ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3408/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 557 din 9 iunie 2009, Tribunalul Timiș a admis cererea formulată de reclamantul V.A., în contradictoriu cu pârâtul M.P. pe care l-a obligat la plata sumei de 197.903,90 Euro cu titlu de plată nedatorată. În considerentele sentinței instanța de fond a reținut că prin ordinele de plată din data de 27 decembrie 2007, reclamanta a virat în contul pârâtului deschis la R.B. SA suma de 118.000 Euro, iar la data de 18 ianuarie 2008 suma de 85.148,90 Euro, plăți efectuate în avans în baza convenției părților, în baza căreia reclamantul trebuia să achiziționeze acțiunile deținute de pârât la SC I. SA Timișoara.

S-a mai constatat că, ulterior, părțile urmau să încheie convenția și în formă scrisă însă pârâtul nu a mai fost de acord decât cu cesiunea a 20,45 % din acțiunile sale, contractul perfectându-se în această limită pentru o valoare de 18.360 lei, echivalentul a 5.245 lei. Considerând că în cauză sunt incidente prevederile art. 1092 C. civ., privind plata nedatorată și coroborând aceste dispoziții cu cele ale art. 1075 C. civ., instanța a dispus obligarea pârâtului la restituirea sumei încasate. Apelul declarat de pârât împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 205 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Pentru a se pronunța astfel, instanța apelului a reținut cu privire la critica ce a vizat nerespectarea formelor de procedură sub sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., în ceea ce privește citarea sa la domiciliul corect, în Italia, Trecate, Via Strettura, că este nefondată. Astfel, s-a constatat că pentru primul termen de judecată instanța a dispus citarea pârâtului la sediul indicat de reclamant, respectiv la sediul SC I. SA, unde procedura de citare a fost legal îndeplinită, reținându-se totodată că notificarea în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă s-a făcut la această adresă, acesta semnând personal dovada de primire. Ulterior, pârâtul a depus două cereri de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării (16 martie 2009, 18 martie 2009), indicând și domiciliul din Italia unde să fie citat, instanța dând curs cererii acestuia în sensul că a fost citat prin scrisoare recomandată.

Cum, pârâtul nu a contestat semnătura sa de pe cererea de amânare din 16 martie 2009, iar citarea sa a fost efectuată și la domiciliul său din Italia s-a apreciat că, pentru primul termen de judecată procedura a fost legal îndeplinită la domiciliul indicat prin acțiune, și că solicitarea pârâtului de a fi citat la domiciliul din Italia nu îndeplinește cerințele art. 98 C. proc. civ., coroborat cu art. 114 1 alin. (4) C. proc. civ., întrucât schimbarea domiciliului s-a comunicat exclusiv instanței. De asemenea, instanța a luat în considerare și dispozițiile art. 14 din Regulamentul C.E. 1393/2007, care permit comunicarea prin poștă. Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut aceeași situație de fapt, reținând că apelantul nu a înțeles să propună nicio probă în dovedirea pretinsului acord simulat de părți.

Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., s-a apreciat că fiind norme de ordine privată, se impunea ridicarea excepției de prematuritate în fața primei instanțe, iar nu direct în apel, situație în care devin incidente dispozițiile art. 136 C. proc. civ., ce atrag sancțiunea decăderii apelantului de a invoca această excepție. Cu toate acestea, instanța a reținut că și în situația în care s-ar accepta că excepția ar putea fi ridicată direct în calea de atac, o astfel de conciliere a fost efectuată, dată fiind notificarea nr. 422 din 6 noiembrie 2008. Împotriva deciziei, pârâtul a declarat recurs prin care a invocat nelegalitatea acesteia raportat la motivele reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele: - Instanța de apel a analizat în mod greșit citarea efectuată în fața primei instanțe și a considerat-o legală deși a fost viciată. Recurentul susține că, deși a fost lipsă de procedură la toate termenele de judecată, instanța nu a refăcut procedura de citare (tribunalul a reținut la 9 iunie 2009 că este lipsă de procedură și cu toate acestea a trecut la judecată, fără a realiza citarea prin publicitate). De asemenea, recurentul mai arată că: nu a fost citat la domiciliul indicat în contractul de cesiune; s-a încălcat Regulamentul nr. 1393/2007 al C.E. ce reglementează modalitatea de citare în străinătate; citarea în străinătate s-a efectuat cu încălcarea art. 114 1 C. proc.

civ.; trebuia efectuată citarea prin publicitate; deși la primul termen nu a fost îndeplinită procedura, la al doilea termen când s-a efectuat citarea nu i s-au comunicat actele reclamantului; prima instanță nu a manifestat un rol activ de a lămuri cauza sub toate aspectele, fiind obligatoriu cel puțin citarea sa din oficiu; s-a făcut aplicarea art. 225 C. proc. civ. deși nu a fost chemat la interogatoriu. Reluând situația citării pentru fiecare termen în parte, precum și parte din considerentele deciziei, recurentul concluzionează că raționamentul instanței de apel încalcă toate regulile de procedură ce vizează citarea, fiind ridicolă reținerea potrivit căreia s-ar fi aflat în culpă pentru faptul că nu a arătat în cererea de amânare că nu a primit cererea introductivă.

Se susține, de asemenea, că citarea prin scrisoare recomandată în Italia nu a fost semnată, fiind viciată și mai mult, cum domiciliul său rezultă și din contractul de cesiune este ridicol să fie citat la altă locație, neputându-se reține existența abuzului de drept procesual prin faptul că a arătat unde se află domiciliul său. - Afirmă recurentul că instanța de apel nu a analizat riguros toate motivele de apel, nearătând în mod explicit cum este posibil să aplice dispozițiile art. 225 C. proc. civ. deși nu s-a dispus citarea la interogatoriu și cum se poate trece la judecarea pricinii când se reține lipsa de procedură mai ales că nu s-a admis administrarea unui probatoriu util (proba cu martori și expertiză grafologică).

- Reluând aceleași susțineri privind lipsa citării la prima instanță recurentul concluzionează că reclamantul trebuia să arate adresa reală a pârâtului și dacă din actele dosarului rezulta că aceasta nu se cunoaște trebuia să se apeleze la citarea prin publicitate. - Sentința primei instanțe este nelegală, încălcându-se normele imperative în materie de citare reglementate de Codul de procedură civilă și de Regulamentul nr. 1393/2007 al C.U.E. pentru următoarele motive: dacă s-a constatat că adresa din străinătate este nereală trebuia să se procedeze la citarea prin publicitate; instanța avea datoria de a cerceta motivele pentru care nu s-a primit citația; pentru cel de-al doilea termen când s-a efectuat citarea nu s-au comunicat înscrisurile depuse de reclamant, încălcându-se prevederile art. 114 1 C. proc.

civ. și Regulamentul nr. 1393/2007 al C.E., în mod deosebit a art. 19 din regulament. - Reluând situația de fapt, expusă și în cadrul apelului, recurentul susține existența simulației și că nu poate fi obligat la plata sumelor pretinse și acordate de instanțele anterioare întrucât acestea reprezintă valoarea acțiunilor cesionate. - Litigiul este evaluabil în bani, situație în care s-ar fi impus efectuarea procedurii prealabile, neputând fi luată în considerare cererea de conciliere depusă la dosar întrucât are un obiect diferit de acțiunea dedusă judecății. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 87 pct. 8 C. proc.

civ., în cazul în care prin tratate sau convenții internaționale la care este parte România sau prin acte normative speciale nu se prevede o altă procedură, cei care se află în străinătate, având domiciliul sau reședința cunoscută, citația scrisă va fi trimisă cu scrisoare recomandată, cu dovadă de primire, fiind aplicabile dispozițiile art. 114 1 alin. (4) C. proc. civ., iar dacă domiciliul sau reședința celor aflați în străinătate nu sunt cunoscute, citarea se face conform art. 95 C. proc. civ. Conform dispozițiilor art. 114 1 alin. (4) C. proc.

civ., dacă pârâtul locuiește în străinătate, președintele va putea fixa un termen mai îndelungat, iar prin citație pârâtul va fi informat că are obligația de a-și alege domiciliul în România, iar în cazul în care nu se conformează acestei obligații, comunicările se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poșta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menționate actele ce se expediază, ținând loc de îndeplinire a procedurii. Din reglementările enunțate anterior și pretins a fi fost încălcate de instanțele anterioare rezultă în ipoteza a doua reglementată de art. 87 pct. 8 C. proc. civ., ce are aplicabilitate în cauza de față, că, în cazul persoanelor aflate în străinătate (textul nefăcând distincție în funcție de cetățenia persoanelor aflate în străinătate), citația scrisă se trimite cu scrisoare recomandată, cu dovadă de primire, condiția ce se cere a fi îndeplinită constând în aceea că domiciliul sau reședința trebuie să fie cunoscute.

Aceasta înseamnă că, nu se poate recurge la această procedură în cazul în care domiciliul sau reședința celor aflați în străinătate nu sunt cunoscute, situație în care se procedează la citarea prin publicitate, în condițiile reglementate de art. 95 C. proc. civ. În cauza dedusă judecății, prin acțiunea introductivă, reclamantul a indicat domiciliul pârâtului la două adrese (una din ele fiind chiar sediul societății la care pârâtul are calitatea de acționar), iar ulterior, pentru termenul din 19 martie 2009, pârâtul a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui avocat indicându-și domiciliul pentru efectuarea procedurii de citare în Italia, localitatea Trecate, Via Strettura.

Atât pentru termenul din 28 aprilie 2009, cât și pentru cel din 9 iunie 2009, pârâtul a fost citat la domiciliul indicat, procedura de citare fiind restituită cu mențiunea că „destinatarul nu a putut fi indentificat”, situație în care, instanța de apel a apreciat în mod corect că acesta a avut cunoștință despre proces, iar procedura este legal îndeplinită în raport de prevederile art. 98 C. proc. civ. Astfel, potrivit prevederilor art. 98 C. proc. civ., pârâtul avea obligația ca, în situația în care și-a schimbat domiciliul (așa cum pretinde) în timpul judecății, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată ceea ce pârâtul nu a făcut.

În privința pretinsei încălcări a prevederilor art. 114 1 alin. (4) C. proc. civ., în situația invocată de recurent, aceea a acordării unui termen mai îndelungat și a comunicării actelor reclamantului trebuie arătat că acestea vizează măsurile prealabile, necesare în vederea pregătirii judecării cauzei, iar nu situația ulterioară, aceea a judecății. Nici critica privind pretinsa încălcare a normelor cuprinse în Regulamentul nr. 1393/2007 al C.E. nu poate fi primită întrucât în cauză, așa cum s-a arătat, citarea s-a efectuat la domiciliul indicat chiar de către pârât, nepunându-se problema unei adrese nereale. În ce privește lipsa concilierii prealabile a părților conform art. 720 1 C. proc. civ., instanța de apel a reținut în mod corect că, fiind invocată direct în apel, față de caracterul normelor conținute de aceste prevederi a intervenit decăderea pârâtului din dreptul de a invoca o eventuală prematuritate a acțiunii.

Mai mult, instanța a constatat corect că prin notificarea nr. 422 din 6 noiembrie 2008, pârâtul a fost invitat la conciliere însă nu a dat curs invitației, existând dovada că acesta a primit actul notificării. În ceea ce privește fondul cauzei recurentul reține existența simulației, însă se raportează strict la situația de fapt iar nu la o eventuală nelegalitate a deciziei pe acest aspect situație în care în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., nu pot fi analizate în această fază procesuală. În fine, instanța nu va primi nici susținerile ce vizează aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., întrucât hotărârile anterioare nu s-au fundamentat pe acestea. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Având în vedere și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 574 lei, reprezentând cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de pârâtul M.P. , împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara nr. 205 din 15 decembrie 2009, ca nefondat. Obligă recurentul să plătească intimatului V.A. suma de 574 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2010.