ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 897/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Galați, secția penală, având pe rol spre soluționare apelurile declarate de inculpatul F.M. și de partea vătămată M.M. împotriva sentinței penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul nr. R/1564/2004, la termenul din 5 februarie 2010 a fost sesizată de către apelantul inculpat F.M., prin apărător ales, cu o cerere de sesizare a Curtii Constituționale formulată în scris în vederea soluționării excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen., art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Prin aceeași cerere apelantul inculpat a solicitat amânarea pronunțării asupra excepțiilor pe care Ie-a susținut oral, în ședință publică, pentru a putea depune și note de concluzii scrise în susținerea cererii sale și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstitutionalitate invocată și trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru acest motiv. Prin încheierea din aceeași dată, pronunțată în Dosarul nr. 3900/44/2006, instanța de prim control judiciar a dispus amânarea pronunțării asupra excepțiilor de neconstitutionalitate invocate la data de 8 februarie 2010, pentru a da posibilitatea apelantului inculpat să depună la dosar note de concluzii scrise, cu privire la excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc.

pen. și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. La termenul fixat pentru pronunțare, prin încheierea din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția penală, în baza art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, republicată, a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, formulată de inculpatul F.M., în vederea soluționării excepțiilor de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fixând, totodată, termen pentru soluționarea cauzei, în apel, la 8 martie 2010. Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că la termenul din 5 februarie 2010 apelantul inculpat F.M., prin apărătorul ales, a depus la dosar o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc.

pen. și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Verificând excepțiile de neconstitutionalitate invocate de inculpatul F.M., prin prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea de Apel Galați, secția penală a apreciat că se nu impune sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea acestora. Astfel, a constatat că excepțiile de neconstitutionalitate, invocate în cerere de către inculpatul F.M., vizează aceleași aspecte legate de dreptul la apărare, aspecte pe care Ie-a invocat și în cererile anterioare și cu privire la care s-au pronunțat, atât Curtea Constituțională, cât și instanța de judecată. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc.

pen., s-a constatat că, prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 Curtea Constituțională s-a pronunțat anterior, iar instanța de judecată s-a pronunțat prin încheierile de ședință din: 02 decembrie 2008, 13 ianuarie 2009, 09 martie 2009, 06 aprilie 2009, 08 octombrie 2009, 07 decembrie 2009 și 11 ianuarie 2010. De asemenea, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanța de prim control judiciar s-a pronunțat prin încheierile din: 08 octombrie 2009, 07 decembrie 2009 și 11 ianuarie 2010, reținând că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reglementează competența Curții Constituționale de a decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești și nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze în apel, posibilitatea instanței de a aprecia asupra admisibilității sau inadmisibilității cererii de a sesiza Curtea Constituțională fiind reglementată de alineatul 6 din același articol și, cu privire la care, instanța de apel s-a pronunțat prin încheierile din 06 aprilie 2009 și 18 iunie 2009. Totodată, in ceea ce privește dispozițiile art. 20 alin. (1) C. pen.

instanța de apel a menționat în considerentele încheierii că acestea prevăd că, „tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care însă a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul", ori în cererea de sesizare a Curții Constituționale s-a constatat că inculpatul nu s-a referit la existența unui conflict dintre această dispoziție și dispozițiile din Constituție, ci a făcut vorbire tot despre dreptul la apărare și dreptul de a administra probe.

Instanța de prim control judiciar a mai considerat că nu poate ignora faptul că, în cauză, este dedusă judecății o infracțiune săvârșită de inculpat în anul 2000 și, ca atare, la momentul invocării primei excepții de neconstituționalitate (12 noiembrie 2001), inculpatul avea posibilitatea să invoce și această excepție, precum și orice alte excepții pe care le-ar fi considerat întemeiate în dosarul de față, pentru a nu mai fi generate și alte suspendări ale judecății, pe motivul invocării unor excepții de neconstituționalitate. S-a mai relevat că la data 11 august 2006, pe rolul Secției Penale a Curții de Apel Galați, s-a înregistrat Dosarul nr. 3900/44/2006, având ca obiect apelurile declarate de inculpatul F.M.

și partea vătămată/civilă M.M. împotriva sentinței penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galați și deși, de la data înregistrării dosarului au trecut 3 ani și 6 luni, apelurile nu au putut fi soluționate deoarece singura apărare pe care inculpatul F.M. a înțeles să și-o facă a fost aceea de a invoca, în mod repetat și nejustificat, excepții de neconstituționalitate, toate vizând dreptul la apărare. Instanța de apel a apreciat că maniera în care inculpatul a procedat de-a lungul desfășurării procesului penal constituie o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, deoarece astfel, acesta a încercat constant tergiversarea nejustificată a soluționării cauzei, încălcând, cu bună știință, dreptul părții vătămate de a se judeca într-un termen rezonabil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, instanța de prim control judiciar a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu cele 3 excepții de neconstituționalitate invocate de inculpatul F.M. Împotriva încheierii mai sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs, inculpatul F.M., fără a-l motiva în vreun fel și, deși în cauza înregistrată sub nr. 1414/1/2010 pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți s-au acordat două termene de judecată (22 februarie și respectiv, 8 martie 2010), recurentul inculpat nu s-a prezentat în fața instanței de recurs pentru a-și formula și susține personal motivele de recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, încheierea atacată, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul formulat de inculpatul F.M. este nefondat, pentru considerentele ce vor urma. Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea acestei instanțe este posibilă cu o excepție de neconstituționalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiții, supuse verificării de către instanța în fața căreia se ridică o atare excepție și care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea Curții, iar pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

Interpretând dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte constată că, în vederea sesizării Curtii Constituționale, instanțele exercită un control de admisibilitate a cererii de sesizare asupra următoarelor aspecte: excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată; excepția să vizeze neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Astfel, în primul rând, excepția de neconstitutionalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau o normă juridică de drept procesual și, în fine, a treia condiție reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se referă la prevederi legale care, odată constatate ca fiind neconstituționale de către Curtea Constituțională, nu mai pot face obiectul unei excepții de neconstitutionalitate. Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstitutionalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta și-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.

Or, în speță, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a apreciat, în mod justificat, că excepțiile de neconstitutionalitate ale prevederilor art. 20 alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, nu au legătură cu cauza dedusă judecății, iar pe de altă parte, vizează aceleași aspecte legate de dreptul la apărare, aspecte pe care inculpatul Ie-a mai invocat și în cererile anterioare și cu privire la care s-au pronunțat, atât Curtea Constituțională, cât și instanța de judecată. De altfel, Înalta Curte mai constată că invocând excepțiile de neconstitutionalitate a dispozițiilor mai sus menționate, recurentul inculpat nici nu justifică un interes trecut, actual sau eventual și nici nu vizează salvgardarea legii în general, întrucât inculpatul F.M.

a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1397/P/2000, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. și art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. și condamnat, în fond după casare, de Tribunalul Galați, secția penală, prin sentința penală nr. 275 din 19 iunie 2006 la o pedeapsă 2 luni închisoare pentru săvârșire infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. (urmare schimbării încadrării juridice dată faptei din cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen.

în cea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen.). Tot prin aceeași hotărâre prima instanță, printre altele, a constatat, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate M.G. împotriva aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., urmare lipsei nejustificate a părții vătămate la două termen consecutive și, de asemenea, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat ca fiind grațiată integral condiționat pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre inculpatului F.M.

Se mai constată că instanța de prim control judiciar corect a considerat că nu se poate reține, interpretând dispozițiile art. 20 C. pen., că au fost obstrucționate în vreun fel, drepturile apelantului inculpat, după cum nu a rezultat în ce măsură un text de lege deja aplicat, ar fi cauzat vreo restrângere a drepturilor acestuia, intrând astfel în conflict cu prevederile Legii Fundamentale, așa cum s-a tins a se susține și demonstra de către inculpatul F.M., autor al excepției de neconstitutionalitate mai sus menționată. Pe de altă parte, examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin aceeași încheiere, Curtea de Apel Galați, secția penală a acordat termen de judecată în vedere soluționării cauzei, în apel, la 8 martie 2010. Prin urmare, recursul declarat de inculpatul F.M.

împotriva încheierii din 8 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3900/44/2006, va fi apreciat ca nefondat, întrucât textele ale căror neconstitutionalitate s-a invocat: art. 20 alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu au legătură cu soluționarea cauzei dedusă judecății, fiind prevederi ce au mai fost examinate anterior în încercarea evidentă a inculpatului de a tergiversa soluționarea cauzei, astfel încât, în mod just, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstitutionalitate ale textelor mai sus menționate. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. B) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 8 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3900/44/2006. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 8 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3900/44/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 martie 2010.