ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3408/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3408/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 557 din 9 iunie

2009, Tribunalul Timiș a admis cererea formulată de reclamantul

V.A., în contradictoriu cu

pârâtul

M.P. pe care l-a obligat la plata

sumei de 197.903,90 Euro cu titlu de plată nedatorată.

În considerentele sentinței instanța

de fond a reținut că prin ordinele de plată din data de 27 decembrie 2007,

reclamanta a virat în contul pârâtului deschis la R.B. SA suma de 118.000 Euro,

iar la data de 18 ianuarie 2008 suma de 85.148,90 Euro, plăți efectuate în

avans în baza convenției părților, în baza căreia reclamantul trebuia să

achiziționeze acțiunile deținute de pârât la SC I. SA Timișoara.

S-a mai constatat că, ulterior,

părțile urmau să încheie convenția și în formă scrisă însă pârâtul nu a mai

fost de acord decât cu cesiunea a 20,45 % din acțiunile sale, contractul

perfectându-se în această limită pentru o valoare de 18.360 lei, echivalentul a

5.245 lei.

Considerând că în cauză sunt

incidente prevederile art. 1092 C. civ., privind plata nedatorată și coroborând

aceste dispoziții cu cele ale art. 1075 C. civ., instanța a dispus obligarea

pârâtului la restituirea sumei încasate.

Apelul declarat de pârât împotriva

sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia

nr. 205 din 15 decembrie 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța apelului a reținut cu privire la critica ce a vizat nerespectarea

formelor de procedură sub sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., în ceea ce privește citarea sa la domiciliul corect, în Italia,

Trecate, Via Strettura, că este nefondată.

Astfel, s-a constatat că pentru

primul termen de judecată instanța a dispus citarea pârâtului la sediul indicat

de reclamant, respectiv la sediul

SC I. SA, unde procedura de citare a fost legal îndeplinită,

reținându-se totodată că notificarea în vederea soluționării litigiului pe cale

amiabilă s-a făcut la această adresă, acesta semnând personal dovada de

primire.

Ulterior, pârâtul a depus două

cereri de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării (16 martie 2009, 18

martie 2009), indicând și domiciliul din Italia unde să fie citat, instanța

dând curs cererii acestuia în sensul că a fost citat prin scrisoare

recomandată.

Cum, pârâtul nu a contestat

semnătura sa de pe cererea de amânare din 16 martie 2009, iar citarea sa a fost

efectuată și la domiciliul său din Italia s-a apreciat că, pentru primul termen

de judecată

procedura a

fost legal îndeplinită la domiciliul indicat prin acțiune, și că solicitarea

pârâtului de a fi citat la

domiciliul din Italia nu îndeplinește cerințele art. 98 C. proc. civ.,

coroborat cu art. 114

1

alin. (4) C. proc. civ., întrucât schimbarea

domiciliului s-a comunicat exclusiv instanței.

De asemenea, instanța a luat în

considerare și dispozițiile art. 14 din Regulamentul C.E. 1393/2007, care

permit comunicarea prin poștă.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a

reținut aceeași situație de fapt, reținând că apelantul nu a înțeles să propună

nicio probă în dovedirea pretinsului acord simulat de părți.

Cu privire la pretinsa încălcare a

dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ., s-a apreciat că fiind norme

de ordine privată, se impunea ridicarea excepției de prematuritate în fața

primei instanțe, iar nu direct în apel, situație în care devin incidente

dispozițiile art. 136 C. proc. civ., ce atrag sancțiunea decăderii apelantului

de a invoca această excepție.

Cu toate acestea, instanța a reținut

că și în situația în care s-ar accepta că excepția ar putea fi ridicată direct

în calea de atac, o astfel de conciliere a fost efectuată, dată fiind notificarea

nr. 422 din 6 noiembrie 2008.

Împotriva deciziei, pârâtul a

declarat recurs prin care a invocat nelegalitatea acesteia raportat la motivele

reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

cărora susține următoarele:

- Instanța de apel a analizat în mod

greșit citarea efectuată în fața primei instanțe și a considerat-o legală deși

a fost viciată.

Recurentul susține că, deși a fost

lipsă de procedură la toate termenele de judecată, instanța nu a refăcut

procedura de citare (tribunalul a reținut la 9 iunie 2009 că este lipsă de

procedură și cu toate acestea a trecut la judecată, fără a realiza citarea prin

publicitate).

De asemenea, recurentul mai arată

că: nu a fost citat la domiciliul indicat în contractul de cesiune; s-a

încălcat Regulamentul nr. 1393/2007 al C.E. ce reglementează modalitatea de

citare în străinătate; citarea în străinătate s-a efectuat cu încălcarea art. 114

1

C. proc. civ.; trebuia efectuată citarea prin publicitate; deși la primul

termen nu a fost îndeplinită procedura, la al doilea termen când s-a efectuat

citarea nu i s-au comunicat actele reclamantului; prima instanță nu a

manifestat un rol activ de a lămuri cauza sub toate aspectele, fiind

obligatoriu cel puțin citarea sa din oficiu; s-a făcut aplicarea art. 225 C.

proc. civ. deși nu a fost chemat la interogatoriu.

Reluând situația citării pentru

fiecare termen în parte, precum și parte din considerentele deciziei,

recurentul concluzionează că raționamentul instanței de apel încalcă toate

regulile de procedură ce vizează citarea, fiind ridicolă reținerea potrivit

căreia s-ar fi aflat în culpă pentru faptul că nu a arătat în cererea de

amânare că nu a primit cererea introductivă.

Se susține, de asemenea, că citarea

prin scrisoare recomandată în Italia nu a fost semnată, fiind viciată și mai

mult, cum domiciliul său rezultă și din contractul de cesiune este ridicol să

fie citat la altă locație, neputându-se reține existența abuzului de drept

procesual prin faptul că a arătat unde se află domiciliul său.

- Afirmă recurentul că instanța de

apel nu a analizat riguros toate motivele de apel, nearătând în mod explicit

cum este posibil să aplice dispozițiile art. 225 C. proc. civ. deși nu s-a

dispus citarea la interogatoriu și cum se poate trece la judecarea pricinii

când se reține lipsa de procedură mai ales că nu s-a admis administrarea unui

probatoriu util (proba cu martori și expertiză grafologică).

- Reluând aceleași susțineri privind

lipsa citării la prima instanță recurentul concluzionează că reclamantul trebuia

să arate adresa reală a pârâtului și dacă din actele dosarului rezulta că

aceasta nu se cunoaște trebuia să se apeleze la citarea prin publicitate.

- Sentința primei instanțe este

nelegală, încălcându-se normele imperative în materie de citare reglementate de

Codul de procedură civilă și de Regulamentul nr. 1393/2007 al C.U.E. pentru

următoarele motive: dacă s-a constatat că adresa din străinătate este nereală

trebuia să se procedeze la citarea prin publicitate; instanța avea datoria de a

cerceta motivele pentru care nu s-a primit citația; pentru cel de-al doilea

termen când s-a efectuat citarea nu s-au comunicat înscrisurile depuse de

reclamant, încălcându-se prevederile art. 114

1

C. proc. civ. și

Regulamentul nr. 1393/2007 al C.E., în mod deosebit a art. 19 din regulament.

- Reluând situația de fapt, expusă

și în cadrul apelului, recurentul susține existența simulației și că nu poate

fi obligat la plata sumelor pretinse și acordate de instanțele anterioare

întrucât acestea reprezintă valoarea acțiunilor cesionate.

- Litigiul este evaluabil în bani,

situație în care s-ar fi impus efectuarea procedurii prealabile, neputând fi

luată în considerare cererea de conciliere depusă la dosar întrucât are un

obiect diferit de acțiunea dedusă judecății.

Analizând decizia atacată prin

prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 87 pct. 8

C. proc. civ., în cazul în care prin tratate sau convenții internaționale la

care este parte România sau prin acte normative speciale nu se prevede o altă

procedură, cei care se află în străinătate, având domiciliul sau reședința

cunoscută, citația scrisă va fi trimisă cu scrisoare recomandată, cu dovadă de

primire, fiind aplicabile dispozițiile art. 114

1

alin. (4) C. proc.

civ., iar dacă domiciliul sau reședința celor aflați în străinătate nu sunt

cunoscute, citarea se face conform art. 95 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 114

1

alin. (4) C. proc. civ., dacă pârâtul locuiește în străinătate, președintele va

putea fixa un termen mai îndelungat, iar prin citație pârâtul va fi informat că

are obligația de a-și alege domiciliul în România, iar în cazul în care nu se

conformează acestei obligații, comunicările se vor face prin scrisoare

recomandată, recipisa de predare la poșta română a scrisorii, în cuprinsul

căreia vor fi menționate actele ce se expediază, ținând loc de îndeplinire a

procedurii.

Din reglementările enunțate anterior

și pretins a fi fost încălcate de instanțele anterioare rezultă în ipoteza a

doua reglementată de art. 87 pct. 8 C. proc. civ., ce are aplicabilitate în

cauza de față, că, în cazul persoanelor aflate în străinătate (textul nefăcând

distincție în funcție de cetățenia persoanelor aflate în străinătate), citația

scrisă se trimite cu scrisoare recomandată, cu dovadă de primire, condiția ce

se cere a fi îndeplinită constând în aceea că domiciliul sau reședința trebuie

să fie cunoscute.

Aceasta înseamnă că, nu se poate

recurge la această procedură în cazul în care domiciliul sau reședința celor

aflați în străinătate nu sunt cunoscute, situație în care se procedează la

citarea prin publicitate, în condițiile reglementate de art. 95 C. proc. civ.

În cauza dedusă judecății, prin

acțiunea introductivă, reclamantul a indicat

domiciliul pârâtului la două adrese (una din ele

fiind chiar sediul societății la care pârâtul are calitatea de acționar), iar

ulterior, pentru termenul din 19 martie 2009, pârâtul a solicitat acordarea

unui termen în vederea angajării unui avocat indicându-și domiciliul pentru

efectuarea procedurii de citare în

Italia, localitatea Trecate, Via Strettura.

Atât pentru termenul din 28 aprilie

2009, cât și pentru cel din 9 iunie 2009, pârâtul a fost citat la domiciliul

indicat, procedura de citare fiind restituită cu mențiunea că „destinatarul nu

a putut fi indentificat”, situație în care, instanța de apel a apreciat în mod

corect că acesta a avut cunoștință despre proces, iar procedura este legal

îndeplinită în raport de prevederile art. 98 C. proc. civ.

Astfel, potrivit prevederilor art. 98

C. proc. civ., pârâtul avea obligația ca, în situația în care și-a schimbat

domiciliul (așa cum pretinde) în

timpul judecății, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința

instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin

scrisoare recomandată ceea ce

pârâtul nu a făcut.

În privința pretinsei încălcări a

prevederilor art. 114

1

alin. (4) C. proc. civ., în situația invocată

de recurent, aceea a acordării unui termen mai îndelungat și a comunicării

actelor reclamantului trebuie arătat că acestea vizează măsurile prealabile,

necesare în vederea pregătirii judecării cauzei, iar nu situația ulterioară,

aceea a judecății.

Nici critica privind pretinsa

încălcare a normelor cuprinse în Regulamentul nr. 1393/2007 al C.E. nu poate fi

primită întrucât în cauză, așa cum s-a arătat, citarea s-a efectuat la

domiciliul indicat chiar de către pârât, nepunându-se problema unei adrese

nereale.

În ce privește lipsa concilierii

prealabile a părților conform

art. 720

1

C. proc. civ., instanța de apel a reținut în mod

corect că, fiind invocată direct în apel, față de caracterul normelor conținute

de aceste prevederi a intervenit decăderea pârâtului din dreptul de a invoca o

eventuală prematuritate a acțiunii.

Mai mult, instanța a constatat

corect că prin notificarea nr. 422 din 6 noiembrie 2008, pârâtul a fost invitat

la conciliere însă nu a dat curs invitației, existând dovada că acesta a primit

actul notificării.

În ceea ce privește fondul cauzei

recurentul reține existența simulației, însă se raportează strict la situația

de fapt iar nu la o eventuală nelegalitate a deciziei pe acest aspect situație

în care în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., nu pot fi

analizate în această fază procesuală.

În fine, instanța nu va primi nici

susținerile ce vizează aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., întrucât

hotărârile anterioare nu s-au fundamentat pe acestea.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

Având în vedere și dispozițiile art.

274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată

în cuantum de 574 lei, reprezentând cheltuieli de

transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de pârâtul

M.P.

, împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara nr. 205

din 15 decembrie 2009, ca nefondat.

Obligă recurentul să plătească

intimatului

V.A.

suma de 574 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi,

20

octombrie 2010.