ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4002/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții M.O. și C.L.M.O., au chemat în judecată pe pârâții M.C.C.P.N. și G.R. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul M.C.C.P.N. la inițierea unei hotărâri de Guvern prin care imobilul C.F. și G.V.F. din municipiul Oltenița să fie trecut în administrarea C.L.O. și proprietatea publică a municipiului Oltenița fiind transferată în proprietatea privată a statului și administrarea R.A.D.E.F. R.F., iar pârâtul G.R. la emiterea hotărârii mai sus amintite. Prin sentința civilă nr. 2034 din 8 iulie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de prematuritate și acțiunea reclamanților, ca neîntemeiate.

În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut că excepția de prematuritate este neîntemeiată, dreptul reclamanților fiind născut și actual, și că O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 39/2005 și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 a intrat în vigoare ulterior introducerii acțiunii. Pe fondul cauzei s-a reținut că obiectul cererii este constatarea refuzului nejustificat al pârâților de a soluția cererea reclamanților. Instanța de fond a statuat că deși autoritatea pârâtă nu a arătat considerentele pentru care a apreciat ca fiind neoportună cererea reclamanților, din analiza probatoriului administrat în cauză și a dispozițiilor legale incidente se poate reține că în speță nu este vorba de un refuz nejustificat.

S-a reținut că pârâtul nu a acționat cu exces de putere atunci când nu a soluționat favorabil cererea ce i-a fost adresată, aflându-se în limitele dreptului de apreciere, legea oferindu-i posibilitatea de a da în administrare autorităților publice locale imobilele menționate, neexistând însă un drept al reclamanților pe care să-l fi încălcat, ci doar o aptitudine a acestora de a primi în administrare imobile cu destinația de cinematograf și grădină de spectacole cinematografice. Mai mult, trecerea în administrarea autorităților publice locale a cinematografelor se putea face până la reorganizarea R.A.D.E.F. R.F., iar prin H.G. nr. 1874/2006 a fost aprobată Strategia de privatizare a R.A.D.E.F.

R.F. privind vânzarea imobilelor disponibile potrivit căreia, în prima etapă pot fi vândute activele, sălile sau grădinile de spectacol cinematografic, precum și terenurile aferente acestora, actualilor utilizatori, dacă aceștia îndeplinesc condițiile legale. S-a reținut că în mod corect și justificat s-a apreciat că este inoportună trecerea celor două active solicitate în administrarea C.L.M.O., cu atât mai mult cu cât proiectul a fost finalizat imediat prin aprobarea Strategiei. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M.O. și C.L.M.O., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât nu s-a cercetat fondul cauzei. Prin criticile aduse sentinței recurate recurenții susțin că în mod greșit s-a reținut faptul că trecerea cinematografelor în administrarea autorităților locale se putea face până la reorganizarea R.A.D.E.F.

R.F. prin H.G. nr. 1874/2006 pentru că și ulterior prin O.U.G. nr. 7/2008 s-a prevăzut posibilitatea ca aceste active să fie trecute din domeniu privat al statului și din administrarea R.A.D.E.F. R.F. în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și în administrarea autorităților publice locale, prin hotărâre de Guvern, cu obligația păstrării obiectului de activitate prevăzut în hotărâre. Se arată și faptul că pârâtul M.C.C. nu a înaintat colectivului special constituit în conformitate cu prevederile H.G. nr. 50/2005, cererea formulată în vederea elaborării proiectelor de acte normative, nefiind prezentat la dosar procesul-verbal întocmit cu ocazia soluționării cestei cereri. M.C.C.P.N.

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât instanța s-a pronunțat pe fondul cauzei. Se susține și faptul că demersul C.L.M.O. privind transferul cu titlu gratuit al imobilelor respective vine contradicție cu Strategia privind vânzarea sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic precum și a terenurilor aferente acestora, aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea R.A.D.E.F. R.F., aprobată prin H.G. nr. 1874/2006. Mai mult, titularul contractului de locație de gestiune nr. 60 din 22 ianuarie 1995 având ca obiect imobilele în litigiu, a solicitat cumpărarea acestora conform adresei nr. 2524 din 28 martie 2008 a R.A.D.E.F.

R.F. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., de criticile aduse sentinței recurate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Nu poate fi reținută critica potrivit căreia instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei. De altfel, recurenta în mod eronat a susținut că greșita soluționare a cauzei în opinia sa echivalează cu o omisiune de a cerceta fondul cauzei, întrucât atât din considerentele cât și din dispozitivul hotărârii recurate rezultă fără dubiu că prima instanță a analizat în fond acțiunea reclamanților.

Prin urmare critica recurentei sub aspectul menționat este nefondată. Critica recurentei privind greșita soluționare a cauzei în raport și de dispozițiile art. II pct. 1 din O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006, pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005 nu poate fi reținută întrucât acest act normativ a intrat în vigoare la 15 februarie 2008 ulterior cererii de chemare în judecată din 22 ianuarie 2008, și cu atât mai mult ulterior cererilor adresate de reclamant pârâtului. Cum cererile se analizează în raport de actele normative în vigoare la momentul formulării acestora, critica formulată este nefondată.

Deci dispozițiile legale incidente în cauză, în raport de care trebuie stabilit dacă a existat sau nu un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) coroborat cu lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare sunt cele în vigoare la momentul formulării cererilor reclamanților către pârât și implicit de la exprimarea refuzului considerat ca fiind nejustificat. La momentul primei cereri, din 18 august 2006, erau incidente dispozițiile art. 67 alin. (3) din O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, modificată și completată prin Legea nr. 328/2006 care a intrat în vigoare la 30 iulie 2006, potrivit cărora „în perioada prevăzută la art. II din Legea de aprobare a prezentei ordonanțe, prin hotărâre a Guvernului, cinematografele prevăzute în anexa 1 pot fi trecute în administrarea autorităților publice locale”.

Art. II din Legea nr. 328/2006 prevedea: „în termen de 45 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, M.C.C. elaborează strategiile prevăzute la art. 67 alin. (1) din O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările aduse prin prezenta lege, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului și se publică în M. Of. al României, Partea I”. Ulterior, art. II din Legea nr. 328/2006 a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 97/2006, astfel că în art. II al acesteia, se stipula la pct. 1 ca: „până la 20 decembrie 2006, cinematografele prevăzute la anexa nr. 1 din O.G. nr. 39/2005, pot fi trecute din domeniul privat al statului și din administrarea R.A.D.E.F. R.F.

în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și în administrarea autorităților publice locale prin hotărâre a Guvernului, cu obligația păstrării obiectului prevăzut în hotărâre” iar la pct. 2 se prevede că: „după art. II se introduce un nou art. III, cu următorul cuprins: până la 20 decembrie 2006, M.C.C. va elabora strategiile specifice prevăzute la art. 67 alin. (1) din O.G. nr. 39/2005, …. care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”. În raport de această modificare a fost formulată o nouă cerere a reclamantului către pârâți. În acest context legislativ a fost emisă și H.G. nr. 1874/2006 pentru aprobarea Strategiei privind vânzarea sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, precum și a terenurilor aferente acestora, aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea R.A.D.E.F.

R.F. În anexa nr. 2 a acestui act normativ figurează C.F. și G.V.F., din municipiul Oltenița, la poziția 107 și 108. Conform art. 7 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1874/2006, strategia privind vânzarea activelor cuprinde două etape. În etapa I va avea loc vânzarea activelor către utilizatorii actuali, în condițiile existenței unui temei legal care să permită acest lucru, cu respectarea clauzelor contractuale și a prevederilor art. 14. Este necontestat de părți faptul că, pentru imobilele în litigiu SC N.C. SRL deține un contract de locație de gestiune precum și faptul că a solicitat cumpărarea acestora. Prin urmare, în raport de dispozițiile legale menționate în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul nu dispune de un drept exclusiv de trecere a acestor imobile în administrarea C.L.M.O.

și în domeniul public al acestei unități administrativ-teritoriale, legea conferindu-i doar o posibilitate în acest sens, astfel că nu poate fi reținut faptul că pârâtul a acționat cu exces de putere când și-a exprimat refuzul cu privire la soluționarea favorabilă a cererilor reclamanților. Mai mult, solicitarea reclamanților vine în contradicție cu Strategia aprobată prin H.G. nr. 1874/2006, care prevede vânzarea acestor imobile către actualii utilizatori. În concluzie, având în vedere aceste considerente, în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat al pârâților în ceea ce privește cererile formulate de reclamanți. În ceea ce privește critica privind încălcarea dispozițiilor H.G.

nr. 50/2005, respectiv art. 5 alin. (1), instanța de recurs apreciază că aceasta este nefondată din perspectiva faptului că aceste dispoziții se impun a fi respectate doar în situația în care se elaborează proiecte de acte normative ori, în cauza de față nu se regăsește o astfel de situație. Date fiind considerentele expuse, cât și dispozițiile art. 312 alin. (1) teza II-a C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții M.O. prin P., M.C. și C.L.M.O. prin P. împotriva sentinței civile nr. 2034 din 8 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2009.