ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 810/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a suspendat judecata apelului declarat de pârâta SC T.S. SA împotriva sentinței comerciale nr. 3636 din 13 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București în contradictoriu cu SC P. SA, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 702/120/2008 aflat pe rolul Tribunalului Neamț.

Instanța de apel a reținut că în dosarul aflat pe rolul său obiectul judecății îl constituie rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare autentificat din 27 iunie 2000, iar pricina aflată pe rolul Tribunalului Neamț, are ca obiect obligarea reclamantei intimate la plata sumei de 203.565,50 lei cu titlu de restituire plată nedatorată achitată în plus față de valoarea contractului a cărui rezoluțiune se cere, așa încât judecata cauzei depinde de soluționarea dosarului tribunalului. Împotriva încheierii, intimata reclamantă a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 2441, art. 299 și art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța de apel a suspendat judecata pricinii în condițiile în care, cu rea credință apelanta pârâtă a ascuns faptul că dosarul Tribunalului Neamț a fost suspendat prin rezoluția Președintelui secției comerciale a Înaltei Curții de Casație și Justiție în dosarul de strămutare până la 13 ianuarie 2010. Instanța de apel a nesocotit prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. care arată că instanța poate suspenda judecata pricinii când dezlegarea pricinii atârnă de existența sau inexistența unui drept subiectiv sau a unui mijloc de probă. În pricina de față existența dreptului subiectiv se cere a se constata prin desființarea cu efect retroactiv a contractului de vânzare- cumpărare (pentru îndeplinirea pactului comisoriu de gradul IV în condițiile neachitării a șase rate consecutive) iar în dosarul de la Tribunalul Neamț se are în vedere un mijloc de probă prin care pârâta caută să diminueze suma ce trebuie plătită ca preț al imobilului.

Instanța nu a ținut cont de notele scrise prin care a atenționat-o cu privire la desființarea cu efect retroactiv al contractului, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, SC P. SA fiind oricum nevoită să restituie prețul indiferent dacă sumele plătite drept preț au fost invocate corect. Curtea de apel suspendând pricina nu a ținut cont de principiul celerității și a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. și nu a ținut cont de practica judiciară în privința litigiilor dintre părți. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Prevederile art. 244 C. proc. civ. care instituie o suspendare legală facultativă care în condițiile alin. (1) pct. 1 supune dezbaterii o chestiune prejudicială a cărei soluție poate avea înrâurire asupra dreptului dedus judecăți.

Existența sau inexistența dreptului de care atârnă dezlegarea pricinii aflată pe rolul curții de apel, a fost judicios sesizată de această instanță. Obiectul dosarului care privește rezilierea contractului din 2000 (întrucât el apare în contract cu executare succesivă de plată a prețului) se întemeiază pe neplata prețului în timp ce obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Neamț privește încasarea de către vânzător a unui preț mai mare, situație în care în mod greșit susține recurenta că indiferent dacă prețul a fost încasat în cuantum corect, ca urmare a constatării rezoluțiunii, el va fi restituit. Apare cu evidență dependența soluției dată în reziliere contractului pentru neplata a șase rate consecutive din preț, de aceea dată în pricina privind plata unui preț mai mare decât cel stabilit în contract.

Astfel, de existența sau inexistența dreptului de creanță pe care Tribunalul Neamț îl are de soluționat, depinde rezilierea contractului de vânzare- cumpărare. Recurenta, subiectiv apreciază că Tribunalul Neamț soluționează o cauză care nu privește un drept subiectiv ci un mijloc de probă. Dreptul subiectiv reprezintă prerogativa necunoscută de dreptul obiectiv unei persoane fizice sau juridice de a pretinde subiectului pasiv să dea să facă sau să nu facă ceva, folosind la nevoie forța publică, iar între aceste drepturi se numără și dreptul la creanță. În privința încălcării principilor celerității și dreptului la un proces echitabil, acestea se impun ca principii ale preeminenței dreptului în condițiile asigurării garanțiilor procesuale; iar din această perspectivă curtea de apel, judicios a făcut aplicație dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. În sfârșit, ca motiv de recurs nu se poate invoca practica pe care instanțele de diferite grade a avut-o în timpul desfășurării litigiului dintre părți, cu atât mai mult cu cât aceasta este nerelevantă. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefundat recursul declarat împotriva încheierii din 27 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 8869/3/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA București împotriva încheierii din 27 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.