ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2359/2020

Ședința publică din data de 9 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ (decizie) privind acordarea indemnizației de asigurare (despăgubiri materiale și nepatrimoniale), cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4789 din 7 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a obligat pe pârât să soluționeze cererea formulată de către reclamantă și înregistrată la pârât la data de 08.03.2017.

De asemenea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, și, pe cale de consecință, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și respingerea acțiunii formulate ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat, în esență, următoarele:

- sentința recurată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei;

- termenul de 30 de zile pentru soluționarea cererii de plată, calculat de la depunere, nu este compatibil cu prevederile Legii nr. 213/2015, astfel că sentința recurată este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 2, art. 11 și art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, precum și a dispozițiilor Normei nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care nu prevăd un termen de soluționare a cererilor de plată;

- în mod eronat a apreciat instanța de fond că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii de plată pe care ar fi formulat-o reclamantul, fără a lua în considerare: specificul, complexitatea și încărcătura activității Fondului; necesitatea respectării principiului nediscriminării și al egalității de tratament în soluționarea cererilor de plată formulate de creditorii de asigurări; numărul foarte ridicat de cereri de plată aflate în soluționare; prevederile legale care dispun că soluționarea cererilor se face în ordinea înregistrării lor.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca rămas fără obiect, arătând că recurentul - pârât a emis la data de 07.03.2018 Decizia nr. 13485, prin care a soluționat cererea de plată formulată de intimată la data de 14.03.2017.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 9 iunie 2020.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtului la emiterea deciziei cu privire la cererea sa de plată a despăgubirilor, conform dispozițiilor Legii nr. 213/2015.

Instanța de fond - Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea dedusă judecății și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze cererea de despăgubire formulată de reclamantă și înregistrată la pârât la data de 08.03.2017.

Înainte de a proceda la expunerea și analiza în concret a criticilor formulate de către recurentul-pârât, cât și a legalității hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse de intimata - reclamantă la dosarul cauzei, la data de 07.03.2018 a fost emisă Decizia nr. 13485 de către Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a fost analizată cererea de plată depusă de petenta A..

Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 07.12.2017, iar la data de 07.03.2018 Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Decizia nr. 13485, privind cererea de plată nr. x/14.03.2017, care a fost analizată în cadrul ședinței Comisiei Speciale din data de 16.02.2018 .

În acest context, amintește instanța de control judiciar că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că, deși condiția existenței obiectului acțiunii privind obligarea pârâtului FGA la soluționarea cererii de plată a fost îndeplinită la data promovării acțiunii (30.05.2017), ulterior, ca urmare a emiterii de către FGA a Deciziei nr. 13485/07.03.2018, prin care, urmare a analizării în ședința Comisiei speciale din data de 16.02.2018 a respins cererea de plată a petentei ca tardiv formulată, obiectul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin soluționarea cererii de plată a fost realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamantă privind soluționarea acesteia este la momentul de față rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4789 din 7 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 350 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4789 din 7 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumei de 350 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la judecata cauzei în fond și recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2020.