ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 810/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 810/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel
Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C.
proc. civ. a suspendat judecata apelului declarat de pârâta SC T.S. SA
împotriva sentinței comerciale nr. 3636 din 13 martie 2008
pronunțată de Tribunalul București în contradictoriu cu SC P. SA,
până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 702/120/2008
aflat pe rolul Tribunalului Neamț.
Instanța de apel a reținut
că în dosarul aflat pe rolul său obiectul judecății îl
constituie rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare
autentificat din 27 iunie 2000, iar pricina aflată pe rolul Tribunalului
Neamț, are ca obiect obligarea reclamantei intimate la plata sumei de
203.565,50 lei cu titlu de restituire plată nedatorată achitată
în plus față de valoarea contractului a cărui rezoluțiune
se cere, așa încât judecata cauzei depinde de soluționarea dosarului
tribunalului.
Împotriva încheierii, intimata
reclamantă a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 2441, art.
299 și art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta susține că
instanța de apel a suspendat judecata pricinii în condițiile în care,
cu rea credință apelanta pârâtă a ascuns faptul că dosarul
Tribunalului Neamț a fost suspendat prin rezoluția Președintelui
secției comerciale a Înaltei Curții de Casație și
Justiție în dosarul de strămutare până la 13 ianuarie 2010.
Instanța de apel a nesocotit
prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. care arată că
instanța poate suspenda judecata pricinii când dezlegarea pricinii
atârnă de existența sau inexistența unui drept subiectiv sau a
unui mijloc de probă.
În pricina de față
existența dreptului subiectiv se cere a se constata prin desființarea
cu efect retroactiv a contractului de vânzare- cumpărare (pentru
îndeplinirea pactului comisoriu de gradul IV în condițiile
neachitării a șase rate consecutive) iar în dosarul de la Tribunalul
Neamț se are în vedere un mijloc de probă prin care pârâta caută
să diminueze suma ce trebuie plătită ca preț al imobilului.
Instanța nu a ținut cont de notele scrise prin care a
atenționat-o cu privire la desființarea cu efect retroactiv al
contractului, cu consecința repunerii părților în situația
anterioară, SC P. SA fiind oricum nevoită să restituie
prețul indiferent dacă sumele plătite drept preț au fost
invocate corect.
Curtea de apel suspendând pricina nu
a ținut cont de principiul celerității și a dreptului la un
proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. și nu a ținut
cont de practica judiciară în privința litigiilor dintre
părți.
Recursul este nefondat și va fi
respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prevederile art. 244 C. proc. civ.
care instituie o suspendare legală facultativă care în
condițiile alin. (1) pct. 1 supune dezbaterii o chestiune
prejudicială a cărei soluție poate avea înrâurire asupra
dreptului dedus judecăți.
Existența sau inexistența
dreptului de care atârnă dezlegarea pricinii aflată pe rolul
curții de apel, a fost judicios sesizată de această
instanță.
Obiectul dosarului care privește
rezilierea contractului din 2000 (întrucât el apare în contract cu executare
succesivă de plată a prețului) se întemeiază pe neplata prețului
în timp ce obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Neamț
privește încasarea de către vânzător a unui preț mai mare,
situație în care în mod greșit susține recurenta că
indiferent dacă prețul a fost încasat în cuantum corect, ca urmare a
constatării rezoluțiunii, el va fi restituit.
Apare cu evidență
dependența soluției dată în reziliere contractului pentru
neplata a șase rate consecutive din preț, de aceea dată în
pricina privind plata unui preț mai mare decât cel stabilit în contract.
Astfel, de existența sau inexistența dreptului de creanță
pe care Tribunalul Neamț îl are de soluționat, depinde rezilierea
contractului de vânzare- cumpărare.
Recurenta, subiectiv apreciază
că Tribunalul Neamț soluționează o cauză care nu
privește un drept subiectiv ci un mijloc de probă. Dreptul subiectiv
reprezintă prerogativa necunoscută de dreptul obiectiv unei persoane
fizice sau juridice de a pretinde subiectului pasiv să dea să
facă sau să nu facă ceva, folosind la nevoie forța
publică, iar între aceste drepturi se numără și dreptul la
creanță.
În privința
încălcării principilor celerității și dreptului la un
proces echitabil, acestea se impun ca principii ale preeminenței dreptului
în condițiile asigurării garanțiilor procesuale; iar din
această perspectivă curtea de apel, judicios a făcut
aplicație dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În sfârșit, ca motiv de recurs
nu se poate invoca practica pe care instanțele de diferite grade a avut-o
în timpul desfășurării litigiului dintre părți, cu
atât mai mult cu cât aceasta este nerelevantă.
Așa fiind, în temeiul
dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și
Justiție va respinge ca nefundat recursul declarat împotriva încheierii
din 27 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în
dosar nr. 8869/3/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanta SC P. SA București împotriva încheierii din 27 octombrie 2009
pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția
comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 2 martie 2010.