ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns cu privire la cererea de despăgubire formulată de reclamant și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2632 din 26 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a obligat pârâtul să soluționeze cererea de despăgubire formulată de reclamant, înregistrată la pârât sub nr. x/08.09.2016 și să emită o decizie, conform Legii nr. 213/2015. De asemenea, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 de RON, cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, și, pe cale de consecință, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și respingerea acțiunii formulate ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată. În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat, în esență, următoarele: - sentința recurată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei; - termenul de 30 de zile pentru soluționarea cererii de plată, calculat de la depunere, nu este compatibil cu prevederile Legii nr. 213/2015, astfel că sentința recurată este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 2, art. 11 și art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, precum și a dispozițiilor Normei nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care nu prevăd un termen de soluționare a cererilor de plată; - în mod eronat a apreciat instanța de fond că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii de plată pe care ar fi formulat-o reclamantul, fără a lua în considerare: specificul, complexitatea și încărcătura activității Fondului; necesitatea respectării principiului nediscriminării și al egalității de tratament în soluționarea cererilor de plată formulate de creditorii de asigurări; numărul foarte ridicat de cereri de plată aflate în soluționare; prevederile legale care dispun că soluționarea cererilor se face în ordinea înregistrării lor.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Procedura de soluționare a recursului Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 12 mai 2020. Cauza a fost suspendată de plin drept având în vedere dispozițiile Decretului Președintelui României privind instituirea stării de urgență nr. 195 din 16 martie 2020, fiind repusă pe rol la data de 19 mai 2020. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente: Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-pârât l-a invocat numai la nivel formal, prin criticile expuse în motivarea recursului nefiind prezentate argumente care să contureze și să susțină concluzia că sentința recurată ar conține motive contradictorii sau străine de natura cauzei. Motivele de nelegalitate prezentate de recurent vizează modalitatea de aplicare a dispozițiilor legale în cauză, critici care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă. Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentului, care, în esență, sunt centrate pe interpretarea greșită a dispozițiilor legale ce reglementează termenul de soluționare a cererii de plată. Din această perspectivă, sunt relevante dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ, care prevăd că nesoluționarea în termenul legal a unei cereri are semnificația faptului de a nu se răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen. În cazul în care autoritatea publică întârzie emiterea deciziei de despăgubire, solicitantul are la dispoziție remediul prevăzut de Legea nr. 554/2004, prin care poate solicita obligarea acesteia să rezolve cererea prin emiterea deciziei, în temeiul art. 1 alin. (1) și (8) alin. (1) din această lege. Faptul că autoritatea recurentă are în curs de soluționare un număr foarte mare de cereri nu este opozabil intimaților - reclamanți și nu poate constitui un motiv care să golească de conținut drepturile acestora. Atunci când complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorității urmează a fi analizată prin prisma principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ca garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabilă nu doar procedurii judiciare propriu- zise, ci și celei administrative sau execuționale. Termenul rezonabil constituie și o garanție a dreptului la o bună administrare consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care, deși nu este direct aplicabil în raporturile juridice interne, ar trebui să constituie un veritabil reper în organizarea activității autorităților publice. Astfel, soluționarea cererilor de plată se poate realiza în mod temeinic și legal într-un termen rezonabil, care trebuie apreciat în particular, de la caz la caz, în funcție de complexitatea pe care o presupune fiecare dosar de daună în parte, termen rezonabil de natura a permite FGA să urmeze toate operațiunile administrative impuse de cadrul normativ, însă a prelungi procedura sine die. Și în jurisprudența Înaltei Curți s-a cristalizat soluția potrivit căreia, lipsa din legea specială a unei prevederi privind termenul în cadrul căruia să fie finalizată o procedură administrativă, procedură a cărei complexitate nu permite încadrarea în termenul general de 30 de zile, prevăzut în Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. h) nu poate încuraja autoritatea competentă să tergiverseze îndeplinirea obligațiilor sale peste limitele unui termen rezonabil sau optim și previzibil. În speță, Înalta Curte constată că, deși reclamantul a urmat procedura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 213/2015, termenul scurs de la data depunerii cererii este prea mare pentru a putea fi apreciat rezonabil, astfel că, în mod corect a reținut judecătorul fondului că un astfel de termen nu a fost respectat de către pârât. În aceste condiții, în mod corect a fost admisă cererea reclamantului și obligat pârâtul să soluționeze cererea de despăgubire formulată de reclamant la data de 27.07.2017. Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,