ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 296/2010

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 11 ianuarie 2010,

pronunțată în dosarul nr. 3900/44/2006, Curtea de Apel Galați, ca instanță de

apel, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 262 alin. (1), art. 264

alin. (1), art. 303 alin. (6), toate C. proc. pen., precum și a disp. art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, invocate de inculpatul F.M.

Instanța a reținut că, prin sentința

penală nr. 275 din 19 iunie 2006 Tribunalul Galați l-a condamnat pe inculpatul F.M.

la 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 C. pen., faptă din

data de 22 octombrie 2000.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul F.M.

a declarat apel.

Deși dosarul a fost înregistrat la

instanța de apel – Curtea de Apel Galați - încă de la data de 11 august 2006, până

în prezent acesta nu a putut fi soluționat, deoarece singura apărare pe care inculpatul

a înțeles să și-o formuleze a fost aceea de a invoca repetat, excepția de

neconstituționalitate.

Sunt, astfel, prezentate cele 13 cereri

de sesizare a Curții Constituționale, anterioare celei de față, formulate de

inculpatul F.M. în perioada 12 noiembrie 2001 – 7 decembrie 2009, privitoare la

pretinsa neconstituționalitate a unor dispoziții C. proc. pen. și Legea nr. 47/1992,

toate respinse, fie de Curtea Constituțională, fie de instanță, ca

inadmisibile.

Examinând, punctual criticile de

neconstituționalitate formulate de inculpatul F.M. prin cea de-a 14-a cerere de

sesizare a Curții Constituționale, Curtea de Apel Galați, prin încheierea din 11

ianuarie 2010 - atacată cu recursul de față - a reținut cele ce urmează:

- asupra criticii de

neconstituționalitate a prevederilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., în

raport de art. 1, art. 4, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24,

art. 52, art. 53, art. 124, art. 126 și art. 148 din Constituție, de art. 1,

art. 6, art. 14 și art. 16 din CEDO și de art. 1, art. 2, art. 6, art. 7, art. 8,

art. 10, art. 11, și art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului,

Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, în sesizările anterioare, prin

decizia nr. 600 din 20 mai 2008, iar instanța de apel prin încheierile din 2

decembrie 2008, 13 ianuarie 2009, 9 martie 2009, 6 aprilie 2009, 8 octombrie

2009 și 7 decembrie 2009, recursurile promovate de inculpat, fiind respinse de

Înalta Curte de Casație și Justiție;

- asupra cererii de sesizare cu critica

de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

instanța de apel s-a mai pronunțat prin încheierile din 8 octombrie 2009 și 7 decembrie

2009, respingând-o, ca inadmisibilă, hotărârile fiind menținute prin respingerea

recursurilor inculpatului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a mai arătat că acest text de lege

reglementează competența Curții Constituționale de a decide asupra excepțiilor

de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești și nu au

legătură cu soluționarea prezentei cauze în apel, iar posibilitatea instanței

de a aprecia asupra admisibilității cererii de a sesiza Curtea Constituțională,

fiind reglementată de alin. (6) al aceluiași articol și cu privire la care instanța

s-a mai pronunțat, definitiv, prin încheierile din 6 aprilie 2009 și din 18

iunie 2009.

- în privința dispozițiilor art. 262 alin.

(1) și ale art. 264 alin. (1) C. proc. pen., a căror constituționalitate este

contestată, s-a constatat că acestea reglementează soluțiile pe care procurorul

le poate adopta după terminarea urmăririi penale și, respectiv, denumirea actului

de sesizare a instanței de judecată și nu au legătură cu soluționarea cauzei în

apel.

În motivarea tuturor celor patru excepții

de neconstituționalitate - arată instanța de apel - inculpatul reia aceleași

aspecte legate de dreptul la apărare și asistența judiciară obligatorie și de

dreptul ca în faza de judecată să se administreze și alte probe decât cele

administrate în faza de urmărire penală.

Asupra tuturor acestor aspecte, în

prezenta cauză, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin deciziile nr. 756

din 18 septembrie 2007, nr. 62 din 31 ianuarie 2008 și nr. 600 din 20 mai 2008

și prin care a statuat că trebuie făcută distincția între dreptul la apărare,

drept garantat în toate cazurile și dreptul la asistență juridică obligatorie

sau dreptul de a beneficia de asistență juridică gratuită din partea unui

avocat din oficiu, aceste din urmă drepturi acordându-se numai în anumite cazuri

reglementate de legiuitor.

La rândul lui, nici dreptul inculpatului

de a cere probe în cursul judecății nu este încălcat, acesta fiind garantat de

dispozițiile art. 65 alin. (1) C. proc. pen., art. 62 și art. 67 din același

cod.

În ce privește critica, în relație cu

dispozițiile art. 262 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că procurorul a emis

rechizitoriul înainte de a se pronunța cu privire la unele plângeri, făptuitori

și infracțiuni, s-a reținut că inculpatul avea posibilitatea să se adreseze cu

plângere la prim-procurorul parchetului, conform art. 275 - art. 278 C. proc.

pen.

În considerarea celor ce preced, dar și a

afirmației inculpatului la termenul din 6 aprilie 2009, când a precizat că în

realitate nu dorește să se judece, instanța de apel prin încheierea din 11 ianuarie

2010 a respins cererea inculpatului F.M. de sesizare a Curții Constituționale

cu excepțiile de neconstituționalitate, sus-menționate.

Împotriva acestei încheieri inculpatul F.M.

a declarat recurs, nemotivat și nesusținut.

Verificând hotărârea atacată pe baza

actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea Constată că recursul nu este fondat.

Așa cum, corect, s-a reținut prin

motivarea încheierii criticate, asupra unora dintre excepțiile de

neconstituționalitate s-a mai pronunțat, în aceeași cauză, Curtea

Constituțională, sesizată anterior cu cererile inculpatului F.M. și chiar din

oficiu, de către instanță, fiind respinse.

Este cazul excepțiilor de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și ale

art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Osebit, instanța de apel și Înalta Curte

de Casație și Justiție au mai respins în două rânduri – în fond și, respectiv,

în recursul inculpatului – cererile de sesizare a Curții Constituționale cu

soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate ale celor două texte de lege,

ca inadmisibilă.

Și de această dată Înalta Curte constată

că recursul inculpatului F.M., cu privire la soluția dată de instanța de apel,

cererii sale de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și

ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, este nefondat.

Inculpatul a criticat dispozițiile art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și cele ale art. 303 alin. (6) C. proc. pen.

pentru neconstituționalitate, deoarece dau posibilitatea instanței de judecată

să se pronunțe asupra admisibilității sau inadmisibilității cererii de sesizare

a Curții Constituționale.

Întemeiat s-a reținut de instanța de apel

că aceste dispoziții legale criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei,

posibilitatea instanței de a aprecia admisibilitatea cererii fiind reglementată

prin art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.

Cât privește neconstituționalitatea

dispozițiilor art. 262 alin. (1) C. proc. pen. și ale art. 264 alin. (1) C.

proc. pen., aceasta a fost motivată de inculpat prin aceea      că nu prevăd că

învinuitul este parte în proces, nebeneficiind, astfel, de toate drepturile

procesuale, creând posibilitatea arbitrariului și subiectivismului și permițând

procurorului să nu dea prin rechizitoriu soluție cu privire la toate

plângerile, la toate infracțiunile și față de toți făptuitorii și, respectiv, că

permit instanței aprecierea că sunt suficiente probele administrate în cursul urmăririi

penale, când învinuitul, cercetat pentru o tentativă la omor, nu a fost asistat

de un apărător.

Și în privința cererii inculpatului de

sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acestor excepții de

neconstituționalitate, hotărârea instanței din 11 ianuarie 2010 este legală și

temeinică.

Dispozițiile legale criticate, în raport de

motivele invocate, nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Părțile în procesul penal sunt prevăzute

de alte dispoziții legale, respectiv art. 23 și art. 24 C. proc. pen.

Drepturile învinuitului și cele ale

inculpatului sunt, de asemenea, reglementate prin alte dispoziții legale,

respectiv, art. 5-8, art. 66, art. 68, art. 70, art. 137

1

, art. 171

și multe altele, toate C. proc. pen.

Criticile privind limitarea investirii instanței

cu controlul complex și complet asupra îndeplinirii obligațiilor de către

procuror de a da soluție tuturor plângerilor , infracțiunilor și față de toți

făptuitorii, nu pot privi prevederile art. 262 alin. (1) C. proc. pen., a cărui

neconstituționalitate se pretinde, ci, eventual, cele ale art. 317 C. proc.

pen., care fixează obiectul judecății.

În sfârșit, pretinsa

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. proc. pen. pentru

motivul că acest text de lege ar permite instanței să aprecieze că sunt

suficiente probele strânse în cursul urmăririi penale, când i s-a încălcat

dreptul la apărare, nu are, iarăși, legătură cu soluționarea cauzei, întrucât

acest text de lege stabilește doar care este actul de sesizare a instanței de

judecată.

Față de toate cele ce preced și, nu în

cele din urmă, de evidența exploatării, de către inculpat, a lacunelor legii

pentru a tergiversa judecata, recursul inculpatului F.M.

împotriva încheierii din 11 ianuarie

2010 a Curții de Apel Galați, secția Penală, urmează să fie respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva

încheierii din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 3900/44/2006.

Obligă recurentul inculpat la 160 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27

ianuarie 2010.