ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3539/2020

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 04.11.2016, sub nr. x/2016 s-a înregistrat acțiunea reclamantei A. prin care au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de garantare a asiguraților pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire înregistrată la pârât la 26.05.2016.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 810 din 8 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile necompetenței materiale a instanței și inadmisibilității, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de garantare a asiguraților și a fost obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamantei de despăgubire din 26.05.2016.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului, a arătat că, în cazul Legii nr. 213/2015, lipsa reglementării unui termen de soluționare a petițiilor ce sunt adresate fondului nu constituie o lacună legislativă, ci o asumare a unor situații care, obiectiv, fac imposibilă soluționarea tuturor petițiilor ce îi sunt adresate în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Apărările intimaților Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Alte aspecte procesuale La 08.07.2020, intimata-reclamantă A. a depus la dosarul cauzei note scrise în cuprinsul cărora a arătat că Fondul de garantare a asiguraților a emis decizia nr. 10058/19.10.2017 de soluționare a cererii de plată din data de 26.05.2016. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire depuse în data de 26.05.2016 conform dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015. Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse de intimata reclamantă la dosarul cauzei, la data de 19.10.2017 a fost emisă decizia nr. 10058 de către Fondul de garantare a asiguraților, prin care a fost analizată cererea de plată depusă de petenta A. la data de 26.05.2016. Având în vedere că obiectul acțiunii îl reprezintă pretenția concretă a reclamantului și acesta este unul dintre elementele esențiale ale acțiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că, în speță, obiectul cererii deduse judecății l-a constituit obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire, instanța de control judiciar reține că această pretenție a fost satisfăcută și, în consecință, este întemeiată excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acesteia ca atare. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1911 din 23 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.