ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 810/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel

Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ. a suspendat judecata apelului declarat de pârâta SC T.S. SA

împotriva sentinței comerciale nr. 3636 din 13 martie 2008

pronunțată de Tribunalul București în contradictoriu cu SC P. SA,

până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 702/120/2008

aflat pe rolul Tribunalului Neamț.

Instanța de apel a reținut

că în dosarul aflat pe rolul său obiectul judecății îl

constituie rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare

autentificat din 27 iunie 2000, iar pricina aflată pe rolul Tribunalului

Neamț, are ca obiect obligarea reclamantei intimate la plata sumei de

203.565,50 lei cu titlu de restituire plată nedatorată achitată

în plus față de valoarea contractului a cărui rezoluțiune

se cere, așa încât judecata cauzei depinde de soluționarea dosarului

tribunalului.

Împotriva încheierii, intimata

reclamantă a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 2441, art.

299 și art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanța de apel a suspendat judecata pricinii în condițiile în care,

cu rea credință apelanta pârâtă a ascuns faptul că dosarul

Tribunalului Neamț a fost suspendat prin rezoluția Președintelui

secției comerciale a Înaltei Curții de Casație și

Justiție în dosarul de strămutare până la 13 ianuarie 2010.

Instanța de apel a nesocotit

prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. care arată că

instanța poate suspenda judecata pricinii când dezlegarea pricinii

atârnă de existența sau inexistența unui drept subiectiv sau a

unui mijloc de probă.

În pricina de față

existența dreptului subiectiv se cere a se constata prin desființarea

cu efect retroactiv a contractului de vânzare- cumpărare (pentru

îndeplinirea pactului comisoriu de gradul IV în condițiile

neachitării a șase rate consecutive) iar în dosarul de la Tribunalul

Neamț se are în vedere un mijloc de probă prin care pârâta caută

să diminueze suma ce trebuie plătită ca preț al imobilului.

Instanța nu a ținut cont de notele scrise prin care a

atenționat-o cu privire la desființarea cu efect retroactiv al

contractului, cu consecința repunerii părților în situația

anterioară, SC P. SA fiind oricum nevoită să restituie

prețul indiferent dacă sumele plătite drept preț au fost

invocate corect.

Curtea de apel suspendând pricina nu

a ținut cont de principiul celerității și a dreptului la un

proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. și nu a ținut

cont de practica judiciară în privința litigiilor dintre

părți.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru considerentele ce se vor expune:

Prevederile art. 244 C. proc. civ.

care instituie o suspendare legală facultativă care în

condițiile alin. (1) pct. 1 supune dezbaterii o chestiune

prejudicială a cărei soluție poate avea înrâurire asupra

dreptului dedus judecăți.

Existența sau inexistența

dreptului de care atârnă dezlegarea pricinii aflată pe rolul

curții de apel, a fost judicios sesizată de această

instanță.

Obiectul dosarului care privește

rezilierea contractului din 2000 (întrucât el apare în contract cu executare

succesivă de plată a prețului) se întemeiază pe neplata prețului

în timp ce obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Neamț

privește încasarea de către vânzător a unui preț mai mare,

situație în care în mod greșit susține recurenta că

indiferent dacă prețul a fost încasat în cuantum corect, ca urmare a

constatării rezoluțiunii, el va fi restituit.

Apare cu evidență

dependența soluției dată în reziliere contractului pentru

neplata a șase rate consecutive din preț, de aceea dată în

pricina privind plata unui preț mai mare decât cel stabilit în contract.

Astfel, de existența sau inexistența dreptului de creanță

pe care Tribunalul Neamț îl are de soluționat, depinde rezilierea

contractului de vânzare- cumpărare.

Recurenta, subiectiv apreciază

că Tribunalul Neamț soluționează o cauză care nu

privește un drept subiectiv ci un mijloc de probă. Dreptul subiectiv

reprezintă prerogativa necunoscută de dreptul obiectiv unei persoane

fizice sau juridice de a pretinde subiectului pasiv să dea să

facă sau să nu facă ceva, folosind la nevoie forța

publică, iar între aceste drepturi se numără și dreptul la

creanță.

În privința

încălcării principilor celerității și dreptului la un

proces echitabil, acestea se impun ca principii ale preeminenței dreptului

în condițiile asigurării garanțiilor procesuale; iar din

această perspectivă curtea de apel, judicios a făcut

aplicație dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În sfârșit, ca motiv de recurs

nu se poate invoca practica pe care instanțele de diferite grade a avut-o

în timpul desfășurării litigiului dintre părți, cu

atât mai mult cu cât aceasta este nerelevantă.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge ca nefundat recursul declarat împotriva încheierii

din 27 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în

dosar nr. 8869/3/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC P. SA București împotriva încheierii din 27 octombrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 martie 2010.