ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1515/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 8 noiembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire depusă la data de 25 mai 2016.

Prin Sentința civilă nr. 1117 din 29 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a obligat pârâtul să emită o decizie prin care să soluționeze cererea de despăgubire depusă de reclamanți în data de 25 mai 2016 și înregistrată de pârât sub nr. x/27 mai 2016.

Împotriva Sentinței civile nr. 1117 din 29 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În esență, recurentul-pârât a susținut că sentința recurată este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 13 alin. (3), (4), (5), art. 15 alin. (1), art. 16 și art. 17 din Legea nr. 213/2015, precum și a dispozițiilor Normei nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care nu prevăd un temei în baza căruia cererea de plată a reclamanților poate fi soluționată înaintea cererilor formulate de alți creditori de asigurare.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 12 octombrie 2017, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată formulată de reclamanți, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar și susținerilor părților, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Deciziile nr. 17968 din 14 ianuarie 2019, nr. 19226 din 19 februarie 2019, nr. 19224 din 19 februarie 2019 și nr. 19427 din 21 martie 2019, prin care prin care a soluționat cererea de plată nr. x/27 mai 2016.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond. Deciziile emise de pârât au fost contestate de reclamanți, făcând obiectul unor litigii înregistrate pe rolul instanțelor de contencios administrativ, însă, pentru soluționarea prezentului recurs prezintă relevanță doar faptul emiterii actelor administrative, respectiv îndeplinirea obligației dispusă de prima instanță în sarcina pârâtului.

Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., aspect recunoscut de către parte, prin susținerea rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva Sentinței civile nr. 1117 din 29 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2020.

GGC - CL