ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 852/2020

Ședința publică din data de 13 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire depusă în data de 05.05.2016 conform dispozițiilor art. 13 din Legea 213/2015.

Prin sentința civilă nr. 907 din 15 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanți și a fost obligat pârâtul să soluționeze cererea de despăgubire depusă de către aceștia la 05.05.2016.

Împotriva sentinței civile nr. 907 din 15 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului a arătat că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii, respectiv a art. 2 alin. (1) și art. 11 din Legea nr. 213/2015. Totodată, sentința încalcă normele C. proc. civ. privind obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că, în speța de față obiectul cererii de chemare în judecată nu este determinat, reclamanții neprecizând un număr de cerere de plată.

A invocat faptul că sentința nu are în vedere respectarea principiului egalității de tratament a petenților. Astfel, Fondul instrumentează și soluționează un volum extrem de mare de dosare de daună și de cereri de plată, în ordinea înregistrării și completării dosarelor, cu respectarea procedurii reglementate de Legea nr. 213/2015 și de Norma nr. 16/2015, în vederea protejării intereselor tuturor și fiecărui creditor de asigurare.

Prin stabilirea de către instanță a obligației de a soluționa cererea unui petent înaintea altor cereri s-ar deturna ordinea de soluționare, obligând Fondul să soluționeze cererea intimaților-reclamanți care s-au adresat instanței înaintea altor persoane care aveau prioritate față de aceștia.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat să se constate că recursul a rămas fără obiect, deoarece între timp a fost soluționată cererea de despăgubire, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimații au arătat că la 19.04.2017 Fondul de Garantare a Asiguraților a virat în contul indicat cuantumul despăgubirilor acordate ca urmare a prejudiciului suferit de reclamanți, iar la 03.07.2017 le-a fost comunicată decizia nr. 6620/22.06.2017 de soluționare a cererii de plată.

Au arătat, totodată, că, în măsura în care legea specială nu prevede un termen de soluționare a cererii, se aplică termenul general de 30 de zile, pârâtul având obligația legală de soluționare a cererii conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. În speță, acesta este cu mult depășit, având în vedere data depunerii cererii.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanții A. și B. au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire, înregistrată la data de 05.05.2016.

Prin sentința civilă nr. 907 din 15 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul să soluționeze cererea de despăgubire depusă de către aceștia la 05.05.2016.

Cererea de recurs formulată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv, recurentul a formulat critici privind greșita interpretare a art. 2 alin. (1) și art. 11 din Legea nr. 213/2015, arătând că procedura administrativă instituită în temeiul acestor articole de lege trebuie să demareze în urma depunerii unei cereri de plată ce poartă un număr și are un obiect și persoane identificate corespunzător. Totodată, a menționat că obiectul cererii de chemare în judecată nu este determinat și că a fost obligat la soluționarea unei cereri depuse în data de 05.05.2016, fără a avea alte caractere de identificare, instanța de fond nefăcând nicio verificare privind cererea de plată.

Înalta Curte apreciază că aceste susțineri sunt neîntemeiate, având în vedere că în cursul judecății la fond, la solicitarea instanței, recurentul a depus copia certificată a dosarului de daună care cuprinde cererea de despăgubire depusă de intimații-reclamanți, aceasta purtând numărul de înregistrare la FGA 32101/06.05.2016 . Totodată, Înalta Curte reține că la 22.06.2017 Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Decizia nr. 6620 prin care a soluționat cererea de despăgubire formulată de reclamanți, neexistând niciun impediment în identificarea obiectului cererii sau a persoanelor.

În ceea ce privește criticile legate de nerespectarea principiului egalității de tratament al petenților, Înalta Curte reține că, în mod corect, judecătorul fondului a avut în vedere circumstanțele concrete ale cauzei atunci când a apreciat că termenul rezonabil de soluționare a cererii a fost depășit.

Astfel, cererea de plată a fost înregistrată la FGA la data de 05.05.2016, aceasta nefiind soluționată până la pronunțarea instanței de fond, 15.03.2017, trecând, așadar, aproximativ zece luni, moment până la care pârâtul nu comunicase nicio informație privind stadiul de soluționare a cererii și demersurile efectuate, instanța de fond apreciind în mod corect că la până la acel moment pârâtul nu efectuase niciun act în vederea analizei și soluționării cererii reclamanților.

Faptul că recurentul FGA, potrivit susținerilor sale, instrumentează și soluționează un volum extrem de mare de dosare de daună și cereri de plată în ordinea înregistrării și completării dosarelor, în vederea protejării intereselor tuturor și fiecărui creditor de asigurare, nu poate echivala cu acceptarea amânării sine die a soluționării cererii, în funcție de voința exclusivă a autorității publice pârâte, fiind așadar necesar ca raportarea să se facă la un termen rezonabil, în conformitate cu practica CEDO și cu recomandările europene în materie.

Astfel, principiul soluționării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităților publice naționale.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte constată nerespectarea de către recurent a unui termen rezonabil de soluționare a cererii de plată, termen care se apreciază în concret, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cereri de plată.

În ceea ce privește faptul că, la data de 22.06.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Decizia nr. 6620 prin care a soluționat cererea de despăgubire formulată de reclamanți, Înalta Curte apreciază că emiterea deciziei nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, aceasta reprezentând, de fapt, executarea voluntară a obligației stabilite de prima instanță.

În ceea ce privește cererea de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată, instanța va respinge ca nefondată această cerere, în considerarea faptului că recursul urmează să fie respins ca nefondat, motivat de dispozițiile art. 453 C. proc. civ., potrivit cărora:" Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 907 din 15 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 907 din 15 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2020.