ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4273/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4273/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 19

septembrie 2003 pe rolul Judecătoriei

Pitești reclamantul T.D.A. a

formulat o contestație împotriva hotărârii nr. 1037 din 12 iunie 2003 în

contradictoriu cu Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, Primăria Morărești,

Consiliul Local al comunei Morărești prin Comisia Comunală de Fond Funciar

solicitând să i se acorde despăgubiri bănești, pentru cca 2 ha teren intravilan

aflat în perimetrul construit, potrivit Legii nr. 10/2001 și nu potrivit Legii

nr. 18/1991.

Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 3934 din 3 noiembrie 2003

a declinat competența de soluționare a cauzei în raport de obiectul acesteia și

temeiul juridic invocat, în favoarea Tribunalului Argeș.

Tribunalul Argeș prin sentința civilă

nr. 79 din 22 iunie 2005, a respins

acțiunea.

S-a reținut că, prin hotărârea nr. 6 din 14 mai 2003 a Comisiei Locale

de Fond Funciar Morărești și hotărârii nr. 1037/2003 a Comisiei Județene de

Fond Funciar Argeș, în mod corect a fost validată propunerea de acordare de

despăgubiri pentru suprafața de 4,5 ha teren agricol reclamantului în

condițiile prevăzute de Legea nr. 18/1991.

S-a constatat că la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar nu a

existat teren fizic, terenul revendicat de reclamant fiind deținut de persoane

fizice care posedă acte de schimb în urma unei comasări de teren din anul 1960,

astfel că s-a propus acordarea de despăgubiri.

S-a mai observat că în temeiul art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră în

aria de reglementare a acestei legi terenurile al căror regim juridic este

reglementat prin Legea nr. 18/1991 a fondului funciar și prin Legea nr. 1/2000,

iar reclamantul și-a fundamentat acțiunea pe dispozițiile art. 169/1997.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

civilă nr. 133/A din 12 iunie 2008,

a admis apelul împotriva sentinței

nr. 79 din 22 martie 2005 a Tribunalului Argeș, a desființat sentința și a

trimis cauza (contestația formulată de reclamant împotriva hotărârii 1037/2003

a Comisiei Județene Argeș pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991), spre competentă

soluționare în primă instanță, la Judecătoria Pitești.

Prin aceeași decizie s-a disjuns cererea formulată de reclamant în fața

Tribunalului Argeș, cu privire la terenurile intravilane și construcțiile moară

și casă din comuna Morărești, sat Luminile, județul Argeș.

In motivarea acestei decizii instanța a reținut în esență următoarele:

In fața Tribunalului Argeș, investit prin declinare de la Judecătoria

Pitești, reclamantul și-a completat acțiunea, la 27 ianuarie 2005 solicitând

atât despăgubiri bănești pentru cele două hectare de teren intravilan cât și

pentru construcțiile moară și locuință - imobile pe care autorii săi le-au

deținut în comuna Morărești Acesta a arătat că prin notificarea nr. 1146/201

adresată Prefectului Județului Argeș a solicitat terenurile intravilane

deținute pe raza comunei Morărești - Dedulești, sat Luminile, județul Argeș, de

către autorii săi.

S-a constatat că prin precizarea de acțiune reclamantul a inventariat

terenurile solicitate, în suprafață totală de 14,965 ha, terenuri agricole ce

fac obiectul legilor fondului funciar dar și terenuri situate în intravilanul

localității Morărești, sat Luminile în suprafața totală de 7,72 ha cu

construcții de locuit și anexe (astăzi demolate) despre care a menționat că fac

obiectul Legii nr. 10/2001. A precizat că a formulat în acest sens notificarea

nr. 1146/2001 adresată Prefectului Județului Argeș.

Instanța de apel a constatat că reclamantul a atacat sentința nr.

79/2005 fiind nemulțumit de faptul că i-a fost recunoscut dreptul de

proprietate și corespunzător atribuite despăgubiri numai pentru 4,5 ha în loc

de 7,79 ha teren dovedit ca fiind proprietatea autorilor săi.

Instanța de apel a pus în discuția părților necesitatea disjungerii

capătului de cerere formulat de reclamant în fața Tribunalului Argeș, privind

modul de soluționare a notificării prin care a solicitat despăgubiri pentru

imobilele construcții. Reclamantul prin avocat a fost de acord cu disjungerea

acestei cereri.

După pronunțarea deciziei nr. 133/A/2008 a Curții de Apel Pitești, s-au

format două dosare:

Un prim dosar este dosarul nr. 7288/280/2008, la Judecătoria Pitești,

urmare trimiterii spre rejudecare în primă instanță (a acțiunii introductive

formulată de reclamant, ca efect al anulării sentinței nr. 79/2005 a

Tribunalului Argeș).

Acest dosar s-a soluționat prin sentința civilă nr. 7550 din 13

noiembrie 2009 prin care s-a respins cererea precizată ca neîntemeiată, în

condițiile în care petentul a fost propus la despăgubiri.

Al doilea dosar este dosarul nr. 459/46/2008

pe rolul Curții de Apel

Pitești

soluționat prin decizia civilă nr. 141 /A din 29 octombrie 2009 prin care

s-a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.

79 din 22 iunie 2005 a Tribunalului Argeș.

Pentru a pronunța decizia nr. 141/A 2009 Curtea de Apel a reținut

următoarele :

Prin decizia nr. 133 A din 12 iunie 2008, Curtea de Apel Pitești a

constatat că este investită legal, ca instanță competentă, să soluționeze

apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 79/2005, numai în

partea privitoare la terenurile situate în intravilanul comunei Morărești,

perimetrul construibil, precum și pentru construcțiile moară și locuință.

Desființând în parte această hotărâre (sentința nr. 79/2005), prin

decizia nr. 133/2008 amintită s-a trimis spre soluționare la judecătorie în

prima instanță, cererea privind soluționarea pretențiilor formulate în

condițiile Legii nr. 18/1991.

Prin clarificarea obiectului apelului, instanța de apel a pus în vedere

apelantului să producă dovezi referitoare la identitatea terenurilor a căror

restituire a fost cerută în procedura Legii nr. 18/1991, pentru a se putea

verifica eventuala incidență a interdicției de restituire în procedura Legii

nr. 10/2001, pentru terenurile care au făcut deja obiectul verificărilor în

procedura legilor anterioare.

S-a luat act de declarația avocatului reclamantului, făcută în

condițiile art. 3 din Legea nr. 51/1995, de renunțare la judecata cererii

formulate pentru construcțiile casă, moară și celelalte existente pe terenurile

situate în intravilanul comunei Morărești și dispărute în decursul timpului.

Totodată reclamantul, prin apărător, în această fază procesuală a făcut

precizarea (fila 87) potrivit căreia obiectul cererii formulate în condițiile

Legii nr. 10/2001 îl reprezintă terenurile situate în intravilanul localității:

0,50 ha în pct. « Fosta moară » ; 5,01 ha în pct. «Grădina Popii»; 0,23 ha în

pct. «In fața Bisericii»; 0,51 ha în punctul « Lângă grădina casei» și «

Cărpeniș « și 2 ha provenind de la defunctul V.B., în total 8,24 ha.

Au fost totodată indicate terenurile care au format obiect al cererii

de reconstituire a dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1999, în

suprafață totală de 14,965 ha din care apelantul a arătat că se consideră

îndreptățit să primească jumătate, respectiv 7,483 ha teren agricol și pădure,

fiind deja validat pentru 4,50 ha (2 ha arabil, 2 ha pășune și 0,50 ha livezi)

și propus pentru despăgubiri dar și pentru 0,50 ha pădure prin hotărârea

Comisiei județene Argeș și primind și un plus de 0,2 ha teren forestier prin

hotărâre judecătorească.

In analiza sa instanța de apel a avut în vedere:

- cererea adresată la 19 septembrie 2003 cu titlu de contestație (la

Judecătoria Pitești), prin care reclamantul a solicitat constatarea că petiția

privește rezolvarea cererii de acordare a despăgubirilor bănești pentru cea. 2

ha teren intravilan, făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 și nu a legilor

fondului funciar.

- solicitarea formulată prin notificarea nr. 1146/2001 adresată

Prefectului Județului Argeș care privea acordarea de despăgubiri evaluate la

suma de 20.000 dolari SUA, notificare ce a fost redirecționată de Prefectură la

Primăria comunei Morărești la 8 iulie 2003;

- dosarul nr. 7932/109/2006 al Judecătoriei Pitești (format la

Tribunalul Argeș, unde s-a înregistrat inițial cererea, Tribunalul

declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Pitești, prin decizia nr. 207

din 13 februarie 2007), în care s-a soluționat plângerea formulată de reclamant

împotriva Hotărârii nr. 131/2006 a Comisiei de Fond Funciar în sensul că prin

sentința civilă nr. 5916 din 2 noiembrie 2009 a Judecătoriei Pitești, s-a admis

în parte acțiunea reclamantului, s-a anulat în parte hotărârea nr. 131/2006 cu

referire la pozițiile ce îl privesc pe reclamant.

În acest dosar s-a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită

la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7230 mp teren

intravilan curți, construcții și pentru suprafața de 2000 mp teren forestier,

în plus față de validările anterioare, prin acordarea de despăgubiri în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, inclusiv pentru 0,5 ha teren

forestier validat prin Hotărârea nr. 131/2006. Această sentință a rămas

definitivă și irevocabilă prin respingerea recursurilor formulate împotriva ei

de toate părțile din proces (decizia nr. 846/R din 15 mai 2008 a Tribunalului

Argeș).

Curtea a reținut din informațiile comunicate de Primăria Morărești că

notificarea nr. 1146/2001 nu privea construcții (moară, locuințe, anexe) ci

numai despăgubiri pentru teren și nu putea fi soluționată potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru că toate terenurile solicitate au făcut

deja obiectul cererii de restituire formulată în condițiile Legii nr. 18/1991,

cerere soluționată prin hotărârea nr. 131/2006, atacată în instanță

,contestație soluționată prin sentința civilă nr. 5916/2007 a Judecătoriei

Pitești, menținută prin decizia nr. 846/R din 15 mai 2008 a Tribunalului Argeș

ca instanță de recurs.

La individualizarea terenurilor revendicate în procedura Legii nr.

18/1991 instanța a avut în vedere actele de proprietate depuse de reclamant la

dosar (acte de vânzare-cumpărare nr. 1446 din 17 aprilie 1907 și, respectiv,

nr. 2612/1908; sentința civilă nr. 349/1939 conform procesului verbal nr. 9320

al Tribunalului Argeș).

S-a mai reținut că după pronunțarea deciziei nr. 846/2008 a

Tribunalului Argeș, deși s-au descoperit documente din care rezultă că autoarea

reclamantului a înstrăinat în 1919 și 1948 mai multe pogoane din moșia ce o

avea în proprietate nu s-au luat măsuri pentru schimbarea soluției în sensul

reducerii suprafeței în raport de care au fost acordate reclamantului

despăgubiri.

S-a reținut că toate aceste înscrisuri prezentate de reclamant în

justificarea pretențiilor de despăgubiri au fost avute în vedere de

autoritățile administrative locale la formularea propunerilor și validarea lor

în condițiile procedurii legii fondului funciar. In acea procedură s-au luat

măsuri fie de restituire în natură, unde a fost posibil, fie prin propuneri de

acordare de despăgubiri pentru toate terenurile atât din intravilan cât și din

extravilan.

Instanța de apel a constatat, în raport de obiectul pretențiilor

formulate în prezentarea mai sus amintită, că verificarea domeniului de

aplicare al Legii nr. 10/2001, prin comparație cu domeniul de aplicare al Legii

nr. 18/1991, cade în competența de primă instanță a Tribunalului, motiv pentru

care s-a apreciat că nu se impune desființarea soluției și trimiterea cauzei

spre rejudecare spre a cerceta competența comisiilor locală și județeană de

aplicare a legii fondului funciar.

Pe fondul cauzei s-a constatat că susținerea reclamantului - în sensul

că terenurile intravilane nu ar fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991, ele fiind

supuse numai reglementărilor Legii nr. 10/2010 - este nefondată.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 18/1991 în forma adoptată în anul

apariției legii cu modificările ulterioare, neincidente însă în cauză, în

raport de data cererilor, terenurile din intravilan ce au fost atribuite

membrilor cooperatori sau altor persoane și apoi afectate de ridicarea de

construcții cu destinația de locuință și anexe gospodărești se vor compensa cu

suprafețe de teren echivalente, în intravilan sau, în lipsă, în extravilan, în

imediata vecinătate.

S-a reținut că în mod corect s-a apreciat că terenurile fostă

proprietate a autorilor reclamantului au făcut obiectul procedurilor de

restituire prevăzute de Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, atât în procedura

administrativă cât și în cea judiciară în realizarea controlului judiciar

exercitat prin soluționarea plângerilor adresate instanțelor de judecată.

S-a reținut că nici reclamantul nu a pretins că vreunul din terenurile

pentru care a formulat notificare nu ar fi fost solicitat în condițiile Legii nr.

18/1991. El este în realitate nemulțumit de întinderea fizic constatată în

transpunerea actelor, urmărind ca în procedura Legii nr. 10/2001 să obțină

majorarea suprafețelor, pentru a contrazice unele judecăți irevocabile

anterioare doar prin însumarea scriptică a cifrelor înscrise în actele

invocate, chiar dacă ele nu s-au regăsit întocmai pe teren.

Ca urmare s-a respins critica prin care se urmărea determinarea unei

alte situații de fapt și de drept decât cea stabilită prin judecată în dosarul

nr. 7932/109/2006 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 5916/2007 a

Judecătoriei Pitești rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 846/2008

a Tribunalului Argeș, judecată purtată în cadrul procesual stabilit de Legea

nr. 18/1991 în care în mod irevocabil s-a stabilit întinderea fostelor

proprietăți ale celor doi autori ai reclamantului în intravilanul localității.

In hotărârile mai sus menționate s-a stabilit că inițial C.T.L. a

deținut în intravilanul localității o suprafață de teren de 8,51 ha, curți -

construcții, 12,415 ha teren agricol și 2,81 ha teren pădure.

Bunurile au fost înstrăinate în mod egal descendenților, iar S.S., L.S.

și L.G. le-au partajat prin sentința civilă nr. 349 din 17 septembrie 1931.

Anterior, S.L. înstrăinase surorilor sale câte din partea sa astfel încât, în

concret, reclamantul a dovedit că este îndreptățit la reconstituirea dreptului

de proprietate de pe urma celor două autoarea S.S. și fiica acesteia, S.N.,

pentru 3,103 ha teren intravilan, 2,12 ha teren agricol și 0,70 ha teren

forestier.

Inițial prin hotărârea Comisiei Județene de aplicare a Legii fondului

funciar reclamantului i s-a validat dreptul numai pentru 4,5 ha în echivalent

prin despăgubiri iar ulterior, prin hotărâre judecătorească s-a mai constatat

că i se mai cuvin despăgubiri pentru încă 7.230 mp

teren intravilan

curți - construcții precum și 2000 mp teren forestier.

Ca urmare, constatându-se că au fost avute în vedere atât terenurile

din intravilan cât și terenul din extravilan, criticile formulate în apelul

declarat împotriva sentinței civile nr. 79/2005 au fost respinse ca

neîntemeiate.

Instanța a constatat că nu pot fi restituite în procedura Legii nr.

10/2001 terenurile care s-au circumscris sferei de reglementare a legilor de

retrocedare funciară anterioare.

S-a mai reținut că în privința casei și a morii pretins a se fi aflat

pe terenurile în discuție reclamantul apelant a precizat în mod expres că nu a

formulat pretenții în fața instanței și din examinarea notificării formulate în

condițiile Legii nr. 10/2001, s-a constatat că nu s-a formulat cerere de

despăgubire în legătură cu aceste bunuri, argumentele invocate de reclamant

fiind avute în vedere numai drept criterii de identificare a terenurilor pentru

care a fost sesizată instanța de judecată și nu ca cereri în justiție formulate

pentru acele bunuri.

Împotriva deciziei nr. 141 A din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel

Pitești reclamantul a declarat recurs în termen legal

In drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

In fapt s-a susținut că motivul de nelegalitate îl reprezintă

împrejurarea că instanțele de judecată investite cu soluționarea cauzei au

aplicat în mod greșit dispozițiile Legii nr. 18/1991 în sensul că au apreciat

că terenurile solicitate au făcut în concret obiectul legilor fondului funciar.

Recurentul a enumerat suprafețele de teren situate în intravilanul

comunei Morărești, sat Luminile (0,50 ha Fostă Moară; 5,01 ha Grădina Popii;

0,23 ha Babalău; 0,50 ha Cărpeniș și 2,00 ha de la V.B., indicând totodată

vecinătățile acestor suprafețe) menționate în cererea formulată în procedura

reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001.

S-au enumerat totodată terenurile indicându-se suprafețele și

vecinătățile, solicitate în procedura de restituire în temeiul Legii nr.

18/1991, terenuri aflate în extravilanul comunei Morărești.

S-au criticat reținerile instanțelor în sensul că s-ar urmări

stabilirea unei alte situații de fapt și de drept cu privire la totalul

proprietăților deținute de autorii S., unicul scop al prezentei acțiuni fiind

acela al obținerii terenurilor la care reclamantul este îndreptățit. De aceea

recurentul a susținut că potrivit opiniei sale nu toate terenurile solicitate

au făcut în concret obiectul Legii nr. 18/1991, deoarece s-a reconstituit - în

acea procedură - doar o parte din întreaga suprafață de teren pentru care s-a

formulat notificarea.

Astfel s-au notificat 14,965 ha din care reclamantul este îndreptățit

să primească

½

, de pe urma autorilor lor, adică

7,483 ha teren agricol și pădure. Din această suprafață i s-a reconstituit

dreptul de proprietate doar pentru 4,5 ha (2 ha teren arabil, 0,5 ha livezi și

2 ha pășune). Prin hotărâre nr. 131/2006 a Comisiei Județene a fost validat cu

0,50 ha teren forestier în baza Legii nr. 247/2005, iar prin sentința civilă

nr. 5916 din 2 noiembrie 2007 a Judecătoriei Pitești a mai obținut încă 0,2 ha

teren forestier.

Din totalul de 7,483 ha cât i se cuvin și cât a cerut, nu i s-au dat

2,2 ha teren extravilan.

Recurentul a mai arătat că, așa cum a arătat și în motivele de recurs

formulate împotriva sentinței civile nr. 5916/2007 a Judecătoriei Pitești,

instanța în mod greșit a reținut autoarei sale o cotă inferioară de ha în loc

de

½

cum rezultă din înscrisuri, diminuându-se

în acest fel suprafața de teren ce i se cuvine.

Intimata pârâtă - Comisia de Fond Funciar Morărești - a formulat o

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

concluzionând - făcându-se un istoric al cererilor reclamantului și

soluționării acestora de diferitele autorități - că reclamantului i s-a

reconstituit dreptul de proprietate pentru 4,5 ha în baza Legii nr. 1/2000

(prin despăgubiri); 0,5ha teren forestier în baza Legii nr. 247/2005; 2000 mp

teren forestier și 7230 mp teren intravilan curți, construcții prin sentință.

Înalta Curte, analizând decizia atacată, prin prisma criticilor

formulate în susținerea motivului de recurs invocat (prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.) constată că aceasta este temeinică și

legală, astfel că a respins recursul pentru considerentele ce urmează:

Critica referitoare la greșita constatare că toate terenurile

solicitate au făcut obiectul prevederilor de restituire în temeiul Legi nr.

18/1991 și că în mod greșit prezenta acțiune a fost soluționată prin aprecierea

dispozițiilor Legii nr. 18/1991 și nu în baza Legii nr. 10/2001 pe care ea s-a

întemeiat, este nefondată.

Instanța de apel a analizat în detaliu conținutul cererilor adresate de

reclamant atât în procedura Legii nr. 18/1991 cât și prin notificarea nr.

1146/2001 în procedura Legii nr. 10/2001, și a constatat în mod corect - justificând

concluziile reținute pe baza probelor administrate în această cauză și în

dosarele atașate - că terenurile situate în intravilanul comunei Morărești

identificate de reclamant prin suprafețe au fost avute în vedere atât de

autoritățile administrative cât și de cele judiciare - în soluționarea

cererilor de reconstituire formulate în procedura prevăzută de legile fondului

funciar.

In raport de explicațiile detaliate pe care se bazează decizia atacată,

singurul argument pe care se întemeiază recurentul în sensul că nu toate

terenurile au făcut obiectul Legii nr. 18/1991, este cel potrivit căruia deși

petentul a solicitat mai multe terenuri însumând suprafața totală de 7,483 ha,

Comisia și instanțele de judecată nu i-au acordat toate terenurile care i se

cuvin.

A face obiect al unei proceduri înseamnă a formula o cerere în temeiul

unei anumite reglementări care să fie examinată - deci să facă obiect de

judecată prin verificarea probelor și prin pronunțarea unei soluții - ceea ce

în cauză s-a dovedit a se fi produs cu referire expresă și la terenurile ce au

fost solicitate prin prezenta cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Chiar reclamantul în acțiune, în precizările ulterioare, cât și în cale

de atac afirmă că deși a solicitat o anumită suprafață de teren nu i-a fost

acordată în totalitate.

Ca urmare, împrejurarea că petentului i-a fost respinsă recunoașterea

dreptului de proprietate pentru o parte din teren , nu face ca cererea respinsă

să fie exclusă din procedura prin care. aceasta nu a fost primită și să

permită, așadar, petentului să o reia într-o altă procedură.

Cel puțin din punctul de vedere al reglementărilor prevăzute de art. 8

din Legea nr. 10/2001 o cerere respinsă în procedura prevăzută de Legea nr.

18/1991 cu modificările și completările ulterioare nu poate fi reiterată în

procedura Legii nr. 10/2001.

A doua critică referitoare la greșelile de judecată comise prin

sentința nr. 5916/2007 a Judecătoriei Pitești - semnalate și în recursul

declarat împotriva acelei hotărâri nu poate fi nici aceasta primită.

Pe de o parte, ea excede obiectului recursului din prezenta cauză iar

pe de altă parte, este inadmisibil să se reexamineze pe această cale modul în

care a fost soluționată definitiv și irevocabil o altă cauză.

Sub acest aspect împrejurarea că în examinarea cererii cu care a fost

investită instanța a avut în vedere dispozițiile sentinței civile nr. 5916/2007

definitivă și irevocabilă a reprezentat un demers legal, pertinent și necesar a

fi făcut în stabilirea incidenței dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Pe cale de consecință, pentru considerentele arătate se constată că

decizia Curții de Apel este legală și temeinică, în cauză nedovedindu-se motive

de nelegalitate sau netemeinicie care să impună modificarea acesteia. In

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.D.A. împotriva deciziei

civile nr. 141/A din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă,

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 septembrie 2010.