ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4533/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4533/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 68/F/CA/2009 a respins acțiunea formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâții C.N.C.D. și S.C.C. B. SA București, ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele: Prin Hotărârea nr. 525 din 14 mai 2008 C.N.C.D. și a hotărât că faptele prezentate de către reclamantă nu constituie acte de discriminare conform O.G. nr. 137/2009, privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare. Instanța de apel a mai arătat potrivit art. 1 din Legea nr. 232/2008 pentru aprobarea O.U.G.
nr. 156/2007 prevede că „persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri la C.E.C. SA, precum și cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile Băncii Române pentru Dezvoltare, în vederea achiziționării de autoturisme au dreptul să obțină despăgubiri bănești dacă depozitele astfel constituite [….], îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial”. Concluzionează instanța arătând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta S.E., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc.
civ. S-a criticat hotărârea judecătorească pentru faptul că instanța fondului s-a pronunțat fără să aibă în vedere probele administrate și cu greșita aplicare a legii, apreciind eronat că hotărârea C.N.C.D. este legală. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Examinând actele dosarului, motivele de recurs în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține: Recurenta a solicitat în contradictoriu cu C.N.C.D. să se dispună anularea Hotărârii nr. 525/2008 pentru faptul că aceasta cuprinde motive contradictorii față de obiectul pricinii și a fost dată cu încălcarea legii. Prin sentința recurată Curtea de Apel a respins acțiunea, apreciind că în speță nu se constată elemente discriminatorii între persoanele fizice care au depus sume de bani pentru achiziționarea unui autoturism Dacia înainte de decembrie 1989, indiferent că aceste sume s-au depuse la C.E.C.
sau în contul B.R.D. Conform Legii nr. 232/2008 pentru aprobarea O.U.G. nr. 156/2007 persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au depus sume la C.E.C. cât și cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în contul B.R.D., pentru achiziționare de autoturisme, au dreptul să obțină despăgubirile bănești dacă depozitele, îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial. În speță, nu există situații comparabile cu cele care au efectuat depuneri în vederea achiziționării de autoturisme și ulterior au transferat sumele la B.R.D. din proprie inițiativă, fapt reținut prin Hotărârea C.N.C.D. contestată. Prin urmare din ansamblul probator nu se poate constata întrunirea cumulativă a condițiilor privind discriminarea astfel cum sunt definite de O.G.
nr. 137/2000, respectiv tratamente deosebite între persoane care se află în situații comparabile și care sunt tratate diferit. Este fără putință de tăgadă că persoanele care au transferat aceste sume de bani la B.R.D. în baza unui act normativ, au dreptul la despăgubiri bănești, motiv pentru care corect instanța de fond a apreciat ca legală Hotărârea C.N.C.D. nr. 525/2008. Față de toate aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este temeinică și legală, motiv pentru care va respinge recursul declarat de S.E. ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de S.E. împotriva sentinței nr. 68/F/CA/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în data de 3 martie 2009, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.