ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4273/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 19 septembrie 2003 pe rolul Judecătoriei Pitești reclamantul T.D.A. a formulat o contestație împotriva hotărârii nr. 1037 din 12 iunie 2003 în contradictoriu cu Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, Primăria Morărești, Consiliul Local al comunei Morărești prin Comisia Comunală de Fond Funciar solicitând să i se acorde despăgubiri bănești, pentru cca 2 ha teren intravilan aflat în perimetrul construit, potrivit Legii nr. 10/2001 și nu potrivit Legii nr. 18/1991. Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 3934 din 3 noiembrie 2003 a declinat competența de soluționare a cauzei în raport de obiectul acesteia și temeiul juridic invocat, în favoarea Tribunalului Argeș.

Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr. 79 din 22 iunie 2005, a respins acțiunea. S-a reținut că, prin hotărârea nr. 6 din 14 mai 2003 a Comisiei Locale de Fond Funciar Morărești și hotărârii nr. 1037/2003 a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș, în mod corect a fost validată propunerea de acordare de despăgubiri pentru suprafața de 4,5 ha teren agricol reclamantului în condițiile prevăzute de Legea nr. 18/1991. S-a constatat că la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar nu a existat teren fizic, terenul revendicat de reclamant fiind deținut de persoane fizice care posedă acte de schimb în urma unei comasări de teren din anul 1960, astfel că s-a propus acordarea de despăgubiri.

S-a mai observat că în temeiul art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră în aria de reglementare a acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 a fondului funciar și prin Legea nr. 1/2000, iar reclamantul și-a fundamentat acțiunea pe dispozițiile art. 169/1997. Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 133/A din 12 iunie 2008, a admis apelul împotriva sentinței nr. 79 din 22 martie 2005 a Tribunalului Argeș, a desființat sentința și a trimis cauza (contestația formulată de reclamant împotriva hotărârii 1037/2003 a Comisiei Județene Argeș pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991), spre competentă soluționare în primă instanță, la Judecătoria Pitești. Prin aceeași decizie s-a disjuns cererea formulată de reclamant în fața Tribunalului Argeș, cu privire la terenurile intravilane și construcțiile moară și casă din comuna Morărești, sat Luminile, județul Argeș.

In motivarea acestei decizii instanța a reținut în esență următoarele: In fața Tribunalului Argeș, investit prin declinare de la Judecătoria Pitești, reclamantul și-a completat acțiunea, la 27 ianuarie 2005 solicitând atât despăgubiri bănești pentru cele două hectare de teren intravilan cât și pentru construcțiile moară și locuință - imobile pe care autorii săi le-au deținut în comuna Morărești Acesta a arătat că prin notificarea nr. 1146/201 adresată Prefectului Județului Argeș a solicitat terenurile intravilane deținute pe raza comunei Morărești - Dedulești, sat Luminile, județul Argeș, de către autorii săi.

S-a constatat că prin precizarea de acțiune reclamantul a inventariat terenurile solicitate, în suprafață totală de 14,965 ha, terenuri agricole ce fac obiectul legilor fondului funciar dar și terenuri situate în intravilanul localității Morărești, sat Luminile în suprafața totală de 7,72 ha cu construcții de locuit și anexe (astăzi demolate) despre care a menționat că fac obiectul Legii nr. 10/2001. A precizat că a formulat în acest sens notificarea nr. 1146/2001 adresată Prefectului Județului Argeș. Instanța de apel a constatat că reclamantul a atacat sentința nr. 79/2005 fiind nemulțumit de faptul că i-a fost recunoscut dreptul de proprietate și corespunzător atribuite despăgubiri numai pentru 4,5 ha în loc de 7,79 ha teren dovedit ca fiind proprietatea autorilor săi.

Instanța de apel a pus în discuția părților necesitatea disjungerii capătului de cerere formulat de reclamant în fața Tribunalului Argeș, privind modul de soluționare a notificării prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilele construcții. Reclamantul prin avocat a fost de acord cu disjungerea acestei cereri. După pronunțarea deciziei nr. 133/A/2008 a Curții de Apel Pitești, s-au format două dosare: Un prim dosar este dosarul nr. 7288/280/2008, la Judecătoria Pitești, urmare trimiterii spre rejudecare în primă instanță (a acțiunii introductive formulată de reclamant, ca efect al anulării sentinței nr. 79/2005 a Tribunalului Argeș). Acest dosar s-a soluționat prin sentința civilă nr. 7550 din 13 noiembrie 2009 prin care s-a respins cererea precizată ca neîntemeiată, în condițiile în care petentul a fost propus la despăgubiri.

Al doilea dosar este dosarul nr. 459/46/2008 pe rolul Curții de Apel Pitești soluționat prin decizia civilă nr. 141 /A din 29 octombrie 2009 prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 79 din 22 iunie 2005 a Tribunalului Argeș. Pentru a pronunța decizia nr. 141/A 2009 Curtea de Apel a reținut următoarele : Prin decizia nr. 133 A din 12 iunie 2008, Curtea de Apel Pitești a constatat că este investită legal, ca instanță competentă, să soluționeze apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 79/2005, numai în partea privitoare la terenurile situate în intravilanul comunei Morărești, perimetrul construibil, precum și pentru construcțiile moară și locuință.

Desființând în parte această hotărâre (sentința nr. 79/2005), prin decizia nr. 133/2008 amintită s-a trimis spre soluționare la judecătorie în prima instanță, cererea privind soluționarea pretențiilor formulate în condițiile Legii nr. 18/1991. Prin clarificarea obiectului apelului, instanța de apel a pus în vedere apelantului să producă dovezi referitoare la identitatea terenurilor a căror restituire a fost cerută în procedura Legii nr. 18/1991, pentru a se putea verifica eventuala incidență a interdicției de restituire în procedura Legii nr. 10/2001, pentru terenurile care au făcut deja obiectul verificărilor în procedura legilor anterioare. S-a luat act de declarația avocatului reclamantului, făcută în condițiile art. 3 din Legea nr. 51/1995, de renunțare la judecata cererii formulate pentru construcțiile casă, moară și celelalte existente pe terenurile situate în intravilanul comunei Morărești și dispărute în decursul timpului.

Totodată reclamantul, prin apărător, în această fază procesuală a făcut precizarea (fila 87) potrivit căreia obiectul cererii formulate în condițiile Legii nr. 10/2001 îl reprezintă terenurile situate în intravilanul localității: 0,50 ha în pct. « Fosta moară » ; 5,01 ha în pct. «Grădina Popii»; 0,23 ha în pct. «In fața Bisericii»; 0,51 ha în punctul « Lângă grădina casei» și « Cărpeniș « și 2 ha provenind de la defunctul V.B., în total 8,24 ha.

Au fost totodată indicate terenurile care au format obiect al cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1999, în suprafață totală de 14,965 ha din care apelantul a arătat că se consideră îndreptățit să primească jumătate, respectiv 7,483 ha teren agricol și pădure, fiind deja validat pentru 4,50 ha (2 ha arabil, 2 ha pășune și 0,50 ha livezi) și propus pentru despăgubiri dar și pentru 0,50 ha pădure prin hotărârea Comisiei județene Argeș și primind și un plus de 0,2 ha teren forestier prin hotărâre judecătorească. In analiza sa instanța de apel a avut în vedere: - cererea adresată la 19 septembrie 2003 cu titlu de contestație (la Judecătoria Pitești), prin care reclamantul a solicitat constatarea că petiția privește rezolvarea cererii de acordare a despăgubirilor bănești pentru cea.

2 ha teren intravilan, făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 și nu a legilor fondului funciar. - solicitarea formulată prin notificarea nr. 1146/2001 adresată Prefectului Județului Argeș care privea acordarea de despăgubiri evaluate la suma de 20.000 dolari SUA, notificare ce a fost redirecționată de Prefectură la Primăria comunei Morărești la 8 iulie 2003; - dosarul nr. 7932/109/2006 al Judecătoriei Pitești (format la Tribunalul Argeș, unde s-a înregistrat inițial cererea, Tribunalul declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Pitești, prin decizia nr. 207 din 13 februarie 2007), în care s-a soluționat plângerea formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 131/2006 a Comisiei de Fond Funciar în sensul că prin sentința civilă nr. 5916 din 2 noiembrie 2009 a Judecătoriei Pitești, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, s-a anulat în parte hotărârea nr. 131/2006 cu referire la pozițiile ce îl privesc pe reclamant.

În acest dosar s-a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7230 mp teren intravilan curți, construcții și pentru suprafața de 2000 mp teren forestier, în plus față de validările anterioare, prin acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, inclusiv pentru 0,5 ha teren forestier validat prin Hotărârea nr. 131/2006. Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursurilor formulate împotriva ei de toate părțile din proces (decizia nr. 846/R din 15 mai 2008 a Tribunalului Argeș).

Curtea a reținut din informațiile comunicate de Primăria Morărești că notificarea nr. 1146/2001 nu privea construcții (moară, locuințe, anexe) ci numai despăgubiri pentru teren și nu putea fi soluționată potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru că toate terenurile solicitate au făcut deja obiectul cererii de restituire formulată în condițiile Legii nr. 18/1991, cerere soluționată prin hotărârea nr. 131/2006, atacată în instanță ,contestație soluționată prin sentința civilă nr. 5916/2007 a Judecătoriei Pitești, menținută prin decizia nr. 846/R din 15 mai 2008 a Tribunalului Argeș ca instanță de recurs. La individualizarea terenurilor revendicate în procedura Legii nr. 18/1991 instanța a avut în vedere actele de proprietate depuse de reclamant la dosar (acte de vânzare-cumpărare nr. 1446 din 17 aprilie 1907 și, respectiv, nr. 2612/1908; sentința civilă nr. 349/1939 conform procesului verbal nr. 9320 al Tribunalului Argeș).

S-a mai reținut că după pronunțarea deciziei nr. 846/2008 a Tribunalului Argeș, deși s-au descoperit documente din care rezultă că autoarea reclamantului a înstrăinat în 1919 și 1948 mai multe pogoane din moșia ce o avea în proprietate nu s-au luat măsuri pentru schimbarea soluției în sensul reducerii suprafeței în raport de care au fost acordate reclamantului despăgubiri. S-a reținut că toate aceste înscrisuri prezentate de reclamant în justificarea pretențiilor de despăgubiri au fost avute în vedere de autoritățile administrative locale la formularea propunerilor și validarea lor în condițiile procedurii legii fondului funciar. In acea procedură s-au luat măsuri fie de restituire în natură, unde a fost posibil, fie prin propuneri de acordare de despăgubiri pentru toate terenurile atât din intravilan cât și din extravilan.

Instanța de apel a constatat, în raport de obiectul pretențiilor formulate în prezentarea mai sus amintită, că verificarea domeniului de aplicare al Legii nr. 10/2001, prin comparație cu domeniul de aplicare al Legii nr. 18/1991, cade în competența de primă instanță a Tribunalului, motiv pentru care s-a apreciat că nu se impune desființarea soluției și trimiterea cauzei spre rejudecare spre a cerceta competența comisiilor locală și județeană de aplicare a legii fondului funciar. Pe fondul cauzei s-a constatat că susținerea reclamantului - în sensul că terenurile intravilane nu ar fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991, ele fiind supuse numai reglementărilor Legii nr. 10/2010 - este nefondată.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 18/1991 în forma adoptată în anul apariției legii cu modificările ulterioare, neincidente însă în cauză, în raport de data cererilor, terenurile din intravilan ce au fost atribuite membrilor cooperatori sau altor persoane și apoi afectate de ridicarea de construcții cu destinația de locuință și anexe gospodărești se vor compensa cu suprafețe de teren echivalente, în intravilan sau, în lipsă, în extravilan, în imediata vecinătate. S-a reținut că în mod corect s-a apreciat că terenurile fostă proprietate a autorilor reclamantului au făcut obiectul procedurilor de restituire prevăzute de Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, atât în procedura administrativă cât și în cea judiciară în realizarea controlului judiciar exercitat prin soluționarea plângerilor adresate instanțelor de judecată.

S-a reținut că nici reclamantul nu a pretins că vreunul din terenurile pentru care a formulat notificare nu ar fi fost solicitat în condițiile Legii nr. 18/1991. El este în realitate nemulțumit de întinderea fizic constatată în transpunerea actelor, urmărind ca în procedura Legii nr. 10/2001 să obțină majorarea suprafețelor, pentru a contrazice unele judecăți irevocabile anterioare doar prin însumarea scriptică a cifrelor înscrise în actele invocate, chiar dacă ele nu s-au regăsit întocmai pe teren.

Ca urmare s-a respins critica prin care se urmărea determinarea unei alte situații de fapt și de drept decât cea stabilită prin judecată în dosarul nr. 7932/109/2006 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 5916/2007 a Judecătoriei Pitești rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 846/2008 a Tribunalului Argeș, judecată purtată în cadrul procesual stabilit de Legea nr. 18/1991 în care în mod irevocabil s-a stabilit întinderea fostelor proprietăți ale celor doi autori ai reclamantului în intravilanul localității. In hotărârile mai sus menționate s-a stabilit că inițial C.T.L. a deținut în intravilanul localității o suprafață de teren de 8,51 ha, curți - construcții, 12,415 ha teren agricol și 2,81 ha teren pădure.

Bunurile au fost înstrăinate în mod egal descendenților, iar S.S., L.S. și L.G. le-au partajat prin sentința civilă nr. 349 din 17 septembrie 1931. Anterior, S.L. înstrăinase surorilor sale câte din partea sa astfel încât, în concret, reclamantul a dovedit că este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma celor două autoarea S.S. și fiica acesteia, S.N., pentru 3,103 ha teren intravilan, 2,12 ha teren agricol și 0,70 ha teren forestier. Inițial prin hotărârea Comisiei Județene de aplicare a Legii fondului funciar reclamantului i s-a validat dreptul numai pentru 4,5 ha în echivalent prin despăgubiri iar ulterior, prin hotărâre judecătorească s-a mai constatat că i se mai cuvin despăgubiri pentru încă 7.230 mp teren intravilan curți - construcții precum și 2000 mp teren forestier.

Ca urmare, constatându-se că au fost avute în vedere atât terenurile din intravilan cât și terenul din extravilan, criticile formulate în apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 79/2005 au fost respinse ca neîntemeiate. Instanța a constatat că nu pot fi restituite în procedura Legii nr. 10/2001 terenurile care s-au circumscris sferei de reglementare a legilor de retrocedare funciară anterioare. S-a mai reținut că în privința casei și a morii pretins a se fi aflat pe terenurile în discuție reclamantul apelant a precizat în mod expres că nu a formulat pretenții în fața instanței și din examinarea notificării formulate în condițiile Legii nr. 10/2001, s-a constatat că nu s-a formulat cerere de despăgubire în legătură cu aceste bunuri, argumentele invocate de reclamant fiind avute în vedere numai drept criterii de identificare a terenurilor pentru care a fost sesizată instanța de judecată și nu ca cereri în justiție formulate pentru acele bunuri.

Împotriva deciziei nr. 141 A din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești reclamantul a declarat recurs în termen legal In drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. In fapt s-a susținut că motivul de nelegalitate îl reprezintă împrejurarea că instanțele de judecată investite cu soluționarea cauzei au aplicat în mod greșit dispozițiile Legii nr. 18/1991 în sensul că au apreciat că terenurile solicitate au făcut în concret obiectul legilor fondului funciar. Recurentul a enumerat suprafețele de teren situate în intravilanul comunei Morărești, sat Luminile (0,50 ha Fostă Moară; 5,01 ha Grădina Popii; 0,23 ha Babalău; 0,50 ha Cărpeniș și 2,00 ha de la V.B., indicând totodată vecinătățile acestor suprafețe) menționate în cererea formulată în procedura reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001.

S-au enumerat totodată terenurile indicându-se suprafețele și vecinătățile, solicitate în procedura de restituire în temeiul Legii nr. 18/1991, terenuri aflate în extravilanul comunei Morărești. S-au criticat reținerile instanțelor în sensul că s-ar urmări stabilirea unei alte situații de fapt și de drept cu privire la totalul proprietăților deținute de autorii S., unicul scop al prezentei acțiuni fiind acela al obținerii terenurilor la care reclamantul este îndreptățit. De aceea recurentul a susținut că potrivit opiniei sale nu toate terenurile solicitate au făcut în concret obiectul Legii nr. 18/1991, deoarece s-a reconstituit - în acea procedură - doar o parte din întreaga suprafață de teren pentru care s-a formulat notificarea.

Astfel s-au notificat 14,965 ha din care reclamantul este îndreptățit să primească ½ , de pe urma autorilor lor, adică 7,483 ha teren agricol și pădure. Din această suprafață i s-a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru 4,5 ha (2 ha teren arabil, 0,5 ha livezi și 2 ha pășune). Prin hotărâre nr. 131/2006 a Comisiei Județene a fost validat cu 0,50 ha teren forestier în baza Legii nr. 247/2005, iar prin sentința civilă nr. 5916 din 2 noiembrie 2007 a Judecătoriei Pitești a mai obținut încă 0,2 ha teren forestier. Din totalul de 7,483 ha cât i se cuvin și cât a cerut, nu i s-au dat 2,2 ha teren extravilan. Recurentul a mai arătat că, așa cum a arătat și în motivele de recurs formulate împotriva sentinței civile nr. 5916/2007 a Judecătoriei Pitești, instanța în mod greșit a reținut autoarei sale o cotă inferioară de ha în loc de ½ cum rezultă din înscrisuri, diminuându-se în acest fel suprafața de teren ce i se cuvine.

Intimata pârâtă - Comisia de Fond Funciar Morărești - a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat concluzionând - făcându-se un istoric al cererilor reclamantului și soluționării acestora de diferitele autorități - că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 4,5 ha în baza Legii nr. 1/2000 (prin despăgubiri); 0,5ha teren forestier în baza Legii nr. 247/2005; 2000 mp teren forestier și 7230 mp teren intravilan curți, construcții prin sentință. Înalta Curte, analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate în susținerea motivului de recurs invocat (prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) constată că aceasta este temeinică și legală, astfel că a respins recursul pentru considerentele ce urmează: Critica referitoare la greșita constatare că toate terenurile solicitate au făcut obiectul prevederilor de restituire în temeiul Legi nr. 18/1991 și că în mod greșit prezenta acțiune a fost soluționată prin aprecierea dispozițiilor Legii nr. 18/1991 și nu în baza Legii nr. 10/2001 pe care ea s-a întemeiat, este nefondată.

Instanța de apel a analizat în detaliu conținutul cererilor adresate de reclamant atât în procedura Legii nr. 18/1991 cât și prin notificarea nr. 1146/2001 în procedura Legii nr. 10/2001, și a constatat în mod corect - justificând concluziile reținute pe baza probelor administrate în această cauză și în dosarele atașate - că terenurile situate în intravilanul comunei Morărești identificate de reclamant prin suprafețe au fost avute în vedere atât de autoritățile administrative cât și de cele judiciare - în soluționarea cererilor de reconstituire formulate în procedura prevăzută de legile fondului funciar.

In raport de explicațiile detaliate pe care se bazează decizia atacată, singurul argument pe care se întemeiază recurentul în sensul că nu toate terenurile au făcut obiectul Legii nr. 18/1991, este cel potrivit căruia deși petentul a solicitat mai multe terenuri însumând suprafața totală de 7,483 ha, Comisia și instanțele de judecată nu i-au acordat toate terenurile care i se cuvin. A face obiect al unei proceduri înseamnă a formula o cerere în temeiul unei anumite reglementări care să fie examinată - deci să facă obiect de judecată prin verificarea probelor și prin pronunțarea unei soluții - ceea ce în cauză s-a dovedit a se fi produs cu referire expresă și la terenurile ce au fost solicitate prin prezenta cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Chiar reclamantul în acțiune, în precizările ulterioare, cât și în cale de atac afirmă că deși a solicitat o anumită suprafață de teren nu i-a fost acordată în totalitate. Ca urmare, împrejurarea că petentului i-a fost respinsă recunoașterea dreptului de proprietate pentru o parte din teren , nu face ca cererea respinsă să fie exclusă din procedura prin care. aceasta nu a fost primită și să permită, așadar, petentului să o reia într-o altă procedură. Cel puțin din punctul de vedere al reglementărilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001 o cerere respinsă în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare nu poate fi reiterată în procedura Legii nr. 10/2001.

A doua critică referitoare la greșelile de judecată comise prin sentința nr. 5916/2007 a Judecătoriei Pitești - semnalate și în recursul declarat împotriva acelei hotărâri nu poate fi nici aceasta primită. Pe de o parte, ea excede obiectului recursului din prezenta cauză iar pe de altă parte, este inadmisibil să se reexamineze pe această cale modul în care a fost soluționată definitiv și irevocabil o altă cauză. Sub acest aspect împrejurarea că în examinarea cererii cu care a fost investită instanța a avut în vedere dispozițiile sentinței civile nr. 5916/2007 definitivă și irevocabilă a reprezentat un demers legal, pertinent și necesar a fi făcut în stabilirea incidenței dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Pe cale de consecință, pentru considerentele arătate se constată că decizia Curții de Apel este legală și temeinică, în cauză nedovedindu-se motive de nelegalitate sau netemeinicie care să impună modificarea acesteia. In temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.D.A. împotriva deciziei civile nr. 141/A din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 septembrie 2010.