ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 108/2017

Decizia nr. 108/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman - B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului Statul Roman - B., la restituirea sumei de 6 lei (60.000 lei), actualizată de la data depunerii sumei, respectiv 18 Iulie 1991, până la data plații efective.

Prin sentința civilă nr. 1245 din 05 mai 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de pârât (lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin B. și lipsa calității de reprezentant a B. pentru Statul Român); a respins acțiunea reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin B., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1245 din 05 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A.

Un prim motiv de recurs vizează procedura specială la care face referire instanța de fond. Este adevărat că, O.U.G. nr.,156/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2008 și O.U.G. nr. 33/2008, O.U.G. nr. 113/2008, Legea nr. 9/2014 și O.G. nr. 19/2014, reglementează o procedură specială de despăgubire a persoanelor fizice ce au constituit avansuri în vederea achiziționării unor autoturisme, însă această procedură se aplică doar sumelor transferate din depozitele constituite de SC C. SA, către SC D. SA.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs referitor la lipsa dovezilor privind depunerea sumei pretinse la dispoziția Statului Român se susține că cererea dedusă judecății este întemeiată, în condițiile în care sumele au fost depuse direct în conturile SC D. SA în același scop al achiziționării de autoturisme, ca și în cazul sumelor transferate în același scop, dar și în lipsa unei reglementări speciale.

Chiar dacă sumele în vederea achiziționării de autoturisme au fost depuse direct în conturile SC D. SA și nu au făcut obiectul unei legi speciale, astfel cum este prevăzut prin H.G. nr. 392/2014, beneficiarul acestora a fost Statul Român, prin B.

Față de aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Statul Român prin B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin încheierea de ședință din data de 15 iunie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 03 noiembrie 2016 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul susține că, în mod greșit prima instanță a considerat ca nedovedită cererea dedusă judecății și, chiar dacă sumele în vederea achiziționării de autoturisme au fost depuse direct în conturile SC D. SA și nu au făcut obiectul unei legi speciale, astfel cum este prevăzut prin H.G. nr. 392/2014, beneficiarul acestora a fost Statul Român, prin B.

Într-adevăr, despăgubirea persoanelor care au constituit depozite la SC C. SA în vederea achiziționării de autoturisme a fost reglementată de O.U.G. nr. 156/2007, act normativ ce a fost aprobat cu modificări prin Legea nr. 232/2008 și, de asemenea, a mai fost completat și modificat prin O.U.G. nr. 33/2008, O.U.G. nr. 113/2008, Legea nr. 9/2014 și O.G. nr. 19/2014.

La data sesizării instanței, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 156/2007, menționa în mod expres că: „(1) Persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la SC C. SA, precum și cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile SC D. SA, în vederea achiziționării de autoturisme, au dreptul să obțină despăgubiri bănești dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale SC C. SA, respectiv ale SC D. SA, îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial.

(2) în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, depozitele existente în conturile active care îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial, conform alin. (1), sunt acele depozite constituite din sume reprezentând avansuri sau depuneri integrale în vederea achiziționării de autoturisme, existente în sold, fără dobânda aferentă și din care nu s-au efectuat retrageri."

Art. 4 din O.U.G. nr. 156/2007 prevede că E. îi revine responsabilitatea ducerii la îndeplinire a acestei ordonanțe de urgență, în ceea ce privește emisiunea și răscumpărarea titlurilor de stat.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, pentru a beneficia de despăgubiri persoanele fizice ar trebui să îndeplinească următoarele condiții: 1) să fi depus sume de bani la SC C. SA în vederea achiziționării de autoturisme până la data de 15 februarie 1992; 2) sumele de bani de la SC C. SA să fi fost transferate în conturile SC D. SA, după 22 decembrie 1989.

Or, recurentul-reclamant recunoaște, atât în petitul cererii de chemare în judecată, cât și în cuprinsul cererii de recurs, faptul că situația depunerii unei sume de bani direct la SC D. SA nu face obiectul legii speciale (O.U.G. nr. 156/2007, cu modificările și completările ulterioare, respectiv H.G. nr. 392/2014) pentru acordarea de despăgubiri, așa cum a fost cazul sumei de 7 lei (70.000 lei), depusă la SC C. SA în anul 1981 în vederea achiziționării unui autoturism, ce a făcut obiectul H.G. nr. 392/2014, soluționat în mod favorabil, reclamantul fiind despăgubit cu suma actualizată.

Faptul că, la data de 17 aprilie 1991 SC D. SA a confirmat primirea cecului în valoare de 70.000 lei din data de 9 septembrie 1981, al titularului A., în vederea transferării avansului de la SC C. SA la SC D. SA, pentru cumpărarea de autoturisme, iar la data de 18 iulie 1991 aceeași entitate a emis chitanța prin care se atestă depunerea sumei de 60.000 lei „avans autoturism” în contul deschis la Sucursala Călărași, nu înseamnă că aceste operațiuni bancare pot beneficia de aceleași dispoziții legale.

Astfel, Înalta Curte constată că, din conținutul chitanței din 18 Iulie 1991 emisă de SC D. SA nu rezultă că suma de 6 lei (60.000 lei) a fost consemnată la dispoziția Statului Român, sau pentru constituirea unui avans în vederea achiziționării autoturismului.

Or, în situația în care pentru sumele transferate în scopul achiziționării autoturismelor există reglementare specială care stabilește procedura de despăgubire de către Statul Român, iar pentru sumele depuse direct în conturile SC D. SA nu există o astfel de reglementare, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că cererea dedusă judecății este neîntemeiată.

Având în vedere că, adresa din 20 ianuarie 2015 emisă de B. nu reprezintă o dovadă sub aspectul vătămării reclamantului printr-un act administrativ sau printr-un refuz al autorității de a-i recunoaște un drept legitim, iar recurentul-reclamant nu a făcut dovada că suma depusă în conturile SC D. SA a constituit un avans pentru achiziționarea unui autoturism și că această sumă ar fi fost la dispoziția statului român, care se concretizează într-o plată nedatorată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Față de aceste considerente și în conformitate cu dispozițiile art. 496 din N.C.P.C., coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând sentința primei instanțe ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1245 din 05 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2017.