ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 897/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 897/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Galați, secția penală,

având pe rol spre soluționare apelurile declarate de inculpatul F.M. și de

partea vătămată M.M. împotriva sentinței penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a

Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul nr. R/1564/2004, la termenul din 5

februarie 2010 a fost sesizată de către apelantul inculpat F.M., prin apărător

ales, cu o cerere de sesizare a Curtii Constituționale formulată în scris în

vederea soluționării excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 20

alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen., art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992.

Prin aceeași

cerere apelantul inculpat a solicitat amânarea pronunțării asupra excepțiilor

pe care Ie-a susținut oral, în ședință publică, pentru a putea depune și note

de concluzii scrise în susținerea cererii sale și suspendarea judecării cauzei

până la soluționarea excepției de neconstitutionalitate invocată și trimiterea

dosarului la Curtea Constituțională pentru acest motiv.

Prin

încheierea din aceeași dată, pronunțată în Dosarul nr. 3900/44/2006, instanța

de prim control judiciar a dispus amânarea pronunțării asupra excepțiilor de

neconstitutionalitate invocate la data de 8 februarie 2010, pentru a da

posibilitatea apelantului inculpat să depună la dosar note de concluzii scrise,

cu privire la excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1)

C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

La termenul

fixat pentru pronunțare, prin încheierea din 8 februarie 2010, Curtea de Apel

Galați, secția penală, în baza art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992,

republicată, a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a

Curții Constituționale, formulată de inculpatul F.M., în vederea soluționării

excepțiilor de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) C. pen.,

art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

fixând, totodată, termen pentru soluționarea cauzei, în apel, la 8 martie 2010.

Pentru a

dispune astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că la termenul

din 5 februarie 2010 apelantul inculpat F.M., prin apărătorul ales, a depus la

dosar o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de

neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) C. pen., art. 303 alin.

(6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Verificând

excepțiile de neconstitutionalitate invocate de inculpatul F.M., prin prisma

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea de Apel Galați,

secția penală a apreciat că se nu impune sesizarea Curții Constituționale

pentru soluționarea acestora.

Astfel, a

constatat că excepțiile de neconstitutionalitate, invocate în cerere de către

inculpatul F.M., vizează aceleași aspecte legate de dreptul la apărare, aspecte

pe care Ie-a invocat și în cererile anterioare și cu privire la care s-au

pronunțat, atât Curtea Constituțională, cât și instanța de judecată.

Referitor la

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc.

pen., s-a constatat că, prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 Curtea

Constituțională s-a pronunțat anterior, iar instanța de judecată s-a pronunțat

prin încheierile de ședință din: 02 decembrie 2008, 13 ianuarie 2009, 09 martie

2009, 06 aprilie 2009, 08 octombrie 2009, 07 decembrie 2009 și 11 ianuarie 2010.

De asemenea,

cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanța de

prim control judiciar s-a pronunțat prin încheierile din: 08 octombrie 2009, 07

decembrie 2009 și 11 ianuarie 2010, reținând că dispozițiile art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992 reglementează competența Curții Constituționale de a

decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor

judecătorești și nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze în apel,

posibilitatea instanței de a aprecia asupra admisibilității sau

inadmisibilității cererii de a sesiza Curtea Constituțională fiind reglementată

de alineatul 6 din același articol și, cu privire la care, instanța de apel s-a

pronunțat prin încheierile din 06 aprilie 2009 și 18 iunie 2009.

Totodată, in

ceea ce privește dispozițiile art. 20 alin. (1) C. pen. instanța de apel a

menționat în considerentele încheierii că acestea prevăd că, „tentativa constă

în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care

însă a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul", ori în cererea de

sesizare a Curții Constituționale s-a constatat că inculpatul nu s-a referit la

existența unui conflict dintre această dispoziție și dispozițiile din

Constituție, ci a făcut vorbire tot despre dreptul la apărare și dreptul de a

administra probe.

Instanța de

prim control judiciar a mai considerat că nu poate ignora faptul că, în cauză,

este dedusă judecății o infracțiune săvârșită de inculpat în anul 2000 și, ca

atare, la momentul invocării primei excepții de neconstituționalitate (12

noiembrie 2001), inculpatul avea posibilitatea să invoce și această excepție,

precum și orice alte excepții pe care le-ar fi considerat întemeiate în dosarul

de față, pentru a nu mai fi generate și alte suspendări ale judecății, pe

motivul invocării unor excepții de neconstituționalitate.

S-a mai

relevat că la data 11 august 2006, pe rolul Secției Penale a Curții de Apel

Galați, s-a înregistrat Dosarul nr. 3900/44/2006, având ca obiect apelurile

declarate de inculpatul F.M. și partea vătămată/civilă M.M. împotriva sentinței

penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galați și deși, de la data

înregistrării dosarului au trecut 3 ani și 6 luni, apelurile nu au putut fi

soluționate deoarece singura apărare pe care inculpatul F.M. a înțeles să și-o

facă a fost aceea de a invoca, în mod repetat și nejustificat, excepții de

neconstituționalitate, toate vizând dreptul la apărare.

Instanța de apel

a apreciat că maniera în care inculpatul a procedat de-a lungul desfășurării

procesului penal constituie o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale,

deoarece astfel, acesta a încercat constant tergiversarea nejustificată a

soluționării cauzei, încălcând, cu bună știință, dreptul părții vătămate de a

se judeca într-un termen rezonabil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din

Constituție și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Față de

considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr.

47/1992 republicată, instanța de prim control judiciar a respins ca

inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu cele 3 excepții de

neconstituționalitate invocate de inculpatul F.M.

Împotriva

încheierii mai sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs, inculpatul F.M.,

fără a-l motiva în vreun fel și, deși în cauza înregistrată sub nr. 1414/1/2010

pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți s-au acordat două termene de judecată (22

februarie și respectiv, 8 martie 2010), recurentul inculpat nu s-a prezentat în

fața instanței de recurs pentru a-și formula și susține personal motivele de

recurs.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din

oficiu, încheierea atacată, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul formulat de inculpatul F.M. este

nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, sesizarea acestei instanțe este posibilă

cu o excepție de neconstituționalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiții,

supuse verificării de către instanța în fața căreia se ridică o atare excepție

și care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea

Curții, iar pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate

judecarea cauzei se suspendă.

Interpretând

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte constată că, în vederea

sesizării Curtii Constituționale, instanțele exercită un control de

admisibilitate a cererii de sesizare asupra următoarelor aspecte: excepția să

fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau

din oficiu, de către instanța de judecată; excepția să vizeze

neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu aibă ca obiect prevederi

constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale; excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent

de obiectul acesteia.

Astfel, în

primul rând, excepția de neconstitutionalitate trebuie să privească o lege ori

o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, în al doilea rând aceasta

trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică

de drept material sau o normă juridică de drept procesual și, în fine, a treia

condiție reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se

referă la prevederi legale care, odată constatate ca fiind neconstituționale de

către Curtea Constituțională, nu mai pot face obiectul unei excepții de

neconstitutionalitate.

Aceasta

înseamnă că este posibilă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de

neconstitutionalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta și-a

exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.

Or, în speță,

Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a apreciat, în mod

justificat, că excepțiile de neconstitutionalitate ale prevederilor art. 20 alin.

(1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) din Legea nr.

47/1992, pe de o parte, nu au legătură cu cauza dedusă judecății, iar pe de

altă parte, vizează aceleași aspecte legate de dreptul la apărare, aspecte pe

care inculpatul Ie-a mai invocat și în cererile anterioare și cu privire la

care s-au pronunțat, atât Curtea Constituțională, cât și instanța de judecată.

De altfel, Înalta

Curte mai constată că invocând excepțiile de neconstitutionalitate a

dispozițiilor mai sus menționate, recurentul inculpat nici nu justifică un

interes trecut, actual sau eventual și nici nu vizează salvgardarea legii în

general, întrucât inculpatul F.M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.

1397/P/2000, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu

aplic. art. 73 lit. b) C. pen. și art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 73 lit.

b) C. pen. și condamnat, în fond după casare, de Tribunalul Galați, secția penală,

prin sentința penală nr. 275 din 19 iunie 2006 la o pedeapsă 2 luni închisoare

pentru săvârșire infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic.

art. 73 lit. b) C. pen. (urmare schimbării încadrării juridice dată faptei din

cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplic. art. 73

lit. b) C. pen. în cea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 73

lit. b) C. pen.).

Tot prin

aceeași hotărâre prima instanță, printre altele, a constatat, în baza art. 11

pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetarea procesului

penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate M.G. împotriva aceluiași

inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.

cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., urmare lipsei nejustificate a părții

vătămate la două termen consecutive și, de asemenea, conform art. 1 din Legea nr.

543/2002, a constatat ca fiind grațiată integral condiționat pedeapsa aplicată

prin prezenta hotărâre inculpatului F.M.

Se mai

constată că instanța de prim control judiciar corect a considerat că nu se

poate reține, interpretând dispozițiile art. 20 C. pen., că au fost

obstrucționate în vreun fel, drepturile apelantului inculpat, după cum nu a

rezultat în ce măsură un text de lege deja aplicat, ar fi cauzat vreo

restrângere a drepturilor acestuia, intrând astfel în conflict cu prevederile

Legii Fundamentale, așa cum s-a tins a se susține și demonstra de către inculpatul

F.M., autor al excepției de neconstitutionalitate mai sus menționată.

Pe de altă

parte, examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin

aceeași încheiere, Curtea de Apel Galați, secția penală a acordat termen de

judecată în vedere soluționării cauzei, în apel, la 8 martie 2010.

Prin urmare,

recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 8 februarie 2010

a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3900/44/2006,

va fi apreciat ca nefondat, întrucât textele ale căror neconstitutionalitate

s-a invocat: art. 20 alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art.

29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu au legătură cu soluționarea cauzei dedusă

judecății, fiind prevederi ce au mai fost examinate anterior în încercarea

evidentă a inculpatului de a tergiversa soluționarea cauzei, astfel încât, în

mod just, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepțiile de neconstitutionalitate ale textelor mai sus

menționate.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. B) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva

încheierii din 8 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 3900/44/2006.

Conform

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 8

februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

3900/44/2006.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 8 martie 2010.