierile din 6 aprilie 2009 și din 18 iunie 2009. Împotriva încheierii din 8 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Galați, sec
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă