ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 107/2017

Decizia nr. 107/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. de pe lângă Curtea de Apel București și C., a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâții:

- la plata sumei de 17.114 lei, cu titlul de despăgubiri, reprezentând drepturi salariale nerealizate în perioada 24 aprilie 2012 până la 26 iunie 2012, sumă compusă din:

- 12.085 lei, reprezentând salariu net, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală aferentă perioadei cuprinse între data introducerii acțiunii și data emiterii titlului executoriu;

- 2.277 lei, reprezentând impozit pe venit;

- 1.806 lei, reprezentând Contribuție Asigurări Sociale;

- 946 lei, reprezentând Contribuție Asigurări Sociale de Sănătate, sume ce vor fi vărsate în conturile corespunzătoare, aparținând instituțiilor în drept să încaseze aceste impozite și taxe;

- la plata amenzii prevăzută de art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 2 alin. (2), (4), (5), art. 6, art. 7 lit. g), art. 15 din OG nr. 137/2000, pentru discriminarea care vizează un grup de persoane.

Prin Încheierea din 5 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost introdus în cauză, în calitate de pârât, D.

Prin sentința civilă nr. 1218 din 29 aprilie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. de pe lângă Curtea de Apel București, C. și D., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1218 din 29 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței.

În motivele de recurs s-a arătat că la data de 10 iulie 2014 a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cererea de chemare în judecată având ca obiect acordarea de despăgubiri ca urmare a săvârșirii de către pârâte a unor acte de discriminare, datorită apartenenței sale la categoria socioprofesională reprezentată de executorii judecătorești al căror statut a fost reglementat de Legea nr. 287/2011 și a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtelor.

La termenul din 30 ianuarie 2015, instanța a încuviințat proba cu interogatoriul pârâtelor și a acordat termen în data de 13 martie 2015 pentru a se administra aceste probe, termen la care a fost amânată cauza pentru ca răspunsurile la interogatorii să fie comunicate reclamantului.

Însă, la 27 martie 2015 i-a fost comunicat un înscris care este o întâmpinare prin care pârâta UNEJ contestă admisibilitatea interogatoriului încuviințat de către instanță și se impunea aplicarea dispozițiilor art. 358 C. proc. civ.

A solicitat și răspunsul la interogatoriu al B. de pe lângă Curtea de Apel București, dar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, în pofida dispozițiilor art. 381 C. proc. civ. și art. 397 alin. (1) teza I C. proc. civ., ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute.

A luat la cunoștință despre conținutul răspunsului, studiind dosarul, la termenul din 17 aprilie 2015, când instanța a rămas în pronunțare, dar a fost lipsit de dreptul prevăzut de art. 383 C. proc. civ., iar la 24 aprilie 2015 a depus completări la note scrise.

După comunicarea sentinței s-a constatat că proba cu interogatoriu, încuviințată de către instanță, nu a fost administrată și, în ipoteza administrării probei cu interogatoriu, expunerea situației de fapt și a considerentelor nu ar fi justificat soluția pronunțată de către instanța de fond.

Instanța a omis să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței faptelor deși erau indicate în considerentele sentinței constând în:

- neverificarea stadiului pregătirii reclamantului, obligație în sarcina pârâtei stabilită neechivoc;

- neconvocarea recurentului la niciun stadiu, fapte ce nu au fost contestate de către pârâte, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar.

Având în vedere că la termenul din 17 aprilie 2015, instanța a rămas în pronunțare s-a solicitat să se constate că au fost încălcate prevederile art. 244 alin. (1) și 2 C. proc. civ.

Intimata B. de pe lângă Curtea de Apel București a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr. 1218/2015 a Curții de Apel București ca temeinică și legală.

Intimata C. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul A. a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimate.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și prin Încheierea din 15 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus comunicarea acestuia către părțile din litigiu.

La termenul din 19 ianuarie 2017, constatându-se că recursul este admisibil, toți membrii completului au fost de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a dispus aplicarea art. 493 alin. (6) C. proc. civ., urmând a fi analizat fondul recursului.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii reclamantului A., prin care a solicitat obligarea pârâtelor B. de pe lângă Curtea de Apel București și C. la plata despăgubirilor ca urmare a emiterii cu întârziere a unui act (avizul din 26 iunie 2012) și la plata amenzii prevăzute de art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 2 alin. (2), (4) și (5), art. 6 și art. 7 lit. g) și art. 45 din O.G. nr. 137/2000 pentru discriminarea care vizează un grup de persoane.

Prin Încheierea din 5 decembrie 2014 instanța de fond a admis excepția inadmisibilității capătului II de cerere deoarece potrivit art. 37 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, sancțiunile sunt aplicate de D. și nu de instanța de judecată.

Prin sentința atacată cu prezentul recurs a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.

Criticile recurentului, așa cum rezultă din motivele recursului, vizează numai aspecte de procedură ce ar conduce la casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare, dar se constată că acestea sunt nefondate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea este nelegală „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității”.

Recurentul consideră că instanța de fond a nerespectat prevederile C. proc. civ. referitoare la administrarea probei cu interogatoriu.

Această probă a fost încuviințată de instanță iar pentru că pârâtele sunt persoane juridice s-a făcut aplicarea art. 355 C. proc. civ., respectiv a fost comunicat interogatoriu cu obligarea acestora de a răspunde în scris.

La termenul din 13 martie 2015, pârâta B. de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat Răspunsul la interogatoriu, iar pârâta C. a depus Răspunsul la interogatoriu, chiar dacă în partea introductivă a solicitat să se revină asupra probei cu interogatoriu pentru că aceasta nu a fost depusă odată cu cererea de chemare în judecată, conform art. 194 lit. e) C. proc. civ.

La acel termen - 13 martie 2015, instanța de fond a acordat termen la 17 aprilie 2015 pentru ca reclamantul să ia la cunoștință de răspunsurile la interogatoriu, iar acesta a îndeplinit condiția, pentru că în Încheierea din 17 aprilie 2015 a Curții de Apel București s-a precizat că reclamantul, în urma analizării răspunsului pârâtelor la interogatoriu, a solicitat suplimentarea probei cu înscrisuri și chiar în cuvântul său reclamantul a făcut referire la răspunsul la interogatoriu formulat de B. de pe lângă Curtea de Apel București.

În aceste condiții nu pot fi reținute susținerile recurentului potrivit cărora nu i-ar fi fost comunicat răspunsul la interogatoriul luat B. de pe lângă Curtea de Apel București și că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra cererii sale, adresată la 3 aprilie 2015, de comunicare a Răspunsului la interogatoriu și că hotărârea este lovită de nulitate absolută.

Nu suntem, în cauză, în prezența unei încălcări a dispozițiilor art. 397 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora: „Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor depuse judecății”, așa cum susține recurentul, întrucât aceste dispoziții nu se referă la o cerere de comunicare a unui înscris între termenele fixate în cadrul procesului, ci la capetele de cerere ale acțiunii depuse.

Oricum, nesoluționarea unei cereri de comunicare a unui înscris nu poate duce la nulitatea absolută a sentinței, ci ar putea fi o cauză de nulitate relativă, iar recurentul ar fi trebuit să dovedească vătămarea produsă ca urmare a acestei nesoluționări.

Or, în condițiile în care acesta a studiat, așa cum chiar el susține în motivele de recurs și cum a arătat și instanța de fond în Încheierea din 17 aprilie 2015, înscrisul reprezentând răspunsul la interogatoriul B. de pe lângă Curtea de Apel București, recurentul nu a dovedit nicio vătămare a drepturilor sale și nici nu i-a fost încălcat dreptul la apărare pentru că instanța de fond a amânat pronunțarea, inițial, la 24 aprilie 2015, iar ulterior, la 29 aprilie 2015 și recurentul a putut depune concluzii scrise.

Referitor la susținerea recurentului că instanța de fond trebuia să facă aplicarea art. 358 C. proc. civ., conform cărora „Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspunsă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului”, se constată că, în raport de cele precizate anterior, în mod nelegal instanța de fond ar fi făcut aplicarea acestor prevederi deoarece proba cu interogatoriu a fost administrată, iar cele două pârâte au răspuns la interogatoriu, așa cum li s-a solicitat de către instanță.

Tot în considerarea celor mai sus amintite, nu sunt fondate susținerile recurentului referitoare la neadministrarea probei cu interogatoriu.

Recurentul a criticat soluția instanței de fond și pentru că aceasta ar fi omis să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței faptelor, dar și aceste critici sunt nefondate.

Ar trebui menționat că chiar recurentul, deși a indicat unele fapte, nu a precizat articolele din lege încălcate care ar fi vizat acele situații pentru că a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra neverificării stadiului pregătirii, obligația revine în sarcina pârâtei și neconvocarea acestuia la niciun stagiu.

Însă, instanța de fond a analizat, în considerentele hotărârii, modul în care s-a efectuat diferența de stagiu și atitudinea celor două pârâte în cazul recurentului, mai ales că reclamantul a cerut obligarea celor două pârâte la plata despăgubirilor, iar instanța de fond a apreciat că despăgubirile au fost solicitate ca urmare a emiterii cu întârziere a unui act administrativ (atunci când a considerat că revine Curții de Apel București competența de soluționare a cererii) și, în raport de acestea, a analizat temeinicia și legalitatea cererii reclamantului, astfel că nu se poate considera că instanța de fond ar fi omis să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței faptelor.

În privința încălcării prevederilor art. 244 alin. (1) și 2 C. proc. civ. se constată că susținerile recurentului sunt nefondate întrucât nerespectarea acestor prevederi nu duce la nulitatea hotărârii atacate.

Dispozițiile art. 244 C. proc. civ. fac parte din Subsecțiunea 1 - Dispoziții comune a Secțiunii a II-a - Cercetarea procesului.

În speță, instanța de fond a constatat finalizată faza cercetării procesului la data de 17 aprilie 2015 și a acordat cuvântul pe fond părților prezente, respectiv, reclamantului A.

Așa cum chiar art. 255 alin. (2) C. proc. civ. prevede, pentru dezbaterea fondului, judecătorul pune în vedere părților să redacteze note privind susținerile lor și să le depună la dosar cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat, fără a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii scrise.

Cum instanța de fond nu a fixat un alt termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică, ci a acordat cuvântul părților prezente la același termen la care a constatat finalizată faza cercetării procesului, nu a fost incident art. 244 alin. (2) C. proc. civ.

Dar, la termenul din 17 aprilie 2015, instanța de fond a închis dezbaterile, dar a amânat pronunțarea la 24 aprilie 2015 și la 29 aprilie 2015, iar reclamantul a depus, în temeiul art. 394 alin. (2) C. proc. civ., „Completări”, acestea reprezentând concluzii scrise, care pot fi depuse chiar dacă instanța nu le-a solicitat părților.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1218 din 29 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2017.